Cel mai mare percuţionist

AMOR SI DISTRACTII PE BANI IN „MICUL PARIS” INTERBELIC .

 

Despre prostitutie s-a vorbit mult in cele cateva mii de ani de cand se practica. Dezbaterile au inclinat catre opinii fie pro, fie contra, in functie de interesele celor care puneau problema in discutie, dar si de tendintele sociale.

Asa ca, daca azi cuvantul ne duce cu gandul la pesti, “fetite” de pe centura care stau iarna zgribulite in maieu cu fusta de o palma sub fund, tragand insetate din tigara si asteptand tiristii doritori, in perioada interbelica prostitutia era acceptata si chiar sprijinita de autoritati.

Ceea ce, la urma urmei era chiar firesc daca ne gandim ca insusi regele era amator de astfel de… distractii.

Primele case de toleranta au aparut in Romania la inceputul secolului XX, cu toate ca prostitutia se practica, evident, de dinainte. Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se taia nasul sau erau ucise), in epoca moderna s-a produs o schimbare de mentalitate care a facut ca aceasta ocupatie sa nu mai fie condamnata, ci mai degraba acceptata, legal sau doar tacit, ca un rau necesar.

In anii `20, femeile care se indeletniceau cu aceasta meserie erau, cel putin teoretic, obligate sa se inregistreze la politie si sa mearga lunar la un control medical. In cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar rosu, acest lucru era respectat, insa ele constituiau mai putin de o treime din numarul total al “grizetelor” (asa erau numite) de la acea vreme.

„Fetele” se distingeau prin tulpane (cele care lucrau in bordeluri) sau palarii excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) si erau in toate cazurile protejate fie de cate un personaj sus pus, fie de catre diversi indivizi care incheiau intelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum “Cur de Fier”, “Lia Magazia” sau “Napoleon” si locuiau in aceeasi cladire in care isi aveau „locul de munca”, o  mare parte din castiguri fiind rezervata pentru plata cheltuielilor de intretinere si chirie.

Sursa foto:Cinema RX. 

Care erau locurile preferate ale acestor femei? Ei bine, asta depindea de categoria din care faceau parte. Case de toleranta de lux se gaseau mai ales pe bulevardul Ferdinand, pe strazile Ion Campineanu sau Academiei. Aici, clientul era tratat cu cafea si tigari sau cu dulciuri, in timp ce studia un album din care alegea apoi ce ii placea mai mult.

De asemenea, in afara de Crucea de Piatra, (local celebru situat intre Vitan si Dristor si denumit astfel datorita unei cruci de piatra din fata unei biserici distruse in Primul Razboi Mondial), prostituatele de lux frecventau cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele ale unor hoteluri scumpe precum Bulevard, Lido, Continental sau Ambasador.

Alte locuri preferate de practicante erau Calea Grivitei sau Brezoianu. De aici isi alegea fetele insusi Carol II-lea in incursiunile sale incognito, sub impulsul apetitului sau sexual aproape constant – regele suferea de priapism. Ele stiau la ce ora va trece cu masina prin dreptul lor, dar si ca recompensa nu va fi foarte subtantiala, majestatea sa fiind cunoscut pentru zgarcenie. De altfel, divortul de principesa Elena s-a datorat tocmai fugii regelui din tara cu Elena Lupescu, o prostituata roscata, ceea ce a dus la consolidarea reputatiei sale de playboy, mai ales ca nici dupa intoarcerea din tara, in 1930, nu si-a schimbat obiceiurile.

Sursa foto:Metropotam.ro

In privinta legislatiei lucrurile au variat destul de mult incepand cu 1900 si pana la Al Doilea Razboi Mondial. Initial, singura interdictie era plimbarea prostituatelor prin locurile obisnuite de plimbare precum Calea Victoriei (Podul Mogosoaiei), ea fiind insa mai mult de forma, fiindca fetele ieseau pe bulevard cot la cot cu domnisoarele din lumea buna.

In anii `20, prostitutia a fost inclusa la capitolul atentat impotriva bunelor moravuri, insa nu era specificat daca este considerata infractiune sau nu.

Acest lucru a fost stabilit abia in 1936, cand a devenit ilegala, fiind insa tolerata si datorita obiceiurilor neortodoxe ale regelui.  

Iata ca, intr-o perioada cand oamenii erau mult mai supusi conventiilor sociale, prostitutia era acceptata si chiar incurajata. Culmea este ca intr-o epoca precum a noastra, in care fiecare se lauda cu dezinhibitiile sale, singurele tari in care felinarul rosu este legal (cu toate ca pe alocuri a fost inlocuit de blacklight…) sunt Olanda si Germania.

Iar in Romania, nici prostitutia nu mai e rentabila. Decat prestare de servicii contra pe bonuri de masa, mai bine avionul spre Spania…

Surse info:

prezentonline.ro

Adevarul

ziare.com

protv.ro

Metropotam.ro

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/06/13/scurta-istorie-a-prostitutiei-in-romania-2/

 

Publicitate

Lecţii de economie de la Israel.

 ISRAELUL nu e in criza … DE CE OARE?

 

  Într-o lume care se zbate în găsirea şi adoptarea unor noi modele economice, se pare că lecţia trebuie luată de la un stat care nu numai că are o suprafaţă foarte mică şi resurse destul de limitate, dar are mari şi îndelungi probleme şi cu vecinii.

 

   Israelul, cu o populaţie de de doar 7,1 milioane de locuitori, atrage tot atâtea fonduri de risc precum Marea Britanie, care are o populaţie de 61 de milioane de locuitori, sau cât Franţa şi Germania la un loc (un total de 145 de milioane de locuitori).

 

   Mai mult, Israelul are mai multe companii listate la Nasdaq decât orice altă ţară care are companii listate în SUA şi a avut în ultimii ani o creştere economică mult peste media economiilor dezvoltate.

 

   Puţini ştiu că în perioada 1980-2000, au fost înregistrate în Statele Unite 7.652 de patente din Israel, în comparaţie, de exemplu, cu 77 de patente, provenite din Egipt.

 

   Țara unde nu există criză economică

 

   Cu Stanley Fischer în frunte, care deţine funcţia de şef al Băncii Centrale, caracterizat ca fiind un inteligent expert în politică macroeconomică, Israelul are un mecanism economic condus de câţiva oameni extrem de bine pregătiţi.

 

   Este vorba de Daniel Doron, cel care conduce Centrul pentru Progres Social şi Economic din Israel şi Arthur Seldon, co-fondator al Institutului Britanic pentru Afaceri Economice şi un consilier apropiat al lui Margaret Thatcher. Nu în ultimul rând, este vorba despre  Benjamin Netanyahu, care a ştiut să profite de criza din 2003, învăţând lecţiile necesare: reducerea costurilor, liberalizarea sectorului bancar şi eradicarea controlului asupra monedei.

   Israelul în cifre

 Cert este că, în cifre, estimările privind economia israeliană lucrurile stau în felul următor: Morgan Stanley prognozează o creştere economică de 3,7%, după ce iniţial estimase o creştere a PIB-ului pentru 2010 de 2,7%. 

   Conform ultimelor date statistice, rata şomajului a început să scadă începând cu luna decembrie a lui 2009, iar creşterea economică a anului trecut a fost de 0,5% deşi iniţial Banca Mondială se aştepta la o recesiune de 3,5%. Singurul trimestru în care economia statului a fost pe minus a fost primul trimestru, când PIB-ul a scăzut cu 3,2%, după care acesta a început să crească: 1,1% în trimestrul al doilea şi 3% în cel de-al treilea.

 În tot acest timp, ţări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Japonia, încă mai caută soluţii pentru ieşirea din criză, confruntându-se acum cu şomaj ridicat (Statele Unite), sau cu efecte adverse ale programelor de stimulare ale economiei (Japonia).