CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SFANTA SARBATOARE A PASTELUI


 

 

 

 

 

 

 

 

                                      Invierea Domnului – icoana crestina.

 

 

 

 

 

Paştele (latină pascha; ebraică פסח, pronunţat pessach; greacă Πάσχα) este o sărbătoare religioasă anuală cu semnificaţii diferite, întâlnită în creştinism şi iudaism.

Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice.

În calendarul creştin este considerată cea mai importantă sărbătoare. Potrivit Scripturii Creştine, la 3 zile după ce a murit crucificat, Iisus a înviat. Creştinii sărbătoresc Învierea Domnului în ziua de Paşti sau Duminica Paştelui. Săptămâna dinaintea Paştelui se numeşte Săptămâna Mare.

Elemente cum ar fi sosirea iepuraşului de Paşti sau căutarea ouălor colorate sunt obiceiuri asociate acestei sărbători şi sunt sărbătorite chiar şi de oamenii necreştini.

Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiască Pesah (trecere), moştenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paşti) — sau sărbătoarea azimilor — sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Termenul ebraic de Paşti a trecut deci în vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creştină, adică patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33.

Însă este de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decât al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legătură decât una de nume şi de coincidenţa cronologică.

O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).

Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre:
germană Ostern (das), germana superioară medievală: ōsteren din vechea germană superioară: ōstarun, ōstarūn (formă la plural)
engleză Easter, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală: ester, estre din englza veche: ēaster, ēastre. Alte denumiri ale Zeiţei Mame a fertilităţii, reînvierii şi zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeiţa era numită Eos iar la romani Aurora.

 

 

Românii au preluat ambele forme.

Ambele denumiri, germană şi engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus — a străluci

Data celebrării Paştelui are la bază două fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paştele se serbează în duminica imediat următoare primei luni pline după echinocţiul de primăvară.

Paştele creştin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paşti) şi sărbătoarea Înălţarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

De Paşti se vopsesc ouă în special roşii, unii oameni vopsesc şi alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, violet…

Creştinii se duc în Săptămâna Mare (ultima săptămână înainte de Paşti) să se spovedească şi să se împărtăşască. În Vinerea Mare, seara, se obişnuieşte ca grupul de credincioşi să înconjoare Biserica împreună cu preotul şi, cu un buchet de flori în mână, să treacă pe sub masa din Biserică de trei ori la rind pentru a aduce sanatate si noroc, masa simbolizând mormântul lui Iisus Hristos.

Cu ocazia sărbătorilor Pascale se sacrifica in toata tara milioane de miei, iar gospodinele prepară pască, cozonac, drob şi alte mâncăruri tradiţionale.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului.

Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.

 

 

sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Paşti

02/04/2010 - Posted by | CREDINTA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: