CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SATANISMUL SI MUZICA ROCK.Video morbid: „Cantec de dragoste lui Lucifer”- AC/DC


Satanismul mărturisit astăzi în felurite chipuri nu este ceva nou, ci un urmaş tîrziu al vechilor credinţe păgîne despre care citim în Vechiul Testament. Deci ce este, pe scurt, satanismul „modern”?

O religie care se mărturiseşte atee, dar luptă împotriva Dumnezeului Creştinilor, cinstindu-l pe Satan ca idol al libertăţii. (Trebuie să înţelegem că ateismul nu este reaua filosofie a celor fără de Dumnezeu, ci a acelora care sînt împotriva lui Dumnezeu. Altminteri, de ce L-ar huli, dacă nu cred în El?)

Satanismul „modern” este noul nihilism, care propovăduieşte libertatea desăvîrşită a omului, libertate al cărei simbol este Satan, fireşte.

Întemeietorul acestei drăcării este socotit Anton Şandor Le Vey, fost dresor de circ, autorul Bibliei satanice (în 1969). În 1996, a întemeiat „Biserica lui Satana”, la Los Angeles.

Se mărturiseşte singurul urmaş al lui Belzebut pe pămînt.

Din această Biserică făcea parte şi Charles Manson – cumplitul ucigaş al Sharonei Tate, soţia regizorului Roman Polanski. Unul dintre cele mai cunoscute fragmente ale Bibliei Satanice este rugăciunea care zice aşa: „Tatăl nostru care eşti în iad, mărească-se numele tău! Precum în iad, aşa şi pe pămînt!

Păcatul cel de toate zilele dă-ni-l nouă azi, şi du-ne pe noi în ispită şi învaţă-ne de rău! Ave Satan!”

Poruncile Bibliei Satanice sînt cam acestea:„Nu ai voie să crezi în Dumnezeu, pentru că lumea este a mea şi voi socoti credinţa ta ca un păcat.” Sau: „Fă-ţi un idol şi închină-te lui în fiecare duminică!”

Precum se vede, satanismul „modern” este un nihilism simplu, care tălmăceşte pe dos Biblia, a face lucrurile pe dos fiind chiar felul de a fi al Satanei şi al diavolilor lui. Iar mijlocul cel mai la îndemînă pentru a propovădui acest satanism simplificat, calea cea mai uşoară de a intra în legătură cu duhurile cele rele, este acela al muzicii, şi anume al aşa-numitei muzici „rock”, pe care tinerii o ascultă cîteva ore pe zi, căci rock-ul este pentru ei o filosofie de viaţă, o RELIGIE.

Această cale nu este numai la îndemîna fiecăruia, dar e şi îngăduită, pentru că se ascunde sub înfăţişarea „artei”, iar de „artă” nimeni nu îndrăzneşte să se atingă, fiind un idol cinstit de toată lumea.

Astfel încît aceşti preoţi ai celui rău numiţi „rock-staruri” nu numai că nu se ascund, ci săvîrşesc la vedere slujbe închinate stăpînului lor, la care adună deodată chiar şi un milion de „credincioşi”.

Căci asta sînt cele mai multe dintre concertele rock, adunări satanice în care tinerii se îndrăcesc prin sunete, prin texte şi prin mişcare.

Fără să intru în multe amănunte, voi zice că gălăgia tobelor şi a altor instrumente ritmice duce la pierderea minţilor.

La aceasta se adaugă acele mişcări nebuneşti, care duc la pierderea stăpînirii asupra trupului, acesta ajungînd să se mişte aşa-zicînd de la sine. În sfîrşit, vorbele rostite nu sînt altceva decît rugăciuni către duhurile căzute şi către înainte-stătătorul lor, diavolul cel mare. Astfel, rocker-ii nu fac nimic altceva decît să aducă pe stadioane şi în săli de concert vechea vrăjitorie a şamanilor (a tuturor vrăjitorilor), care izbesc în tobe, se învîrt pînă ameţesc şi cheamă demonii pentru a intra în legătură nemijlocită cu ei (ceea ce se şi întîmplă, întotdeauna).

Şi, atît vrăjitorii „tradiţionali”, cît şi rocker-ii se ajută de ierburi sau de prafuri de nebunie, pe care noi le numim acum „droguri”.

Lăsînd la o parte muzica propriu-zisă (de care s-a ocupat părintele Dan Bădulescu în scrierile sale), vreau să aduc aici cîteva din textele şi din spusele celor mai cunoscuţi „hard-rocke-eri” de azi, pentru a ne lămuri oarecum că nu avem a face cu glume şi copilării, ci cu lucruri cît se poate de adevărate şi înfricoşătoare.

Iar mai înfricoşător decît toate e că ţara noastră ortodoxă este unul din locurile cele mai căutate de cei mai aprigi rock-eri. Să răsfoim de pildă presa de acum doi ani:

„Marilyn Manson, Reamonn, Alice Cooper, Faithless [Fără credinţă], Wu-Tang Clan, Kasabian, Pink, Hooverphonic şi Morcheeba concertează în România, în cadrul B-ESTIVAL.

În zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie va avea loc în România primul festival după exigenţe internaţionale: pe parcursul a trei zile, nu mai puţin de 20 de nume, artişti de renume mondial alături de trupe autohtone, vor zgudui scena de la «B-ESTIVAL», un eveniment organizat de Emagic Entertainment cu sprijinul Romexpo! […] Unul dintre headlinerii B’ESTIVAL-ului va fi nimeni altul decît Marilyn Manson, vedeta rock autoproclamată «Anticrist-ul Superstar»! Indiscutabil, una dintre cele mai celebre şi mai controversate apariţii din lumea showbiz-ului, Marilyn Manson a reuşit să-şi atragă milioane de fani din rîndul publicului tînăr. […]

Pe numele lui adevărat Brian Hugh Warner, Marilyn Manson a avut drept surse de inspiraţie pentru alegerea pseudonimului pe actriţa Marilyn Monroe şi pe criminalul în serie Charles Manson, consideraţi în America drept cea mai iubită şi, respectiv, cea mai detestată persoană.”

În interviuri, Marilyn Manson mărturiseşte cu mîndrie (după cum citim pe NET): „Din fericire, lumea îşi va aminti de mine ca de acela care a pus sfîrşit creştinismului.” Manson este „reverend” al Bisericii Satanice. El se mutilează pe scenă, rupe Biblia şi scuipă hule împotriva Domnului Hristos. Pe tricourile lui scrie: „Ucideţi-vă părinţii!” Manson zice că discul său „Antichrist Superstar” („Antihrist super-vedetă”) i-a fost insuflat de o putere suprafirească, ceea ce e cît se poate de adevărat. Manson nădăjduieşte aceasta: „Cred că de cîte ori oamenii ascultă acest album («Antichrist Superstar») poate că Dumnezeu va fi nimicit în minţile lor.”

„Cînd eram copil – îşi aminteşte Manson – mama îmi spunea: Dacă blestemi la vremea nopţii, diavolul va veni la tine în somn. Şi eu mă emoţionam, căci chiar voiam ca aceasta să se întîmple… O voiam. Voiam aceasta mai mult decît orice.” Manson zice: „Nu ştiu dacă cineva a înţeles cu adevărat ce încercăm noi să facem… Odată ce i-am prins pe oameni, putem să le dăm MESAJUL nostru.” Iar următorii lui din România mărturisesc aşa:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: manson-666

…prefer melodiile cu subiect legat de religie, mai exact anti… Idolu’ meu e marilyn manson… Sunt genul care crede doar ce vede.

Astfel, refuz existenţa lui dumnezeu şi sunt împotriva lui.”

Nici nu mai are rost să citim ce zice Marilyn Manson în cîntecele sale, aşa că o să trecem la Alice Cooper. „Alice Cooper (născut Vincent Damon Furnier, la 4 februarie 1948), este un cîntăreţ de muzică rock, compozitor, textier şi muzician a cărui carieră muzicală se întinde pe o durată de patru decenii. Prezentînd spectacole de scenă complexe, în care ghilotinele, scaunele electrice, sîngele simulat şi şerpii boa constrictori sunt elemente frecvente, Cooper a împrumutat numeroase elemente de heavy metal, garage rock, horror movies şi vodevil pentru a crea o variantă teatrală a muzicii hardrock care a devenit cunoscută sub numele de shock rock…

Cariera de cîntăreţ solo a lui Alice Cooper a început în 1976 cu albumul conceptual «Welcome to My Nightmare» («Bine aţi venit în coşmarul meu»)” (articol de enciclopedie). Alice Cooper a mărturisit: „Cu ani în urmă m-am dus la o şedinţă de spiritism, unde Norman Backley a rugat spiritul să vorbească. Acesta mi-a vorbit. Mi-a promis mie şi formaţiei mele glorie, stăpînire universală în muzica rock şi bogăţie. Singurul lucru pe care mi l-a cerut era să-l las să­mi stăpînească trupul.”

Şi l-a lăsat, fiind cu desăvîrşire dăruit lui Satan, căruia i-a dedicat albumul „House of Fire” („Casa focului”). Credinţa în sine însuşi a trecut în cîntecele sale. În „Vreau doar să fiu dumnezeu”, el zice aşa: „Eu stăpînesc, am un suflet impermeabil la gloanţe şi sînt plin de mîndrie. Eu m-am născocit pe mine fără ajutorul nimănui. Sînt prototipul suprem.

Stau pe propriul meu tron. Eu şi cu mine sîntem de acord că nu avem nevoie de nimeni. Nu am învăţat niciodată să mă plec nici unei stăpîniri cunoscute. Chiar vreau să-mi ridic o statuie înaltă, asta e tot. Încerc doar să fiu Dumnezeu, doar să fiu Dumnezeu… M-am născut pentru rock şi m-am născut să stăpînesc.”

Tot acum doi ani a venit la noi şi Robert Plant de la Led Zeppelin. Formaţia aceasta a adus în piesele muzicale versuri satanice inserate subliminal, nescrise pe coperta discului – o cale ascunsă de a vîrî în conştiinţa ascultătorului anumite mesaje fără ca el să-şi poată da seama, care îl pot face mai tîrziu să treacă şi la fapte. Cîntecul „Stairway to Heaven” („Scară la cer”) al grupului „Led Zeppelin” („Zeppelinul de plumb”) este cel mai cunoscut cîntec din istoria rock-ului. Unul dintre stihuri zice aşa: „Ştiţi că uneori cuvintele au două înţelesuri.” Trebuie să se ştie că acest cîntec este îmbibat în amăgire satanică! Cînd e rulat înainte, zice: „Da, sînt două căi pe care poţi merge, dar pe calea cea lungă este vreme să schimbi drumul.” Atunci cînd e ascultat pe dos, se aude limpede: „Este dulcele meu Satan… O, voi cînta pentru că trăiesc cu Satan.” Cîntecul lui „Zeppelin”, „Houses of the Holy” („Casele sfîntului”) zice: „Lasă muzica să fie stăpînul tău! Ia seama la chemarea stăpînului! O Satan!”

Ceea ce se ştie mai puţin e că formaţia „Led Zeppelin” este următoare lui Aliester Crowley, un vestit ocultist şi satanist mărturisit. Aleister Crowley a fost întemeietorul revistei „Lucifer”. În templul lui satanic din Londra se cîntă „Imnul către Pan”, se rostesc rugăciunile pentru liturghia compusă de el, pe mormîntul său discipolii rostesc formule sataniste şi cîntă „Imnul către Satana” al lui Carducci, iar formaţii celebre de muzică rock l-au avut idol pe Carducci. Membrii formaţiei „Led Zeppelin” au cumpărat vila din Londra a lui Crowley, unde au locuit o vreme.

Să zicem cîteva cuvinte şi despre formaţia „The Rolling Stones” care, tot aşa, a cîntat în România în 2007, spre fericirea bătrînilor „tineri” care au aşteptat-o vreo treizeci de ani. Cîntecul „Sympathy for the Devil” („Simpatie pentru diavol”) al celor de la „The Rolling Stones” este imnul oficial al Bisericii lui Satan. În el, Lucifer cere dragostea celor care îl întîlnesc. Şeful grupului, Mick Jagger, zice că Anton Lavey, întemeietorul Bisericii lui Satan şi autorul Bibliei satanice, i-a ajutat inspirîndu-le muzica! Albumul numit „Their Satanic Majesties Request” (Majestăţile lor satanice cer”) spune tot!

Alte formaţii cunoscute şi muzica lor:

Cei mai mulţi nu ştiu că unul dintre cele mai cunoscute cîntece ale anilor 70’, „Hotel California”, al trupei „Eagles” („Vulturii”), trimite la Biserica Satanică, ce se află într-un fost hotel din strada California!

În interiorul coperţii albumului este poza lui Anton Lavey. Că „The Eagles” sînt legaţi de Biserica Satanică o arată şi cîntecul lor „Have A Good Day in Hell!” („Să aveţi o zi bună în iad!”).

Membrii grupului „Kiss” („Sărut”) se arată pe scenă în chip de demoni, cu sînge curgînd, scuipînd foc şi răcnind. În cîntecul lor „The God of Thunder” („Dumnezeul trăsnetului”), cei de la „Kiss” le poruncesc tinerilor să îngenuncheze înaintea lui Satan:

„Am fost crescut de către un demon, pregătit să stăpînesc lumea.Sînt domnul tărîmurilor pustii, omul modern făcut din oţel. Adun întunericul pentru plăcerea mea. Vă poruncesc să îngenuncheaţi înaintea dumnezeului trăsnetului, dumnezeul rock’n roll­-ului! Îţi voi fura sufletul tău cel feciorelnic.” Ca un ecou, să citim ce zice o tînără de la noi:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: MaliceBathory

…obsedată, cînd văd sînge, să mă spăl cu el. Şi recunosc: am făcut asta o dată; şi, la fel ca ea [?], am considerat că arăt mai bine…”

Să mai dăm cîteva pilde, fără o rînduială anume:

Rock-starul homosexual David Bowie a spus de mult: „Rock-ul este dintotdeauna muzica diavolului… Cred că rock and roll-ul este primejdios… Simt că vestim ceva încă mai întunecat decît noi înşine.”

În cîntecul „The Conjuring” („Chemarea”), de Megadeth, se arată adevăratul scop al rock-ului: „Eu sînt avocatul diavolului, un comis voiajor dacă vreţi…Veniţi cu mine în adîncurile mele infernale… Ţi-am luat sufletul!” Iar la sfîrşit se zice: „Supuneţi-vă!”

Rocker-ul Frank Zappa zice aşa:

„Eu sînt avocatul diavolului! Avem proprii noştri închinători. Fetele îşi vor da trupurile muzicienilor aşa cum voi aţi da o jertfă lui Dumnezeu.”

Super-grupul „Metallica” zice, în cîntecul „Sări în foc!”: „Urmează-mă acum, copilul meu… Fă întocmai ce-ţi spun… Sări de voia ta, ori vei fi luat cu sila… Oricum te iau… Aşa că apleacă-te şi apucă-mă de mînă… Vino acasă, acolo de unde eşti, vino şi sări în foc!” Tot „Metallica”, în „Prinţul”: „Înger de dedesubt, vreau să-mi vînd sufletul… Diavole, ia-mi sufletul! Nu-mi pasă de rai, aşa că nu te aştepta să plîng. Şi voi arde în iad din ziua în care voi muri.”

Bon Jovi cîntă, în „Homebound Train” („Trenul spre casă”): „Cînd eram doar un băiat, diavolul m-a luat de mînă, m-a luat de acasă şi m-a făcut bărbat. Mă duc în jos, în jos, în jos, în jos, în trenul spre casă.”

Tot el mărturiseşte:„Aş omorî-o pe mama pentru rock and roll. Mi-aş vinde sufletul.” Aşa a făcut Tommy Sullivan, din New Jersey! Într-o noapte de sîmbătă, Tommy (14 ani), i-a tăiat gîtul mamei sale şi i-a scos ochii. Apoi, Tommy şi-a crestat încheieturile de la mîini şi şi-a tăiat gîtul de la o ureche la alta, încît aproape şi­-a retezat capul. Tatăl lui Tommy a spus după aceea că fiul său cîntase vreme de o săptămînă un cîntec rock despre sînge şi uciderea mamei.

Unul dintre cele mai iubite grupuri rock este „Slayer” („Ucigaşul”). „Slayer” cîntă aşa: „Războinici ai porţilor iadului…, noi credem în domnul Satan.” Despre asta e vorba în toate cîntecele lor. În „Iadul aşteaptă”, ei zic: „Isus ştie că sufletul vostru nu poate fi mîntuit. Răstigniţi-L pe aşa-zisul vostru Domn! Sufletele voastre sînt blestemate, Dumnezeul vostru a căzut în robia mea pentru veşnicie! Iadul aşteaptă!” Începutul cîntecului „Iadul aşteaptă” nu este decît o gălăgie; cînd e ascultat de-andărăt, se aude adevăratul mesaj: „Alătură-te nouă, alătură-te nouă, alătură-te nouă!” Un „fan” („fanatic”) al trupei „Slayer” zice: „Îl urăsc pe Dumnezeul vostru, Iisus Hristos. Satan este stăpînul meu. Am jertfit animale pentru el. Dumnezeul meu este «Slayer». În cuvintele muzicii lor cred!”

Grupul „Acheron” (rîul morţilor, în mitologia păgînilor Elini) are un album numit „Ritualurile Messei Negre”. Pe disc, Peter Gilmore, din Biserica Satanică, chiar citeşte rugăciunile „messei” negre, în vreme ce membrii grupului, mîrîind drăceşte, cîntă aşa: „Slavă prea-puternicului Satan! Ne rugăm la tine, te binecuvîntăm, te slăvim! Tu eşti stăpînul, tu singur, o prea­puternice Satan!”

Grupul „Manowar” cîntă, în „Podul spre moarte”: „Întunecatule stăpîn, te chem cerînd dreptul sacru de a arde în iad… Ia-mi sufletul meu cel desfrînat! Bea-mi sîngele aşa cum şi eu îl beau pe al tău! Lucifer este regele, rugaţi-vă lui Satan!”

Grupul „Morbid Angel” („Îngerul bolnăvicios”) zice aşa, în „Răzbunarea din mine”: „…sabia lui Satan, care sînt eu… Ard de ură să curăţ lumea Nazarineanului.” Şi, ca să ajungă la capăt, cîntă „Blasphemy” („Hula”): „Cîntaţi hula, batjocura lui Mesia! Îl blestemăm pe Sfîntul Duh… Huliţi-L pe Sfîntul Duh! Hulă asupra Sfîntului Duh!” Trey Azagthoh de la „Morbid Angel” zice că este un adevărat vampir şi pe scenă chiar se muşcă pe sine însuşi şi îşi bea sîngele.

Rocker-iţa Kat (Pisica) zice, în parodia „Satan Says” („Satan spune”): „Hei, fete şi băieţi! Veţi face tot ce spune Satan, da? Satan spune: Urmaţi­-mă! Satan spune: Mergeţi în iad!”

Grupul „Bow Wow Wow”, în cîntecul lor „Prince of Darkness” („Prinţul întunericului”), îndeamnă: „Deschideţi uşa şi lăsaţi-l pe Satan să intre,  Prinţul întunericului!”

Grupul „Sad Iron”(„Fier trist”) îşi cîntă rugăciunea către diavol: „Noi toţi ne rugăm diavolului, el e atît de frumos. Noi toţi ne rugăm diavolului pînă în ziua cînd vom muri!”

Grupul „W.A.S.P.” („We Are Sex Perverts”, „Noi sîntem perverşi sexual”) cîntă, în „Sleeping in the Fire” („Dormind în foc”): „Gustaţi dragostea, magia lui Lucifer…” În timpul spectacolelor lor, membrii trupei beau sînge dintr-un craniu, taie carne crudă cu toporul şi aruncă bucăţile fanilor îndrăciţi, care le devorează.

O revistă americană scria: „Ascultînd cîntecul «I wanna be somebody», îţi umpli trupul de draci şi te simţi predispus la sinucidere…”

În timpul concertelor, grupului „Black Sabbath” („Sabatul negru”) i se cerea de către tineri să-l întîlnească pe Satan. Unul dintre albumele lor este intitulat „Ne vindem sufletul pentru Rock’n Roll!” Cîntecul „N.I.B.” („Nativity In Black”, „Naştere în negru”) este un cîntec de dragoste din partea lui Lucifer, în care acesta zice aşa: „Unii spun că dragostea mea nu e adevărată. Te rog crede-mă, dragostea mea, şi îţi voi da acele lucruri despre care crezi că nu pot fi… Uită-te în ochii mei, vei vedea cine sînt, numele meu este Lucifer, te rog ia-mă de mînă.”

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri rock este „AC/DC” („Anti-Christ, Death to Christ”=„Antihrist, moarte lui Hristos”). În cîntecul „Hells Bells” („Clopotele iadului”), ei cîntă: „Te voi lua în iad, te voi lua, Satan te va lua.” Cîntecul lor „Highway to Hell” („Autostrada iadului”) zice aşa: „Hei, Satan, mi-am plătit vama, sînt în drum spre ţara promisă, sînt pe autostrada iadului.”

Satanistul Richard Ramirez, cunoscut drept „Night Stalker” („Călăuza nopţii”), care a îngrozit California, mărturisea că piesa „Night Prowler” („Tîlharul nopţii”) a grupului „AC/DC’s” l-a făcut să ucidă cel puţin 14 persoane, ca jertfă adusă lui Satan!

Grupul „Suicidal Tendencies” („Aplecări spre sinucidere”), ale cărui cîntece laudă uciderea de sine şi a fost pus în legătură cu sinuciderea tinerilor, zice aşa, în cîntecul „Possessed” („Posedat”): „Sînt prizonierul unui demon. El stă lîngă mine oriunde m-aş duce. Nu pot scăpa de ţinerea lui. Aceasta trebuie să fie pedeapsa mea pentru că mi-am vîndut sufletul!”

Grupul „Unleashed” („Dezlănţuit”), zice aşa, în piesa „Crush the Skull!” („Zdrobeşte ţeasta!”): „M-am uitat în ochii lui sticloşi şi l-am apucat de barbă. Am ridicat securea şi i-am despicat ţeasta mîncată de viermi. Zdrobeşte ţeasta, moarte lui Christ!” Stihurile sînt luate din Biblia Satanică.

Cîntecul „The Oath” („Jurămîntul”), al grupului „Mercyful Fate”, este chiar jurămîntul pe care îl face un satanist în timpul liturghiei negre, şi zice aşa: „Mă lepăd de Isus Christos, înşelătorul; şi mă lepăd de credinţa creştină. În această lume, jur să îmi dau toată silinţa slujind stăpînului legiuit, să-l cinstesc pe stăpînul nostru Satan, şi pe nimeni altul!”

Grupul „Venom” arată adevăratul scop al muzicii rock: „Nu sîntem aici ca să vă distrăm… Eu slujesc căile lui Satan. Răspundeţi chemărilor lui!” În piesa „Possessed”, ei cîntă aşa: „Sînt posedat de tot ce e rău. Cer moartea dumnezeului vostru… şi stau la stînga domnului Satan!” Despre aceasta, iată ce scrie şi un tînăr de la noi:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: Wolfsoul [suflet de lup] – Lucifer

…eu am mai multe obsesii încă de cînd eram copil, aveam unele kestii care pur si simplu nu imi ieşeau din cap… De exemplu, eram obsedat de «evil» încă dinainte să ascult rock; pe la 10 ani, jucam şah cu diavolu’: eu mutam pt el, şi – culmea! – luam bătaie; uimit other: the wolf [lupul] – mă regăsesc în acest animal, kiar dacă mulţi nu îl cunosc. Lucifer – mă regăsesc în situaţia lui, şi pur şi simplu am realizat kă îi aparţin şi în cele din urmă voi şade în stînga lui pentru eternitate.”

În 1992, la premierea MTV, membrii grupului „Red Hot Chili Peppers” au mulţumit pentru premiu şi au zis: „Înainte de orice, vrem să-i mulţumim lui Satan…”

Cîntecul „The Number of the Beast” („Numărul Fiarei”), al formaţiei „Iron Maiden” („Fecioara de fier”) zice aşa: „numărul 666, 666 pentru mine şi pentru tine!”

Grupul „Deicide” („Uciderea lui Dumnezeu”) îşi cîntă credinţa în piesa „In Hell I Burn” („Ard în iad”): „Ard în iad, nu mai sînt întrebări, ard în iad pentru Satan.” Cîntecul lor „Oblivious To Evil” („Orb în faţa răului”) înfăţişează o jertfă omenească adusă lui Satan : „Alăturaţi-vă nouă… jertfa copilului nenăscut. Intraţi în împărăţia întunericului, sodomizaţi pentru ritual… Stăpîne al infernului, primeşte această ofrandă a morţii!”

Grupul „Coven”cîntă aşa,în „Burn the Cross”(„Ardeţi crucea!”): „Fiul lui Dumnezeu, pocăieşte-te de păcate şi făgăduieşte-ţi sufletul iadului! Roagă­-te ca Satan să te ierte, de vreme ce Dumnezeul tău nu poate… Dumnezeul tău este mort şi acum mori şi tu. Satan stăpîneşte în sfîrşit!”

Cer  iertare Domnului pentru citarea acestor blasfemii nemaipomenite.

 

 

Cititi si:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/12/in-videoclipul-%e2%80%9dalejandro%e2%80%9dlady-gaga-blasfemiaza-folosind-simboluri-pagane/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/?s=decriptarea+mesajelor+sataniste

Sursa:http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-17/item/290-satanismul-muzicii-rock

 

http://youtu.be/rYTU1tyqOew

22/06/2010 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , ,

19 comentarii »

  1. Vai de capu meu ….cand ma uit la comentariile alora mi se face greatza … Dumnezeu sa ne ierte si sa ne apere pacatele :| … Cat despre satanism … ar fi un rahat sa crezi in el…

    Apreciază

    Comentariu de Claudiu123 | 25/06/2010 | Răspunde

    • Uite ca sunt o multime de dezorientati care cred in satanism.
      Sunt si mai multi care se cred la moda si nu-si dau seama cat de imbecili pot fi.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 25/06/2010 | Răspunde

  2. Mi se pare foarte stupid ce ati scris ,Voi ati luat doar partea rea a acestor nume si formati ,sa fim seriosi:Nu ai voie să crezi în Dumnezeu, pentru că lumea este a mea şi voi socoti credinţa ta ca un păcat.” Sau: „Fă-ţi un idol şi închină-te lui în fiecare duminică!” , ati citit voi biblia satanista si ati vozut asa ceva
    Eu sunt ateu{nu cred in nimic} dar aici exagerati prea mult,la voi ce este diferit este satanist si ciudat
    Oameni de pe pamanat nici nu stiu daca exista rai sau iad bine si rau sau dumnezeu si satana si voi vorbiti tampeni
    Iar voi bisericile nu conteaza de religie nu va mai ajung bani si parastasele ? sa va fie rusine

    Iar pentru cei care nu sunt informati Rock-ul nu are nici o legatura cu satanismul mare parte din rock de exemplu Death Metal este..

    Merilyn Manson daca sa inspirat la numele lui de la Charles Manson care este treaba voastra

    NU MAI SCRITI TOATE PORCARILE
    NU MAI SCRITI DOAR CE VRETI VOI
    NU MAI SCRITI DOAR PARTEA REA

    Scriti domnilor ce i-a facut biserica catolica lui merily manson si de ce o uraste atat de mult!

    Apreciază

    Comentariu de Alex | 27/09/2010 | Răspunde

    • Draga Azazel,sau azphel,incearca sa-ti inchipui ca exista oameni in stare sa decripteze mesajele malefice din muzica,din filme sau din diverse texte.
      De asemenea exista persoane care pot depista mesajele subliminale menite sa induca in masele largi de ascultatori sau privitori ,stari , idei ,sau comportmente nocive.
      Aici nu e vorba doar de Credinta,de ateism sau de satanism.
      Este vorba de lupa care se duce de cand exista omul intre BINE si Rau.
      Chiar daca esti ateu,nu poti sa nu recunosti ca binele si raul exista,coexista si sunt in pemanenta lupta.
      Sfatul meu este sa nu iti inchipui tu,o biata furnica in aceasta lume gigantica,sa nu-ti inchipui spun,ca stii totul si ca ai cheile Cunoasterii,
      Esti un nimeni,un anonim asa cum sunt alte miliarde de furnici cuvantatoare ca tine sau ca mine.
      Diferenta intre noi, este aceea ca eu stiu ca nu stiu nimic,asta ca sa parafrazez un mare filozof ,pe cand tu crezi ca stii totul….
      Tocmai de aceea hai sa nu ne pemitem sa ii acuzam pe altii de prostie,mai ales atunci cand dovedesc ca sunt ceva mai instruiti decat noi…
      Inchei sfatuindu-te sa studiezi articolele de pe urmatorul site,pe care ti-l recomand tocmai pentru ca e dedicat studiului unor astfel de miscari ,hai sa le spunem…i impotriva firii.

      Sunt sigur ca te va interesa.Probabil ca vei dori sa afli si ce autoritate are cel care editeaza studiile respective si care,nu este preot si nici un apropiat al Bisericii,fiind doar un cunoscator profund al esoterismului,practicilor sataniste,ocultismului si Kabalei etc..
      Probabil ca iti voi spune si cine e omul notru,alta data.
      Pana a te apuca sa citesti,intreaba-te ce rost are toata aceasta miscare satanista in rock-ul contemporan si din ce cauza prolifereaza ea?
      Daca nu stii engleza,poti ruga sa iti traduca…Satisfactie garantata !

      http://vigilantcitizen.com/?p=2191

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 27/09/2010 | Răspunde

  3. Si pentru domnul Claudiu ” Dumnezeu sa ne ierte si sa ne apere pacatele” nu inteleg cum poate sa iti apere pacatele dar fie

    Apreciază

    Comentariu de Alex | 27/09/2010 | Răspunde

  4. Cine discuta aici despre manele si cine le apreciaza ?Discutam serios sau inventam si discutam despre…nimic ?

    Apreciază

    Comentariu de cersipamantromanesc | 27/09/2010 | Răspunde

  5. Du-te-n biserica de inadaptat ce esti. Oaie, gaseste-ti pastorul si lasa-i pe cei alesi sa simta muzica si chemarea sufletului lor! E atat de rau sa nu ai un stapan, sa nu iti pierzi viata in minciuni religioase, sa cunosti adevarata esenta? Daca ai intelege tu despre ce e vorba…dar e imposibil. Postul m-a distrat copios. Iti fac o dedicatie muzicala: Satanic Warmaster (sau cum iti place tie, pe romaneste, RAZBOINICUL SATANIC) – The True Blackness (Adevarata Intunecime) !!!

    Apreciază

    Comentariu de agagaehga | 18/06/2011 | Răspunde

  6. Nu am nimic de-a face cu cimitirele. Nu decapitez caini, oi sau berbeci. Nu am fantezii de sodomie. Nu sunt adeptul nicicarui cult satanist, ci privesc muzica intocmai cum este, ca arta si nimic altceva. Devierea de crestinism si de la odele eterne aduse lui dumnezeu mereu va tulbura pe voi, astia, sensibilii crescuti ca usi de biserica… Nu ma intereseaza blogul tau stupid despre lady gaga. vroiam doar sa-ti dau de inteles ca m-ai distrat tare copios prin dovada asta de inapoiere mintala, de ancorare a conceptiei in evul mediu.

    Sunt fascinat de lumea fara restrictii,nu de sodomie. sunt un heterosexual mandru si cred ca am parte mai multa decat altii de ‘blasfemia’ pe care o numiti sex. Prin faptul ca tu etichetezi un intreg gen muzical doar pe baza unor mesaje de natura pur COMERCIALA si scopul pur de a IMPRESIONA, imi e clara intelegerea ta. ce treaba crezi tu ca au toti astia cu satanismul? Si apropo, desteptule, AC/DC vine de la Alternating current/direct current, interpretarea aia stupida e data de alti fanatici religiosi handicapati cu vid in loc de creier, care nu inteleg ca muzica e facuta sa IMPRESIONEZE si sa fie SIMTITA. pentru ideologie adevarata exista flacara neagra si alte lucruri, ce sunt mult mai profunde decat poti tu intelege… Mieluselul domnului

    Apreciază

    Comentariu de agagaehga | 19/06/2011 | Răspunde

    • Debitezi vorbe goale! Nu exista o lume normala fara restrictii.Cele mai importante si mai naturale restrictii le gasesti in codul moral dat de CELE 10 PORUNCI biblice.Stii care sunt acelea?
      Ia hai sa vedem ce nu-ti place si daca poti trai in afara poruncilor (restrictii,reguli)acestora.:

      -Sa nu ai alti dumnezei afara de Dumnezeul cel adevarat.
      Crezi ca sarsaila e dumnezeul tau cel adevarat?

      -Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
      Nu-ti respecti parintii?AStepti sa ia pensia ca sa-i „usurezi”de ea?Le dai bataie ca sa-i „reeduci” ?Hai, fi satanist pana la capat, elimina restrictiile si conventile sociale…

      – Sa nu ucizi.
      E rau sa nu ucizi , gegaga puiule?

      – Sa nu fii desfranat.
      Chiar asa, unde incadrezi tu orgiile,abuzul de alcool si droguri, relatiile sexuale contra naturii? La „restrictii” care trebuiesc eliminate?

      – Sa nu furi.
      Uite o restrictie impotriva careia trebuie sa lupti !

      – Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
      Urata restrictie,nu-i asa?Auzi dumneata,sa nu ai voie s ajuri stramb !

      -Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
      Uite alta „restrictie”…Nu ai voie sa poftesti la casa,averea, femeia aproapelui tau.Ce nenorociti sunt crestinii astia !

      Gegaga puiule, gandesti ca un cur, nu te supara.Lasa-l dracului pe dracu’ ,ia-o pe calea nrmala si poate ca ai sa vezi de unde vine adevarul si lumina …Hai, pa!

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 19/06/2011 | Răspunde

    • @agagaehga
      In sfarsit cineva cu minte… care intelege scopul muzicii… pur comercial.
      Bravo. Felicitarile mele pentru… incercarea… discursului inteligent. :D
      Si pentru inteligenta de care ai dat dovada in fata oilor. :)
      Chiar oi…
      P.s.: Eu vreau sa fiu vulpea. :D

      Apreciază

      Comentariu de O Anonima | 09/02/2012 | Răspunde

  7. Uite, deja reiese prostia ta si caracterul de a generaliza :)) Imediat acuzi de lucruri de care HABAR nu ai. Satanismul nu sta in decapitari, e o religie mai logica si mult mai profunda, mai personala si mai cuprinzatoare decat crestinismul tau. Biserica…spitale si scoli se desfiinteaza, dar biserici se fac in nestire. Oamenii stau in cur si asteapta mana cereasca in loc sa se miste si sa faca ceva. Asa ca ia zi, cine pe cine ‘indobitoceste’, ‘prosteste’ si ‘posedeaza’ ?

    Apreciază

    Comentariu de agagaehga | 19/06/2011 | Răspunde

    • Sigur ca da, satanismul e o religie.O religie malefica,nu-i asa? Nu consta doar in decapitari, mai are si alte „invataturi”cum ar fi sodomia,batjocorirea simbolurilor altor religii,sinuciderea rituala,ritualuri perverse etc.E inaltatoare aceasta „religie”, nu-i asa?Ce iti trebuie tie crestinismul care te invata sa-ti iubesti aproapele si sa nu traiesti in pacat?Pe tine te distreaza ca se golesc bisericile,in loc sa te intrebi de ce fug oamenii de lucrurile curate si de ce cauta unii spurcaciunea si cai mizerabile in viata…
      Tine-o tot asa, ca fericit n-ai cum sa fii si nici o viata mai frumoasa nu ai cum sa duci.Bafta !

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 19/06/2011 | Răspunde

    • ai spus ceea ce gandesc si eu. e mai usor pentru slujitorii si slugile bisericii sa traiasca din prostia oamenilor . de asemenea , oamenilor le e mai usor sa se aseze in genunchi si sa astepte mila unui d-zeu care in loc sa-i ocroteasca ii pedepseste . pe prostia oamenilor s-a construit o institutie religioasa bazata pe averi imense, chiar daca cei din afara ei striga de foame.

      Apreciază

      Comentariu de elena iordache | 13/01/2013 | Răspunde

  8. http://www.youtube.com/watch?v=NZJ0enY2ukY&feature=related enjoy :D

    Apreciază

    Comentariu de agagaehga | 19/06/2011 | Răspunde

  9. De fapt, hai bine pa ca iti fac trafic aiurea.bafta cu dumnezeirea, mantuirea si alte alea. eu o sa imi traiesc viata si o sa compatimesc crestinii orbi :D Bafta, bro. Stay metal!

    Apreciază

    Comentariu de agagaehga | 19/06/2011 | Răspunde

    • Compatimesti crestinii?Ce facem cu satanistii, ca despre ei e vorba in propozitie.Tu „iti traiesti viata” cum?
      Admiri satanistii din muzica, sau in general TOTI satanistii?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 19/06/2011 | Răspunde

  10. Doamnee!!!…iarta-i ca nu stiu ce fac ,Auzi tu la ei satanisti, pai mai „prosti Dracului ” chiarca prosti sunteti …..Dar va spuna asa ,cand va ve-ti vedea idolul si cu ce „daruri” va asteapta in „raiul” in care veti ajungeee …..Cata pedeapsa o sa primiti si ce durere osa simtiti mai „rautatilor mici” .. auzi tu ,fiii darcului!!!…)))))) saraca maicata te-a nascut te-a crescut numai ca asa a vrut Dumnezeul nostru …si tu te proclami asa…….auziti mai cacatilor satanisti daca vas izbii o data niste bataie daia de strada da sa nu va mai vedeti de ochi umflati si sa va arat eu bataie daia rupta din Rai romaneasca , , var sarii tot satanismuu din cap ))))) direct la militie va ti duce oracaind )))) ..Hm!!! auzi tu la ei „cult ,religie” firar religia mamii voastre………eeee!!! ascultati la mine pe dracu-l vreti… DRACU O SA VA IA ……DOAMNE AJUTA SI NE APARA ,MILOSTIVE LIMPEZESTE-LE MINTEA NECURATA , OSANDITA DE DIAVOL…IN NUMELE TALALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH AMIN!! SI ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR AMIN!! DOAMNE MILUIESTE! DOAMNE MILUIESTE! DOAMNE MILUIESTE!………

    Apreciază

    Comentariu de Iulius Cezar | 09/10/2011 | Răspunde

  11. Defapt… poruncile din biblia satanista scrisa de Anton LaVey suna asa:
    Regulile Sataniste sunt preluate si traduse din Biblia Satanista scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul Bisericii Sataniste ( C.o.S. – Church of Satan ).
    1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat.
    2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda.
    3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo.
    4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila.
    5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere.
    6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat de povara.
    7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magiei dupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut.
    8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct.
    9. Nu face rau copiilor mici.
    10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta.
    11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nu se opreste, DISTRUGE-L.
    Desigur nu este o coincidenta ca in Biblia Satanista sunt 11 reguli iar in cea Crestina sunt 10.
    Daca observati 1 + 1 = 2, ceea ce inseamna iesirea din sclavie, libertatea si/sau a fi mai presus decat Zeii.
    1 + 0 = 1, ceea ce inseamna intrarea in sclavie, supunerea…
    Iar Satanismul Modern are urmatoarele idei:
    – individul este singurul responsabil pentru viata sa de aceea el trebuie sa isi gaseasca o cale in viata, prin urmare este influentat de libertarianism (doctrina ce sustine libertatea individului sub toate aspectele: fizice, morale etc.)
    – in Satanismul Modern, Satan nu este un Zeu… ci doar un simbol care este la randul lui modelat de satanistul insusi.
    O idee a Satanismului Modern este: „Eu sunt propriul meu Zeu!”
    Ceea ce am scris mai sus a fost o mica idee despre Satanismul Modern…
    Acuma:
    Mai exista de asemenea si Satanismul Traditional, Satanismul Spiritual si Satanismul Rebel.
    Satanismul Traditional se preocupa cu schimbarea evolutiei umane si a societatii dezgustatoare in care traim. Desigur ei mai sunt numiti si „Veneratori ai Diavolului”, dar nu ucid… repet NU UCID animale si oameni asa cum se crede ca o fac si nici un gen nu ucide in afara de cei Rebeli dar voi vorbii despre asta mai incolo. De asemenea ei considera ca Satanismul isi are originile in Egiptul Antic si desigur sunt de acord cu aceasta idee.
    Satanismul Spiritual (de asemenea si preferatul meu) la fel ca si cel Traditional inseamna venerare a Diavolului dar nici acestia nu ucid animale. Ei considera sacrificarea de animale un obicei dezgustator. De asemenea Zeul lor (Lucifer/Satan/EA/Enki) nu are nevoie de sacrifii umane sau animale ca sa fie satisfacut in timp ce D-zeu are… este specificat si in biblie.

    ,,. Şi a grait cuvantul Domnului inaintea jertfelnicului si a zis: „Jertfelnice, jertfelnice, asa zice Domnul: Iata ca i se va naste casei lui David un fiu, numele lui, Iosia, si va jertfi pe tine pe preotii inaltimilor care tamaiaza acum inaintea ta si va arde pe tine oase de oameni!”

    3. Si a aratat in acea zi si un semn zicand: „Iata semnul dupa care se va cunoaste ca Domnul a grait aceasta: Jertfelnicul acesta se va despica, si cenusa care este pe el se va imprastia!”

    4. Cand regele Ieroboam a auzit cuvantul omului lui Dumnezeu pe care l-a grait în gura mare în fala jertfelnicului de la Betel, si si-a intins mana lui de la jertfelnic, zicand: „Puneti mana pe el!”, i-a inlemnit mana care o intinsese asupra lui si nu putea sa o intoarca inapoi.

    5. Si jertfelnicul s-a despicat si cenusa de pe jertfelnic s-a imprastiat, dupa semnul care l-a dat omul lui Dumnezeu prin cuvantul Domnului”

    IV regi 23:20,21

    ,,20. Si a junghiat pe jertfelnice pe toti preotii inaltimilor care erau acolo; a ars oase omenesti pe jertfelnice si apoi s-a intors in Ierusalim.

    21. Dupa aceea a poruncit regele la tot poporul si a zis: „Savarsiti Pastile Domnului Dumnezeului vostru, dupa cum este scris in aceasta carte a legii!”

    numerii 31:25-29

    ,,25. Iarasi a grait Domnul cu Moise si a zis:

    26. „Socoteste prada de razboi, de la om pana la dobitoc, impreuna cu Eleazar preotul si cu capeteniile semintiilor obstii;

    27. Apoi imparte prada în doua, intre ostenii care au fost la batalie si intre toata obstea.

    28. De la ostenii care au fost la razboi, ia dare pentru Domnul, cate un suflet la cinci sute, din oameni, din vite, din asini si din oi.

    29. Acestea sa le iei din partea lor si sa le dai preotului Eleazar ca dar inaltat Domnului. ”

    levitic 27:28,29

    ,,28. Toate cele afierosite, pe care omul cu juramant le da Domnului din ale sale, – fie om, fie dobitoc, fie tarina din mosia sa, – nici nu se rascumpara, nici nu se vand. Tot ce este afierosit cu juramant este sfintenie mare a Domnului.

    29. Orice om afierosit cu juramant nu se rascumpara, ci trebuie sa se dea mortii.”

    De asemenea va invit sa citit si cele trei pagini de pe acest site:
    http://satanism-spiritual.blogspot.com/2003_01_01_archive.html#2773454298771648022
    In care vi se va arata exact originile bibliei (Nu fiti incuiati si cititi… macar din interes. Sunt sigura ca o sa va faca placere lectura.).
    Deci:
    Satanismul Spiritual ca si cel Traditional se deosebeste prin cel LaVeyan. Ei sunt constienti de existenta lui Satan/Lucifer/EA/Enki ca fiinta.
    De asemenea Satanismul Spiritual se bazeaza in special pe evolutia spiritului si fiintei umane, pe meditatie si purificarea aurei si desigur si prin aducerea luminii in suflet. Doar asa vei putea avea o minte limpede si curata si doar asa vei putea fi puternic.
    Satanismul despre care ai vorbit tu mai sus se numeste Satanism Rebel. Acesti „Satanisti” nu au reguli. Sunt precum niste animale si desigur sunt urati de toti Satanistii Spirituali, Traditionali sau Moderni deoarece datorita unor fiinte dezgustatoare ca cei Rebeli care se considera „Satanisti adevarati”… le fac o imagine urata si celor ce intr-adevar sunt Satanisti. Aceia nu merita sa se numeasca Satanisti ci psihopati.
    Adevaratele secte Sataniste sunt: Satanistii Traditionali, Spirituali si Moderni.
    Va mai invit sa trage-ti cu ochiul si pe site-ul:
    http://satanismspiritual.blogspot.com/2010/02/bun-venit.html
    In antichitate in religia Sumeriana, Lucifer era numit Enki si era venerat si considerat Zeu/Creator al omenirii si desigur si aducatorul de Lumina.
    Si in legatura cu muzica… cred ca este doar sentimentele, ideile unor oameni… a cantaretilor, a compozitorilor sau a unor rude apropiate a acestora.
    Muzica aceea nu are legatura cu Satanismul. Am intalnit Satanisti care ascultau Rap.
    Acele genuri de muzica au fost inventate ca unii oamenii sa isi poata exprima ideile si opiniile si gandurile pe foaie sau poate din placerea de a canta acel gen de muzica.
    Am aflat despre trupe care cantau Metal si la interviuri ziceau strict ca ei nu cred in Satana si/sau in orice alt Zeu si canta muzica asta din placere.
    Opinia mea personala este ca Satanismul este o secta extrem de interesanta si de frumoasa, pe langa alte secte… Satanismul iti ofera posibilitatea sa te afirmi pe plan social, iti da curaj, iti da libertate si cunostiinte foarte multe.
    Multumesc pentru timpul acordat.

    Apreciază

    Comentariu de O Anonima... | 05/12/2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: