Filosoful antic grec Socrate a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat simbolic , în Grecia.
Filosoful antic grec Socrate (469-399 î.Hr) a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat simbolic, în Grecia.
În primul proces, Socrate, acuzat de nerecunoaşterea zeilor şi de coruperea minţilor tinerilor, a fost găsit vinovat de conspiraţie împotriva Atenei şi condamnat la moarte sau exil permanent.
A ales să moară: a băut cucută şi a murit câteva minute mai târziu.
Rejudecarea procesului a fost organizată de Fundaţia Onassis. De această dată, Socrate a fost judecat de un complet compus din zece cunoscuţi judecători din Marea Britanie, Franţa, SUA, Elveţia şi Grecia, în prezența a 866 de spectatori.
Arena md. si Wikipedia
DAVID: Moartea lui Socrate.
Socrate le spune adio judecătorilor săi, făcându-i responsabili pe vecie pentru moartea sa…
Marele filosof a stat înlănțuit 30 de zile, dar în fiecare zi primea vizita prietenilor și se întreținea cu aceștia. Ei n-au stat degeaba și-au pregătit un plan de evadare pe care Socrate l-a refuzat categoric.
La data executării sentinței, toți prietenii lui Socrate erau de față cu excepția lui Aristippos, a lui Xenofon, aflat în Asia și a lui Platon , care era bolnav.
Socrate si-a dedicat ultimele clipe de conversației cu prietenii săi pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost păstrate de Platon în lucrarea sa “Phaidon”.
Socrate s-a îmbăiat pentru ultima oară și a refuzat să aștepte ca soarele să fi dispărut cu totul la orizont, înainte de a bea otrava.
A luat cu o mână sigură vasul cu cucută,si a sorbit fără ezitare sau repulsie băutura mortală.
Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se auton, cand spune ca, esențială pentru om este capacitatea lui de a intra în relație de dialog, el punând pe prim plan sufletul, iar nu corpul.
Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale, ființa umană.
Începând cu Socrate, omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuși. “Persoana ta este sufletul tău” spunea Socrate (Platon, Alcibiade).
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
