CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Teoria conspiratiei,NASA si Apocalipsa 2012

Teoria Conspiratiei: Conspiratia NASA si apocalipsa 2012

Exista un complot pentru a nu salva Terra de Apocalipsa din 2012? Ascunde NASA dovezile existentei planetei Nibiru? DESCOPERA.ro va prezinta pozitia oficiala a Agentiei Spatiale a Statelor Unite in aceasta spinoasa chestiune dezbatuta in aceste zile de adeptii teoriei conspiratiei, fanatici religiosi si oameni creduli.

Apocalipsa 2012 – planeta sumerienilor

Numai legat de presupusa existenta a planetei Nibiru (si felurite alinieri si inversari ale polurilor magnetice ale Terrei), David Morrison, Senior Scientist la Institutul de Astrobiologie din cadrul NASA (NAI), primeste in ultima vreme peste 20 de mailuri pe saptamana. Este clar ca se pot face bani pe seama interesului pe care oamenii il au fata de „iminenta” Apocalipsa, cea „programata” sa aiba loc in 2012, considera astrobiologul, convins ca buna parte din aceasta „isterie” de proportii planetare a fost in ultimele luni copios alimentata si de campania publicitara a filmului catastrofico-stiintifico-fantastic „2012”.

Trailerul filmului prezinta unda unei maree care „escaladeaza” Himalaya, in timp ce o voce incarcata de dramatism declama urmatoarele cuvinte: „Ce ar face guvernele de pe planeta noastra pentru a pregati 6 miliarde de persoane pentru sfarsitul lumii? Nimic. Descoperiti Adevarul. Cautati 2012 pe Google”.

Iata care sunt cele mai frecvente intrebari pe tema „sfarsitului lumii”, cu raspunsurile detaliate ale lui David Morrison.

Care este originea „profetiei” conform careia lumea se va sfarsi in decembrie 2012 ?

Povestea a debutat cu cateva asertiuni potrivit carora Nibiru, o presupusa planeta descoperita de sumerieni, s-ar indrepta catre Terra. Zecharia Sitchin, autor de romane ambientate in antica civilizatie mesopotamiana din Sumeria, a sustinut in mai multe carti („The Twelfth Planet ” de ezemplu, publicata in 1976) ca ar fi gasit si tradus documente sumeriene care identifica pianeta Nibiru, ce ar orbita in jurul Soarelui la fiecare 3.600 de ani. Aceste mituri sumeriene includ povesti despre „astronauti antici” care ar fi vizitat Terra, provenind dintr-o civilizatie extraterestra numita Annunaki.Ulterior, Nancy Lieder, o asa-zisa clarvazatoare care pretinde ca vehiculeaza mesaje receptionate de la extraterestri, a scris pe site-ul propriu ca locuitorii unei planete imaginare a stelei Zeta Reticuli au vizitat-o si ca Terra este in pericol din cauza planetei X sau Nibiru. Aceasta catastrofa a fost prevazuta initial sa aiba loc in luna mai a anului 2003, dar dupa ce sfarsitul lumii nu a avut loc, a fost „re-programata” in decembrie 2012, inspirandu-se din alta profetie apocaliptica, lasata in urma cu sute de ani de m ya .

Sumerienii au fost prima mare civilizatie a omenirii si au facut multe previziuni astronomice precise, inclusiv pe cele ale existentei planetelor Uranus, Neptun si Pluto. De ce n-ar trebui sa le credem si pe cele cu privire la Nibiru?

Nibiru este un nume din astrologia babiloniana, uneori asociat zeului Marduk. Apare si ca personaj secundar in poemul Enuma Elish, dedicat Creatiei, potrivit inregistrarilor din biblioteca regelui asirian Assurbanipal (668-627 i.Ch)

Sumeria a prosperat cu mult timp inainte, cam in perioada dintre secolul 23 si 17 i.Ch. Afirmatiile potrivit carora Nibiru ar fi o planeta si ar fi fost cunoscuta de sumerieni sunt contrazise de cercetatorii care (spre deosebire de Zecharia Sitchin), chiar studiaza si traduc scrieri provenite din Mesopotamia antica.

Sumeria a fost cu adevarat o mare civilizatie
, importanta pentru dezvoltarea agriculturii, a administrarii apei, a vietii urbane si in mod deosebit a scrierii. Cu toate acestea, ne-a lasat putine scrieri pe tema astronomiei. Cu siguranta sumerienii nu cunosteau existenta lui Uranus, Neptun sau Pluto. Nu stiau ca planetele orbitau in jurul Soarelui: un concept aparut pentru prima oara in Grecia Antica, la doua mii de ani dupa sfarsitul sumerienilor. Afirmatiile ca sumerienii dispuneau de o astronomie sofisticata sau ca se inchinau la un zeu numit Nibiru sunt doar un produs al fanteziei lui Sitchin.

Planeta care aduce apocalipsa – o fabulatie? 

Cum poate fi negata existenta planetei Nibiru, avand in vedere ca a fost descoperita in 1983, iar stirea a aparut in principalele publicatii? La vremea respectiva a fost numita Planeta X, apoi Xena sau Eris.

IRAS (l’Infrared Astronomy Satellite de la NASA, care in 1983 a efectuat un „cadastru” al cerului timp de zece luni) a descoperit numeroase surse de radiatie infrarosie, dar niciuna dintre ele nu era Nibiru sau Planeta X sau alte obiecte in zona externa a sistemului solar.

Sintetizand, IRAS a catalogat 350.000 de surse de radiatie infrarosie, si intial multe dintre ele nu au fost identificate (si tocmai acest motiv a stat la baza studiului). Toate aceste observatii au fost aprofundate in cadrul unor studii ulterioare, realizate cu instrumente mult mai puternice, atat pe pamant, cat si in spatiu.

Zvonurile cu privire la o „a zecea planeta” au explodat in 1984, cand revista Astrophysical Journal Letters a publicat un articol stiintific intitulat „Unidentified Point Sources in the IRAS Minisurvey” („Surse punctiforme neidentificate in mini-cercetarea IRAS”), unde se vorbea de diferite surse de radiatie infrarosie. Ulterior s-a descoperit insa ca aceste „obiecte misterioase” erau galaxii indepartate (in afara unuia, care era un suflu al unui „nor infrarosu”) conform datelor publicate in 1987.

Nicio sursa IRAS nu a reiesit vreodata a fi o planeta. Pe scurt: Nibiru este un mit lipsit de orice fundament faptic. Pentru un astronom, afirmatiile incrancenate cu privire la o planeta care s-ar afla „aproape”, dar ar fi „invizibila” sunt pur si simplu tampite.


Poate ar trebui sa intrebam de Planeta X sau de Eris, in loc de Nibiru. De ce orbita planetei Eris este tinuta secret?

Termenul de „Planeta X” reprezinta un oximoron atunci cand este aplicat unui obiect real. A fost uzitat de astronomi pe parcursul secolului trecut pentru a indica orice obiect posibil sau a carui existenta era banuita. Odata identificat obiectul, i se da un nume, cum s-a facut cu Pluto si Eris, care o vreme au fost indicate prin numele de „Planeta X”. Daca iese la iveala ca un obiect nou nu este real sau nu este o planeta, nu veti mai auzi vorbindu-se de el, iar daca este real nu se numeste „Planeta X”.

Eris este una dintre numeroasele planete pitice descoperite recent de astronomi in proximitatea sistemului solar. Toate se afla pe orbite normale, care nu le vor purta niciodata aproape de Terra. La fel ca Pluto, si Eris este mai mica decat Luna noastra  Este foarte departe, iar orbita ei nu o duce niciodata la mai putin de 6,4 miliarde de km de noi. Nu exista niciun secret legat de Eris si orbita ei, dupa cum cu usurinta se poate verifica pe Google sau consultand Wikipedia.

Negati ca NASA a construit un telescop la Polul Sud pentru a o urmari pe Nibiru? Pentru ce altceva ar putea servi construirea unui telescop la Polul Sud?

Un telescop la Polul Sud exista, dar nu a fost construit de NASA si nu este utilizat pentru a studia planeta Nibiru. South Pole Telescope este finantat de National Science Foundation, si este un radiotelescop, nu un instrument optic. Nu este capabil sa receptioneze imagini sau sa faca fotografii. Antarctica este un loc magnific pentru observatiile astronomice in infrarosu si prin unde scurte radio, oferind si avantajul ca se pot observa obiectele in mod continuu, fara interferenta alternantei zi-noapte.

As mai adauga si ca este imposibil de imaginat o geometrie in care un obiect ar fi vizibil doar de la Polul Sud. Chiar daca acesta s-ar afla tocmai in sudul pamantului, ar fi vizibil de pe intreaga emisfera sudica.

Adevarul despre Apocalipsa 2012 nu ar putea fi tinut secret 

Sunt adevarate fotografiile cu Nibiru de pe net?

Majoritatea fotografiilor si filmelor postate pe internet semnaleaza existenta a „ceva” in apropierea Soarelui, ce pare a accredita teoria ca Nibiru ar fi ramas ascunsa in spatele Soarelui timp de ani de zile. In realitate, este vorba despre imagini false ale Soarelui, produse de reflexe interne in obiectiv, cunoscute sub numele de „lens flare”. Pot fi identificate cu usurinta pentru ca sunt diametral opuse imaginii reale a Soarelui, ca si cum ar fi fost reflectate trecand prin centrul imaginii. Acest fenomen este deosebit de evident in filmarile video, in care atunci cand se misca camera, imaginea falsa danseaza si se afla intotdeauna exact in locul opus fata de imaginea reala. Un efect similar sta la baza multor fotografii cu UFO facute noaptea, cand in cadru sunt surse de lumina intense, cum sunt de exemplu felinarele.

Sunt surprins ca lumea nu sesizeaza acest artificiu fotografic foarte cunoscut, si uimit ca aceste fotografii, care arata ceva aproape la fel de mare si luminos ca Soarele (un „al doilea soare”), sunt acceptate, cum sunt de fel si afirmatiile de pe unele site-uri potrivit carora Nibiru ar fi prea plapanda pentru a fi vazuta sau fotografiata daca nu se recurge la un telescop foarte puternic.

Exista o imagine telescopica foarte raspandita care prezinta doua panorame ale unui nor de gaz in expansiune, foarte indepartat de sistemul solar. Norul nu se deplaseaza: acest lucru se observa din faptul ca stelele sunt identice in cele doua imagini. Un internaut atent a identificat aceste imagini: arata invelisul de gaz din jurul stelei V838 Mon. Pe Wikipedia exista o descriere foarte buna a acestei stele si o superba fotografie facuta cu telescopul spatial Hubble.

Un video postat in vara lui 2008 pe Youtube infatiseaza un om in bucataria casei lui, in timp ce sustine ca unul dintre obiectele descoperite de un telescop cu raze X al NASA este Nibiru. Care sunt dovezile lui? Intrucat aceasta imagine cu raze X in culoare falsa publicata de NASA este albastra, probabil ca in realitate este vorba despre o planeta vecina, care are un ocean. Teoria ar fi comica, daca n-ar fi folosita pentru a inspaimanta oamenii.

Puteti explica cum se face ca zona care se afla la 5h53m26s, -6 10′ 58” este intunecata in Google Sky si in Microsoft Telescope? Oamenii insinueaza ca ar fi „ascunsa” pentru ca acestea sunt coordonatele unde s-ar gasi acum Nibiru.

Multi oameni m-au intrebat despre acest dreptunghi negru in constelatia lui Orion din Google Sky, care prezinta imagini preluate din masuratorile astronomice Sloan Digital Survey. Nu poate fi o „ascunzatoare” a lui Nibiru pentru ca este o parte a cerului care se vede practic din orice loc de pe Terra si era vizibila in iarna 2007-2008, atunci cand a inceput sa se faca valva in jurul lui Nibiru. Dar acest lucru ar dezminti faptul ca Nibiru s-ar ascunde in spatele Soarelui sau ca ar fi vizibil doar din emisfera sudica.

Eram insa foarte curios cu privire la dreptunghiul negru, asa incat l-am intrebat despre el pe un prieten, unul dintre cercetatorii care lucreaza pentru Google. Mi-a raspuns ca „datele lipsa provin dintr-o eroare de elaborare in programul utilizat pentru prezentarea colajului de imagini preluate din Sloan Survey, care va fi remediata!”.

Dar daca guvernul american ar fi la curent cu existenta planetei Nibiru, nu-i asa ca ar tine-o secreta pentru a evita panica in randul populatiei?

Guvernul american are multe obiective, dar printre ele nu se numara si acela de a mentine populatia calma. In baza experientei mele, uneori anumite parti din guvern fac exact contrariul, cum se intampla de exemplu cu frecventele amenintari teroriste. Exista o cazuistica istorica bogata in tentative de a pune lucrurile dezagreabile „in carca” adversarilor politici (cititorii mai in etate isi vor aminti de „missile gap” din alegerile americane din 1960; cei mai tineri vor observa frecventele aluzii din zilele noastre la cei care protejeaza sau nu Statele Unite de teroristi).

Si daca ar vrea, guvernul tot nu ar putea tine secreta existenta planetei Nibiru. Daca ar fi reala, ar fi urmarita de mii de astronomi, atat profesionisti, cat si amatori. Ei sunt pretutindeni in lume. Cunosc comunitatea astronomilor: sunt cercetatori care nu ar tine un secret nici daca li s-ar ordona s-o faca. Este pur si simplu imposibil sa ascunzi o planeta care se apropie de sistemul solar intern!

Apocalipsa dupa mayasi 

De ce calendarul Maya spune ca lumea se va sfarsi in 2012 ?

Calendarele exista pentru a masura trecerea timpului si nu pentru a prevedea viitorul. Astronomii Maya erau capabili si au dezvoltat un calendar foarte complex. Calendarele antice sunt interesante pentru istorici, dar nu pot rivaliza cu capacitatile de care dispunem la ora actuala in acest sens sau cu precizia celor de care ne folosim astazi.

Idee principala este ca niciun calendar, fie ele antic sau contemporan, nu poate prezice viitorul planetei noastre sau sa ne avertizeze cu privire la ceea ce se va intampla la o anumita data, cum este 2012.

As atrage atentia ca cel pe care il am pe biroul meu se termina cu mult inainte, pe 31 decembrie 2009, si cu toate acestea nu interpretez acest fapt ca pe o previziune a Armageddonului. Este pur si simplu sfarsitul unui an si inceputul unuia nou.

Ce este teoria inversarii polilor? Este adevarat ca scoarta terestra se roteste la 180 de grade in jurul nucleului in cateva zile sau cateva ore? Are vreo legatura cu coborarea sistemului nostru solar sub ecuatorul galactic?

O inversare a miscarii de rotatie a Pamantului este imposibila. Nu s-a intamplat pana acum si nu se va intampla niciodata. Exista miscari lente ale continentelor (de exemplu, Antarctica era aproape de ecuator acum sute de milioane de ani), dar nu au nicio legatura cu teoriile inversarii polilor de rotatie.

Totusi, multe site-uri care lanseaza teorii ale dezastrelor inseala oamenii pornind de la un fapt real si inlocuindu-l ulterior cu o aberatie . Afirma ca exista o legatura intre miscarea de rotatie terestra si polaritatea magnetica a Terrei, care intr-adevar se schimba la perioade neregulate si se inverseaza in medie la fiecare 400.000 de ani. Din ceea ce stim, astfel de inversari magnetice nu dauneaza in niciun fel vietii pe Pamant. Este oricum extrem de improbabil ca o inversare magnetica sa survina in curand (in 2012) si ca aceasta sa echivaleze sau sa dezlantuie, o inversare a polilor de rotatie.

In plus, nimic din toate acestea nu au nicio legatura in niciun fel cu ecuatorul galactic sau cu orice alta absurditate privitoare la alinierile despre care vorbesc multe site-uri care promoveaza teorii ale conspiratiei.

Cand majoritatea planetelor se vor alinia in 2012, iar Terra va fi in centrul Caii lactee, care vor fi efectele resimtite de Pamant?

Nu va exista nicio aliniere de planete in 2012 sau in niciun alt moment din urmatoarele decenii. In ceea ce priveste Terra care s-ar afla in centrul Caii Lactee, nu stiu ce poate sa insemne aceasta fraza. Daca se refera la galaxia Caii Lactee, ne aflam catre marginea acestei galaxii in forma de spirala, la circa 30.000 ani-lumina de centru. Ne invartim in jurul centrului galactic in 225-250 milioane de ani, mentinandu-ne mereu, „grosso modo”, la aceeasi distanta.

Pe multe site-uri se vorbeste despre alinierea Terrei si a Soarelui cu centrul Caii Lactee, in constelatia Sagetatorului: acest lucru se intampla in fiecare an in luna decembrie si nu avem niciun motiv sa ne asteptam ca 2012 sa fie diferit de orice alt an.

Cand Soarele si Terra se aliniaza in planul galactic in timp ce exista o gaura neagra in centru, nu s-ar putea intampla ceva din cauza faptului ca atractia gravitationala a gaurii negre este atat de puternica?

Exista o mare gaura neagra in centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, si ca orice alta concentratie de masa, exercita o forta gravitationala asupra restului galaxiei. Cu toate acestea, centrul galaxiei este foarte departe, la circa 30.000 ani-lumina, prin urmare exercita efecte neglijabile asupra sistemului solar sau a Terrei. Nu exista forte speciale provenite din planul galactic sau din centrul galactic. Unica forta importanta care actuioneaza pe Pamant este gravitatia Soarelui si a Lunii.

Vom muri cu totii in 2012? 

Campul magnetic terestru se va inversa in 2012  tocmai atunci cand se va inregistra nivelul maxim istoric de furtuni solare. Va distruge acest fenomen civilizatia umana?

In proximitatea varfurilor de activitate solara (care survin la fiecare 11 ani, circa) exista mult mai multe eruptii solare decat cele corespunzatoare minimelor. Aceste fenomene nu reprezinta un pericol pentru fiintele umane sau pentru alte forme de viata de pe Terra. I-ar putea pune in pericol pe astronautii aflati in spatiu sau pe Luna, si este un lucru pe care NASA trebuie sa invete a-l administra, dar nu e o problema pentru mine sau pentru voi. Marile fenomene solare pot intrerupe transmisiunile radio, cauza aurore boreale sau australe foarte luminoase si defecta componentele electronice ale anumitor sateliti in spatiu. La ora actuala multi sateliti sunt proiectati sa tina cont de aceasta eventualitate. Doar in cazuri extreme, activitatea solara poate interfera cu distributia electrica la sol si eventual provoca un „blackout”.

Ultimul varf de activitate solara a avut loc in 2001, de aceea urmatorul este prevazut pentru 2012, la distanta de 11 ani. Dar nivelul minim de activitate solara inregistrat cel mai recent a fost unul insolit, cu doi ani practic fara pete solare sau alte indicatii ale activitatii solare, de aceea cercetatorii prevad ca urmatorul varf va surveni cu intarziere, probabil in 2013. Detaliile ciclului solar raman insa in esenta imprevizibile.

Este adevarat: campul magnetic terestru ne protejeaza creand o zona ampla in spatiu denumita magnetosfera terestra, in interiorul careia mare parte din materialul emis de soare este capturat sau deviat, dar nu exista nicio ratiune pentru ca noi s ane asteptam la o inversare a polaritatii magnetice in viitorul apropiat. Aceste inversari au loc in medie doar o data la fiecare 400.000 de ani.

Se spune ca vom muri totii in 2012 pentru ca un meteorit va izbi Pamantul. E adevarat?

Terra este de multa vreme tinta impactului cometelor si asteroizilor, chiar daca marile ciocniri sunt foarte rare. Ultimul mare impact a avut loc in urma cu 65 milioane de ani, cauzand extinctia dinozaurilor. Astazi astronomii de la NASA realizeaza Spaceguard Survey tocmai pentru a detecta eventuali asteroizi gigantici aflati in apropiere de Terra, cu mult inainte ca ei s-o loveasca. Toate aceste studii sunt realizate in mod transparent, iar descoperirile publicate zilnic pe site-ul NEO Program Office al NASA, unde oricine poate vedea direct ca nu exista impacturi prevazute pentru 2012.

Daca Nibiru este o inventie, cum se face ca NASA nu publica o dezmintire?

Cine intra pe pagina principala a site-ului NASA , gaseste multe articole care demonteaza toate aceste teorii fanteziste. Mai mult NASA nu poate face. Traim intr-o lume in care libertatea de exprimare e sfanta, si asta include si libertatea de a minti. Lumea ar trebui sa fie multumita ca nu exista cenzura si sa faca uz de bunul simt. Pe masura ce ne apropiem de 2012, minciunile vor deveni tot mai evidente.

Puteti demonstra ca Nibiru este o inventie?

Aceasta intrebare ar trebui adresata sustinatorilor teoriei sfarsitului lumii in 2012 .

 Nu NASA trebuie sa furnizeze probe ca este falsa. Daca pe internet cineva ar afirma ca in Cleveland se plimba pe strazi elefanti mov cu inaltimea de 18 metri v-ati astepta ca NASA sa demonstreze ca nu este adevarat?

Descopera.ro

16/01/2010 Posted by | DIVERSE, DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , | Un comentariu

CE STITI DESPRE „REPUBLICA BANAT” din 1918 ?

 

 

 

1918

 

 

Republica Bănăţeană
Banater Republik
Banatska republika
(Банатска република)
Bánáti Köztársaság

 

Stat nerecunoscut 

 

 

   Flag of Romania.svg            

 

  Drapelul României (1867 – 1948)

 

 

  Imagine similară

Drapelul Serbiei

 

Imagini pentru drapelul austro ungar photos


Drapelul Austro-Ungar

 

 

Primul „strămoş „al judeţului Timiş,  Comitatul Timiş, a fost pentru prima oară menţionat documentar în 1175, iar zona Banatului, cu nenumăratele delimitări teritoriale de-alungul secolelor, a avut un rol importat în regiune din punct de vedere social, dar şi militar.

Banatul a fost, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu şi la figurat,Europa  crestina cu puterea otomană care apartinea civilizatiei islamice.

Numele regiunii Banat vine din vremea  în care Coroana Maghiară şi-a dat în grijă teritoriile de graniţă unor bani, Banul de Severin, Banul de Belgrad sau Banul de Sabăţ, care au ţinut piept asalturilor turcilor şi a altor invadatori.

Banatul de Severin a suferit ulterior modificări teritoriale şi administrative, devenind Banatul de Lugoj-Caransebeş, apoi Banatul de Timişoara.

În secolul al XVI-lea, zona a fost anexată de Imperiul Otoman, pentru aproximativ 200 de ani, iar la începutul secolului al XVIII-lea a intrat în componenta  Imperiului Austro-Ungar.

Toate aceste modificări de-a lungul secolelor au contribuit la diversitatea etnică şi culturală cu care bănăţenii se lăudau la un moment dat.

Nu toţi coloniştii care au ajuns aici au venit de bună voie.

Ca şi Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu şi servea aceluiaşi scop.

“Prostituatele şi tâlharii din Imperiu erau urcaţi în căruţe şi trimişi la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulţi dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsaţi în câmp, să se descurce”, spunea  istoricul Ioan Haţegan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Republica bănăţeană

 

 

Capitala : Timisoara

Forma de guvernare: Republica

Presedinte (1918): Otto Roth

 Proclamata: 31 octombrie  1918

Republica bănăţeană  a fost un stat proclamat la Timişoara  odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar.

 

 

Istoric

 

La negocierile dintre Aliaţi, Banatul nu era prevăzut să fie acordat Serbiei …

 … ci României.

 

Este bine să cunoaştem această evoluţie, pentru a putea aprecia just conflictul ce s-a ivit la conferinţa păcii între noi şi sârbi la chestiunea Banatului.

Articolul III din tratatul nostru de alianţă din 14 august 1916 prevedea că „Franţa, Anglia, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa de la Austro-Ungaria toate teritoriile specificate la articolul IV”.

Iar prin articolul IV graniţele revendicărilor teritoriale româneşti sunt fixate astfel încât cuprind Banatul întreg.

Cu toate acestea, drepturile noastre asupra Banatului au fost contestate la conferinţa păcii de către sârbi şi conferinţa a adoptat o soluţie transacţională, acordând acestora zona bogată a Torontalului şi parte din judeţul Timiş.

Soluţia aceasta nu se întemeia nici pe argumente istorice, deoarece sîrbii sunt populaţie de colonizare şi n-au stăpânit niciodată în trecut acest teritoriu; nici pe realităţile etnice, fiindcă cei 600000 de români şi 400000 de şvabi reprezentau mai mult decât cei 300000 de sârbi.

S-au invocat însă motive strategice – necesitatea unei zone de apărare a Belgradului – deşi această zonă nu poate constitui o apărare reală şi Ion I. C. Brătianu, primul delegat al României atrăsese atenţia, că :

„Dunărea era singura graniţă capabilă să evite în viitor procese între noi şi sârbi, aşa cum ele există din nenorocire în Dobrogea, între bulgari şi ţara noastră.Ar fi nenorocit să tranşem sub înrâurirea unor factori vremelnici, o chestiune care poate uşura, sau compromite pentru totdeauna, dezvoltarea relaţiilor între cele două popoare”.

Cu toate acestea, in timp ce armatele germane se retrageau în graba din România, unităţile sârbesti care tocmai îşi eliberaseră ţara, priveau cu jind Banatul şi l-au ocupat.

La vremea respectivă sârbii reprezentau ca mărime al treilea grup etnic, după români şi germani, din totalul populatiei  acestei regiuni

 

Sfârşitul primului război mondial a gasit populaţia regiunii intr-o stare extrem de tensionată.

Social-democraţii au organizat la Timişoara, în zilele de 20, 26, 27 şi 28 octombrie 1918, o serie de manifestaţii de stradă cu orientare antiguvernamentală.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, un avocat membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria, considerat fie evreu, fie german, ale carui acţiuni aveau să fie de multe ori mai apropiate de interesele ungurilor decât de cele ale germanilor bănăţeni, şi locotenentul colonel Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara, au participat la Budapesta  la întrunirea liderilor politici maghiari.

Întorşi la Timişoara, aceştia au au avut  convorbiri  în seara de 30 octombrie cu fruntaşii maghiari locali şi au decis ca la adunarea populară care urma sa aiba loc în ziua următoare şi care urma să se încheie cu o demonstraţie de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănăţeană, în cadrul Ungariei şi să înfiinţeze un Sfat al Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta.

 Lider urma să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha.

 Din „Sfatul poporului” urmau să facă parte reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor şi ai tuturor păturilor sociale bănăţene.

Acest organism urma să reprezinte Banatul pe lângă Antantă, în momentul în care trupele ei vor fi pătruns pe teritoriul regiunii.

În noaptea de 30-31 octombrie 1918, la Budapesta a avut loc “revoluţia crizantemelor”, în urma căreia puterea a fost preluată de Consiliul Naţional Maghiar, iar în dimineaţa zilei de 31 octombrie, conducătorul comitatului Timiş, prim comitele Kőrösy, a primit o telegramă din partea acestui Consiliu National Maghiar din Ungaria , în care se cerea ca administraţia locală să îi recunoască autoritatea.

În vederea înfiinţării Consiliului Naţional local, prim comitele a convocat o întrunire la primărie oraşului Timişoara la ora 10, la care au luat parte şi social-democratul Otto Roth, şi liderul local al Partidului Radical (guvernamental), dr. Jakobi Kálmán.

Aceştia au hotărât convocarea la ora 16 a Consiliului Orăşenesc, în vederea constituirii Consiliului Naţional Maghiar local.

La ora 10 a început demonstraţia muncitorimii social-democrate, preponderent maghiaro-germane, din Timişoara.

În piaţa primăriei, Otto Roth a anunţat participanţilor răsturnarea vechiului guvern de la Budapesta şi sfârşitul războiului mondial, declarând că se ataşează politicii noului guvern maghiar, condus de contele Károlyi.

Tot atunci, el a proclamat înfiinţarea Republicii Bănăţene.

După terminarea manifestaţiei, Roth s-a deplasat la Cazinoul militar, situat în aceeaşi piaţă a oraşului, pentru a anunţa ofiţerilor austro-ungari aflaţi acolo proclamarea republicii.

În sala cazarmii militare, a avut loc o întrunire a celor mai importante personalităţi politice şi militare locale şi s-a anuntat înfiinţarea unui  aşa numit  Consiliu Naţional al Banatului, în care erau  reprezentate cele mai importante etnii din Banat: români, germani, sârbi şi unguri.

Generalul Hordt, comandantul garnizoanei şi al corpului de armată austro-ungar din Timişoara, a citit la întrunirea tuturor ofiţerilor în sala mare a Cazinoului militar telegrama împăratului Carol, prin care se anunţa  caderea monarhiei dualiste şi li se dădea tuturor militarilor dezlegarea de jurământul depus faţă de aceasta.

Fiecare popor era îndemnat să-şi constituie câte un comitet naţional, conform propriilor aspiraţii.

În continuare, Otto Roth a anunţat proclamarea Republicii Bănăţene

Manevra însă nu  a fost deloc agreată de români, care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României .

Căpitanul dr. Aurel Cosma, preşedintele organizaţiei comitatului  Timiş a Partidului Naţional Român, a cerut ca românii să îşi ia soarta în propriile mâin, îndemnandu-i  ofiţerii de naţionalitate română să îl urmeze şi încheind cu cu însufleţire “Trăiască România Mare!”.

Acesta a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel:

„Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspiraţiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru naţional.”

În consecinţă, ofiţerii români au părăsit Cazinoul militar, deplasându-se în sala mică a restaurantului “Kronprinz” din apropiere.

Acolo au constituit Consiliul Naţional Militar Român, primul de pe teritoriul Banatului şi Transilvaniei, care il avea ca preşedinte pe dr. Aurel Cosma.

Ei au adoptat şi o proclamaţie, declarând că se subordonează Marelui Sfat Naţional Român, dar că vor contribui la păstrarea ordinii şi a liniştii interne în provincie.

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Naţional Militar al Şvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul-colonelul Albert Fuchs.

În seara aceleiaşi zile, mii de români din Timişoara şi din satele învecinate, au participat în Piaţa Libertăţii, la o impresionantă adunare naţională, aprobând cu ovaţii cuvântarea rostită de dr. Aurel Cosma:

„De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanţurile robiei naţiunii române.”

În acest timp, în sala de şedinţe a Primăriei era constituit Sfatul poporului, care i-a desemnat pe lt.-col. Bartha drept comisar militar, iar pe Otto Roth comisar civil al Banatului.Aceştia au comunicat populaţiei Timişoarei în balconul primariei hotărârile luate.

S-a ţinut apoi o adunare a consiliului municipal, în care s-a hotărât ca Sfatul poporului să fie subordonat Consiliului Naţional Maghiar din Budapesta.

Consiliul Militar Naţional Român se va impune încă din primele zile ca o importantă forţă politică, iar prin Comitetul Executiv va susţine interesele locuitorilor români şi va acţiona cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România, având  o contribuţie majoră în impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localităţile bănăţene.

 Într-un comunicat adresat populaţiei, Consiliul Militar Naţional Român din Timisoara arată că s-a ataşat Consiliului Naţional Român Central de la Arad şi ca va recunoaşte numai dispoziţiile acestuia.

Era o declaraţie fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănăţene şi totodată o exprimare limpede a voinţei de Unire cu România.

O demonstraţie a românilor a avut loc la Timişoara chiar în seara de 31 octombrie, cu participarea ţăranilor din vecinătate şi a unor locuitori din cartierele Fabric, Maiere şi Mehala.

Aceasta a fost replica faţă de crearea gărzii republicane după modelul celei de la Budapesta, formată din locuitori unguri şi din soldaţi întorşi de pe front.

 

Dr. Aurel Cosma  a propus transformarea Consiliului Militar în Consiliu Naţional Român, care să îşi extindă autoritatea şi asupra civililor.

Au fost prin urmare cooptaţi în conducere civili precum avocaţii Pompiliu Ciobanu, Ion Doboşan şi Gheorghe Adam, protopopul Ion Oprea sau comerciantul Dimitrie Blaj.

S-a hotărât şi crearea de Gărzi naţionale române  în toate localităţile.

Atât Consiliul Naţional Român, cât şi gărzile nou create, vor colabora cu cele similare ale germanilor, sârbilor şi maghiarilor pentru menţinerea ordinii şi a pazei avutului public şi personal.Tot la 31 octombrie a avut loc la Lugoj o adunare a muncitorilor şi soldaţilor, care a respins Republica Bănăţeană.

Organizatorul acesteia a fost ardeleanul Valeriu Branişte, proaspăt eliberat din închisoare, unde ajunsese sub acuzaţia de spionaj în favoarea României.

În consecinţă, conducerea noii Republici a declarat starea de asediu, prin ordinul din 4 noiembrie adresat celor trei comitate bănăţene.

Cu asigurarea ordinii şi liniştii republicane a fost însărcinat liderul sindical Koloman Müller, măsura fiind îndreptată împotriva consiliilor şi diferitelor gărzi naţionale.

În alte localităţi industriale bănăţene, unde ponderea populaţiei o deţineau germanii şi maghiarii, proclamarea Republicii Bănăţene a fost întâmpinată cu bucurie.

În cazul Reşiţei, aceasta s-a întâmplat la 1 noiembrie 1918: de pe balconul Casei Markovsky, conducătorii muncitorilor social-democraţi au anunţat populaţiei adunate în piaţă că războiul a luat sfârşit, Imperiul austro-ungar s-a prăbuşit şi a fost instaurată republica.

Proclamarea Republicii Bănăţene, conform unui martor ocular, a fost primită la Reşiţa “cu cel mai mare entuziasm.”

În consecinţă, au fost înfiinţate Consiliul Naţional şi o gardă menită să menţină ordinea publică şi protecţia localităţii în faţa pericolului de jaf, întrucât vechea poliţie şi jandarmerie dispăruseră.

 

În minele şi fabricile bănăţene a fost introdusă ziua de lucru de opt ore.

Pe când în diversele localităţi se creau Consilii Naţionale şi gărzi naţionale înarmate ale etniilor bănăţene, în oraşe şi în localităţile industriale au fost create Consilii muncitoreşti şi gărzi muncitoreşti.

Această măsură luată de conducerea Republicii Bănăţene a fost pusă în aplicare de Koloman Müller şi Traian Novac, membri liberali de stânga ai Sfatului poporului de la Timişoara.

Fără a se sfătui cu conducătorii germani şi români ai mişcării muncitoreşti din zona montanistică bănăţeană, Otto Roth l-a numit pe muncitorul maghiar reşiţean Szabó Lajos drept locţiitor al comisarului guvernamental pentru regiunea St.E.G.-ului.

 

In satele româneşti şi sârbeşti au fost destituiţi primarii şi notarii unguri, iar  în localităţile industriale Reşiţa şi Steierdorf-Anina, administraţia a rămas neschimbată, ea conlucrând cu Consiliile naţionale şi cu Consiliile muncitoreşti.

Starea de confuzie existentă atunci în Banat era amplificată de existenţa în regiune a mai multor etnii, pe care conducătorii lor le orientau în direcţii diferite.

Pe când conducătorii românilor, sârbilor şi ungurilor îşi îndemnau concetăţenii să se orienteze către unirea Banatului cu statele cu care acesta se învecinează, iar conducerea Republicii Bănăţene se străduia să menţină o unitate dincolo de apartenenţa etnică a locuitorilor, cel mai bine putea fi urmărită starea de confuzie în cazul populaţiei germane, care era singura naţionalitate importantă fără un stat de aceeaşi origine în vecinătate.

De aceea, tendinţele din sânul ei au îmbrăcat formele cele mai diverse.

 

Consiliul Militar Şvăbesc a fost înfiinţat tot la 31 octombrie 1918, sub conducerea colonelului Adalbert Fuchs.

La 3 noiembrie a avut loc la Timişoara o adunare a şvabilor, în vederea alegerii Consiliului Naţional. Au participat intelectuali, meseriaşi, comercianţi şi ţărani, muncitorii fiind orientaţi către social-democraţie.

Adunarea, condusă de avocatul Gaspar Muth, a ales reprezentanţi în Sfatul poporului. Prelatul Franz Blaskovitz s-a pronunţat în favoarea menţinerii Banatului în componenţa Ungariei, cu respectarea libertăţii culturale pentru naţionalităţile sale. În primele zile ale lunii noiembrie au fost create Consilii Naţionale Şvăbeşti în localităţile bănăţene.

 

În rândurile germanilor începeau să se profileze mai multe tendinţe. Unii fruntaşi, precum Josef Striegl, Rudolf Brandsch şi Johann Rösser, acceptau ideea unei apropieri de români, pe când alţii, ca Gaspar Muth sau Franz Blaskovitz, erau favorabili Republicii Bănăţene.

Ei sperau, în acord cu ministrul naţionalităţilor din guvernul de la Budapesta, Jászi Oszkár, că Ungaria se va transforma într-un stat cantonal federativ, după modelul unei “Elveţii Danubiene”.

La 8 decembrie 1918, la Timişoara a avut loc o mare întrunire a germanilor, participând reprezentanţi ai 138 de Consilii Naţionale Şvăbeşti din întregul Banat. Cu acea ocazie a fost adoptat “Manifestul şvăbesc”, care cerea ca Banatul să nu fie divizat de către Conferinţa de pace, să i se acorde o “autonomie suverană”, iar apartenenţa sa viitoare să fie hotărâtă printr-un plebiscit. De asemenea, erau cerute drepturi de ordin naţional şi cultural.

La 9 noiembrie, Bartha va fi numit în funcţia de comisar al guvernului maghiar pentru Banat, în urma noii deplasări acolo a lui Roth. Cei doi comisari ai Sfatului poporului au preluat conducerea militară şi civilă întâi a Timişoarei, apoi a întregului Banat. Lt. col. Bartha a preluat comandamentul garnizoanei de la generalul Hordt, iar Roth administra provincia din sediul primăriei Timişoarei.

La mijlocul lunii noiembrie, situaţia din Timişoara se complică şi mai mult.

În baza unei Convenţii Militare semnate la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureş.

Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forţele aliate. Pe acest temei, unităţile militare sârbe intră în Banat şi la 14 noiembrie  1918,ocupă Timişoara.

Comandamentul sârb preia administraţia militară, dizolvă Gărzile naţionale, iar mai târziu preia şi administraţia civilă.

Totuşi, Ungaria urma să deţină autoritatea civilă asupra teritoriului respectiv.

Cum prevederile armistiţiului vizau direct şi Banatul, aflat la sud de Mureş, trupele sârbeşti, acţionând în numele Antantei şi dorind să pună celelalte state în faţa unui fapt împlinit, au ocupat în scurt timp întreaga regiune si  au intrat marsaluind in Timisoara, inaugurand doua luni si jumatate de regim represiv impotriva romanilor.

Deja la 9 noiembrie ele ocupaseră Biserica Albă, unde au instalat o administraţie sârbească.

În zilele următoare au fost ocupate şi oraşele Lugoj şi Timişoara, până în 20 noiembrie fiind atinsă întreaga linie a Mureşului, între Lipova şi Seghedin.

Otto Roth şi celelalte autorităţi de la Timişoara au organizat o primire prietenească armatei sârbe, privită ca o aliată. Ei se gândeau acum la obţinerea în timp a independenţei pentru Republica Bănăţeană sub egida Antantei.

Aproape în acelaşi timp, la 16 noiembrie, Ungaria se declara Republică independentă, mai târziu aşadar decât Banatul. Comisarul militar al Banatului, Albert Bartha, a fost numit ministru în guvernul de la Budapesta.

 

În 13-15 noiembrie, după încheierea armistiţiului de la Belgrad, se desfăşuraseră la Arad negocierile între ministrul maghiar Jászi Oszkár şi o delegaţie a Comitetului Naţional Român Central, căruia îi erau subordonate inclusiv Consiliile Naţionale Româneşti bănăţene. Negocierile au eşuat.

Din Banat au luat parte dr. Aurel Cosma şi dr. Sebastian Brânduşa din partea Consiliului Naţional Român din Timiş, dar şi Otto Roth, din partea Sfatului poporului bănăţean şi Josef Gabriel, Josef Striegl şi dr. Franz Neff din partea Consiliului Naţional al Şvabilor.

 

Înainte de intrarea trupelor sârbeşti în Timişoara, lt. col. Bartha i-a convocat, la 10 noiembrie, pe toţi ofiţerii fostei armate imperiale la o adunare în sala de festivităţi a cercului militar din oraş.

El le-a adus la cunoştinţă că toţi ofiţerii care făceau parte din Consiliul Militar de pe lângă Sfatul poporului erau demobilizaţi, acesta dizolvându-se.

Autoritatea militară urma să fie preluată de Garda poporului.

La 15 noiembrie, sârbii ocupau Timişoara, primarul Josef Gemml predându-le în mod oficial oraşul.

Cu această ocazie, Aurel Cosma a luat cuvântul, cerând ca românii din Banat să fie protejaţi de autorităţile de ocupaţie.

 

 

 

Tradati de prieteni: Invazia sarbilor in Banatul romanesc (II) - Documentar

 

 Foto: Militari sârbi

 

 

 

Sârbii, conform armistiţiului încheiat, au preluat numai administraţia militară a Banatului, numindu-l ca şef al garnizoanei pe colonelul Petar Savatić.

 La 17 noiembrie au dizolvat Garda civilă care menţinuse până atunci ordinea, această atribuţie trecând acum în seama poliţiei şi a militarilor sârbi.

În aceeaşi zi au fost desfiinţate toate gărzile naţionale existente în teritoriu.

 S-a încheiat o înţelegere cu armata sârbă ca Sfatul poporului să continue să existe şi din 20 noiembrie să exercite puterea civilă în regiune.

Întreţinerea trupelor sârbeşti revenea în sarcina Sfatului, iar controlul aprovizionării acestora era făcut de Consiliul Naţional Sârbesc din Banat, care coopera strâns cu armata de ocupaţie.

 

De la bun inceput sarbii s-au comportat detestabil. Ei au savarsit acte de violenta, au jefuit oamenii de avutul lor si auinfundat puscariile cu cei care se impotriveau.

Garzile nationale romanesti si consiliile nationale au fost suprimate cu forta.

Foarte grave au fost deportarile taranilor romani in interiorul Serbiei unde au fost obligati la lucratul campului. Din cauza persecutiilor, multi banateni s-au refugiat in orase ce nu se aflau sub carmuirea lor.

Sarbii au spoliat Banatul, demontand fabricile si oricare alte intreprinderi importante. Pana si liniile de cale ferata au fost pradate, producand pagube estimate atunci la 200 de milioane de coroane, ajustate in prezent, luand in calcul inflatia, la 560 de milioane de lei.

In doar o zi, aproape doua sute de vagoane cu mobila furata de la particulari sau din institutiile Timisoarei au luat calea Serbiei, facand un prejudiciu de 18 milioane de coroane

 

Delegaţia Sfatului poporului condusă de Jakobi Kálmán s-a deplasat la Budapesta pentru a obţine aprobarea înţelegerii şi pentru a obţine autonomia Banatului în cadrul Ungariei.

Chiar la 20 noiembrie guvernul maghiar a numit noua conducere administrativă a Banatului, compusă din: comisarul guvernului maghiar pentru întregul Banat, dr. Otto Roth; prefectul comitatului Timiş, Tőkés Imre; prefectul oraşului Timişoara, dr. Jakobi Kálmán. Imediat, noua conducere a desfiinţat Garda civilă, înfiinţând Poliţia civilă.

Cu timpul, în funcţiile oficiale aveau să fie numiţi o serie de membri ai Consiliului Naţional Sârbesc din Banat.

Consiliile naţionale româneşti au activat în clandestinitate, trimiţându-şi în secret delegaţii la adunarea de la Alba Iulia.

Unul dintre cei mai importanţi, episcopul de Caransebeş, ardeleanul Miron Cristea, a fost reţinut de trupele sârbeşti o zi şi o noapte în gara Bouţari.

El a fost unul dintre vicepreşedinţii adunării de la 1 decembrie.

Aproape în acelaşi timp au avut loc Adunarea sârbilor de la Novi Sad (25 noiembrie 1918) şi Adunarea românilor de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), care au proclamat alipirea Banatului la Serbia, respectiv la România.

  Republica Banat nu a fost desfiinţată la 15 noiembrie,asa  cum  scriu  numeroase surse de informare, ci era înca în fiinţă şi la 25 noiembrie, şi la 1 decembrie 1918.

 După această din urmă dată, fruntaşii românilor au fost persecutaţi de autorităţile sârbeşti pentru că participaseră la adunarea de la Alba Iulia, unii fiind deportaţi în lagăre de pe teritoriul Serbiei.

Între aceştia s-a aflat şi tatăl tenorului Traian Grozăvescu care, din cauza maltratărilor la care a fost supus, a murit la puţin timp după eliberare.

In tot acest timp, Marile Puteri au devenit din ce in ce mai ingrijorate ca intre sarbi si romani se va isca un conflict militar.

Lucrurile devin intr-atat de primejdioase ca guvernului sarb i se cere sa-si retraga trupele in bucata vestica a Banatului, cunoscuta si ca Torontal, iar locul sa le fie luat de francezi. Romanii deportati urmau sa fie repatriati si toate bunurile pradate returnate.

Lugojul este preluat de francezi la mijlocul lunii ianurie 1919, fiind primiti cu bucurie de romanii de acolo. Generalii francezi se instapanesc si in Timisoara, inabusind controlul sarbesc, dar si in Arad, oras obladuit de unguri.

Inainte sa plece, sarbii au luat cu ei arhivele, incercand sa-si ascunda faptele criminale sau cel putin sa nu se cunoasca proportiile lor.

Chiar si asa, nu au putut accepta aceasta stare de lucruri si au insistat in timpul Conferintei de Pace de la Paris pe langa Marile Puteri sa le cedeze intreg Banatul.

 

Iniţial, comandanţii armatei franceze nu au intervenit în Banatul ocupat de sârbi, aceştia fiindu-le aliaţi.

Dar de la sfârşitul lunii noiembrie 1918 francezii au început să treacă Dunărea, iar la 2 decembrie a ajuns la Timişoara o divizie colonială, condusă de generalul Gambetta.

Şi ea a fost bine primită de conducerea Republicii. Francezii exercitau un control asupra comportamentului trupelor sârbeşti din Banat, împotriva cărora mai ales românii făceau tot mai multe reclamaţii. Tot în decembrie a sosit pentru informare generalul Berthelot.

Ca efect al acestei vizite, la 16 ianuarie 1919 primul ministru Georges Clemenceau îi scria lui Berthelot că “nu am ezitat, pentru a evita să sacrificăm drepturile etnografice ale românilor, să determinăm retragerea trupelor sârbeşti, care în decursul operaţiunilor au ocupat Banatul, şi să le înlocuim în partea centrală cu trupele generalului Henrys, cu aceeaşi rezervă a hotărârilor finale ale Conferinţei de pace.”

 

În prima etapă, trupele sârbeşti au evacuat Banatul de răsărit, Caraş-Severinul, locul lor fiind luat de cele franceze.

La 27 ianuarie 1919 Divizia 11 colonială a generalului Léon Farret a ocupat oraşele Lugoj şi Caransebeş, fiind întâmpinate cu bucurie de români. De asemenea, au intrat şi în oraşul Vârşeţ, care mai târziu, la Conferinţa de pace, avea să fie atribuit din nou sârbilor.

Armata sârbească rămânea însă provizoriu în zona centrală a Banatului, inclusiv în Timişoara. Tot în ianuarie se deschidea şi Conferinţa de pace de la Paris. La 19 februarie a sosit de acolo o comisie de informare condusă de americanul Goodwin.

La Timişoara, el a discutat cu generalul Farret, cu generalul sârb Grujić şi cu episcopul Letić, iar în sala mare a Palatului Lloyd i-a primit în audienţă pe toţi fruntaşii naţionalităţilor din Banat.

 

În urma acestei vizite, la 20 februarie armata de ocupaţie sârbească a hotărât să preia şi administraţia civilă a Banatului.

În numele guvernului de la Belgrad, dr. Martin Filipon a anunţat toate instituţiile publice din Timişoara că va prelua administraţia teritoriului comitatului Timiş.

A fost dizolvat Consiliul Naţional Sârbesc, iar a doua zi şi cele ale celorlalte naţionalităţi bănăţene.

A fost desfiinţat şi Comisariatul maghiar al Banatului, care îl avea în frunte pe Otto Roth.

La 21 februarie 1919 a fost instaurată administraţia civilă sârbească în comitatul Timiş, comite suprem fiind numit Martin Filipon.

Prefect al oraşului Timişoara a fost inginerul Reinhold Heegn, iar căpitan suprem orăşenesc dr. M. Jivanovici.

Radu Păiuşan concluziona la aceasta: “Deci, din acest moment, a încetat dualitatea administraţiei în Banat, atât administraţia militară, cât şi cea civilă intrând în competenţa guvernului de la Belgrad.

Începând Conferinţa păcii de la Paris, iar Ungaria nemaifiind un partener de discuţie pentru Belgrad, din cauza situaţiei sale clare de ţară învinsă, guvernul de la Belgrad nu a mai considerat necesar să menţină administraţia maghiară, chiar şi numai nominală, asupra Banatului.”

 

Referitor la încheierea existenţei Republicii Bănăţene, Georg Hromadka menţiona: “Fără a aştepta vreo hotărâre a puterilor învingătoare, ocupanţii sârbi ai Banatului instaurează o administraţie civilă. Ei îi arestează pe conducătorii Republicii Autonome Bănăţene „.

Dr. Otto Roth a scapat de arestare, cerând protecţia francezilor.

Nici măcar patru luni nu a durat existenţa în umbră a «Republicii Bănăţene».

În replică faţă de intenţia sârbilor de a anexa Banatul, sindicatele din regiune au organizat o grevă generală de protest.

 

Evenimentele ulterioare, culminând cu decizia Conferinţei de pace de la Paris din 13 iunie 1919 de a împărţi Banatul între România şi Serbia (comunicată oficial la 30 iunie) şi cu Tratatul de la Sèvres din 10 august 1920, care stabilea în mod precis traseul noii frontiere, au avut consecinţe nefaste asupra locuitorilor regiunii, amintite şi de Constantin Kiriţescu: “Banatul era o regiune unitară, un tot indivizibil, o provincie aşa fel constituită geograficeşte încât a tăia o parte dintr-însul înseamnă a stăvili şi a compromite viaţa economică pentru fiecare parte.

Regiunea muntoasă de est, minieră şi industrială, se completează în mod armonic cu regiunea şesului Tisei, din partea de vest, agricolă.

Cele două regiuni îşi furnizează reciproc ceea ce-i lipseşte celeilalte. Orice linie trasă spre a despărţi cele două regiuni ar fi o linie arbitrară care, tăind liniile principale de comunicaţie, atât cele ferate, cât şi cele navigabile, ar paraliza viaţa economică a ţării.”

 

Oficialii sarbi au trebuit sa renunte la pretentiile lor exagerate asupra intregului Banat, in fata majoritatii incontestabile a romanilor, 582.000 fata de 263.000 de sarbi.

Insa au ramas  vocali in revendicarea partii vestice a Banatului, un teritoriu ce se incadra peste comitatul Torontalului si partea de sud a judetului Timis.

In acest fel, granitele Serbiei luau in interiorul lor nu doar 225.000 de sarbi, dar si 100.000 de romani. Numarul acestora era si mai mult ridicat de cei 300.000 de romani ce inca salasluiau in Valea Timocului.

 

Populaţia

 

Populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133, dintre care 592.049 români ,(37,42%), 387.545 germani, (24,50%), 284.329 sârbi(,17,97%), 242.152 unguri(,15,31%), precum şi comunităţi de slovaci , croaţi(caraşoveni) şi ruşi.

Componenţa religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocşi (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum şi grupuri mai puţin numeroase de calvinişti, luterani, greco-catolici, evrei.etc

 

 

 

Unirea Banatului cu Romania

 

Unirea Banatului cu România fusese  proclamată la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, însă preluarea administraţiei Banatului de către autorităţile româneşti s-a desfăşurat cu întârziere şi cu multe obstacole, datorită ocupaţiei sârbe şi franceze.

Administraţia românească s-a instalat abia în vara anului 1919, Unirea fiind consfinţită prin intrarea armatei române în Timişoara la 3 august 1919.

 

 

 

 

Intrarea Armatei Române în Timişoara, 3 august 1919 

 

 

Judeţul Timiş-Torontal, trasat în 1919, anul în care Banatul a fost împărţit între România, Ungaria şi Serbia, cuprindea părţi din fostele comitate Timiş şi Torontal , cuprinzând inclusiv localităţi ca Vinga şi Lipova, aflate acum în Arad.

 

 

 

 

 Revendicat în graniţele sale naturale, până la Tisa şi până la Dunăre, Banatul a sfârşit prin a fi împărţit între România şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, în proporţie de circa 2/3 României şi 1/3 Regatului sârb.

 

 

 

Fișier:Impartirea Banatului.png

 

 

 

După adunarea românilor de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, o parte a şvabilor au adoptat o atitudine favorabilă acestora. Este vorba, pe lângă Brandsch şi Rösser, de poetul Viktor Orendi-Homenau, poreclit în epocă “Romenau” tocmai din acest motiv.

O altă grupare, cuprinzându-i în special pe şvabii din comitatul Torontal, se orienta către unirea Banatului cu Serbia.

Principalul lor lider era Reinhold Heegn din Vârşeţ.

O ultimă încercare de independenţă vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie  1920 trimit o petiţie la Conferinţa de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar şi regiunea vecină Bačka.

Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărţită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton.

 Conferinţa de Pace de la Paris a respins  însă această propunere.

 

 

 

 

Fişier:Aurel Cosma.jpg

 

 

Dr.Aurel Cosma a  fost primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal , după alipirea Banatului la România în 3 august 1919.

Aurel Traian Cosma (n. 13/26 septembrie 1867, Beregsău Mare – † 31 iulie 1931, Timișoara),a fost un avocat și om politic, luptător pentru drepturile românilor din Banat, președinte al Partidului Național Român din Banat, artizan al unirii Banatului cu România și președintele delegației bănățene la Alba Iulia, deputat în mai multe legislaturi și ministru al Lucrărilor Publice.

În 28 iulie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul revenit statului român, iar în ziua următoare, generalul francez  De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea judeţului nou constituit Timiş-Torontal, ca primul prefect român.

 Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru judeţul Caraş-Severin cu sediul la Lugoj.

Dr.Aurel Cosma a avut o contribuţie majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative române, în localităţile bănăţene şi a vegheat la bunăstarea şi la respectarea drepturilor locuitorilor judeţului. 

Trebuie să precizăm în final că, spre cinstea regimului românesc de atunci, unii importanţi opozanţi ai unirii Banatului cu România, precum Otto Roth sau Gaspar Muth, au putut activa fără nicio oprelişte în întreaga perioadă interbelică la Timişoara şi nu au fost niciodată traşi la răspundere pentru opiniile lor din anii 1918-1919.

 

 

Surse :

Wikipedia -Enciclopedia libera.

istoriabanatului.wordpress.com/mircea-rusnac-republica-banateana-31-octombrie-1918-21-februarie-1919-clarificarea-unui-concept

Drago Njegovan, Prisajedinjenje Vojvodine Srbiji, Novi Sad, 2004.

Milojko Brusin, Naša razgraničenja sa susedima 1919-1920, Novi Sad, 1998.

I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara. Monografie, Editura Mirton, 2002.

V. Dudaş, Aurel Cosma, Edit. Mirton, 1998.

Unirea Română, Timişoara, II, 1932, nr. 385, din 26 septembrie, p. 4.

 Românul, Arad, VII, 1918, nr. 18, din 17/30 noiembrie, p. 4.

 Adevarul.ro

Ziare com.

16/01/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 86 comentarii

Bilderberg, NOVO ORDO SECULORUM, MASONERIE …

Dosare ultrasecrete: Bilderberg  2005 – marile teme globaliste .

 

 

„Bilderberg” –  Organizatie de varf a Noii Ordini Mondiale,trece in revista anual marile probleme globale.

Ea ii reuneste pe cei mai importanti oameni politici, finantisti, industriasi, oameni de stiinta (Premiul Nobel) si generali ai celor mai dezvoltate state, care au acceptat regulamentul extrem de riguros al organizatiei globaliste. Impreuna, acestia stabilesc planul de actiune pe anul urmator al elitei globaliste, indicand oamenii cei mai potriviti sa conduca destinele unor mari natiuni, ale unor importante foruri mondiale, directionand, pe cat este posibil, destinul lumii.

De regula, lucrarile Bilderberg se desfasoara in luna mai a fiecarui an, urmand lucrarile celeilalte mari organizatii globaliste, Trilaterala (SUA-Europa Occidentala-Japonia), a carei misiune este sa identifice problemele globale, pe care Bilderberg le va analiza si va lua decizia ulterior.

Dezbaterile Bilderberg se desfasoara in cel mai mare secret, hotararile organizatiei globaliste nefiind niciodata publice. Desi la reuniunile anuale sunt invitati de regula mari ziaristi si patroni de presa, acestia pastreaza in total secret tema discutiilor si deciziilor care se iau de catre aceasta organizatie.

Cu toate acestea, in mare, dupa luna mai a fiecarui an apar unele dezvaluiri despre conferintele Bilderberg. Daniel Estulin este un astfel de ziarist de investigatii, care a urmarit neintrerupt Bilderberg-ul in ultimii 13 ani, fiind prezent si la conferinta din acest an, derulata la „Dorint Sofitel Seehotel” din Rottach-Egern, München, Bavaria.

 

Marile teme globaliste 2005

Marile teme globaliste puse in discutie la reuniunea Bilderberg din acest an au fost: relatiile dintre Statele Unite si Europa Occidentala; situatia exploziva din Irak; criza din Orientul Mijlociu; declinul rezervelor mondiale de petrol si efectele asupra economiei globale; consecintele unui posibil razboi impotriva Iranului. Membrii Bilderberg considera ca aceste probleme pot influenta sensibil cursul civilizatiei occidentale si viitorul intregii planete.

Dupa trei ani de ostilitate evidenta intre membrii americani si cei europeni (Franta, Germania) ai organizatiei – ostilitate cauzata de pozitia diferita fata de razboiul din Irak – la Rottach-Egern au aparut anul acesta semnele unui inceput de reconciliere.

In 1991, Statele Unite au fost sustinute, in razboiul din Golf, de Europa Occidentala, iar campania din Iugoslavia – asa cum se stie – a fost facuta cu fortele NATO (pentru prima data, in 50 de ani de existenta, angajate intr-un razboi). Apropierea SUA-Europa Occidentala din 2005 s-a realizat mai ales pe baza revenirii la consensul ca Organizatia Natiunilor Unite – si nu altcineva – trebuie sa joace un rol hotarator in toate conflictele. Cu conditia unei restructurari substantiale la ONU.

Oamenii de presa prezenti la reuniunea Bilderberg de anul acesta au fost: Nicolas Beyton (redactor-sef la „Le Figaro”), Donald Graham (presedinte „Washington Post”), Matthias Nass (editor-sef la „Die Zeit”), Norman Pearlstine (editor-sef la „Time”), J. Roberts S. Pritchard (presedinte „Torstar Media Group”, care editeaza „Toronto Star”), John Vinocur („International Herald Tribune”), Martin Wolf („Financial Times”), Fareed Zakaria („Newsweek”), Klaus Zumwinkel („Deutsche Post”), John Micklethwait si Adrian Wooldridge (ambii de la „The Economist”). Ultimii doi au sustinut referate, ceea ce semnifica viitoare promovari la varf in SUA. Cu totii si-au pastrat cu rigoare promisiunea de a nu divulga nimic despre discutiile de la Rottach-Egern.

Delegatia americana i-a cuprins pe John Bolton (ambasadorul Statelor Unite la ONU), Allan E. Hubbard (director al „National Economic Council”), William Luti (Pentagon), James Wolfenson (ex-director la „World Bank”) si Paul Wolfowitz (actualul director al Bancii Mondiale).

„Moartea petrolului”: epuizarea resurselor de petrol ale planetei
Tema centrala – si de departe cea mai importanta a reuniunii Bilderberg 2005 – a fost cea a declinului si epuizarii (in maximum 25-30 de ani) a resurselor mondiale petroliere.

Epuizarea resurselor de combustubili fosili va avea consecinte din cele mai grave asupra civilizatiei noastre, generand efecte de-a dreptul stihinice in economie, finante si viata cotidiana. Tema este insa tabu pentru mass-media si guverne. Reprezentantii industriasilor prezenti la reuniune au motivat ca, prin cenzurarea oricaror discutii publice privind „moartea petrolului”, se incearca prevenirea unei „panici mondiale”, care nu ar rezolva nimic, dar ar crea o presiune suplimentara asupra economiilor statelor, avand efecte grave asupra pietii financiare.

La reuniunea Bilderberg 2005 s-a remarcat faptul ca, in curand, nu va mai exista „petrol ieftin”, iar cresterea dramatica a pretului barilului este doar inceputul unei crize de mari proportii care va afecta intreaga planeta in urmatoarele doua-trei decenii.

Reuniunea de la Rottach-Egern a estimat ca actualele rezerve de petrol ale planetei vor ajunge pentru o perioada de maximum 35 de ani. Unul dintre reprezentantii marilor companii petroliere a atras insa atentia ca in ecuatie ar trebui luate si cresterea economica, precum si explozia demografica din state ca India si China. In aceste conditii reprezentantul „cartelului petrolului” la reuniunea Bilderberg a pronosticat o perioada de timp de numai 20 de ani pana la epuizarea resurselor petroliere.

Prognoza Bilderberg: o rasturnare spectaculoasa a economiei mondiale pentru a salva ultimele resurse petroliere, printr-un „monopol asupra banilor” populatiei, care sa corecteze actualul consum. Intr-o viitoare recesiune – sau, si mai rau, depresiune economica – populatia va fi fortata sa-si reduca drastic cheltuielile si sa-si modifice obiceiurile, pentru a putea salva ceea ce se poate in viitoarea criza petroliera, premergatoare „mortii petrolului”. Corectarea consumului a fost un laitmotiv al reuniunii.

Principalii membri ai delegatiei americane la „Bilderberg 2005”: James Wolfenson, John Bolton, Paul Wolfowitz si William Luti

In doar cativa ani, sustin participantii la Bilderberg 2005, civilizatia noastra – bazata pe petrol ca principala resursa energetica – va suferi transformari importante. La nivel politic, economic, ca si al vietii cotidiene.

Bilderberg 2005 a estimat, cu aproximatie, totalul rezervelor mondiale de petrol la circa 1 triliard de barili de petrol. Planeta consuma in prezent circa 1 miliard de barili la fiecare 11,5 zile. Aceste calcule au fost facute de reprezentantii „cartelului petrolului” prezenti la reuniunea Bilderberg 2005 de la Rottanch-Egern, printre care ii remarcam pe John Brownw (sef executiv la „British Petroleum”, BP); Sir John Kerr (director la „Royal Dutch/Shell”); Peter D. Sutherland (presedinte la BP); si Jeroem Van Der Veer (presedinte la „Royal Dutch/Shell”).

Potrivit unei informatii publice, Statele Unite – de departe cel mai mare consumator de petrol – consuma zilnic 20 de milioane de barili de petrol dintr-un total mondial de 84 de milioane de barili/zi. Circa 60% din consumul american vine insa din import la un pret actual de 600 de milioane de dolari zilnic. Adica 219 miliarde pe an.

Un participant britanic remarca faptul ca un pret de 120 de dolari la barilul de petrol ar avantaja Marea Britanie si Statele Unite. Dar marii castigatori ai oricaror scumpiri vor fi Rusia si China. Rusia – datorita rezervelor importante de petrol – va castiga enorm, pe plan financiar, prin cresterea pretului la baril. De altfel, foarte recent, Rusia si-a achitat in avans toate datoriile catre Clubul de la Paris, datorita – in primul rand -sumelor imense care ii revin prin cresterea pretului la petrol.

In China lucrurile stau putin altfel. Beijingul importa petrol – este adevarat, dar nu pentru consumul populatiei. Petrolul importat de China sustine exporturile chineze de marfuri ieftine (mana de lucru aproape ca nu conteaza in China), care asediaza in ultimii ani piata occidentala (SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Europa).

Un bancher european a estimat chiar ca Rusia ar putea „devaloriza” dolarul cand isi va trece toate rezervele pe euro, fortand astfel bancile internationale sa rebalanseze schimbul in favoarea euro. La aceste dezbateri a luat parte si Jean-Claude Trichet, guvernatorul Bancii Centrale Europene.

Comertul globalizat si „conflictul” comercial al Occidentului cu China
Bilderberg 2005 l-a desemnat pe socialistul francez Pascal Lamy, un aprig sustinator al super-statului european, in calitate de presedinte al World Trade Organization (Organizatia Mondiala a Comertului, WTO). Trebuie amintit insa faptul ca Statele Unite l-au sustinut pe francezul Pascal Lamy in schimbul sustinerii europene pentru numirea lui Paul Wolfowitz in calitate de presedinte al Bancii Mondiale. Asadar, un troc la varf.

„Bilderbergii” asteapta de la Lamy sa dirijeze cu succes sistemul actual al comertului global impotriva tendintelor protectioniste, manifestate de sentimentele anti-globalizare din tari bogate ca Franta si Germania, ambele inregistrand in prezent o rata ridicata a somajului.

O alta problema pentru Pascal Lamy este solicitarea statelor din Lumea a Treia de a se taia subsidiile acordate fermierilor din tarile bogate ca SUA si cele din UE. In secret, Bilderberg 2005 a cazut de acord sa continue tendinta mondiala de a obliga natiunile sarace sa-si exporte resursele naturale, fortand totodata aceste state sa devina consumatoare de bunuri de larg consum occidentale.

Cu aceasta ocazie s-a discutat problema conflictului comercial cu China, care exporta bunuri ieftine, in cantitati imense pe piata occidentala, si le vinde la pret de dumping, devenind astfel un adversar comercial redutabil pentru orice concurenta. SUA, Marea Britanie si celelalte puteri economice au luat unele masuri, in ultimul timp, pentru a-si proteja interesele fata de acest veritabil asalt al produselor ieftine (mai ales al textilelor) pe care China il da pe piata occidentala.

Participantii la reuniunea „Bilderberg 2005” s-au intrebat daca pot socoti ca Beijingul abuzeaza de o piata competitiva, sau daca, dimpotriva, este o „victima” comerciala a SUA si UE. S-a discutat si despre eventualitatea unui razboi comercial cu China, razboi pe care multi il considera iminent.

S-a subliniat faptul ca, in 2005, China se prezinta ca o mare forta economica, ale carei actiuni pot influenta decisiv economia globala. A fost invocat numele lui Michael Ledeen, de la „American Enterprise Institute” – citadela a neo-conservatorilor -, care a sustinut public ideea ca, daca China nu-si va reevalua yuanul, economia mondiala va imploda, tocmai datorita excesului de lichiditati al Beijingului.

Pe de alta parte Elena Nemirovskaia, fondatoarea prestigioasei „Moscow School of Political Studies”, a avansat ipoteza unui yuan chinezesc care ar flota liber. Un economist i-a raspuns rusoaicei ca aceasta perspectiva ar avea consecinte grave pe pietele financiare. China stocheaza in prezent o imensa cantitate de dolari, iar aprecierea yuanului ar conduce automat la devalizarea dolarului.

Nici penetrarea comerciala recenta a Chinei in Valea Mekong nu a trecut neobservata la reuniunea Bilderberg 2005. William J. Luti (Pentagon) a explicat faptul ca rapida expansiune comerciala a Chinei in regiunea fluviului Mekong include tari precum Cambodgia, Laos, Myanmar (Birmania), Thailanda si Vietnam, amenintand direct interesele comerciale si geostrategice americane din zona.

Aceste miscari dau un rol mult mai mare Chinei in regiunea Asiei de Sud-Est decat se crede in mod obisnuit. Mai ales ca, in ultimii ani, Beijingul a investit masiv in infrastructura transporturilor din regiunea Mekong.

Jeroen Van Der Veer, presedintele lui „Royal Dutch/Shell”, a subliniat ca Beijingul are totusi si un „calcai al lui Achile”, deoarece 40% din necesarul de petrol al Chinei provine din import. Din acesta, 32% trece prin Stramtoarea Malacca. Iar acest fapt poate fi exploatat la tratativele cu chinezii. Reamintim ca Statele Unite, prin debarcarea militara asa-zis umanitara din Insula Aceh – in urma devastatorului tsunami -controleaza acum Stramtoarea Malacca. O mai veche dorinta a Washingtonului, deoarece prin Stramtoare trece o mare parte din comertul mondial, iar controlul militar in Malacca are efecte in intreaga regiune.

Presiuni pentru Premiul Nobel 2005
Reuniunea Bilderberg 2005 a exercitat presiuni maxime asupra lui Geir Lundestad – secretarul Comitetului de decernare a Premiului Nobel pentru Pace – pentru a impiedica acordarea prestigiosului premiu atomistului israelian Mordechai Vanunu, omul care a divulgat, in 1986, existenta programului nuclear al Ierusalimului.

Vanunu – un evreu sefard, membru al Partidului Comunist Israelian (Rakkash) – lucrase la centrul nuclear Dimona, din desertul Neghev. In noiembrie 1985, a fost demis, alaturi de alti 180 de atomisti, de pentru „motive de securitate”. In 1986, Vanunu a parasit Israelul, profund dezamagit, si s-a refugiat in Australia. De aici el a inceput sa faca publice, prin presa, diverse secrete nucleare ale statului evreu. Contactat de saptamanalul britanic „Sunday Times”, Vanunu a semnat un consistent contract. Pe 23 septembrie 1986 a predat publicatiei o ampla relatare despre secretele atomice ale centrului nuclear israelian de la Dimona -construit de Franta, in mare secret, in anii ’60 -, alaturi de planurile detaliate ale Centrului, precum si de fotografii din interior, facute clandestin de Vanunu inainte de concediere.

Articolul a aparut in „Sunday Times” la 5 octombrie 1986 si a fost o formidabila lovitura de presa. Atomistul israelian avea sa plateasca, insa, un pret greu pentru dezvaluirile sale. Desi se afla sub paza permanenta a serviciului special de protectie al magnatului Rupert Murdoch, Vanunu a facut cunostinta la Londra cu o frumoasa „americanca”, Cindy Hanin.

Idila a evoluat rapid catre o poveste pasionala de dragoste. La propunerea lui Cindy, pentru a-l mai scapa pe Vanunu de stresul provocat de agentii Mossad, cei doi amanti au plecat pentru trei zile la Roma, unde s-au „cazat” la „sora” lui Cindy. Aici Vanunu era asteptat de Mossad, care o plasase cu mare abilitate pe „Cindy” – agenta israeliana de mare clasa – pe langa Vanunu. O „asistenta medicala” i-a administrat imediat un puternic somnifer, si atomistul a fost depus intr-o lada incapatoare, transportat cu o furgoneta in portul La Spezia, de unde un vapor l-a dus in Israel. Acasa, Vanunu a fost judecat si condamnat la 18 ani de inchisoare, dintre care 11 i-a petrecut in „izolare totala”.

Acordarea Premiului Noble pentru Pace, in acest moment, a fost considerata de delegatia israeliana un adevarat afront, pentru ca ar aduce iar in prim-plan arsenalul nuclear al Israelului.

De asemenea, reuniunea Bilderberg 2005 a exercitat presiuni si pentru stergerea de pe lista candidatilor a lui Hans Blix, inspector ONU in Irak, considerat de presedintele Bush drept „prea slab” in raport cu pretentiile SUA. Astfel ca lista candidatilor la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2005, arata astfel: George W. Bush si Tony Blair; Jacques Chirac; Vaclav Havel; Papa Ioan Paul al II-lea; disidentul cubanez Oswaldo Paya; senatorii Richard Luger si Sam Nunn; precum si Mohamed El Baradei, director al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA). Dupa cum se stie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2005 i-a revenit egipteanului El Baradei (63 de ani), directorul AIEA, pentru contributia la „utilizarea pasnica a energiei atomice”.

Alianta Rusia-China-Iran


Reuniunea de la Rottach-Egern a acordat o mare atentie formarii noii aliante economice si militare dintre Rusia si China, care ameninta sa devina un al doilea pol de putere in lume, dupa prabusirea comunismului. La alianta a aderat imediat Iranul.

Un raport secret al Guvernului american, din care s-a citat la reuniune, arata ca Beijingul a cheltuit in ultimii ani mai multe miliarde de dolari doar pe achizitionarea de armament ultrasofisticat, de ultima generatie, din Rusia. S-a remarcat ca alianta ruso-chineza nu se limiteaza doar la comertul cu arme, si ca in cadrul organizatiei „Shanghai 5” s-au pus bazele unei vaste colaborari economice si energetice.

Anatoli Saranski – fost disident sovietic emigrat in Israel, unde a devenit pentru un timp ministru pentru problemele diasporei -a sustinut la Rottach-Egern ca solutia la alianta Rusia-China-Iran ar putea fi o alianta SUA-Israel-Turcia.

Un expert european a avertizat ca Rusia este acum departe de situatia anului 1998 – cand s-a inregistrat cea mai mare recesiune din istoria tarii, iar exportul de petrol rusesc, in conditiile scumpirii exorbitante a barilului, precum si comertul cu armament hi-tech, aduc Moscovei un flux de capital de-a dreptul impresionant.

Un posibil atac asupra facilitatilor nucleare ale Iranului
Tema posibilului atac american asupra Iranului – evocata de curand de presa internationala – a „incins” discutiile la Bilderberg 2005.

Generalul James L. Jones -comandantul suprem al fortelor americane din Europa – a declarat la reuniune ca un atac american asupra facilitatilor nucleare iranine se afla in faza de proiect. Peste 150.000 de militari americani sunt insa blocati in Irak, din cauza escaladarii insurgentei.

Reprezentantii europeni au dorit sa stie cum vor face fata Statele Unite unui angajament pe trei fronturi: Afganistan, Irak si Iran. Ofensiva impotriva Teheranului ar fi mai dificila chiar decat campania contra Bagdadului, fiindca Iranul este o tara mult mai mare ca Irakul, cu o populatie mai numeroasa si omogena religios (siiti).

Un neo-conservator american a explicat ca Washingtonul se bazeaza pe fortele speciale infiltrate in Iran inca din 2003 („deep enemy penetration”), pentru a „pregati terenul”, inaintea declansarii unui atac decisiv, instigand diferite revolte ale mullahilor contra conducerii religioase de la Teheran. Nicolas Beytout („Le Figaro”) a exclamat: „Doar nu crezi, cu adevarat, ca mulahii din Iran se vor rascula in favoarea invaziei americane.”

La fel de sceptic s-a aratat si Pascal Couchepin – seful omnipotentului „Department of Home Affairs” -care a sustinut ca mulahii din Iran vor trece probabil de partea Teheranului la primul semn de atac american sau israelian asupra tarii. „Nu-i cunoasteti pe iranieni!”, a concluzionat Couchepin.

Un parlamentar grec l-a intrebat pe Eival Gilday -consilier strategic al primului ministru Ariel Sharon – ce se va intampla in cazul in care Iranul va raspunde nuclear la atac. Gilday a raspuns ca, probabil, vom asista la un adevarat dezastru nuclear, care ar putea afecta intreaga planeta. Delegatia Israelului a fost solicitata, insistent, sa declare daca este pregatita sau nu in perspectiva unui razboi atomic, in cazul invaziei in Iran.

O alta problema este data exacta a atacului american contra Iranului. La reuniune s-a evocat faptul ca fostul ofiter de puscasi americani Scott Ritter – ulterior inspector ONU pentru Irak – a afirmat, in primavara, ca „George W. Bush a semnat deja toate planurile de bombardare a Iranului” (Al-Jazeera, 30 martie 2005), insistand insa ca atacul ar putea fi declansat cel mai devreme la sfarsitul verii ori toamnei lui 2005, in functie si de situatia internationala.

Unilateralismul politicii americane din ultimii patru ani, pus la zid

Reuniunea Bilderberg 2005 a incercat sa raspunda si la intrebarea daca lumea este mai sigura acum, decat era in 2001.

Un reprezentant olandez a declarat la reuniune ca, in mod paradoxal, terorismul s-a intarit considerabil in ultimii ani, cu tot razboiul declansat de presedintele Bush impotriva sa.

Therese Delpech, director pentru Afaceri Strategice al Comisiei pentru Energia Atomica, a criticat politica unilaterala a Statelor Unite din ultimii patru ani. Acest unilateralism -a sustinut Delpech – este vinovat de instrainarea aliatilor traditionali ai Americii si de intarirea fortelor inamice.

Delpech a declarat: „Statele Unite nu sunt atotputernice. Pe viitor, americanii trebuie sa-si coordoneze politica lor cu cea a aliatilor lor, pentru a-si putea atinge obiectivele.”

Sir John Kerr, de la „Royal Dutch Shell”, a observat ca unilateralismul Washingtonului a avut efecte neasteptate in lumea petrolului. El a exemplificat cu constructia oleoductului din Siberia in China, expresie a noii aliante strategice Rusia-China, alianta aparuta ca o replica la uniliateralismul american. Acest oleoduct, pe de alta parte, scapa influentei cartelului petrolului anglo-american, a observat John Kerr.

S-a pus intrebarea cat de eficient economic este oleoductul Siberia-China. Un bancher american a estimat ca circa 60-80 de milioane de tone de petrol pe an vor curge prin acest oleoduct.

Reuniunea Bilderberg 2005, de la Rottach-Egern, a abordat si alte teme de discutie, dintre care remarcam: testele cu rachete ale Indiei, care prin racheta balistica „Agni 3” poate acum lovi adanc in interiorul Chinei; alegerile din Germania; organizatiile non-guvernamentale (ONG-uri); sau disputa dintre Indonezia si Malaezia asupra regiunii bogate in resurse petroliere din Marea Sulawesi, care poate degenera curand intr-un razboi.

Articol apărut în cotidianul ‘Ziua”

16/01/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: