CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Documentele europene care au servit la condamnarea comunismului si asimilarea lui cu fascismul

Documente europene care au stat la baza condamnării comunismului

Quantcast

  • OSCEPA, Final Vilnius Declaration (3 iulie 2009) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • European Parliament, European Conscience and Totalitarianism Resolution (2 aprilie 2009) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • European Parliament, European Conscience and Totalitarianism Debate (25 martie 2009) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • Declaraţia de la Praga privind conştiinţa morală europeană şi comunismul (3 iunie 2008). Descarcă (pdf_button pdf)
  • Council of Europe Parliamentary Assembly, Resolution 1481 (25 ianuarie 2006) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • Council of Europe Parliamentary Assembly, Report to Resolution 1481 (14 decembrie 2005) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • Council of Europe Parliamentary Assembly, Resolution 1096 (27 iunie 1996) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
  • Council of Europe Parliamentary Assembly, Report to Resolution 1096 (20 mai 1996) [EN]. Descarcă (pdf_button pdf)
Publicitate

22/06/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

INTEMEIEREA MITROPOLIEI MOLDOVEI

Contextul istoric  în care s-a înfiinţat mitropolia Moldovei, a fost cu totul altul decât în Ţara Românească.

Statul medieval Moldova s-a înfiinţat prin descălecatul voievozilor maramureşeni, la est de Carpaţi, unde se organizase o marcă de apărare a Transilvaniei şi Ungariei, în faţa invaziilor tătare.

Prin anul 1352, în fruntea acestei unităţi administrative era voievodul român, din Maramureş, Dragoş.

El şi-a stabilit reşedinţa la Baia, domnind câţiva ani. Urmaşii săi, Sas şi Balc sau Baliţă, nu au reuşit să coaguleze forţele locale împotriva regelui maghiar, de care depindea.

În anul 1359, a trecut din Cuhea Maramureşului, în Moldova, voievodul Bogdan, însoţit de fiii, rudele şi apropiaţii săi. El a reuşit să preia conducerea mărcii şi respins atacurile regelui maghiar, care dorea să-şi păstreze influenţa în zonă.

Aşa s-au pus bazele statului independent Moldova. Bogdan a reunit toate formaţiunile politice, preexistente între Carpaţi şi Nistru. El nu a avut timpul necesar să se ocupe de problema bisericească, deşi credem că va fi avut vreun ierarh la curtea sa.

În anul 1365, îi succede fiul său Laţcu (1365-1375), care măreşte hotarele ţării şi are bune raporturi cu Polonia, ceea ce va duce la înfiinţarea unei episcopii catolice, în anul 1370, la Siret.

Expansiunea catolică, a crescut în acel an prin unirea celor două state vecine, Ungaria şi Polonia, sub acelaşi sceptru, anume Ludovic cel Mare al Ungariei(1342-1382). Nici Lţcu nu a avut condiţiile necesare abordării oficiale a înfiinţării unei mitropolii a Moldovei, dar existenţa unei ierarhii nu poate fi pusă la îndoială, de vreme ce biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, ctitorie a lui Dogdan I, avea loc special pentru scaunul arhieresc, în Sf. altar şi pomelnicul începe cu Bogdan, la ctitori şi Nicolae, Ştefan, Iosif, Meletie, Lavrentie şi alţii, la ierarhi.

Existenţa unei ierarhii în Moldova, în această perioadă, este confirmată şi de faptul că fiica şi soţia lui Laţcu, Anastasia şi Ana, erau bune ortodoxe, ceea ce irita pe papa Urban V, în anul 1372.

Nu se putea să nu fi fost sfătuite de un ierarh de la curte. Sau dacă aveau vreun preot, la curte, acesta fusese hirotonit de un ierarh local. Trebuie să mai menţionăm faptul că până în secolele XIII-XIV exista o numeroasă populaţie românească în părţile Haliciului, cu o organizare politică şi bisericească independentă.

În 1353 întâlnim un episcop cu numele Chiril Românul în oraşul Przemyzl. Dată fiind situaţia Bisericii Ortodoxe din Polonia învecinată, mai ales după 1371, trebuie să admitem că primii ierarhi moldoveni, probabil Nicolae şi Ştefan, trecuţi în pomelnicul bisericii Sf. Nicolae de la Rădăuţi, au fost hirotoniţi de episcopul de Halici, devenit în anul 1371 mitropolit, asistat de unul sau doi ierarhi, din eparhiile învecinate.

Dar cel care avea să se ocupe oficial de problema înfiinţării unei mitropolii autohtone a fost domnitorul Petru I Muşat (1375-1391).

Precizăm mai întâi că problema începuturilor mitropoliei Moldovei a frământat mulţi istorici şi certitudinea a venit abia în urma descoperirii unui Manual de cancelarie bizantin, intitulat Ectesis nea –Εκθεσις νεα, în anul 1969 .

Ultimul manual de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, a pr. prof. Mircea Păcurariu, exploatând această descoperire, consemnează: „potrivit ultimelor cercetări, Mitropolia Moldovei a luat fiinţă, cu statut canonic recunoscut de Patriarhia ecumenică, înainte de septembrie 1386, când este atestată documentar pentru prima oară într-un Manual de cancelarie bizantin, intitulat Εκθεσις νεα – Expunere nouă.

Se presupune că acest eveniment s-a petrecut prin anii 1381-1386, deci în timpul domniei lui Petru Muşat (1375-1391) şi a patriarhului ecumenic Nil (1379-1388)” .

Menţionăm faptul că Manualul trebuia să ofere celor ce alcătuiau actele şi scrisorile patriarhale modele de adresare şi avea înşirate scaunele patriarhale, mitropolitane, arhiepiscopale şi episcopale în fiinţă.

Aici se găsesc două ştiri care privesc biserica românească: prima, despre recenta înfiinţare a două mitropolii în Ţara Românească şi a doua cu următorul text: „ Εγενετο εφ’ ημον και μητροπολιτης Βιδυνης και Μαυροβλαχιας ετερος”, adică „a fost făcut în timpul nostru un mitropolit la Vidin şi altul la Moldovlahia” .

De aici deducem că cererea pentru înfiinţarea noii mitropolii nu putea să vină decât din partea lui Petru Muşat, care, în cei 16 ani de domnie, s-a dovedit un priceput organizator al noului stat, reuşind să-i ridice puterea şi prestigiul, dar şi ctitor de biserici şi mănăstiri, dintre care amintim numai mănăstirea Neamţ.

Credem că el a cerut patriarhiei ecumenice două lucruri, în acelaşi timp: aprobarea înfiinţării unei mitropolii şi recunoaşterea unui mitropolit autohton. Cea dintâi cerere a fost satisfăcută, dar cea de a doua contravenea uzanţelor patriarhiei ecumenice, care, atunci când aproba înfiinţarea unei unităţi ecleziale, îşi trimitea propriul ierarh.

Un act patriarhal, din anul 1355, prevedea ca pe viitor să nu se mai numească ierarhi locali, în eparhiile nou înfiinţate, ci această cinste să fie rezervată exclusiv pentru clerul ridicat şi binecuvântat de Dumnezeu din slăvita cetate a Constantinopolului.

Cum domnitorul Petru Muşat nu a renunţat la dorinţa sa, între Moldova şi Patriarhia ecumenică, a izbucnit un conflict, care va dura mai bine de un deceniu.

Dar iată cum s-au petrecut lucrurile:

Profitând de raporturile de bună vecinătate cu Polonia , Petru Muşat a trimis la Halici, unde păstorea mitropolitul Antonie, doi călugări moldoveni pentru a fi hirotoniţi arhierei.

Aceştia erau Iosif, rudă cu familia domnitoare şi Meletie. Nu se cunoaşte exact anul hirotoniei celor doi, dar, cu siguranţă, nu putea fi înainte de 1386 şi nici mai târziu de iulie 1391.

Nu mai înainte de 1386, pentru că este anul cel mai târziu când a fost recunoscută mitropolia Moldovei, ca unitate eclezială canonică, de Patriarhia ecumenică, şi nu mai târziu de iulie 1391, când mitropolitul Antonie trecea la cele veşnice. În ceea ce priveşte mitropolia Haliciului, ea fusese ridicată la această treaptă, în anul 1370, în urma insistentelor cereri, către Constantinopol, ale regelui Cazimir, cu puţin timp înainte de moartea sa.

Cazimir dorise ca toţi ortodocşii din regatul său să fie obligaţia se supune unui mitropolit din lăuntrul şi nu mitropolitului de Kiev sau Moscova, aflaţi în afară.

Prin trimiterea candidaţilor la Halici, Petru Muşat dovedea şi ataşamentul său faţă de Polonia, prietenia faţă de rege şi totodată se menţinea în limitele strictei canonicităţi faţă de Patriarhia ecumenică, de care depindea mitropolia Haliciului.

El îi trimitea la Halici şi pentru faptul că era de facto deţinătorul ca zălog al Pocuţiei, de unde făcea parte şi Haliciul şi, în acest sens, mitropolitul Antonie se simţea dator să dea curs favorabil cererii potenţialului său suveran.

„Nu este exclus, tocmai de aceea, ca hirotonia lui Iosif şi Meletie să fi avut loc după intrarea acestor teritorii, ca zălog, în stăpânirea Moldovei, deci în 1388, 1389 sau 1390” .

Sursa:Istoria md.

22/06/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

22 iunie1941-RAZBOI PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD.ORDINUL MARESALULUI.VIDEO SI FOTO

 

In noaptea de 21 – 22 iunie, la ora 24.00, pe o ploaie torentiala, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică criminala care se instaurase in aceste stravechi tinuturi romanesti, in urma semnarii pactului Ribbentrop-Molotov.

  Maresalul Ion Antonescu, conducatorul Statului Roman s-a adresat Armatei, spunand:

„OSTASI, Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre. […]
Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.
Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI, Izbanda va fi a noastra. La lupta. Cu Dumnezeu inainte!”

  Ordinul-Maresalului-22-iunie-1941 Începuse Războiul Sfânt anticomunist, drept şi naţional, acceptat şi susţinut de întregul popor.

Trecând Prutul, Armata Română nu a păşit pe pământ străin, ci pe pământ Românesc! România intrase în războiul de eliberare a provinciilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.

Între membrii strălucitului corp ofiţeresc român se regăseseau generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.

 După ce trupele române au eliberat țara de bolșevici, mareșalul Ion Antonescu a emis un comunicat către populația tinuturilor proaspăt eliberate.

In Proclamaţia adresată românilor basarabeni, Conducătorul Statului, se spunea:

 

Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvalit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.

Basarabeni,

Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!
Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins , să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.

Basarabeni,

Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!

Trăiască România !

7 iulie 1941

Ion Antonescu

Operațiunea München este numele de cod al ofensivei armatelor română și germană din al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică.

Operațiunea a început la data de 2 iulie 1941 și s-a încheiat victorioasă la 24 iulie.

În timpul operațiunii armata română a suferit pierderi grele: 22.765 de oameni (4.271 morți, 12.326 răniți și 6.168 dispăruți) și 58 de avioane. Pierderile sovietice sau ridicat la 17.893 (8.519 morți și dispăruți și 9.374 răniți).

 

De la 22 iunie 1941, – concomitent cu operatiunile Armatei a 3-a Româna în partea de nord a Bucovinei si ale Armatei a 11-a germana în nordul si centrul Basarabiei – în partea de sud a Basarabiei si în masivul Cornesti, a actionat Armata a 4-a Româna, cu misiunea, initiala, de retinere a inamicului, urmand sa forteze, ulterior, Prutul.

 

Dupa 33 zile de razboi, intreaga Basarabie si Bucovina de nord erau eliberate.

Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941 al Comandantului frontului romano-german avea urmatorul continut: „Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la Rasarit s-a terminat. Din Carpati si pana la mare suntem din nou stapani peste hotarele strabune”.

 

Maresalul Ion Antonescu

Imagini mai putin cunoscute ale Maresalului Ion Antonescu, in perioada celui de-al doilea razboi mondial.

Una dintre putinele imagini color ale Maresalului Ion Antonescu

Ion Antonescu si Regele Mihai, in inspectie pe front (1941)

În primii ani de guvernare mareşalul Antonescu şi colaboratorii săi beneficiau de o popularitate deosebită printre români

Ion Victor Antonescu    Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, mareșal,  șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

 

Din Testamentul Politic al Mareşalului Ion Antonescu

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii.

De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate.
Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat.
Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.

Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

Ion Antonescu

 

 

22/06/2010 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: