CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Raport: Franţa a folosit în mod deliberat soldaţi drept cobai pentru teste nucleare

 

   Potrivit articolulu : Report: France ‘deliberately’ used soldiers as ‘nuclear guinea pigs’,

   Franţa a folosit în 1960, pentru teste nucleare, soldaţi drept cobai, aceştia au fost expuşi în mod voit la radiaţii provenite din explozii atomice pentru a le testa efectele, conform unui raport făcut public marţi.

   Raportul militar secret, obţinut de AFP, arăta că între 1960 şi 1966 Franţa a trimis trupe în punctele de test din deşertul algerian pentru „a studia efectele fiziologice şi psihologice provocate de armele atomice asupra oamenilor”.

   O operaţiune din 1961 a implicat personal militar care avansa pe jos şi în camioane la o distanţă de doar câteva sute de metri depărtare de epicentrul exploziei nucleare la o oră de la detonare, potrivit raportului.

   Recruţii aveau la dispoziţie 45 de minute pentru a săpa adăposturi în solul contaminat al deşertului, fiind protejaţi doar de bocanci militari, pelerine, mănuşi şi măşti simple pentru faţă.

   „Rezultatele au arătat că la 800 de metri depărtare de punctul zero şi în exteriorul zonei cu precipitaţii radioactive, combatantul era capabil din punct de vedere fizic să lupte”, spune raportul.

   Testele aveau ca scop ajutarea armatei să dezvolte „pregătirea fizică şi antrenamentul moral pentru combatantul modern” şi instruirea soldaţilor în legătură cu modul în care se pot proteja după o explozie nucleară, se specifică în raport.

   Franţa a alocat 10 milioane de euro (13,6 milioane de dolari) pentru a da compensaţii victimelor testelor nucleare din Sahara sau din Polinezia, dar efecte radioactive de ordin politic şi medical încă mai persistă la 50 de ani de la efectuarea testelor. 

   Potrivit combatanţilor, încă se mai nasc copii cu malformaţii în deşertul algerian iradiat, în timp ce în Franţa veteranii mai în vârstă din armată se plâng de multiple afecţiuni inexplicabile de cancer.

   AVEN, o asociaţie ce reprezintă trupele expuse la cele 210 teste desfăşurate de Franţa în Algeria şi Polinezia franceză între 1960 şi 1966, afirmă că a strâns 4.500 de declaraţii de la victime şi de la soţii/soţiile lor.

   „Imediat după explozie ne-au spus ‚duceţi-vă şi uitaţi-vă la rezultat’”, a declarat unul dintre veterani, August Ribet, în vârstă de 74 de ani, care suferă de cancer la gât.

   „Ne-au dat costume din material alb care nu ne-au fost de niciun folos şi măşti pentru gaze”, a afirmat el recent către AFP.  Ribet speră că într-o zi curţile de judecată îl vor recunoaşte ca o victimă a testelor.

   Ministrul Apărării, Herve Morin, a declarat pentru AFP că va asigura „transparenţa” în ce priveşte nivelurile de radiaţii din toate testele nucleare întreprinse de Franţa.

   Raportul realizat de oficiali militari anonimi datează din 1998. Morin a spus că în 2007 ministerul a făcut un rezumat al concluziilor asupra a ceea ce el a descris ca fiind „experimente tactice” în Algeria.

Publicitate

21/02/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

LANSAREA UNOR PREPARATE CAPABILE SA REFACA ARTICULATIILE.

 

Cercetatorii studiaza doua preparate “reconstructive”, capabile sa stimuleze cresterea tesutului articular.

In ambele cazuri, experimentele au fost realizate pe soareci, prin urmare va mai fi nevoie de verificari ulterioare inainte ca cele doua geluri sa fie utilizate pe oameni. Ambele preparate vizeaza recostructia cartilajului prin intermediul unor procedee bazate pe geluri stimulatoare locale.

Primul studiu a fost realizat la Northwestern University din Chicago, si prevede utilizarea unui gel din nanofibre: in practica, este vorba despre mici peptide lipofile si hidrofile care, dupa cea au fost injectate sub forma de gel in articulatie, acolo unde cartilajul este afectat, reusesc sa se autoasambleze formand o matrice mai solida. „Aceasta matrice este foarte asemanatoare cu ceea ce in mod normal cartilajul vede in articulatie si mai ales, reuseste sa lege un factor de crestere, TGF-beta1”, a explicat Ramille Shah, expertul in tehnologia materialelor care a pus la punct gelul respectiv.

Asadar, mentinand ridicata si foarte localizata concentratia de TGF-beta1, se reuseste stimularea formarii de cartilaj nou, plecand de la celulele maduvei osoase. Iar intr-o perioada de o luna, dupa cum au aratat experimentele pe animale, cartilajul se regenereaza.

In cadrul celui de-al doilea studiu, realizat de cercetatorii de la Universitatea Freiburg, Germania, a fost utilizat un gel din agaroza, o substanta frecvent folosita in laboratoare pentru cresterea culturilor celulare. Injectandu-l soarecilor in spatiul dintre os si membrana osoasa externa, el a permis formarea unui nou cartilaj.

Surse: Corriere della Sera si Descopera.ro

21/02/2010 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO : AFIS DE PROPAGANDA ELECTORALA ATIPIC.

alt

21/02/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: