SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Foto. Video

 

 

 

 

 

Secolul al XX-lea a reprezentat o perioadă extrem de controversată şi zbuciumată pentru Biserica Ortodoxă. Credincioşii au suferit mucenicii cumplite, iar Biserica a trecut prin mari ispite, încercări şi dureri, prigonită atât din afară, de urâtorii de Dumnezeu, cât şi dinlăuntru, de ierarhii cu cuget apostat.

Faptele sunt puţin cunoscute, istoria este ascunsă, aşa cum istoria Bisericii a fost întotdeauna greu de descifrat.

Semnificaţiile profunde ale evenimentelor au fost tăinuite sau răstălmăcite, privite cu ochi neduhovniceşti sau muşamalizate din cauza intereselor anti-ortodoxe.

În această prigoană împotriva Bisericii Ortodoxe, un aspect primordial l-a constituit persecutarea slujitorilor sfântului altar şi monahilor (n.r.: a se vedea, printre altele, măsurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza sau ale comuniştilor care au închis mânăstiri şi i-au urgisit pe vieţuitorii acestora), stâlpii de temelie ai creştinătăţii.

Aceasta se întâmplă fiindcă monahismul este vârful de lance al Ortodoxiei, primul front pe câmpul de luptă în apărarea moştenirii primite de la Sfinţii Părinţi, prin rugăciune neîncetată şi osteneală. Acolo unde viaţa monahală este sănătoasă duhovniceşte, comunitatea creştină merge înainte, iar unde viaţa monahală este mutilată, şi comunitatea îşi pierde suflul.Un loc aparte în lumea monahală ortodoxă îl ocupă Muntele Athos, care a stat ,,de veghe” secole de-a rândul şi a fost mereu unul dintre stâlpii duhovniceşti ai Bisericii.

 

 

 

Harta Sf.Munte Athos

 

Athos-ul este un munte (2033 m) situat pe peninsula cu acelaşi nume (lungime 60 km şi lăţime 8-12 km, suprafaţa 360 km pătraţi), aflat în nordul Greciei.

Este un braţ ale Peninsulei Chalcidice din Marea Egee, situată între Tessalonic şi Istanbul, şi este accesibilă numai pe mare.

Muntele Athos, numit Statul monahal autonom al Sfântului Munte, este autonom din punct de vedere administrativ, având capitala la Karyes, dar se află sub suveranitatea Greciei.

Din punct de vedere al jurisdicţiei bisericeşti, acest stat monahal autonom se află sub autoritatea Patriarhiei Constantinopolului, care aprobă numirile de stareţi şi îi supraveghează viaţa duhovnicească. Aici se află 20 de mânăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii, în care trăiesc peste 1.500 de monahi ortodocşi.

Din 1988, Muntele Athos a fost înscris în Patrimoniul mondial al UNESCO.

Muntele Athos este condus de Sfânta Chinonită (n.r.: adică, sfânta comunitate), care este alcătuită din reprezentanţii celor 20 de mânăstiri, având un comitet executiv alcătuit din 4 membri – Sfânta Administraţie.

Autorităţile civile sunt reprezentate de un guvernator civil, numit de ministrul grec al afacerilor externe.

 

 

 

 Foto: Muntele Athos- Mănăstirea Zografu

 

 

Primii călugări care s-au sălăşluit în acest munte au venit aici în vremea împăraţilor Constantin cel Mare (330-337) şi Teodosie cel Mic (408-450). Timp de 5 secole, monahismul s-a dezvoltat în mici sihăstrii, primele aşezări monahale fiind considerate Vatopedu şi Xeropotamu.

Viaţa de obşte a fost introdusă de Sfântul Atanasie Atonitul, care a întemeiat, în anul 963, Mânăstirea Marea Lavră. El le-a cerut monahilor să nu agonisească nimic şi a rânduit ca nici o vietate de gen feminin să nu intre în munte. Celelalte mânăstiri au fost întemeiate până la începutul secolului al XIV-lea, după modelul lavrei.

Între anii 963-1453, câtă vreme Sfântul Munte s-a aflat sub directa autoritate şi păstorire a împăraţilor bizantini, monahismul a cunoscut o perioadă de înflorire.

Împăraţii au dat legi pentru scutirea de dări, întărind prin documente imperiale deciziile lor, şi au sprijinit hotărârea călugărilor ca nici o parte femeiască să nu intre în munte.

De exemplu, în 1060, împăratul Constantin al X-lea Duca reconfirmă decretul lui Nichifor Focas cu privire la autonomia muntelui şi interdicţia prezenţei femeilor, copiilor, eunucilor şi a animalelor de parte femeiască.

Viaţa monahală înfloreşte, creşte numărul călugărilor, iar cei mai vrednici dintre ei ajung la înălţimi duhovniceşti deosebite. Aici vin oameni de seamă ai lumii ortodoxe, principi, domnitori, boieri, care lasă cele deşarte ale lumii pentru a-şi închina viaţa lui Dumnezeu. Aici îşi fac ucenicia sfinţi precum Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, apărătorul dreptei credinţe din secolul al XIV-lea, sau Nicodim Aghioritul.

 

 

 

 

Mănăstirea Simonpetra din Athos

 

După căderea Constantinopolului în mâinile turcilor (1453), Muntele Athos s-a aflat aproape 500 de ani sub stăpânire otomană. În această perioadă, viaţa a decăzut, mânăstirile au fost devastate, însă turcii au recunoscut statutul deosebit al Muntelui Athos, inclusiv măsura de interzicere a prezenţei femeilor (în 1575, 1753, 1780).

Datorită faptului că ţările ortodoxe erau subjugate de otomani, mânăstirile sunt susţinute în principal de Ţările Române, susţinere care încetează după secularizarea averilor mânăstireşti, săvârşită de domnitorul Cuza în 1863.

În 1822, în timpul războiului de independenţă al poporului grec (1821-1829), turcii ocupă muntele cu forţe militare şi îl ţin sub ocupaţie până în 1828, timp în care mii de femei şi copii îşi găsesc refugiu pe peninsulă; turcii au impus taxe grele, instalează garnizoane în mânăstiri, şi alungă şi omoară monahi.

Fără intervenţia ţarului Alexandru I al Rusiei (1777-1825, ţar între anii 1801-1825), întreaga comunitate monahală ar fi pierit.

După 1830, muntele intră şi mai mult sub protecţia Rusiei şi vin aici numeroşi călugări slavi – ruşi, bulgari, sârbi, dar şi români.

După secularizarea a 400 de mânăstiri în Grecia (în anul 1833), comunitatea monahală atonită creşte şi mai mult, cu monahi proveniţi din aceste mânăstiri.

În 1878, ţinând seama de hotărârile tratatului de pace de la Berlin, Imperiul Otoman emite o lege prin care recunoaşte deplina autonomie internă a fiecărei mânăstiri atonite, sub supravegherea ,,sfintei comunităţi a Athos-ului”.

Ulterior, în urma primului război balcanic din 1912-1913, Muntele Athos este eliberat de sub dominaţia otomană.

În cursul negocierilor preliminare pentru semnarea Tratatului de la Londra din 30 mai 1913, ca şi la Conferinţa Ambasadorilor ţinută în acelaşi an, Rusia a oferit o întreagă serie de propuneri alternative pentru viitorul statut al Muntelui Athos: internaţionalizare, neutralitate, suveranitate comună sau protectorat comun sub Rusia şi alte state ortodoxe balcanice; a existat chiar o mică dispută între Grecia şi Rusia în ceea ce priveşte statutul muntelui, monahii fiind divizaţi între cele două tabere.

Chestiunea a rămas nerezolvată la acel moment, existând o acceptare tacită a suveranităţii greceşti asupra peninsulei atonite, în urma împărţirii teritoriilor statelor balcanice prin tratatul de pace de la Bucureşti din 10 august 1913.

În cursul primului război mondial, în iarna anului 1915-1916, forţele aliate plănuiesc ocuparea Muntelui Athos. Ele pregătesc în avans o serie de timbre, care trebuiau să apară pe 25 ianuarie 1916, pentru a fi folosite de conducerea republicii monahale, însă lucrurile rămân în stadiul de proiect.

Problema statutului Athos-ului este ridicată din nou după încheierea primului război mondial, în circumstanţe mai favorabile pentru partea greacă: erau mult mai puţini monahi ruşi, iar regimul bolşevic din Rusia a manifestat un interes scăzut faţă de această chestiune.

Ca urmare, potrivit decretului Sfintei Chinonite din 3 octombrie 1913 şi tratatelor internaţionale de la Londra (1913), Bucureşti (1913), Neuilly (1919), Sèvres (1920) şi Lausanne (1923), Muntele Athos este considerat parte a statului grec. Însă, în ciuda poziţiei Greciei, care dorea transformarea Athos-ului într-un loc numai pentru monahi greci, tratatele au întărit dreptul cetăţenilor de orice naţionalitate de a vieţui aici.

A urmat stabilirea relaţiilor dintre Muntele Athos şi statul grec. În 1924, un comitet alcătuit din 5 monahi pregăteşte o ,,Cartă pentru Muntele Athos”, care codifică rânduielile şi dispoziţiile administrative care îşi aveau originea nu numai în sursele scrise (tipice, chrysobulla, sigillia, rânduieli), ci şi în tradiţia şi practica uzuală. În acelaşi an, carta este aprobată de adunarea atonită, cunoscută sub numele de ,,Dubla Sinaxă”.

 

 

Mănăstirea Stavronikita din Sfântul Munte

 

 

Pe baza textului atonit, statul grec alcătuieşte un decret legislativ, pe care parlamentul grec îl transformă în 1926 în lege. De asemenea, principiile generale de guvernare a Athos-ului sunt înscrise în constituţia Greciei din 1927, ca şi în cele ulterioare. Potrivit constituţiei, ,,după vechiul privilegiu”, Muntele Athos este autoguvernat politic şi constă din 20 de mânăstiri principale.

Cu toate acestea, din 1926, Grecia nu mai tratează muntele ca pe un teritoriu sub tutelă, ci ca pe un teritoriu anexat a cărui autonomie o îngrădeşte prin diferite măsuri şi căruia îi impune, în 1927, un guvernator.

Din 1945, ea va pretinde să-şi exercite deplina suveranitate asupra peninsulei, care este stipulată în articolul 105 al constituţiilor din anii 1975/1986/2001. Guvernatorul Muntelui Athos este reprezentantul statului grec şi răspunde înaintea ministrului de externe, locuind, împreună cu guvernatorul adjunct, în Karyes.

El supraveghează respectarea cartei, asistă la sesiunile Sfintei Chinonite ca împuternicit şi conduce serviciile locale, poliţia etc.

 

 

 

Mănăstirea Sf.Pavel de la Athos

 

Statutul legal al comunităţii celor 20 de mânăstiri şi jurisdicţia instituţiilor aghiorite au fost descrise şi ratificate prin actul final al Tratatului de aderare a Republicii Elene la Comunitatea Europeană în 1979. Ulterior, acest statut a fost reafirmat şi recunoscut prin diferite alte acte ale Uniunii Europene.

În paralel cu istoria politică şi frământările de ordin administrativ, dar împletindu-se cu aceasta, a curs istoria lăuntrică a Muntelui Athos. Aceasta a fost profund afectată de frământările prin care a trecut Biserica Ortodoxă în secolul al XX-lea.

În principal, din cauza curentelor de gândire moderniste care au pătruns în lumea ortodoxă încă din secolul al XIX-lea, elita intelectuală şi chiar parte din mediul ecleziastic al ţărilor ortodoxe au adoptat o poziţie de indiferenţă şi dispreţ faţă de lumea monahală, considerată ,,o formă depăşită de spiritualitate”. De exemplu, în Grecia au început să se dezvolte ,,fraternităţi laice, de tip pietist, după prototipul de viaţă spirituală occidentală şi care erau pe faţă opuse monahismului. (…)

În Biserica Greciei, monahismul nu mai era demult încurajat, ba chiar se lupta împotriva lui”. În plus, ,,în Grecia acelei epoci nu se mai citeau Sfinţii Părinţi. Erau preferaţi teologii germani”.

Ca urmare, numărul celor dornici să îmbrăţişeze viaţa monahală a scăzut treptat. La acest fenomen de depopulare a mânăstirilor atonite a contribuit instalarea regimului comunist în ţările ortodoxe.

După 1917, ruşii au hotărât să permită doar înlocuirea monahilor pe măsură ce aceştia mureau sau chiar să interzică cu totul plecarea ruşilor la Muntele Athos, o măsură asemănătoare fiind luată, după 1945, de autorităţile bulgare şi române. Pe de altă parte, măsura a convenit autorităţilor greceşti.

În 1912, Muntele Athos avea 7.754 de monahi şi peste 1.000 de muncitori, meseriaşi şi negustori, în majoritate ruşi. Numărul lor a scăzut treptat, atingându-se un punct de minim în anii ’1960-1970:

,,Mânăstirea rusească Panteleimon, care în 1904 avea 1.978 de vieţuitori, în 1959 număra mai puţin de 60; marele schit rusesc Sfântul Ilie (n.r.: 300 monahi la începutul secolului) are acum sub 5 monahi, iar schitul Sfântul Andrei (n.r.: 800 monahi la începutul secolului) este complet închis; clădirile spaţioase de la Zografou, mânăstirea bulgarilor, sunt goale, iar la schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul este o mână de monahi.

În 1966, după negocieri prelungite, guvernul grec a permis în cele din urmă ca 5 monahi din Uniunea Sovietică să intre la Sfântul Panteleimon şi 4 bulgari la Zografou. Dintre comunităţile negreceşti, singura care stă mai bine este Mânăstirea Hilandaru, sârbilor permiţându-li-se să vină”.

Un martor al evenimentelor de atunci, părintele Macarie Simonopetritul relatează:

,,Mânăstirile greceşti au suferit, la începutul secolului trecut şi începutul secolului nostru (n.r.: adică, secolul al XX-lea), o criză a vocaţiilor monahale.

În anii 1921-1922, ele au avut o mare afluenţă de monahi ce veneau din Asia Mică, refugiaţi greci ai expulzărilor făcute de turci în Asia Mică (aşa-zisele ,,schimburi de populaţie”). Mulţi dintre aceştia s-au trezit în acei ani dezrădăcinaţi, fără familii, orfani.

Mânăstirile atonite au primit atunci mulţi orfani, care mai târziu au devenit monahi.

Aceasta a provocat o importantă creştere a populaţiei monahale, care însă n-a fost întotdeauna pentru motive cu adevărat monahale, ci adesea pentru motivaţii, ca să spun aşa, sociologice.

Dar momentul de criză l-a reprezentat cel de-al doilea război mondial şi anii ce i-au urmat. După conflagraţia mondială, Grecia s-a aflat într-un război civil ce a durat până în 1947, cu multe tensiuni şi probleme; a urmat apoi plecarea în străinătate a multor greci care nu mai puteau sau nu mai voiau să trăiască în Grecia. Astfel vocaţiile monahale s-au redus la minimum”. Stare de lucruri care a fost desăvârşită de dezastrul produs de comunişti în celelalte ţări ortodoxe.

Părintele Macarie continuă: ,,La Simonos Petras timp de 40 de ani nu au existat noi tunderi monahale. (…) Când am sosit noi la Simonos Petras, ultimul egumen tocmai murise şi monahii, nu mai mult de 12 la număr, erau atât de bătrâni încât nu mai erau în stare să-l îngroape.

Au fost nevoiţi să cheme câţiva monahi de la Grigoriou, ca să-i ajute să transporte trupul neînsufleţit de la biserică la cimitir. Era deci o situaţie disperată. Unul dintre monahi, care se ocupa de afacerile mânăstirii fiindcă era un pic mai capabil, mergea în fiecare zi la grota fondatorului mânăstirii, Sfântul Simon Mirovlitul, şi-l ruga: «Sfinte Simone, trimite-ne oameni ca să ne îngroape !» Situaţia era catastrofală.

Aceasta era starea din anul 1963, anul sărbătoririi mileniului Muntelui Athos. Momentul sărbătoririi unui mileniu de la întemeierea Muntelui Athos a prilejuit mari festivităţi, toţi patriarhii ortodocşi au venit, dar s-a constatat că exista un asemenea declin al vieţii monahale la Muntele Athos, încât se asista în fapt la îngropăciunea Muntelui Athos”.

 

 

 

 

Manastirea Dionisiu

 

 

Odată cu anii ’1970 începe un proces de repopulare a Muntelui Athos, mai întâi prin venirea unor comunităţi monahale constituite în afara Muntelui Athos, în principal în Grecia: Meteora, împrejurimile Atenei, insula Patmos etc. Aceste grupuri de oameni au intrat în diferite mănăstiri, precum Simonos Petras (cazul părintelui Macarie, 1973), Grigoriou, schitul Ivironului, Dochiaru, Xenofont etc sau au preluat mânăstiri care erau aproape pustii, precum Stavronikita (1968).

Numărul total al călugărilor nu s-a schimbat semnificativ, deoarece mulţi monahi din vechea generaţie au murit şi au fost înlocuiţi de cei tineri.

În acest fel, ,,s-a schimbat compoziţia, din punctul de vedere al numărului, originii sociale, al formaţiei. (…) În ultimii 20-25 de ani au venit în jur de 900 de monahi, care au umplut toate mânăstirile”. În 1990, la Mânăstirea Sfântul Panteleimon erau 35 de călugări, la Mânăstirea Zografou 15, la Hilandaru 46, iar la schiturile româneşti Lacu şi Prodromu erau 64 de monahi.

 

 

 

  

Foto: Manastirea Sf. Pantelimon de la Athos

 

 

Însă, această întrerupere de câteva decenii a fost decisivă pentru viaţa monahală atonită, fiind un proces asemănător cu cel petrecut în ţările comuniste. Într-un studiu realizat de Alice Forbess, de la Departamentul de Antropologie a Universităţii Goldsmiths din Londra, scrie:

,,În România, continuitatea sistemului monahal a fost întreruptă de decizia guvernului socialist din ’1950-60 de a încorpora în societate toţi monahii cu vârste între 18-50 de ani.

Acest lucru a distrus sistemul uceniciei monahale, împărţind populaţia actuală a mânăstirilor în membri foarte bătrâni care nu mai sunt capabili să îi înveţe pe ucenici şi tineri pregătiţi sumar cu practica tradiţională şi învăţătura creştină. La căderea comunismului, tânăra generaţie re-imaginează practica monahală şi filozofia sa”.

Acestui fenomen vizibil de depopulare-repopulare, cauzat de evenimente politice şi sociale (dar controlat cu atenţie de autorităţile civile) i se alătură un fenomen mai puţin vizibil şi mai puţin cunoscut, chiar trecut sub tăcere: războiul dintre monahii atoniţi şi Patriarhia Constantinopolului pentru apărarea dreptei credinţe.

 

 

 

 

Surse: 

1. http://ro.wikipedia.org, Muntele Athos
2. http://en.wikipedia.org, Mount Athos
3. http://www.travelotica.com, ,,Mount Athos: the monks’ republic Travel Guide”
4. http://www.intratext.com, ,,Patriarchate of Constantinople”
5. http://orthodoxeurope.org, ,,Greek Culture Minister Defends Legality of Ban on Women’s Access to Mount Athos”
6. http://www.europarl.europa.eu, ,,Charter of Fundamental Rights of the European Union”
7. http://www.myriobiblos.gr, ,,The Mount Athos Avaton”
8. http://www.macedonian-heritage.gr, ,,The International Status and the Legal Framework of Mount Athos”
9. http://ecumenizm.tripod.com, ,,Orthodoxy or death !”
10. http://www.nistea.com, ,,Noua sinteză monastică athonită. Monahismul athonit astăzi”
11. http://www.nytimes.com, 8 februarie 2003, ,,Greek Monks Guard Faith and Sacred Ground”
12. http://www.ncwmalta.com, 3 martie 2003, ,,Women and the European Union”
13. http://www.ekathimerini.com, 5 septembrie 2003, ,,Athens defends Mt Athos ban”
14. http://www.helleniccomserve.com, 30 martie 2006, ,,Athos: Mystical Spirituality Meets Conservatism”
15. http://greekembassy.org, 29 iulie 2006, ,,PM begins Mount Athos tour, expresses support for monasteries’ work”
16. http://www.blowdelabarra.com, 27 mai 2007, ,,Maria Papadimitriou to fly over Mount Athos”
17. http://www.eubusiness.com, 7 august 2007, ,,Church of Greece to receive over EUR 30 million in state funding”
18. Gândul, 10 august 2007, ,,Muntele Athos: femei, păstraţi distanţa”
19. Gardianul, 9 ianuarie 2008, ,,Câteva femei au violat interdicţia de a urca pe Muntele Athos, în semn de protest”
20. Adevărul, 9 ianuarie 2008, ,,Mai multe femei au încălcat interdicţia de a păşi pe Muntele Athos”
21. http://www.directionstoorthodoxy.org, 9 ianuarie 2008, ,,Greece: Women protest Mount Athos monks”
22. http://www.wwrn.org, 9 ianuarie 2008, ,,Greek women enter male-only Mount Athos community”
23. http://portal-credo.ru, 9 ianuarie 2008, ,,Греческая полиция выдворила с границы монашеской республики Афон группу женщин, нарушивших тысячелетний запрет на посещение Святой горы”
24. Joint UNESCO/WHC-ICOMOS-IUCN Expert Mission Report, Mount Athos, Greece, 30 January to 3 February 2006
25. Ignatie Monahul, ,,Muntele Athos, darul monahismului ortodox”, Editura Paideia, Bucureşti, 2000
26. Patric Ranson, ,,La persecution des moines du Mont Athos par le Patriarchat de Constantinople”, ed. Fraternite Orthodoxe Saint Gregoire Palamas, 1992

 

 

Mai puţin vizibil şi mai puţin cunoscut, adeseori trecut sub tăcere, este conflictul dintre monahii atoniţi şi Patriarhia Constantinopolului pentru apărarea dreptei credinţe.

Acesta a luat naştere la începutul secolului al XX-lea, odată cu ocuparea scaunului constantinopolitan de ierarhi , care au iniţiat o campanie de modernizare a Bisericii Ortodoxe.

Primul pas concret în această campanie l-a reprezentat congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923, în urma căruia s-a introdus reforma calendarului. Sfânta Chinonită a Muntelui Athos reacţionează puternic faţă de hotărârile acestei adunări tâlhăreşti, întrerupe comuniunea cu patriarhul Constantinopolului şi încetează să-l mai pomenească.

Excepţie face Mânăstirea Vatopedu care adoptă noul calendar, pe care îl utilizează până în 1971. Ea a fost ,,răsplătită” pentru faptul că a schimbat calendarul cu un vapor primit în dar de la anglicani.În 1927, după presiuni puternice, comunitatea atonită ajunge la un compromis cu Patriarhia Constantinopolului: mânăstirile acceptă să-l pomenească din nou pe patriarh, în aşteptarea convocării unui sinod ecumenic care să analizeze chestiunea calendarului (n.r.: nu în totalitate, au rămas în Sfântul Munte grupuri de monahi şi chiar mânăstiri care nu au fost de acord cu acest compromis).

Tot în această perioadă, autorităţile greceşti numesc un guvernator pentru Muntele Athos şi încep să intervină brutal în diferite probleme, persecutându-i pe monahii cu o poziţie fermă. Urmărind aceleaşi ţeluri, de subminare a principiilor şi tradiţiilor atonite, patriarhia oferă sprijin autorităţilor civile.

În 1965, conflictul reizbucneşte în forţă, ca urmare a faptului că Patriarhul Athenagora al Constantinopolului şi Papa Paul al VI-lea semnează o declaraţie comună de ridicare a anatemelor de la 1054 dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică.

Este puţin cunoscută opoziţia ierarhilor ortodocşi din Grecia (n.r.: precum am remarcat în prezentarea apelului Mitropolitului Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, Grecia şi Muntele Athos erau printre singurele comunităţi ortodoxe care ar fi putut reacţiona la acea vreme împotriva acestei infamii); ici şi colo a răzbătut indignarea lor faţă de acest gest al patriarhului, unii dintre ei îndrăznind chiar să rupă comuniunea cu el (n.r.: cele mai multe din reacţiile lor au fost publicate în presa ecleziastică elenă, prea puţin accesibilă din pricina limbii).

 

 

 

Foto: Mănăstirea Simonos Petra

 

 

Manastirea Vatopedi

Schitul era construit din donaţiile credincioşilor ruşi şi este cunoscut pentru faptul că, înainte de a se statornici pe meleagurile noastre, Sfântul Paisie Velicicovschi (1722-1794) a vieţuit acolo. Începând cu anul 1957, monahii de la schit încetează să-l pomenească pe patriarhul ecumenic, iar din 1985 schitul este supus la tot felul de presiuni. Pe 7/20 mai 1992, comisia Patriarhiei Constantinopolului, înfiinţată pentru a se ocupa de această problemă, autorităţile civile şi poliţia îi evacuează pe stareţul Serafim şi 7 monahi, fără vreun proces, investigaţie sau act oficial de expulzare.

Monahilor nu li s-a permis să ia nimic, obiecte sau acte, au fost urcaţi în vehicule militare şi duşi la Uranopolis, unde au fost lăsaţi pe chei fără acte şi fără bani. Într-un timp foarte scurt, schitul a fost ocupat cu oameni fideli Constantinopolului.

O biserică din Sfântul Munte lăsată în paragină. Catapeteasma bisericii nici nu mai are icoane >>>

În iunie 1993, conducătorii  Bisericii Ortodoxe semnează Declaraţia de la Balamand cu catolicii şi, în noiembrie acelaşi an, Acordul de la Chambesy cu monofiziţii. Monahii atoniţi deplâng aceste acte de trădare a Ortodoxiei şi trimit scrisori de dezaprobare a celor două documente ecumeniste, fără însă a preciza rolul infam al patriarhului ecumenic.

 Cu toate acestea, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului (patriarh din anul 1991 până în prezent) nu numai că nu îngăduie nici un fel de comentarii asupra documentelor semnate, ci reacţionează cu duritate, depunând mai mulţi stareţi şi dând pedepse severe celorlalţi.

Supuşi la presiuni foarte mari, atoniţii dau înapoi şi, într-o epistolă din mai 1994, ,,imploră iertare” (n.r.: până în 5 iunie 1994, toţi stareţii atoniţi, în afară de cel esfigmenit, îşi cer iertare în genunchi de la patriarh).

Relativ recent a răbufnit din nou conflictul dintre Patriarhia Constantinopolului şi Mânăstirea Esfigmenu. Datorită opoziţiei constante şi ferme a monahilor din această mânăstire faţă de acţiunile ecumeniste ale întâistătătorului din Fanar, în luna noiembrie 2002, Sfânta Comunitate a Muntelui Athos i-a convocat pe monahii de la Mânăstirea Esfigmenu în faţa unui tribunal pentru a răspunde la 88 de ,,capete de acuzare”.

Aceştia neprezentându-se, comunitatea a declarat obştea ,,ilegală” şi a impus ca termen de evacuare a mânăstirii data de 8 ianuarie 2003. În acest răstimp, se vehiculează termeni duri la adresa monahilor esfigmeniţi, patriarhul ecumenic numindu-i chiar schismatici…

Începând din ianuarie 2003, poliţia greacă asediază mânăstirea, iar în luna februarie al aceluiaşi an un monah moare încercând să recupereze un tractor al mânăstirii. Protestele internaţionale determină Consiliul de stat al Greciei să ridice blocada.

 

 

Foto: Athos – Schitul Sf. Andrei

 

 

În 2005, patriarhul Bartolomeu înfiinţează o obşte monahală sosie a celei esfigmenite, căreia îi sunt atribuite toate bunurile Mânăstirii Esfigmenu (conturile din bancă, vaporul etc). În octombrie, blocada este reinstaurată în forţă: mânăstirea originală nu se mai poate aproviziona cu alimente şi medicamente, nici nu mai poate primi vizitele medicilor. Mor câţiva monahi, printre care părinţii Trifon, Timotei, Antipa şi Cosma.

Alături de patriarh şi autorităţile civile, Comunitatea Muntelui Athos depune eforturi pentru a ,,scăpa” de monahii nedoriţi de la Mânăstirea Esfigmenu. În cursul vizitei pe Muntele Athos din iulie 2006 a prim-ministrului grec Kostas Karamanlis, un reprezentant al comunităţii îi înmânează un memorandum care subliniază ,,preocuparea administraţiei comunităţii pentru păstrarea vieţii autentice a Muntelui Athos şi conservarea elementelor spirituale şi materiale ale sale”.

Printre problemele care împiedică ,,păstrarea vieţii autentice” se află monahii esfigmeniţi anti-ecumenişti care ,,sfidează hotărârile judecătoreşti de evacuare şi refuză să recunoască autoritatea patriarhului”. În memorandum, monahii atoniţi au cerut guvernului ,,să descurajeze ilegalitatea” şi ,,să adopte o poziţie clară”.

În octombrie 2006, un tribunal civil grec îi condamnă pe monahii esfigmeniţi la 2 ani de închisoare pentru ,,ocupaţie ilegală” şi ,,tulburarea liniştii publice”. În aceeaşi perioadă, patriarhul Bartolomeu face câteva vizite în Muntele Athos, încercând să-şi impună punctul de vedere (n.r.: Atitudinea patriarhului ecumenic faţă de situaţia Mânăstirii Esfigmenu a fost criticată atât de unii ierarhi ortodocşi, cât şi de mass-media. Acţiunile sale au fost calificate drept o ,,pată” pe imaginea Bisericii Ortodoxe).

 Mănăstirea Esfigmenu

Pe 20 decembrie 2006, monahii sosii îi atacă violent în timpul nopţii, cu bare de metal şi topoare, pe esfigmeniţi. Sub presiunile mediatice internaţionale, guvernul grec anulează operaţiunea de expulzare a monahilor, însă blocada dură impusă mânăstirii nu este ridicată.

La sfârşitul aceluiaşi an, 2006, ca urmare a vizitei Papei Benedict al XVI-lea la Constantinopol, la presiunea credincioşilor, cele 20 de mânăstiri, inclusiv noua obşte înfiinţată de patriarh pentru a o înlocui pe cea nesupusă, publică un comunicat în care condamnă ecumenismul. Extrem de mâhnite de acest eveniment, unele mânăstiri atonite au cerut Sfintei Chinonite a Muntelui Athos ca întreaga comunitate să se alăture poziţiei esfigmenite şi să înceteze pomenirea patriarhului.

Tăcerea iniţială a atoniţilor i-a alarmat pe credincioşi. Aceştia sunt conştienţi că de mulţi ani, mai precis din anii ’1970, ,,o persecuţie tăcută şi secretă are loc la Muntele Athos împotriva monahilor care au rămas fideli tradiţiilor ortodoxe”.

 

 

 

Manastirea Sf.Pantelimon

 

 

În afara măsurilor enumerate mai sus, se pot menţiona următoarele: nu este permisă călugărirea novicilor cu o poziţie defavorabilă Patriarhiei Ecumenice; monahii anti-ecumenişti nu au voie să aibă ucenici, nici chiar cei mai bătrâni dintre ei; de asemenea, ei nu au dreptul să-şi cumpere chilii şi nu pot să achiziţioneze cele mai necesare lucruri pentru existenţă; mulţi monahi, care au fost perseverenţi în opiniile lor, au fost izgoniţi din Muntele Athos.

Unul dintre monahii atoniţi alungaţi a afirmat: ,,Atât de multe distrugeri a suferit şi continuă să sufere Muntele Athos. Atât de mulţi monahi au părăsit mânăstirile şi refuză să se întoarcă din cauza actelor anti-ortodoxe şi anti-monahale ale patriarhului care a produs divizare ! Astăzi nu monahii caută o mânăstire, ci mânăstirile sunt în căutare de monahi; din toate părţile, mânăstirile strigă tare, pentru că se confruntă cu pustiirea … Patriarhia Ecumenică a adus toate aceste nenorociri asupra Bisericii Ortodoxe, inclusiv diviziune şi pustiire în Muntele Athos”.

În mod firesc, guvernul grec şi Patriarhia Constantinopolului se străduiesc din răsputeri să ascundă adevărul despre starea de lucruri din Muntele Athos şi să ofere o imagine cosmetizată a vieţii atonite. Luând aminte doar la aspectele exterioare – creşterea numărului de monahi începând cu anii ’1960-1970, dintre care mulţi cu studii superioare, primirea de fonduri care a permis restaurarea mânăstirilor, schiturilor, chiliilor, dintre care unele lăsate în paragină, şi restaurarea şi arhivarea nenumăratelor comori bisericeşti – se poate spune că Muntele Athos s-a redresat într-un mod spectaculos după criza profundă prin care a trecut în prima jumătate a secolului trecut.

 

 

 

Manastirea Simonopetras

 

Surse: 

1. http://ro.wikipedia.org, Muntele Athos
2. http://en.wikipedia.org, Mount Athos
3. http://www.travelotica.com, ,,Mount Athos: the monks’ republic Travel Guide”
4. http://www.intratext.com, ,,Patriarchate of Constantinople”
5. http://orthodoxeurope.org, ,,Greek Culture Minister Defends Legality of Ban on Women’s Access to Mount Athos”
6. http://www.europarl.europa.eu, ,,Charter of Fundamental Rights of the European Union”
7. http://www.myriobiblos.gr, ,,The Mount Athos Avaton”
8. http://www.macedonian-heritage.gr, ,,The International Status and the Legal Framework of Mount Athos”
9. http://ecumenizm.tripod.com, ,,Orthodoxy or death !”
10. http://www.nistea.com, ,,Noua sinteză monastică athonită. Monahismul athonit astăzi”
11. http://www.nytimes.com, 8 februarie 2003, ,,Greek Monks Guard Faith and Sacred Ground”
12. http://www.ncwmalta.com, 3 martie 2003, ,,Women and the European Union”
13. http://www.ekathimerini.com, 5 septembrie 2003, ,,Athens defends Mt Athos ban”
14. http://www.helleniccomserve.com, 30 martie 2006, ,,Athos: Mystical Spirituality Meets Conservatism”
15. http://greekembassy.org, 29 iulie 2006, ,,PM begins Mount Athos tour, expresses support for monasteries’ work”
16. http://www.blowdelabarra.com, 27 mai 2007, ,,Maria Papadimitriou to fly over Mount Athos”
17. http://www.eubusiness.com, 7 august 2007, ,,Church of Greece to receive over EUR 30 million in state funding”
18. Gândul, 10 august 2007, ,,Muntele Athos: femei, păstraţi distanţa”
19. Gardianul, 9 ianuarie 2008, ,,Câteva femei au violat interdicţia de a urca pe Muntele Athos, în semn de protest”
20. Adevărul, 9 ianuarie 2008, ,,Mai multe femei au încălcat interdicţia de a păşi pe Muntele Athos”
21. http://www.directionstoorthodoxy.org, 9 ianuarie 2008, ,,Greece: Women protest Mount Athos monks”
22. http://www.wwrn.org, 9 ianuarie 2008, ,,Greek women enter male-only Mount Athos community”
23. http://portal-credo.ru, 9 ianuarie 2008, ,,Греческая полиция выдворила с границы монашеской республики Афон группу женщин, нарушивших тысячелетний запрет на посещение Святой горы”
24. Joint UNESCO/WHC-ICOMOS-IUCN Expert Mission Report, Mount Athos, Greece, 30 January to 3 February 2006
25. Ignatie Monahul, ,,Muntele Athos, darul monahismului ortodox”, Editura Paideia, Bucureşti, 2000
26. Patric Ranson, ,,La persecution des moines du Mont Athos par le Patriarchat de Constantinople”, ed. Fraternite Orthodoxe Saint Gregoire Palamas, 1992

Imagini: sacred-destinations.com

Sursa: mdn.md

Publicitate