VIDEO: AVEM O TARA

 

Avem o ţară

de Radu Gyr

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.
.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.
.
Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
.
Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
.
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

ESTE 23 MAI “ZIUA NATIONALA” A AROMANILOR? VIDEO

 23 MAI – “ZIUA NATIONALA” A AROMANILOR?

 

 

Sunt aromanii o “minoritate nationala”in Romania ?

De câțiva ani încoace,  pe 23 mai,  se  sărbătorește în România  dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua ‘națională’ a aromânilor.

Evenimentul în sine este o acțiune lăudabilă, dacă este văzut prin prisma unui efort de păstrare a culturii și obiceiurilor aromâne, sau ca o încercare de promovare a drepturilor acestei comunități, mai ales în țările unde nu se bucură de o recunoaștere oficială.

Organizatorii din România, se folosesc însă de eveniment pentru a promova o agendă eminamente politică, și anume recunoașterea aromânilor ca minoritate națională, minoritate care s-ar bucura astfel de drepturile reprezentative, culturale, lingvistice dar și financiare care revin cu o atare recunoaștere.

Las aici de o parte discuția legată de distincția (nelămurită încă) dintre limbă și dialect, și prin asociere a ideii de națiune separată, menționând numai că această atitudine (sau diferențiere) nu este una împărtășită de o majoritate a aromânilor din România.

Această agendă și atitudinea organizatorilor este evidentă chiar de la bun început dacă ne uităm la modul în care au promovat evenimentul prin diferitele reclame publicate în cotidianele de mare tiraj din România care invită publicul larg la o așa zisă zii națională a “armânilor.”

Din câte țin eu bine minte, indiferent de preferințele personale ale organizatorilor, redefinirea limbi române și creerea unor termeni noi nu este una din atribuțiile lor.

Până una alta, în limba română termenul pe care mai tot cetățeanul de rând îl înțelege și cu care se (auto)definesc numeroase organizații culturale este acela de aromân.

(Ca o mică paranteză aici, ar fi interesat de menționat că primii coloniști aromâni sosiți în Cadrilater vorbeau de Armânia când se refereau la România – asta în eventualitatea în care susținătorilor acestui eveniment doresc să corecteze titulatura în aromână a unor organizații).

Este important să reamintim că această zi folosită astăzi în scopuri politice menite să demarcheze o linie clară între aromânism și românism în general, este în mare parte rodul eforturilor diplomatice ale României de la începutul secolului XX și în special ale ambasadorului României în Imperiul Otoman, Alexandru Lahovari. Adevărul despre 23 mai este, așadar, un pic mai altfel decât ne este înfățișat acum de organizatorii mai sus amintitului eveniment.

Astfel, la 23 mai 1905 se publica oficial decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități dotate cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah – același termen folosit dealtfel pentru locuitorii țărilor române), care trăia în granițele existente la acel moment ale imperiului.

Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar în mai multe rânduri că în acest decret imperial otoman, nu se regăsește niciodată și nicăieri termenul de aromân (sau armân).

În plus, și ca să nu existe poate confuzii  pentru cititorii de peste un veac al acestui document, vis-a-vis de cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul Statului Român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.

23 mai marchează, așadar în același timp, un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică, dar și o victorie importantă a diplomației românești.

Ceea ce nu marchează 23 mai, este momentul întemeierii unei minorități naționale aromânești distinctă de poporul român.

Bogdan Banu

Clubul Presei Transatlantice 

 

 

 

 

Ziua nerecunoștinței

 

 

Recunoașterea aromânilor ca minoritate etnica de catre autoritatile române a devenit un obiectiv care a depasit demult stadiul larvar de intentie, organizatii aromâne de orientare radicala creand un flux de presiune interna si internationala prin compromiterea izvoarelor istorice care autentifica originea profund românească a acestei comunitati dialectale.

Supus unor comentarii argumentate stiintific sub auspicii academice, subiectul sufera metaștiințific evidenta istorica, nu doar prin discursul patriotic de fanfare, ci si prin fixarea calendaristica a unei aniversari care-si neaga virtutile unui moment istoric distinct de problematica istorica aromână: 23 mai, “Ziua Armânilor”.

Desigur, data are o insemnatate istorica, dar nu cea dorita si mult trambitata de anumiti reprezentati ai aromânilor vadit interesati de declararea aromânilor din România ca minoritate. Acest grup de interese pe care-l regasim mai ales intr-o autodenumita Comunitate a Aromânilor din România, si-a asumat un moment istoric ce nu apartine aromânilor, ci istoriei tuturor românilor (daco-români, vlahi, macedo-români, megleno-români, istro-români). De fapt, 23 mai 1905 a fost data la care sultanul Abdul Hamid II conferea românilor, si nu aromânilor, din Peninsula Balcanica un statut de autonomie limitata printr-un decret imperial.

Asistăm insa la un mod agresiv de deturnare a semnificatiei unui eveniment istoric de catre aceasta Comunitate a Aromânilor din România care incearcă sa acrediteze ideea, care de cele mai multe ori a avut efectul scontat in randul opiniei publice, ca documentul la care am facut referire ar fi generat “eliberarea aromânilor”. In acest mod, lideri ai C.A.R. incearca sa acrediteze existenta unui “popor armân” si a unei false asa-zise minoritati etnice aromâne in tara noastra.

Specialisti ai Academiei Române au explicat foarte clar in mai multe randuri că in acest decret imperial (iradea) nu s-a regasit niciodata termenul de aromân sau armân, ci se face referire la poporul “ulagh” (valah) din Imperiul Otoman care obtinea, astfel, dreptul de a se organiza in comunitati dotate cu privilegii de autoadministrare, precum si deschiderea unor oportunitati ale statului român pe linia finantarii educatiei, culturii si religiei românilor din zona. Emiterea acestui decret de catre Sultan nu a fost nici pe departe intamplatoare, ea datorandu-se, in fapt, unor indelungate tratative ale ambasadorului României in Imperiul Otoman, Alexandru Lahovary.

Fara sa mai punem la socoteala diferenta dintre calendarul pe stilul vechi si cel pe stil nou, conform caruia evenimentul trebuia aniversat la data de 10 mai de toti românii sud-dunareni, fie ei vlahi, macedo-români sau megleno-români, ca zi a tuturor românilor din afara granitelor.

[...] Potrivit unui comunicat oficial al unei organizatii neguvernamentale infiintate in Albania , “Consiliul Armanjilor isi propune sa recunoasca toate grupurile, asociatiile si persoanele private aromâne (…), precum si obtinerea recunoasterii aromânilor in fiecare tara din Balcani unde traiesc comunitati aromâne, ca popor distinct, regional, vorbitor de o limba cu o traditie milenara incepand din Macedonia antica si pana azi.”

Aceasta aventura pseudo-stiintifica ar trebui sa ne responsabilizeze din perspective unei atitudini de etica istorica, daca nu dorim o compromitere substantiala a identitatii românești.

 

 

In final, ne intrebăm de ce colega d-lui Costica Canacheu (au candidat ca si colegi de partid in acelasi colegiu), o anume Cornelia Cazacu, a votat contra României in Parlamentul European un amendament prin care vlahii sunt considerati a fi alta minoritate decat cea română in Serbia (credem ca e doar inceputul), de ce domnul Canacheu nu se agită sa obtina drepturi pentru aromânii din Grecia, mai intai, si de ce nu se sesizeaza niciun oficial român că un presedinte al unei comisii de o importanta deosebita (dupa cum cunoastem,

Costica Canacheu este presedinte al Comisiei de Aparare si Securitate Nationala a Camerei Deputatilor) actioneaza constant contrar intereselor nationale in incercarea de a deturna un adevar istoric si de a afecta grav relatiile actuale ale statului cu etnicii români din Peninsula Balcanica?

 

(“TOXICUL CANACHEU. Cum se inventeaza o noua minoritate si se falsifica istoria” – articol publicat de Victor Roncea pe blogul propriu in 2009)

 

 

Sursa:  daimadeadun.wordpress.com

 

 

 

VIDEO: SCENA DIN INVATAMANTUL AROMANESC DIN EPIR – Comuna Abella, difuzata  pe  Canalul Dhyheata.

Dan Balan, romanul moldovean cunoscut în toată lumea. Video documentar.

Dan Bălan (n. 6 februarie 1079 in Chisinau , pe atunci RSS Moldoveneasca, URSS , astăzi în R.Moldova  este un  cantaret moldovean cu cetățenie romana .

Dan Bălan a făcut performanță în numeroase genuri muzicale încă de la o vîrstă fragedă, iar în 1999 a avut un rol esențial în alcătuirea trupei O ZONE .

 

 

 

Dan Balan – Intre fenomen si realitate