CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN VAR AL LUI GHEORGHIU-DEJ,EROU AL LUPTEI ANTICOMUNISTE DIN MUNTI


În anii 50 zona Munţilor Apuseni a fost o pepineră de luptători anticomunişti, care rivaliza cu rezistenţa din Munţii Făgăraş.

O grupare paramilitară anticomunistă de un curaj demn de apreciat a acţionat în zona Muntele Mare – Băişoara.

 

 

Nicolae Dabija

 

 

Maiorul Nicolae Dabija era originar din Galaţi şi era văr cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Participant la războiul din Caucaz, pentru modul competent cum şi-a condus ostaşii în luptele de la Novorosiisk şi Perekop, a fost avansat la gradul de maior, citat prin Ordin de zi pe Armată şi a primit ordinul “Mihai Viteazul” chiar din mâna mareşalului Antonescu.

În februarie 1948, prin intermediul maiorului deblocat Ioan Opreanu, maiorul Dabija a cunoscut pe fraţii Macavei, din familia lui Cicio-Pop, şi au constituit gruparea denumită “Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci”, care a lansat manifeste şi se pregătea pentru acţiuni puternice în vara anului 1949.

În acest scop, la 20 decembrie 1948, au jefuit suma de 320 000 lei de la Percepţia Teiuş. În paralel, s-au căutat legături în Bucureşti. Prin cumnatul său, maiorul deblocat Nicolae Niţescu, Dabija trebuia să primească informaţii cifrate cu caracter militar şi politic.

Cifrul şi un chestionar s-au găsit asupra lui Niţescu cât şi asupra lui Dabija. Prin alt cumnat, Mihai Angheluţă, fost funcţionar al Ministerului Afacerilor Externe, Dabija a obţinut o audienţă la consulul turc la Bucureşti, căruia i-a înmânat un memoriu scris în limba franceză, cu rugămintea de a-i face legătura cu Misiunea Americană.

După două zile, prin telefon, a primit răspunsul negativ. Americanii au respectat angajamentul faţă de sovietici că România era în zona de ocupaţie rusească. În cazul izbucnirii războiului cu sovieticii, Dabija intenţiona să blocheze defileurile Mureşului, Someşului, Oltului, Prahovei, Dornei şi să întreprindă sabotaje în zona petroliferă.

În februarie 1949, grupul Dabija-Macavei şi-a stabilit locul de adăpost şi apărare pe Muntele Mare (1825 m). Aici şi-a construit un bordei întărit cu grinzi rotunde de brad, încăpător şi cu paturi suprapuse. În apropiere de “cazemată” au construit un bordei îngropat ce servea ca depozit.

Numărul total al celor implicaţi în activitatea grupului era de peste 400 de oameni. În paralel, luase fiinţă o organizaţie subversivă de sprijin a partizanilor, denumită “Liga apuseană a moţilor” care avea nuclee constituite în toate satele de pe Valea Arieşului. Moţii excelau prin sărăcie, dar şi prin patriotism. Comuniştii erau duşmanii lor de moarte. În ianuarie 1949, Securitatea Turda a recrutat prin şantaj pe Augustin Râstei din comuna Bistra.

Acesta îl găzduise pe Dabija şi a fost forţat să colaboreze la prinderea lui, spre a scăpa de închisoare. Pe baza garanţiei fraţilor săi vitregi, Avram şi Traian Ihuţ, a fost primit în grup şi l-a convins pe Avram Ihuţ să se predea.

 De la acesta, Securitatea a aflat că pe Muntele Mare sunt numai şapte partizani. A doua zi, la 2 martie, au sosit încă 17 partizani trimişi de fraţii Macavei, iar în zilele următoare erau aşteptate alte câteva grupuri de partizani înarmaţi, din judeţul Alba. Maiorul Dabija a hotărât ca noii sosiţi să depună jurământul în ziua de 4 martie.

În noaptea de 3/4 martie 1949, adică în cea premergătoare zilei când trebuia să se depună jurământul, o companie din Batalionul 7 de Securitate Floreşti din regiunea Cluj, împreună cu securişti din Câmpeni şi numeroşi activişti de partid din zonă au încercuit tabăra grupului Dabija şi au ţinut-o sub tirul armelor toată noaptea.

În zori, maiorul Dabija a ordonat să se deschidă foc împotriva inamicului. S-a încercat să se spargă încercuirea prin aruncarea unor grenade şi au reuşit să scape şase partizani: maiorul Dabija, Traian Macavei, Traian Ihuţ, Ioan Mişu, Cornel Pascu. În adăpost au murit 5 luptători: 4 bărbaţi şi soţia maiorului. Printre morţi era şi Ioan Cigmăian.

 Dintre partizani au fost luaţi 14 prizonieri (în momentul atacului erau numai 25). Disproporţia de forţe era destul de mare: de 6 la 1. Din cei 150 de securişti au murit trei (un subofiţer şi doi ostaşi) şi au fost răniţi 5 ostaşi din Batalionul 7 Securitate Floreşti-Cluj.

A doua zi, un pluton de soldaţi şi câţiva oameni din Bistra au revenit la locul luptei, au distrus bordeiul, au aruncat cele 5 cadavre în beciul-depozit, au azvârlit pietre, bârne şi pământ peste morţi, considerându-l mormânt.

Securitatea a început să-i vâneze pe cei scăpaţi de pe Muntele Mare şi pe cei care i-au sprijinit. Maiorul Dabija este trădat şi prins pe Valea Dobrei, trădat chiar de viitorul său socru, a fost capturat de Securitate, împreuna cu cativa partizani pe care îi coordona. Maiorul Dabija a fost lovit de către trădători cu toporul în cap.

 Procesul grupului Dabija se judecă la 30 septembrie 1949: 7 sunt condamnaţi la moarte şi executaţi la 28 noiembrie 1949 la Sibiu (Nicolae Dabija, Titus Onea, Ioan Scridon, Gheorghe Opriţă, Traian Mihălţan, Augustin Raţiu, Silvestru Bolfea), iar 5 partizani condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

Dupa uciderea prin asasinare a celor şapte luptatori, Securitatea din Sibiu, a carei comandant era unul dintre cei mai mari criminali ai regimului comunist şi pe care nu trebuie să-l ierte istoria, Gh. Craciun, care după 1990 îi scria penibile scrisori de iertare lui PS Anania, trimite organelor centrale urmatorul raport de execuţie: „Raportam ca în dimineata de 28.09.1949, in urma respingerii cererilor de gratiere a celor 7 condamnati la moarte din lotul Dabija si anume: DABIJA NICOLAE, ONEA TITUS, SCRIDON IOAN, OPRITA GHEORGHE, MIHALTAN TRAIAN, RATIU AUGUSTIN si BOLFEA SILVESTRU, au fost ridicati din penitenciar la orele 4,30, fara a li se spune motivul si au fost transportati de organele noastre la locul de executie.

La orele 5 au fost asezati in linie condamnatii DABIJA NICOLAE si SCRIDON IOAN, carora li s-a citit degradarea, primul din gradul de maior in rezerva si al doilea din gradul de plutonier in rezerva.

După aceea au fost asezati in linie si ceilalti condamnati, iar procurorul militar le-a facut cunoscuta respingerea cererii de gratiere si ca in consecinta condamnarea la moarte a ramas definitiva.

După aceasta, condamnatii au fost legati la ochi, in care moment DABIJA s-a exprimat ca el nu vrea sa fie legat la ochi, fara a i se indeplini aceasta dorinta.

 Au fost asezati pe locul executiei si inainte de deschiderea focului, condamnatii au inceput pe rand sa-si manifeste anumite exprimari, astfel: MIHGALTAN TRAIAN a spus: Cu aceeasi moneda vă vom plăti; BOLFEA SILVESTRU a spus: Doamne ajută, iar DABIJA a strigat: Traiasca România!.

A urmat impuscarea lor. Dupa care medicul legist a confirmat moartea celor 7 executati. Atât tov. Lt. col. care a citit degradarea celor doi condamnati, cat si ceilalti membri au avut o atitudine demna.

Plutonul de executie s-a comportat conform instructiunilor primite de la comandantul plutonului, care dupa executie a spus ostasilor: – Tovarăşi, ne-am îndeplinit datoria faţă de clasa muncitoare.”

Ionuţ Ţene

Napoca News

09/07/2010 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: