CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO:UNIREA BUCOVINEI CU TARA MAMA

Fișier:Bukovina 1910 (Wappen).jpg
Stema Bucovinei-1910

Războiul mondial a adus Imperiul Austro-Ungar în imposibilitatea de a mai gestiona problema naţionalităţilor conlocuitoare, care îşi revendicau tot mai energic dreptul la autodeterminare. Pe măsură ce imperiul se dezintegra, Curtea de la Viena urmărea reorganizarea acestuia pe baze federative.

Bucovina fusese transformată în teatru de război. Tinerii români bucovineni au fost înrolaţi în armata austro-ungară. Mulţi dintre ostaşii români au căzut prizonieri în Rusia. Ei s-au înrolat în detaşamentele de voluntari pentru a lupta împotriva Austro-Ungariei.

File:Bucovina.JPG

Destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi situaţia Bucovinei

Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.[1]

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest.

 Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775.

 Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.

La 3/16 octombrie, Carol I proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă.

În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov includea şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni.

 Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina.

Congresul general proclamă unirea cu România

La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei. Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate judeţele provinciei.

Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dinionsie Bejan, Doru Popovici şi Sextil Puşcariu, iar secretari erau Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera şi L. Tomoioagă.

Răspunsul ucrainean

În toamna anului 1918, situaţia românilor din Bucovina devenise critică, însă după proclamarea unirii, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Adunarea naţională a ucrainienilor se întruneşte la Cernăuţi şi hotărăşte să încorporeze cea mai mare parte din Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România. Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucraineni au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale. Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz.[2]

Intrarea armatei române în Bucovina

Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadiac. Aceasta a trecut în Bucovina şi la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuţi, restabilind ordinea.

Congresul General al Bucovinei consfinţeşte Unirea

Palatul Mitropolitan din Cernăuţi; în sala sinodală a avut loc Congresul care a declarat unirea Bucovinei cu România

„Glasul Bucovinei” anunţă rezoluţia Congresului General prin care se decide unirea Bucovinei cu România

Proces verbal asupra Congresului General al Bucovinei

Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază. Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei.

În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu Ţara Mamă în aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.

Recunoaşterea unirii

După congres, o delegaţie formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor, a mers la Iaşi, unde se aflau încă guvernul şi curtea regală, şi a remis regelui Ferdinand I actul unirii Bucovinei cu România. La 18 decembrie era promulgat decretul lege pentru consfinţirea unirii Bucovinei. Acesta prevedea ca din partea Bucovinei să intre în guvern 2 miniştri de stat fără portofoliu, unul delegat cu administraţia la Cernăuţi, celălalt la Bucureşti.

Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul Ucrainei de a recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un an mai târziu, la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

Bibliografie

  • Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom II, De la independenţă la marea unire (1878-1918), coord. acad. Gheorghe Platon, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001 ISBN 973-45-0430-4
  • Cocuz, Ioan, Contribuţii privind unirea Bucovinei cu România, în Marea Unire din 1918 în context european, Editura Academiei Române, Bucureşti 2003 ISBN 973-27-1050-0
  • Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 ISBN 973-569-180-

Publicitate

23/05/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

TRATATUL RUSO-UCRAINIAN UN NOU DIKTAT ANTIROMANESC ?

DIKTATUL ruso-ucrainean împotriva Republicii Moldova

Declaraţia Medvedev-Ianukovici nu-i exclus să fie însoţită de un protocol adiţional secret prin care treptat Moscova să cedeze Kievului controlul asupra administraţiei de la Tiraspol în schimbul menţinerii şi consolidării bazei sale militare din regiunea rebelă. Oricât ar fi de paradoxal, dar ipoteza noastră chiar în aceeaşi zi de marţi a fost confirmată de un deputat ucrainean.

O CLAUZĂ SECRETĂ IMPUNE DEZMEMBRAREA REPUBLICII MOLDOVA
Potrivit unui legislator din blocul Iulia Timoşenko, autoproclamata republică nistreană ar urma să devină parte a Ucrainei. Făcând referire la un acord secret între Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, semnat la Kiev în ziua de 17 mai, deputatul Oleg Bilorus susţine că cei doi lideri ar fi discutat cu uşile închise despre dezmembrarea Republicii Moldova. Declaraţia lor oficială, zice-se, ar avea un protocol adiţional îndreptat împotriva Chişinăului. Preşedintele Rusiei, spune Oleg Bilorus, citat şi de presa de la Moscova, i-ar fi propus omologului său ucrainean: ”Luaţi Transnistria şi da-ţi-ne Moldova”.

Sunt nişte mărturisiri de-a dreptul năucitoare care, dacă le raportăm şi la alte informaţii care ne parvin dinspre Moscova, nu par deloc fanteziste. Miercuri, de exemplu, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat Occidentul să nu intervină în republicile ex-sovietice. Rusia, a declarat şeful diplomaţiei ruse, este preocupată că UE şi NATO intenţionează să construiască parteneriate cu aliaţii săi din Comunitatea Statelor Independente.

Dacă lucrurile într-adevăr stau aşa, avem de a face cu un diktat ruso-ucrainean împotriva Republicii Moldova, menit să descurajeze elanul ei european şi să consolideze poziţiile celor două state slave. Astfel, Victor Ianukovici, cedând Moscovei Sevastopulul până în anul 2042, a obţinut, se pare, nu numai ieftinirea resurselor energetice comercializate de fosta metropolă. De bună seamă, e puţin probabil ca el să se fi mulţumit doar cu facilităţi economice. Asta cu atât mai mult cu cât preţul gazelor cumpărate de ucraineni, în ciuda unei reduceri substanţiale, oricum, rămâne mai mare decât cel pe care îl plăteşte la ora actuală Bielorusia.

RUŞII URMĂRESC LEGALIZAREA PREZENŢEI LOR MILITARE ÎN TRANSNISTRIA

S-ar putea, scriam noi marţi în acest colţ de pagină, ca târgul cu Moscova să ascundă o clauză secretă care să-i permită Kievului să preia controlul politic asupra Transnitriei. Pentru asta e nevoie de un singur lucru şi anume: ambele state slave să recunoască concomitent independenţa regiunii rebele. Ruşilor, neîndoios, le-ar conveni această tranzacţie, întrucât ei ar câştiga simultan pe mai multe planuri. Dar şi ucrainenii s-ar alege cu un profit politic deloc de neglijat.

Până acum Moscova nu avea cum să recunoască oficial regiunea rebelă din estul Republicii Moldova, întrucât nu avea graniţă comună cu noi. Astăzi însă, odată cu instalarea la Kiev a unei guvernări rusofile, nimic nu o mai împiedică să întindă o mână de ajutor marionetei sale de la Tiraspol..

Rusia şi Ucraina ar putea să legitimeze pe plan internaţional regimul secesionist de la Tiraspol în urma unei tensionări artificiale a situaţiei politice în jurul Republicii Moldova. Atâta doar că Moscova se va vedea silită să împartă tutela asupra Transnistriei cu Kievului, obţinând în schimb legalizarea prezenţei sale militare în zonă.

Vi se pare neverosimil acest scenariu? Cui nu-i vine a crede, să-şi amintească de Abhazia şi Osetia de Sud. Unde mai pui, că miza ruşilor din Crimeea şi de la Nistru nu este la ora actuală deloc mai mică decât cea din Caucazul de Nord.

ÎN EUROPA PRIN ROMÂNIA

Se prefigurează astfel un gambit de mare maestru pe tabla de şah geopolitic care le-ar aduce preţioase puncte în palmares şi Kremlinului, şi Kievului. Tocmai de aceea, în treacăt fie spus, declaraţia Medvedev-Ianukovici, deşi reiterează în cuvinte generale că respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, este împânzită cu o sumedenie de capcane. Părţile implicate în conflict , de exemplu, sunt catalogate ca fiind egale, iar trupele ruse, ca „factor stabilizator„ ar urma să rămână pe teritoriul nostru. Se bagă strâmbe cu bună ştiinţă pentru a forţa puterea de la Chişinău să reacţioneze, dând astfel pretexte Moscovei şi Kievului să-i caute nod în papură.

E un joc politic mişelesc care îmi aminteşte de poziţia diversionistă a Germaniei naziste şi Rusiei sovietice faţă de Varşovia în ajunul lui 1 septembrie 1939 care, în ultimă instanţă, precum se ştie, a condus la dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial şi lichidarea Poloniei ca stat. Păstrând proporţiile, desigur, şi Republica Moldova este astăzi de asemenea strâmtorată de două puteri mari care încearcă s-o provoace pentru a-i lua capul.

În aceste împrejurări, nu ne rămâne altceva decât calea Europei. Dar nu pe vechi. Nu oarecum, ci s-o luăm pe scurtătură. Adică prin România.

Nu avem încotro. Timpul ne presează. Ofensivă brutală şi revanşardă a Rusiei, secundată acum şi de Ucraina, ne strânge la perete şi ne lasă o singură soluţie. Mai pe şleau vorbind, ne pune în situaţia să nu avem alternativă la unirea cât mai grabnică a celor două state româneşti.

Numai nu ne speriaţi cu declaraţii prăpăstioase despre criză. Recesiunea economică afectează astfel toată lumea. La ananghie a ajuns şi Estul, dar se resimt şi democraţiile avansate din Vest. De altfel, actul istoric din 1918 s-a produs şi el pe muchie de cuţit, în condiţii istorice şi politice extrem de complicate şi pentru România, şi pentru Rusia, şi pentru toată Europa.

 

23/05/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

Discuții despre modificarea Constituţiei Republicii Moldova şi a Constituţiei României

Un pas pentru unire: Discuții despre modificarea Constituţiei Republicii Moldova şi a Constituţiei României

Modificarea Constituţiei Republicii Moldova şi a Constituţiei României – acesta a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, cu dl Daniel Buda, Preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din Parlamentul român. 

Tănase a vorbit despre reformele demarate de Guvernul Republicii Moldova în vederea asigurării unei justiţii funcţionale. De asemenea, a fost abordat impactul crizei financiare şi măsurile de redresare economică, evoluţiile în soluţionarea diferendului transnistrean şi securizarea frontierei dintre cele două ţări.  

La finalul discuţiilor, Ministrul Justiţiei şi-a exprimat aprecierea pentru suportul pe care România îl acordă ţării noastre în procesele de avansare pe calea integrării în Uniunea Europeană şi l-a invitat pe Preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din România să viziteze Republica Moldova.

Sursa: UNIMEDIA

23/05/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: