CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO:Smoke City – Underwater Love

03/06/2010 Posted by | MUZICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Voievozii Transilvaniei-CRONOLOGIE

Lista voievozilor Transilvaniei

An început:900

An sfârşit: 1867

 

Primul stat Transilvănean

Înainte de 900 sunt pomeniţi în scrierea Gesta Hungarorum trei voievozi (dux) locali: Gelu , Glad şi Menumorut.

 

    * Gelu ; ? – 904 ; „Gelou Dux Ultrasilvanus” Dupa istoricul Tudor Salagean, „Este posibil ca Gelou să fi purtat titlul de „voievod”, dar acest lucru nu este sigur.” * Tuhutum ; 904 – ? * Gyula ; înainte 953 – 1003

În urma unei confruntări cu regele maghiar Ştefan I, Gyula este luat prizonier şi dus în Ungaria.

Regele Ştefan a încorporat statul transilvănean în Regatul Ungar, dar păstrând ca formă de organizare voievodatul.

    * Zoltan Erdőelvi ; c.1003 * Mercurius, princeps Ultrasilvanus ; 1103, 1111 – 1113

 

Voievodatul Transilvaniei

 

    * Leustachius Rátót (Eustachius), voievod al Transilvaniei ; cca.1164 – 1176 * Legforus (Szegfor) ; 1199 – 1200 * Eth ; 1200 * Gyula Kán (Jula) ; 1201 – 1202 ; prima oară * Nicolae ; 1201 – 1202 * Benedict, fiul lui Conrad ; 1202 – 1206 ; prima oară * Smaragdus Zsámboki ; 1206 – 1208 * Benedict, fiul lui Conrad ; 1208 – 1209 ; a doua oară * Mihail Kacsics ; 1209 – 1212 * Berthold de Andechs-Meran, arhiepiscop de Calocea ; 1212 – 1213 * Nicolae ; 1213 * Gyula Kán ; 1213 – 1214 ; a doua oară * Simion ; 1215 * Ipoth (Ipolit) ; 1216 – 1217 * Rafail (Rafain/Rafaion) ; 1217 – 1218 * Neuka (Nevke/Leuka) ; 1219 – 1221 * Paul, fiul lui Petru ; 1221 – 1222 * Mihail Kacsics ; 1222 ; a doua oară * Pouşa (Pózsa) Csáki, fiul lui Solum/Solyom ; 1226- 1231 ; prima oară * Gyula Rátót ; 1229 – 1233 ; fiul lui Leustachius * Dionysius Tomaj ; 1233 – 1234 * Serafin ; 1235 * Andrei ; 1235 ; fiul lui Serafin * Pouşa (Pózsa) Csáki, fiul lui Solum/Solyom ; 1235- 1241 ; a doua oară * Laurenţiu Aba ; 1242 – 1252 * Ştefan (Dux Transilvaniae) ; 1257 – 1258 ; fiul regelui Bela IV, prima oară * Ernye Akos, ban al Transilvaniei ; 1258 – 1261 * Ştefan ; 1260 – 1270 ; a doua oară * Ladislau I Kan ; 1261 – 1265 ; prima oară * Nicolae Geregye ; 1265 – 1270 ; prima oară * Matei Csáki ; 1270 – 1272 ; prima oară * Nicolae Geregye ; 1272 – 1274 ; a doua oară * Ioan Koszegi ; 1273 * Egidius Monoszlo ; 1274 * Matei Csáki ; 1274 – 1275 ; a doua oară * Ugrinus Csáki ; 1275 ; prima oară * Ladislau I Kan ; 1275 – 1276 ;a doua oară * Ugrinus Csáki ; 1276 ; a doua oară * Matei Csáki ; 1276 – 1277 ; a treia oară * Nicolae Meggyesi din neamul Pok ; 1277 ; prima oară * Finta Aba ; 1278 – 1280 * Ştefan de Mera ; 1280 * Petru, fiul lui Dominic ; 1280 * Roland Borşa ; 1282 ; prima oară * Apor Péc ; 1283 – 1284 * Roland Borşa ; 1284 – 1285 ; a doua oară * Moise/Moyus Akos ; 1287 – 1288 * Roland Borsa ; 1288 – 1294 ; a treia oară * Ladislau Kán al II-lea ; 1294 – 1315 * Ladislau Kán al III-lea ; 1315 ; neconfirmat de rege * Nicolae Meggyesi din neamul Pok ; 1315 – 1316 ; a doua oară * Doja Debreceni ; 1318 – 1321 ; fiul lui Andrei * Toma Szécsényi ; 1321 – 1342 * Nicolae Sirokai ; 1342 – 1344 * Ştefan Lackfi ; 1344 – 1350 * Toma Gönyűi ; 1351 ; din neamul Csor * Nicolae Raholcai Kont ; 1351 – 1356 * Andrei Lackfi ; 1356 – 1359 * Dionisie Lackfi ; 1359 – 1367 * Nicolae Lackfi ; 1367 – 1368 * Emeric Lackfi ; 1369 – 1372 * Ştefan Lackfi al II-lea ; 1373 – 1376 ; fratele lui Emeric * Ladislau de Losoncz ; 1376 – 1391 * Emeric Bebek I (Bubek) ; 1392 – 1393 * Frank de Szècsèny ; 1393 – 1395 * Stibor de Stiboricz ; 1395 – 1401 ; prima oară * Nicolae Csáki şi Nicolae Marcali ; 1401 – 1403 ; prima oară * Ioan Tamási şi Iacob Lackfi ; 1403 – 1409 * Stibor de Stiboricz ; 1410 – 1414 ; a doua oară * Nicolae Csáki ; 1415 – 1426 ; a doua oară * Ladislau al IV-lea Csaki ; 1426 – 1435 ; fiul lui Nicolea Csaki * Ladislau al IV-lea Csaki şi Petru Cseh (Cheeh) ; 1436 – 1437 * Petru Cseh ; 1437 – 1438 ; a doua oară * Desideriu de Losoncz ; 1438 – 1440 * Ladislau al V-lea Jakcs ; ianuarie 1441 * Iancu de Hunedoara ; 1441 – 1446 ; fiul cneazului Voicu * Emeric Bebek al II-lea şi Nicolae de Ujlak ; 1446 – 1447 * Emeric Bebek al II-lea şi Iancu de Hunedoara ; mai – octombrie 1448

Fișier:Iancu Hunedoara.jpg

* Ioan de Rozgony ; 1449 – 1460 * Nicolae de Ujlak ; 1449 – 1458 ; a doua oară * Sebastian de Rozgony ; 1458 – 1461 * Nicolae de Ujlak ; 1460 ; a treia oară * Ladislau de Kanizsa ; 1460 * Nicolae de Ujlak şi Ioan Pongracz de Dindeleag ; 1462 – 1465 * Sigismund de Szentgyörgy şi Ioan de Szentgyörgy (de Sancto Giorgia) ; 1465 – 1467 * Ioan Pongracz de Dindeleag şi Nicolae Csupor ; 1468 – 1472 * Blasius Magyar ; 1472 – 1475 * Ioan Pongracz de Dindeleag ; 1475 – 1476 ; a doua oară * Petru Gereb de Vingrad ; 1478 – 1479 * Ştefan Bathory I de Ecsed ; 1479 – 1493 * Bartolomeu Dragfi ; 1493 – 1499 ; decendent din Drag de Maramureş * Ladislau de Losoncz al II-lea ; 1493 – 1495 * Petru de Szentgyörgy şi de Bozin ; 1499 – 1510

 

 * Ioan Zapolya ; 1510 – 1526 ; apoi rege al Ungariei * Petru de Pereny ; 1526 – 1529 * Ştefan Bathory II Şimleu ; 1529 – 1530 * Hieronymus Laski ; 1531 – 1534 * Ştefan Mailat ; 1534 – 1538 * Emeric Balassa ; 1538 – 1540 * Gheorghe Martinuzzi ; 1541 – 1552 ; guvernator * Andrei Bathori de Ecsed ; 1552 – 1553 * Ştefan Dobo şi Francisc Kendi ; 1553 – 1556 * Vacant ; 1557 – 1571

 

Principi ai Transilvaniei

 

    * Ioan I Zápolya ; 1526 – 1540 * Isabella Jagiello Zapolya ; 1540 – 1551 ; soţia lui Ioan I Zápolya, regentă * George Fráter ; 1542 – 1551 ; regent * Ferdinand I de Habsburg ; 1551 – 1556 ; fiul lui Filip I (Spania) * Isabella Jagiello Zapolya ; 1556 – 1559 ; a doua oară * Ioan al II-lea Sigismund Zápolya ; 1570 – 1571 * Ştefan Báthory ; 1571 – 1575 * Cristofor Báthory ; 1575 – 1581 ; fratele lui Ştefan Báthory * Sigismund Báthory ; 1581 – 1594 ; fiul lui Cristofor Báthory, prima oară * Boldizsár Báthory ; 1594 * Sigismund Báthory ; 1594 – 1598 ; a doua oară * Maria Krisztina de Habsburg ; 1597 ; prima oară * Rudolf al II-lea de Habsburg ; 1598 * Maria Krisztina de Habsburg ; 1598 ; a doua oară * Sigismund Bathory ; 1598 – 1599 ; a treia oară * Andrei Báthory ; 1599 ; vărul lui Sigismund Bathory

  Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret

* Mihai Viteazul ; 1559 – 1601 ; prin unirea tarilor Romane * Gheorghe Basta ; 1601 – 1603; în numele împăratului Rudolf al II-lea * Moise Székely (Secuiul) ; 1603 – 1604 * Ştefan Bocskay ; 1604 – 1606 * Sigismund Rákóczi ; 1607 – 1608 * Gabriel Báthory ; 1608 – 1613 ; fratele lui Ştefan Báthory * Gabriel Bethlen ; 1613 – 1629 * Ecaterina de Brandenburg ; 1629 – 1630 ; soţia lui Gabril Bethlen * Ştefan Bethlen ; 1630 ; fiul lui Gabriel Bethlen * Gheorghe Rákóczi I ; 1630 – 1648 ; fiul lui Sigismund Rakoczi * Gheorghe Rákóczi al II-lea ; 1648 – 1657 ; fiul lui Gheorghe I * Francisc Rhédei ; 1657 – 1658 ; * Achatius Barcsai ; 1658 – 1660 * Gheorghe Rakoczi al II-lea ; 1659 – 1660 ; a doua oară * Ioan Kemény ; 1661 – 1662 * Mihai Apafi I ; 1662 – 1690 * Imre Thököly ; 1690 – 1691 * Mihai Apafi al II-lea ; 1690 – 1696 ; fiul lui Mihai Apafi I * Leopold I ; 1691 – 1705

La 7 iulie 1704 Dieta Transilvaniei întrunită la Alba Iulia l-a proclamat pe Francisc Rákóczi al II-lea ca principe al Transilvaniei. Revolta antihabsburgică condusă de acesta a eşuat, autoritatea Casei de Habsburg în Transilvania şi Ungaria fiind restabilită efectiv în anul 1711 prin Pacea de la Satu Mare.

    * Carol al VI-lea, Împărat Roman ; 1711 – 1740 ; fiul lui Leopold I * Maria Tereza ; 1740 – 1765 ; fiica lui Carol VI

Mari Principi ai Transilvaniei

    * Maria Tereza ; 1765-1780 * Iosif al II-lea ; 1780 – 1790 ; fiul Mariei Terezia * Leopold al II-lea ; 1790 – 1792 ; fiul Mariei Terezia * Francisc al II-lea ; 1792 – 1835 ; fiul lui Leopold II * Ferdinand I ; 1835 – 1848 ; fiul lui Francisc II

  * Franz Joseph ; 1848 – 1867 ; nepotul lui Ferdinand I

În 1867 Marele Principat al Transilvaniei a fost desfiinţat, iar teritoriul său a fost încorporat în Regatul Ungariei.

Sursa:  Istoria md.

03/06/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

Războiului ruso-turc 1806-1812 si suferinţele poporului român

Suferinţele poporului român în timpul Războiului ruso-turc 1806-1812

În toţi aceşti ani dramatici, poporul din cele două principate a avut de îndurat cele mai grele condiţii de viaţă. Ele se datorau atât războiului, cât, mai ales, ocupaţiei ruseşti.

A fost una dintre cele mai negre perioade din istoria principatelor. Dar despre ce au însemnat acest război şi ocupaţia rusă pentru ţările române nu se poate vorbi fără ajutorul mărturiilor contemporane evenimentelor, mărturii care înfiorează prin ororile la care fac referire.

Faţă de comportarea trupelor ruseşti cu locuitorii principatelor, autorităţile române atrăgeau des atenţia comandanţilor ruşi, dar fără niciun ecou. Astfel, în 1808, ispravnicul ţinutului Iaşi raporta comandantului armatei ruseşti că „toţi locuitorii, şi mai cu seamă acei care trăiesc pe lângă drumul mare, necontenit se plâng de purtarea din partea militarilor (ruşi).” Aceştia, se spunea în continuare, „se poartă cu locuitorii în cel mai nepermis mod.” (1)

De asemenea, la 17 octombrie 1808, Divanul Moldovei se adresa astfel împuternicitului Rusiei, Kuşnikov: „Istovirea puterii locuitorilor săraci, soarta lor plină de oboseală, disperarea (de) a fi în situaţia de a suporta greutăţile puse pe ei şi hotărârea lor definitivă (de) a se refugia mai cu seamă în unele sate din judeţele Moldovei de jos, nu numai ne-au pus pe gânduri, dar ne-au adus la o scârbă sufletească.” (2)

Jefuirea ţărilor române era însă organizată prin grija specială a autorităţilor militare ruseşti. Astfel, comandantul suprem al armatei ruseşti a cerut de la principele Alexandru Ipsilanti 80 de pungi de aur. (3) Îngrozit, acesta a fugit de pe tron şi administrarea ţării a revenit astfel comandamentului general rus. Generalul Miloradović cerea lunar câte 4.000 de galbeni din vistieria statului pentru întreţinerea armatei ruse. (4)

Alte sume considerabile erau cerute pentru organizarea spitalelor militare ruseşti. Pe deasupra, toţi negustorii români erau obligaţi să plătească un impozit special, sub ameninţarea deportării în Siberia. Alte sume plăteau boierii, aflaţi la bunul plac al comandanţilor militari ruşi. În special boierii erau trataţi de ruşi într-un mod foarte josnic şi jignitor (erau pălmuiţi, traşi de barbă etc.).

 Prin toate aceste măsuri, Moldova era silită să plătească ruşilor de trei ori mai mult decât plătise turcilor, iar Muntenia chiar de cinci ori! (5)

Alte suferinţe groaznice se cauzau poporului prin obligaţia de a roboti pentru armata rusă. În iarna 1810-1811, generalul rus Zass a cerut prefecţilor ţinutului Craiova salahori pentru săparea unui şanţ în jurul oraşului. Aceşti salahori lucrau sub biciul ruşilor, iar noaptea erau închişi în biserici sau în ocoale de vite pentru a nu fugi.

Ca urmare, nu este de mirare că s-au înregistrat astfel mii de morţi. De asemenea, din cei 2.000 de lucrători întrebuinţaţi la fortificarea cetăţii Hotin, au pierit în câteva zile patru sute de oameni. (6)

Un calvar îngrozitor îl reprezenta efectuarea transporturilor pentru nevoile armatei ruseşti. În 1811 Kutuzov cerea Divanului Moldovei 15.000 de care, iar în aprilie 1812 cerea Munteniei 20.000, fiecare având câte patru boi şi doi ţărani. (7)

Totodată, Moldovei i se mai cerură încă 15.000, măsură care, spunea consulul francez la Iaşi, Fornetty, „pune vârf deznădăjduirii locuitorilor, care se văd ameninţaţi pentru iarnă cu foamete, prin neputinţa în care se vor afla ţăranii luaţi la transporturi de a ara şi semăna ogoarele lor.” (8) Aceasta pe lângă că se cereau, bineînţeles, şi imense cantităţi de hrană.

 În acest timp, căruţele ţăranilor români, spunea Kasso, ajungeau la Marea de Marmara: „Nu e greu ca ţăranul român să-şi amintească că încă nu demult, el cu harabalele lui (căruţe trase de boi), încărcate cu alimente şi furaje, parcurgea în urma convoaielor ruseşti distanţa până la Marea de Marmara şi în apele acestei mări îşi scălda boii lui albi.” (9)

Nu e greu de ghicit că toate aceste înfiorătoare abuzuri erau patronate chiar de vârfurile ierarhiei militare ruseşti. De exemplu, iată ce spunea consulul francez Ledoulx despre o unitate rusească: „Divizia Suvorov a făcut grozăvii pe unde a trecut; ea a răpit, prădat, dărăpănat toate satele Munteniei care se găseau pe drumul ei”; şi iată ce părere avea despre aceasta şeful acelei unităţi, principele Suvorov: „Trupele mele fac bine ceea ce fac; eu le-am învoit.” (10)

Însuşi generalissimul Kutuzov, comandantul armatei ruse din principate, îi asigura pe ţăranii exasperaţi de noua situaţie ce le fusese impusă: „Vă vor rămâne ochii, ca să vărsaţi lacrimi.” (11) Iar când alt lider, generalul Jeltuhin, a aflat că boierii moldoveni şi munteni nu mai aveau boi de înjugat pentru nevoile veşnic nesatisfăcute ale trupelor ruseşti, a replicat” „Atunci să se înjuge boierii!” (12)

De altfel, nu sunt peste măsură de uluitoare aceste consemnări, dacă ne gândim că în vremea aceea „stăpânul” principatelor române nu era altul decât sus-menţionatul Kutuzov, care, la cei 70 de ani ai săi, era înconjurat de un harem de tinere dezmăţate şi de tot felul de aventurieri şi escroci.

În urma răspunsului incalificabil al lui Kutuzov, boierii români au hotărât să adreseze o plângere ţarului, arătând fărădelegile şi samavolniciile de neimaginat care s-au comis. Ţarul exclama, sincer sau nu, indignat că „asemenea neomenii nu sunt de suferit.” (13) Totodată, ordonă succesorului lui Kutuzov la comanda armatei din principate, amiralul Ciceagov, să ia măsurile necesare pentru a combate abuzurile comise. Ca urmare, starea principatelor s-a ameliorat în sfârşit întrucâtva. Cronicarul Manolache Drăghici arăta îmbunătăţirile intervenite, făcând comparaţie cu trecuta stare de lucruri: „Lipsea mulţimea cererilor de care, care topea dobitoacele, slujindu-se mai mult oştile cu carele şi caii lor, lipsiră oarecum şi jafurile ce se urmau în ţară de către dregători, se îndreptară judecătorii şi căuta dreptatea fiecăruia; cu un cuvânt străluci o părintească îngrijire asupra ticăloasei ţări.” (14)

Dar în istorie momentul a rămas întipărit definitiv. Nimic nu-l poate şterge. Iar nenumăratele mărturii nu fac decât să sporească indignarea celui ce are cel mai elementar sentiment uman.

Într-o corespondenţă de atunci se arăta: „Nu se poate spune prin cuvinte cum se poartă trupele (ruseşti) cu locuitorii ţării; pradă aşa de cumplit, încât nimeni nu mai e sigur de averea lui. Ţara e datoare să dea proviziile trebuitoare, dar comandanţii le vând şi locuitorii trebuie să dea hrană şi bani în locul ei.” Mai departe se spunea că cel care era bănuit a nu fi de partea ruşilor era considerat „trădător de ţară” şi executat pe loc. Până la urmă, ruşii au ajuns să ceară Divanului Moldovei „să caute în acest principat un călău, care este trebuitor pentru aducerea la îndeplinire a pedepsei cu moartea.” (15)

Nici observatorii străini nu puteau rămâne insensibili la aceste barbarii şi la secătuirea principatelor. În 1808 consulul Franţei de la Bucureşti, Lamare, arăta: „Această ţară (Muntenia) este distrusă cu desăvârşire, ruinată şi depopulată… Nu mai este în ţară nici fân, nici orz, de opt zile nu se mai găseşte pe piaţa Bucureştilor nici carne, nici pâine, nici lemne, nici verdeţuri. Ţăranii munteni vor pleca cu toţii fie în Turcia, fie în Transilvania, şi nu se vor mai întoarce niciodată.” (16)

Delegatul francez De Mériage scria într-un raport astfel: „Aceste ţări sunt de o rodire minunată. Ele erau acoperite de turme, dar armata rusească le-a mâncat aşa de rău, că la începutul lui 1809 ele nu mai înfăţişau decât închipuirea unui deşert, şi armata rusească era nevoită a-şi trage proviziile sale din ţările de la nordul Nistrului şi din Odesa.” (17)

Este lesne de înţeles în aceste condiţii care erau sentimentele populaţiei faţă de sângeroşii ocupanţi. Ele nu puteau scăpa unui observator străin imparţial, precum consulul francez: „Cred că nu mă înşel spunând că Rusia are foarte puţini partizani în cele două provincii. Vexaţiunile şi exacţiile revoltătoare, pe care autorităţile ruseşti le-au săvârşit în ultimele clipe, lasă amintiri prea amare pentru ca moldovenii şi muntenii să poată dori încă întoarcerea lor.” (18)

Iar la 1 octombrie 1811, consulul francez la Bucureşti arăta: „Ruşii au devastat cu o rară barbarie ţările pe care le-au ocupat militar în cealaltă parte a fluviului. Ei nu au lăsat nicio singură cabană în picioare, totul a fost incendiat.” (19)

Lucrurile acestea erau confirmate în 1821, deci la nouă ani de la încheierea păcii, de călătorul englez Walsh, care, ieşind din suburbiile Bucureştiului, arăta că a întâlnit „numeroase mari edificii în ruine, părând a fi fost devastate recent. Eu credeam că aceste ravagii au fost cauzate de turci, dar am aflat că din contră ele erau opera ruşilor în 1806.” (20)

În sfârşit, ultima categorie a mărturiilor aparţine înşişi comandanţilor ruşi. În 1810 ambasadorul la Constantinopol, Italinski, nota: „Punând piciorul pe pământul Moldovei, am fost lovit de starea de plâns a acestei ţări. Totul este părăsit aici la singură Pronia Cerească; drumurile sunt stricate, satele aproape pustii. Călătorul este lipsit de orice soi de mijloace; abia dacă poate găsi să-şi mulţumească cele mai neapărate nevoi. Cerul este nesănătos. Totul este cu un cuvânt rău în acestă ţară şi nu cred că-i în stare de a fi îndreptată. Trebuie părăsită în voia nenorocitei ei soarte.” (21)

De asemenea, în primăvara anului 1812, amiralul Ciceagov se declara „surprins de marele număr de sate pustii” pe care le-a întâlnit atât în Muntenia, cât şi în Moldova. (22) Tot el constata: „În această epocă, administrarea ţării a ajuns la atâta dezordine că foametea a izbucnit în Valahia, provincie care ar putea să fie cea mai fertilă din Europa. Ca consecinţă, s-au ivit bolile molipsitoare şi mortalitatea a devenit extremă.” (23)

Feldmareşalul prinţ Prozorovski se întreba: „În caz dacă hotarul Imperiului rusesc ar fi Dunărea, oare ar fi folositoare pentru împăratul pustiirea localităţilor din aceste ţări? Dacă aceste provincii iarăşi se vor întoarce la Turcia, atunci Poarta va avea mari pretenţiuni către Rusia pentru daunele pricinuite, iar popoarele care locuiesc aici niciodată nu vor fi binevoitoare intereselor Rusiei.” (24)

Cea mai bună concluzie a acestui şir nesfârşit de descrieri ale tabloului ocupaţiei ruseşti ne-o oferă juristul şi demnitarul rus Kasso, care releva ce a însemnat ea pentru ţările române: „Constrângerea băştinaşilor a continuat şi în timpul lui Kutuzov; vităritul, cândva foarte dezvoltat în principate, a dispărut; mulţi mari proprietari de pământuri, speriaţi, îşi părăseau conacurile şi plecau în Austria. Cei rămaşi în patrie sufereau de pe urma fărădelegilor militarilor şi deseori de pe urma zeflemelelor ofiţerilor noştri; iar pelerinii ce peregrinau pe malul Dunării contemplau localităţi pustiite, atât pe câmpurile de bătălie din Bulgaria, cât şi în locurile de cantonament al armatelor noastre din Valahia.” (25) De altfel, adăuga mareşalul Prozorovski, şi „Basarabia a fost transformată de trupele ruseşti într-un pustiu total.” (26)

 

Vezi şi…

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici…

 

Note:
1   Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 3.
2    Ibidem, p. 4.
3    Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1926, p. 163.
4    Ibidem.
5    Ibidem, p. 164.
6   Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. IX, Bucureşti, f.a., p. 288.
7    Ibidem.
8    Ibidem.
9    Pantelimon Halippa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmaşi, Chişinău, 1991, p. 8.
10  Alexandru D. Xenopol, op. cit., p. 290.
11  Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 108.
12  Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I, Bucureşti, 1989, p. 76.
13  Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţărilor române, vol. I, Iaşi, 1880, p. 212.
14  Ibidem, p. 213.
15  Mihai Adauge, op. cit., p. 108.
16  Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor…, vol. IX, p. 289.
17  Ibidem, p. 290.
18  Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 158-159.
19  Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 58-59.
20  Ibidem, p. 58.
21  Alexandru D. Xenopol, op. cit., p. 290.
22  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 58.
23  Basarabia. Monografie, p. 164.
24  Ibidem.
25  Mihai Adauge, op. cit., p. 107-108.
26  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 58.

 Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

http://www.istoria.md/

03/06/2010 Posted by | DIVERSE | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: