CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN RAZBOI UITAT. FOTOGALERIE-RAZBOIUL DIN COREEA, acum 60 de ani

Harta Coreei de sud

 

Au trecut mai mult de sase decenii de la începutul războiului din Coreea în 1950. După lunga ocupaţie japoneză si dupa capitularea Japoniei, Coreea a fost împărţită în două de Fortele Aliate, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cu Sudul tarii administrat de SUA şi Nordul de Rusia Sovietică .

Comisia Provizorie a Naţiunilor Unite a propus să fie recunoscută Coreea de Sud; URSS a propus să fie recunoscută Coreea de Nord. Consiliul de Securitate, ca urmare a vetourilor sovietic şi american, a refuzat să primească în ONU  cele două state propuse (începutul anului1949 ).

Totuşi, guvernul Coreei de Sud a fost recunoscut de către numeroase naţiuni, printre care Statele Unite şi China naţionalistă.

Comisia Provizorie a fost înlocuită printr-o Comisie Permanentă a Naţiunilor Unite pentru Coreea, în decembrie 1948 (dintre membrii Comisiei Provizorii, doar Canada şi Ucraina nu mai făceau parte din noua Comisie).

În decembrie 1948, sovieticii au anunţat că îşi retrăseseră trupele de ocupaţie. În ciuda opiniei Comisiei, care considera că ar fi imprudent să se evacueze Coreea de Sud, înainte de realizarea unificării, Statele Unite au procedat la fel şi, în iunie 1949, nu mai rămânea acolo decât o misiune militară de 500 de membri.

Astfel, în linii mari, în Coreea lucrurile au evoluat ca în Gemania. O linie de demarcaţie militară devenise, din cauza incompatibilităţii punctelor de vedere politice ale celor doua regimuri , o frontieră aproape de netrecut, limita însăşi a „Cortinei de Fier”.

De o parte şi de cealaltă a acestei limite, se formaseră două guverne diferite şi ostile,unul patronat de URSS, celălalt de Statele Unite. Principala diferenţă faţă de situaţia din Germania, era că în aceasta, Statele Unite şi Aliaţii lor occidentali menţineau forţe de ocupaţie, în timp ce din Coreea fusesera evacuate  practic toate trupele.

De altfel acesta a fost şi unul din motivele pentru care situaţia din Peninsula Coreea s-a agravat brusc.

Declanşarea războiului din Coreea şi activitatea Consiliului de Securitate al O.N.U.

 

În ianuarie şi în mai 1950, autorătăţile militare sud-coreene au avertizat autorităţile americane şi Comisia Naţiunilor Unite în privinţa iminenţei unei agresiuni nord-coreene.

În zona Paralelei 38, care constituia linia de demarcatie intre cele doua tari coreene, se produceau constant acţoiuni  provocatoare

Pe 25 iunie, forţele nord-coreene au traversat pararela 38 pe toată lungimea sa şi, deşi URSS a declarat mincinos că agresiunea venea din partea sud-coreenilor, amploarea operţiunilor întreprinse de nord-coreeni dovedea indubitabil, că masivul atac  comunist  fusese    premeditat  şi pregătit  cu multă meticulozitate.

Pe 25 iunie (ora New York-ului, era 26 iunie ora Coreei), guvernul american l-a solicitat pe Secretarul general al Naţiunilor Unite, Trygve Halvdan Lie, să convoace imediat Consiliul de Securitate.

Acesta s-a reunit, însă reprezentantul sovietic a refuzat să participe la dezbaterile Consiliului, până ce China comunistă nu obţinea un  loc  permanent, loc care era ocupat  de China naţionalistă.

Reprezentantul sovietic, Malik, declarase cu acest prilej că URSS nu va recunoaşte legalitatea niciunei decizii luate cu participarea reprezentantului Gomindanului (care guverna China nationalista – Taivanul)

Graţie absenţei Uniunii Sovietice de lalucrări, Consiliul de Securitate a fost în măsură să ia decizii fără să se lovească de un veşnic veto.

Guvernul american a propus o rezoluţie care să condamne „atacul armat lansat împotriva Republicii Coreea de către forţele nord-coreene”, considerându-l drept o violare a păcii; rezoluţia mai cerea încetarea imediată a ostilităţilor şi retragerea invadatorilor la nord de paralela 38.

De asemenea, se cerea membrilor Naţiunilor Unite să sprijine punerea în aplicare a acestei rezoluţii şi să nu acorde asistenţă autorităţilor nord-coreene.

Doar reprezentantul iugoslav s-a opus acestei rezoluţii, în afară de punctul care prevedea încetarea imediată a ostilităţilor.

O propunere iugoslavă care viza convocarea unui reprezentant al Coreei de Nord, a fost respinsă cu 6 voturi pentru, 1 vot contra şi 3 abţineri (Egipt,India şi Norvegia)

Trupele din Coreea de Nord,sprijinite de Rusia sovietica si China comunista, au atacat puternic sudul, iar Organizaţia Naţiunilor Unite a trimis trupe  din 21 de ţări , în principal din Statele Unite si Marea Britanie, pentru a sprijini Coreea de Sud .

Războiul a durat timp de trei ani , cu inaintari  şi  retrageri  de ambele părţi,şi  cu numeroase victime .

În Coreea, deşi majoritatea obiectivelor ONU expuse în cadrul negocierilor  pentru armistiţiu, au fost acceptate, acestea nu au putut fi implementate pe cale paşnică, iar pierderile provocate de război au fost substanţiale: peste 4.000.000 de morţi şi victime dintre care şi civili (1.313.000 de sud-coreeni – 1.000.000 de civili; 2.500.000 de comunişti – 1.000.000 e civili).

SUA au pierdut 37.000 de soldaţi în acţiune, Coreea de Sud – 47.000 şi forţele ONU – 3194.

Pierderile suferite de China s-au ridicat la 900.000 de oameni, iar cele ale nord-coreenilor – 520.000.

Pe parcursul războiului, 2/5 din facilităţile industriale ale Coreei au fost distruse şi 1/3 din locuinţe, devastate

Cele două Corei  sunt  din punct de vedere tehnic încă în război, deoarece ostilităţile s-au  încheiat doar cu o încetare a focului, nu printr-un un tratat de pace în 1953.

Deşi este adesea menţionat ca fiind un” război uitat „,  această colecţie de fotografii  poate sa ne ajute  să ne amintim de evenimentele din 1950-1953 , de cei implicaţi, şi de moştenirea care a rămasîncă astazi,  sase decenii mai târziu.

 

 

 

(Foto AP)

09.26.1950 . (Departamentul american al apărării / US Marine Corps / S. sergentul John Babyak . , Jr. )

recruţi din Coreea de Sud , merg la   război împotriva cotropitorilor nord-coreeni .  17 iulie 1950. (Foto AP)

(Foto AP)

(Foto AP)

U.S . Navy)

( Foto AP / Charles P. Gorry )

august 1950. ( Foto AP / Desfor Max )

Prizonieri comunisti (Foto AP)

Spioni comunisti

(Foto AP)

( Foto AP / U.S . Comandantul armatei americane,generalul Mc.Arthur{cu geaca de piele}

Taejon pe 30 09 1950 . ( Foto AP / Pringle Jim)

Life Walker Hank. ( Foto AP / Walker Hank )

(Departamentul american al apărării / TSGT Robert H. . Mosier )

( Foto AP / Desfor Max )

 

(Departamentul de Apărare U. S. / CPL . P. McDonald )

Atac asupra trupelor  comuniste   pe 28.01.1951 . (Foto AP)

( Foto AP / Desfor Max )

(Foto AP)

(Departamentul de Apărare U. S. / USIA )


Podul libertatii dintre cele doua Corei


Statuia fratilor coreeni

Surse: Boston com. si  http://ro.scribd.com/doc/15177360/INTERVENIA-ONU-IN-RZBOIUL-DIN-COREEA

Cititi si:

Coreea de Sud a fost atacata cu rachete de nord-coreeni.North Korea fires missiles at South


10/07/2010 Posted by | DIVERSE, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Iranul a anuntat ca renunta la lapidarea unei femei condamnate pentru adulter.Exista inca pericolul ca ea sa fie spanzurata.

Sakineh Mohammadie Ashtiani
Iranul a anulat lapidarea lui Sakineh Mohammadie Ashtiani,femeia  condamnata pentru adulter, dupa ce cazul a declansat reactii internationale.

„Potrivit informatiilor transmise de autoritatile judiciare competente din Iran, Sakineh Mohammadi-Ashtiani nu va fi lapidata”, anunta ambasada Iranului.

Potrivit Codului Penal iranian, Ashtiani urma sa fie ingropata pina la piept, iar pietrele aruncate in ea trebuiau sa fie suficient de mari pentru a provoca durere, dar nu suficient de mari pentru a o ucide imediat.

 Femeia risca inca sa fie executata altfel pentru adulter, a declarat Drewery Dyke, de la Amnesty International Londra.

„Am observat in trecut ca cei care au fost condamnati la lapidare au fost spinzurati”, a adaugat el.

„Este de notat faptul ca acest tip de pedeapsa a fost folosit rareori in Iran”.

Alte 15 persoane, printre care 12 femei si 3 barbati isi asteapta condamnarea in Iran. Adesea sotii isi acuza sotiile de astfel de fapte pentru a putea iesi dintr-o casnicie.

 Ceea ce este foarte grav, este faptul ca familiie nu vor sa ii apere pe cei condamnati, care sint considerati o rusine. Cazul lui Ashtiani a provocat un val de condamnare in lume.

 Copiii ei au fost cei care au semnalat cazul si au insistat asupra faptului ca mama lor este nevinovata. Potrivit articolul 74 din Codul Penal iranian, trebuie sa existe cel putin patru martori – patru barbati sau trei barbati si doua femei – pentru a condamna la moarte prin lapidare un suspect de adulter.

Insa in cazul lui Ashtiani nu au existat martori. Femeia, originara din orasul Tabriz, din nordul tarii, a fost condamnata pentru adulter in 2006.

 Ea a fost obligata sa marturiseasca, dupa ce a fost supusa la 99 de lovituri de bici, a spus avocatul pentru drepturile omului Mohammad Mostafaei.

10.07.2010

Sursa:Ziarul de Vrancea

Cititi si:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/07/07/videoo-femeie-din-iran-gasita-vinovata-de-adulter-condamnata-la-moarte-prin-lapidare/

10/07/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

STAREA INVATAMANTULUI SI CULTURII IN BASARABIA ANTEBELICA

 

 Foto:Scoala de fete, Rezina, județul Orhei, Basarabia, România

Învățământul și Cultura din Basarabia interbelică
Fundamentalele deosebiri de concepții și de viata care existau intre populațiile romana și ruseasca  au dus la eșecul integrării basarabenilor in sistemul educational Moscovit. Încercările de rusificare prin introducerea limbi rusești in administrație, închiderea tuturor școlilor cu predare in romana și adoptarea sistemului de administrare, judecătoresc și fiscal ale Imperiului Țarist nu au făcut ca populația să își piardă limba, datinile și obiceiurile sale.

La începutul anului 1918 in Basarabia 10,5% dintre bărbații romani și 1,77% dintre femei știau să citească. Situația era cu totul diferita printre minorități, astfel: germanii 65%, polonezii 35%, evreii 35%, rusii 20% etc.

 Ultima statistica asupra scolilor a avut loc in 1911 si la o populatie de 2,5 milioane existau 1522 de scoli cu 101 mii elevi.
După Unire o deosebita problema a fost lipsa cadrelor calificate din toate domeniile, la fel ca și in celelalte teritorii nou integrate.

Aceasta lipsa a fost suplinita parțial prin pregătirea mai multor specialiști dar in deosebi prin transferul celor existenți din vechiul regat. Totuși, chiar dacă au răspuns la apel in număr mare, voluntarii nu au fost suficienți și au fost folosite cadre de dinainte de 1918.

Problema lipsei personalului calificat a fost compensata partial in timp datorita calificarii obtinute de localnici sau profesori din Transilvania, Bucovina sau din vechiul Regat. Unii profesorii rusi nu au dorit să depună jurământul de credință Romaniei si mare parte nu cunosteau limba romana dar totusi ei au putut fi folositi intr-o anumita masura.

 

 

Prima trupă a Căminului Cultural Rezina în piesa ” Cine răspunde ?” de D. D. Pătrăşcanu (6 Mai 1933
A fost adoptata o noua lege a învățământului reorganizand și modernizând sistemul in 1924.

 Invatamantul primar era obligatoriu si gratuit si au fost infintate scoli speciale pentru copii debili si anormali educabili. Primii patru ani primari erau destinați culturii generale si urmatorii 3 pentru invatamant parctic utilitar. Au fost incluse si gradinitile (scolile pentru copii mici) care aveau scopul de a completa educatia in familie, de a favoriza dezvoltarea normala a copilului si de a-l pregati pentru scoala primara. Gradinita era obligatorie pentru copii intre 5-7 ani si facultativa pentru cei intre 4-5 ani.

In cartierele cu lucratori si in sate unde nu existau gradinite se organizau cămine pentru a supraveghea copii in varsta de 2-7 ani in timpul absentei parintilor. In anul școlar 1923/24 nu existau scoli pentru copii mici pentru ca in 1932/33 numărul să crească la 323 apoi in 1939 să ajungă la numărul de 457 in întreaga Basarabie.
In 1940 erau 2628 de scoli primare cu 4653 de sali de clasa si un numar de 7581 invatatori si maistri. In 1918 existau in Basarabia 3 scoli normale pentru ca in 1926 sa existe 10 – 3 la Chisinau si cate una la Hotin, Soroca, Balti, Orhei, Tighina, Ismail si Cetatea Alba. Scolile secundare erau in 1924 in numar de 67 si numarau 434 de clase, 716 profesori si 15000 elevi.

 

Școala Eparhiala de fete Chișinău, Basarabia. România (~1924)
Cu scopul de a ajuta egal toti copii au fost infintate internale pe langa fiecare liceu si a fost pregatit un sistem de burse de merit.
Aproape inexistent pana la Unire, învățământul profesional din Basarabia a cunoscut o anumita dezvoltare. O activitate importanta a desfășurat Școala Națională de Viticultura din Chișinău. Cursurile durau 4 ani dintre care ultimul era destinat exclusiv activităților practice. Exista și un internat cu 100-120 de elevi, plantații și material didactic (cabinete și laboratoare), o stațiune experimentala de viticultura și vinificație (cu secțiunile viticultura, agrogeologie și microbiologie).
Învățământul privat a fost reglementat destul de flexibil. Astfel in 1922 existau 56 de scoli cu 5000 de elevi. De fapt aceste scoli aveau in mare parte personal slab calificat si nu tineau cont de reglementarile statului. Datorita acestui fapt statul a impus ca toti elevii sa dea examenele de absolvire in scolile de stat. In 1925 a fost votata legea privind scolile private, manualele, programele si corpul profesoral trebuia sa fie apropat de Ministerul Invatamantului. Astfel in 1938 erau in funtiunie 97 de scoli private dintre care 10 romanesti, 75 evreiesti, 5 germane, 4 poloneze, 1 ucrainiane si 2 rusesti.
In 1918 a luat ființa Universitatea Populara care avea trei sectii: literara, juridica si stiintifico-medicala. Aici predau cei mai distinși profesori din Chișinău și ocazional la matinalele duminicale erau invitați profesori din întreaga Românie. Universitatea a înființat si prima mare bibliotecă româneasca din Chișinău care edita şi un buletin al Universității primind in acest fel și subvenții de la stat.

Învățământul superior muzical a fost dezvoltat cu trei instituții: Conservatorul “Unirea” in 1919, Conservatorul Național in 1928 și Conservatorul Municipal înființat in 1936. Facultatea de Teologie, care făcea parte din Universitatea din Iași, a fost înființată in 1926 prin decizia Ministerului Instrucțiunii Publice.
Unul din cele mai importante rezultate ale Unirii Basarabiei cu România a fost afirmarea scolii naționale românești. După unirea 1918 cultura poporului a progresat mult. Dacă sub stăpânire ruseasca nu exista nici o școală românească după 1918 s-a produs – după aprecierea lui Alexandru Boldur – o “adevărată revoluție culturală”. Numărul școlilor, învățătorilor și elevilor a crescut sensibil. Numărul profesorilor a crescut de la 2700 la 7600 și numărul elevilor a crescut de la 100 de mii la peste 350 de mii de elevi iar numărul școlilor aproape s-a dublat. 
                                                

        Autor: Ioan Scurtu. / Articol trimis de Radu Burlacu
       Sursa:www.Tribuna-Basarabiei.ro

10/07/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: