CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Aliodor Manolea, parapsihologul lui Traian Băsescu?


 
 
 
Marţi, 19 Ianuarie 2010
Aliodor Manolea. El ar putea fi „omul paranormal” din spatele lui Traian Băsescu. Recunoscut în mediile de specialitate, Manolea l-a însoţit pe şeful statului în timpul campaniei electorale la dezbateri şi întâlniri cu presa, după cum reiese din imaginile difuzate, aseară, de Realitatea TV, dar şi din cele găsite în arhiva EVZ.

Psiholog, specialist în psihoenergetică, biosinergetică şi programare neurolingvistică, Aliodor Manolea a fost fost alături de Traian Băsescu pe toată perioada campaniei. Stătea, de regulă, în spatele preşedintelui, alături de familia acestuia.

Şeful statului a avut în campania electorală două intervenţii la Realitatea FM, la emisiunea lui Robert Turcescu, şi Realitatea TV, la Răzvan Dumitrescu. De fiecare dată, parapsihologul a fost acolo, aşa cum ne dezvăluie imaginile de la Realitatea TV. Manolea l-a însoţit pe preşedinte şi la contruntarea finală, cu Mircea Geoană, de pe 4 decembrie. Mai mult, imaginile Realităatea TV ni-l arată pe Manolea alături de Băsescu şi în seara victoriei, pe treptele sediului PDL din Modrogan. 

Să fie Manolea personajul care ar fi folosit metode ezoterice de intimidare a adversarului lui Băsescu, Mircea Geoană? După ce a pierdut alegerile prezindeţiale, strategul candidatului PSD, Viorel Hrebenciuc a făcut declaraţii halucinante cum că Traian Băsescu ar fi fost ajztat de „Flacăra Violetă” să căştige fotoliul de preşedinte. Săptămâna trecută, Mihaela Geoană a declarat la rândul ei că soţul şi familia sa s-au simţit atacaţi energetic în campanie.

„Manolea nu a făcut parte din staff-ul de campanie”

După imaginile în care televiziunile îl surprind pe Aliodor Manolea în preajma lui Băsescu, consilierul de stat Cătălin Avramescu a declarat pentru Mediafax, că parapsihologul nu are nicio legătură cu Administraţia Prezidenţială. 

„Domnul Aliodor Manolea nu este la Cotroceni, nu l-am văzut la Cotroceni, nu ştiu cine este. Apariţiile (din ştirea difuzată de Realitatea TV – n.r.) erau ale candidatului Traian Băsescu. În jurul domniei sale era staff-ul de campanie, nu era Administraţia prezidenţială. Dacă e să întrebaţi pe cineva, întrebaţi la PDL”, a declarat consilierul de stat Cătălin Avramescu, care a adăugat că s-am uitat la figura lui Manolea, în măsura în care a putut să o desluşească, şi nu l-a recunoscut.

„M-am uitat la figura acelui domn, în măsura în care am putut să o desluşesc pe ştirea difuzată, şi nu am recunoscut-o. Niciodată la Cotroceni nu au fost astfel de discuţii, nici nu s-a menţionat nici măcar în treacăt aşa ceva. Mi se pare, cu toată amploarea dată acestei dezbateri, se depăşesc limitele credibilului. Cred că trăim într-un regim al bufoneriei”, a adăugat şeful Cancelariei prezidenţiale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu în campania pentru prezidenţiale, Sever Voinescu, a declarat, pentru Mediafax, că nu îşi aminteşte ca Aliodor Manolea să facă parte din staff-ului de campanie. „Am ajuns ca în Burkina Faso – cel care pierde alegerile crede că cel care le-a câştigat i-a făcut farmece cu broasca ţestoasă. Am ajuns în Africa medievală, nici măcar în Africa contemporană. E ridicolă toată povestea”, a susţinut Sever Voinescu.

Aliodor Manolea l-a însoţit pe Traian Băsescu şi la dezbaterile de la DGS
Foto Răzvan Vălcăneanţu

CINE ESTE ALIODOR MANOLEA

Aliodor Manolea este inginer, doctor în ştiinţe complementare, autor de manuale, expert în psihoenergetică. Împreună cu soţia sa, Doina, a semnat numeroase lucrări în domniu . Printre acestea, „Percepţii extrasenzoriale. Manual pentru dobândirea şi dezvoltarea simţurilor subtile”, „Influenţa distală. Teoria şi practica vindecării la distanţă”, „Aura energetică. Manual pentru detectarea şi decodificarea aurei energetice a fiinţei umane” şi „Energetica subtilă a fiinţei umane”. Doina Manolea este şi ea bioenergoterapeut.

Ar fi bătut şi la uşa PSD

Deputatul PSD Victor Surdu a lansat informaţia că Manolea ar fi lucrat şi pentru Mircea Geoană, în urmă cu câţiva ani. „Am auzit că ar fi fost, ar fi trecut pe acolo, dar nu îl cunosc”, a spus Surdu, adăugând că în PSD, „la o cafea, mai vorbim şi despre flacăra violet”. Într-o intervenţie ulterioară, senatorul PSD Olguţa Vasilescu a confirmat că Manolea a bătut şi la uşa PSD, dar nu i-a deschis nimeni.

„Din câte am inţeles de la colegii mei, a încercat să se bage în seamă cu toţi. Sunt tot felul de indivizi care vin pe la partid şi încearca să facă consultanţă”, a spus Olguţa Vasilescu.

„Da, l-am văzut la sediul PSD. Am vorbit, cred, o dată cu el. Era foarte interesat despre cum vedem viitoarea campanie”, a spus, la rândul lui, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu.

19/01/2010 - Posted by | DIVERTSMENT, POLITICA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: