ROMÂNII ŞI RUSIFICAREA. DIVERSIUNEA “MOLDOVENISTA”.VIDEO

 

 

 

 

RUSIFICAREA

 

 

Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ruseşti de către comunităţile neruse.
Acest articol se referă la rusificarea românilor în urma anexării Basarabiei de către trupele ţariste în 1812 şi a reanexării sale în 1944 de către trupele bolşevice. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a impus abuziv modelul propriei sale civilizaţii: formarea şi educarea unui om nou – homo sovieticus prin lipsirea românilor din stânga Prutului de limbă, alfabet, cultură, istorie şi tradiţii .

Cel mai eficient mijloc de rusificare a fost şcoala pentru tineri şi instituţiile cultural-educative pentru populaţia adultă. Instituţiile cultural-educative din sistemul suprastructurii totalitariste sovietice au avut ca scop propagarea comunismului, conţinutul spiritual fiind înlocuit de cel politic, bazat pe atitudinea de clasă în aprecierea fenomenelor şi evenimentelor, prioritatea politicii partidului comunist, concepţia moralei comuniste.

 

 

FUNDAL ISTORIC

 

 

 

Harta graiurilor din limba dacoromână ( WIKIPEDIA)

 

 

Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca „Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii şi valahii „au aceleaşi limbă şi obiceiuri”. Trimiteri la o aşa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi şi vlahii transilvăneni.

Miron Costin, în lucrarea sa De neamul moldovenilor, afirmă că naţiunea română trăieşte în Moldova, Muntenia şi ţinuturile ungureşti şi mai notează că, deşi oamenii din Moldova se autodenumesc „moldoveni”, ei îşi numesc limba „românească”, nu „moldovenească”.

Marele cărturar Dimitrie Cantemir afirmă în Descriptio Moldaviae (Berlin 1714) că moldovenii vorbesc aceeaşi limbă cu valahii şi transilvănenii. Cantemir este primul care introduce ideea că anumite cuvinte româneşti au rădăcini dacice.

Karl Marx şi Friedrich Engels spuneau la mijlocul secolului al XIX-lea că „valahii şi daco-românii constituiau masa principală a populaţiei teritoriului între Dunărea de Jos şi Nistru” şi că „ţării vechi şi noi ai Rusiei” se tem să recunoască acest lucru şi obligă prin forţă moldovenii să se rusifice.

 

 

RUSIFICAREA GUBERNIEI BASARABIA

 

 

În primii ani ai ocupaţiei ţariste de după 1812, peste 95% din populaţia regiunii era românească, iar limba română a fost acceptată ca limbă oficială în instituţiile basarabene, alături de limba rusă.
Treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanţă.

Conform autorităţilor imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituţiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învăţământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Astfel, la seminarul din Chişinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desfiinţată. 

La Liceul nr. 1 din Chişinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană şi greacă până pe 9 februarie 1866, când autorităţile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicaţie: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învăţarea ei urmăreşte alte scopuri”.

Prin 1871, ţarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în şcolile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.Autorităţile ţariste, spre deosebire de cele sovietice, preferau ca marea masă a poporului, ţărănimea, necunoscătoare multe decenii (din 1812) de limbă rusă, să rămână în ignoranţă, decât să i se deschidă şcoli primare în propria-i limbă. Autorităţile ţariste au ridicat o cortină de fier la graniţa de pe Prut cu România.

Anexarea unei părţi a Principatului Moldovei la 16 mai 1812 -aflat sub suveranitate otomană- a dus şi la o dezrădăcinare cultural-lingvistică, împiedicând evoluţia firească alături de poporul care în 1859 s-a unit cu Valahia prin dubla alegere a domnitorului român Alexandru Ioan Cuza.

Moldovenismul, care în condiţiile separatismului statal medieval era o versiune geografică a românismului întins şi în alte provincii, dobândea în Gubernia Basarabia valenţe deosebitoare. Datorită acestei concepţii special menită să provoace dezorientare, populaţia românească dintre Prut şi Nistru este obligată să-şi caute rădăcinile exclusiv în moştenirea strict provincială de până la 1812 şi să uite de fraţii români din fostul Principat al Moldovei.

 În aceste condiţii, fondul cultural-lingvistic al acestei populaţii se limitează la cel mult scrierile cronicarilor din Moldova, mai ales la limba şi creaţia populară, care nu au trecut prin fazele de dezvoltare a literaturii române moderne. Prin urmare, întreaga cultură şi literatură română, chiar şi cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuţiile Şcolii Ardelene, este repudiată ca un corp străin.

Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualităţii locale autentice şi impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular şi cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă. Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moştenire a subjugării sovietice prin adoptarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat.

Prin urmare denumirea limbii ca moldovenească reprezintă un produs al rusificării ţinutului.

 

 

APARE O LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ HIBRID

 

 

Deoarece această limbă rudimentară nu putea sluji, în Gubernie, în domenii ale economiei, administraţiei, politicii, culturii, literaturii, etc., este împănată masiv cu rusisme. Apare astfel o limbă moldovenească hibrid (folosită şi azi) care dobândea deseori forme ridicole şi era considerată principalul element definitoriu al naţiunii moldoveneşti. 

Această limbă era (este) diferită de limba folosită în Principatul Moldovei cu alfabet chirilic şi apoi latin.

 

 

RUSIFICAREA R.S.S MOLDOVENEASCĂ

 

 

A avut loc revizuirea fondului de cărţi: literatură română considerată străină a fost confiscată şi înlocuită cu literatură de propagandă ruso-sovietică, fapt ce a dus la imposibilitatea perpetuării conştiinţei naţionale şi la apariţia românofobiei în rândul românilor.

 Istoricul Ion Constantin afirmă : “Combaterea românofobiei este o cerinţă inexorabilă a procesului istoric de apropiere şi reintegrare a românilor de dincoace şi dincolo de Prut “.ANII 1945-1950
Anii 1945-1950 sunt consideraţi de istoriografia naţională ca o etapă aparte a istoriei contemporane: reinstaurarea regimului totalitar-comunist.

 În această perioadă au avut loc evenimente care au zguduit românismul din Basarabia: seceta, foametea organizată de ruşi, colectivizarea gospodăriilor individuale ţărăneşti din dreapta Nistrului, lichidarea chiaburimii (ţărani înstăriţi) ca clasă, deportarea a mii de oameni.

 Genocidul fizic a fost completat de cel cultural şi spiritual: aceşti ani reprezintă momentul de ruptură al evoluţiei fireşti a românilor basarabeni (est-moldoveni) şi includerea lor forţată în sistemul statului sovietic (URSS).

După 1944 a început lichidarea sistemului educaţional existent în Basarabia în 1918-1940 şi 1941-1944. În interpretarea bolşevică acest sistem a avut rolul de a întuneca şi româniza populaţia băştinaşă moldovenească. Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităţilor instituţiilor naţionale, se naţionalizează întregul fond de cărţi, se curăţă bibliotecile de literatură anti-sovietică şi sunt distruse cărţile româneşti.

 

 

CADRE DE CULTURALIZARE

 

 

Se începe asigurarea cu cadre noi a instituţiilor cultural-educative sovietice, pe baza originii sociale şi a loialităţii faţă de regim, mai puţin conta pregătirea intelectuală. Datorită refugierii în România] sau a eliminării cadrelor naţionale, a decimării şi ostracizării intelectualităţii, în Republică s-a format un vid intelectual ducând la degradarea intelectuală a întregii societăţi.

S-a trecut la recrutarea de cadre comuniste, ajungând ca aceştia să reprezinte 62% în anii ‘50. În anul 1945 este creat Comitetul pentru afacerile instituţiilor cultural-educative pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM şi se organizează comisii corespunzătoare în cadrul comitetelor executive ale sovietelor judeţene, raionale, orăşeneşti şi săteşti.

În ceea ce priveşte componenţa naţională a cadrelor de culturalizare se observă o decreştere considerabilă a ponderii românilor, astfel în 1947 din 1841 de lucrători 1045 erau români; în 1949 (după doar 2 ani) din 2245 de lucrători doar 1024 erau români (sub 50%)].

La conducerea sistemului situaţia era şi mai gravă: în 1949 din 67 de şefi ai direcţiilor raionale şi orăşeneşti de cultură doar 16 erau români. Restul erau funcţionari ideologici ne-băştinaşi, educaţi în spiritul şovinismului velicorus, specialişti în deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei locale. În cadrul Comitetului pentru afacerile instituţiilor cultural educative, din cadrul Consiliului de Miniştri al RSSM, situaţia era asemănătoare.

 

 

ROMÂNII DEVIN MINORITATE

 

 

Copii basarabeni, deportaţi în Siberia pe 6 iulie 1949, la vreo lună după deportare. Fotografie de la Muzeul Naţional de Istorie, Chişinău.

 

 

Scopul suprem al noilor autorităţi era soluţionarea definitivă a „problemei basarabene” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu obişnuit al vieţii sociale, coordonată şi dirijată conform necesităţilor partidului.

 

Se începe procesul de transformare a populaţiei locale româneşti într-o minoritate prin mai multe metode:

 

 emigrarea forţată peste Prut

 exterminarea basarabenilor folosiţi drept „carne de tun” în operaţiunile militare ale Armatei Roşii

 foametea organizată

 deportări. În primii ani postbelici majoritatea celor deportaţi au fost învinuiţi de „naţionalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naţionaliste”.

 colonizări permanente cu diferiţi „specialişti”.

 alte colonizări

 propagandă culturală de genul: „ocuparea temporară” a Republicii iniţial de către „regimul ocupanţilor burghezo-moşiereşti ai României regale” şi apoi de către „ocupanţii germano-români”.
Ion Constantin notează că „rezistenţa deosebită la asimilare a ţăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la ţară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăţi regimului de la Moscova.

 

 

”ROMÂNOFOBIE”

 

Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat şi o idee obsedantă a întregului sistem de educaţie şi instruire, având drept chintesenţă sloganul „naţionaliştii moldo-români sunt duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Activităţile propagandistice vizau ştergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupaţiei din 1940-1941 (crimele şi atrocităţile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autorităţile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chişinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice şi culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).

În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfăşurarea unei vaste campanii antiromâneşti: „Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele judeţene, orăşeneşti şi raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă şi pe cale orală a crimelor comise de ocupanţii româno-germani şi acoliţii lor – naţionaliştii moldo-români. 

Pe baza faptelor şi a exemplelor concerte se va explica populaţiei esenţa tâlhărească şi de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea şi dezvoltarea culturii. Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naţionaliştii moldo-români sun duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului ţarist:

 

 închiderea graniţelor

 izolarea culturală totală de România

 propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic şi prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus şi poporul moldovenesc”.

 

O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcţionari corupţi, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi şi alte acte abuzive.

 Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut şi Nistru, sub influenţa propagandei sovietice, caracterul unei drame naţionale.

Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv şi decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea ţaristă din 1812 şi apoi reanexarea sovietică a Basarabiei.

 

APARIŢIA “NAŢIUNII SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI”

 

Datorită victoriei ruse (împreună cu aliaţii săi) asupra Germaniei naziste, Stalin a încurajat şi exploatat intens patriotismul rus pus în slujba rezistenţei anti-germane.

În discursul său din 24 mai 1945 Stalin proclama poporul rus drept naţiunea cea mai eminentă din Uniunea Sovietică, discurs care a dus la startul unei intense companii de exaltare a virtuţiilor acestui popor, ajungându-se la ideea că ruşii sunt un popor mesianic care au asigurat o societate nouă şi un viitor luminos nu numai popoarelor înrobite din URSS dar şi întregii lumi. Prin urmare, este necesar ca dragostea pentru poporul rus să fie mai mare decât dragostea pentru propria naţiune. Se propagă masiv idei artificiale despre reunirea poporului moldovenesc, statalitatea sovietică moldovenească, formarea naţiunii socialiste moldoveneşti.

 Potrivit istoricului Ion Constantin, poporul moldovenesc, după ce i s-a dăruit statalitatea sovietică, reunit şi promovat la rang de naţiune socialistă, este sortit contopirii cu masele ruseşti, fenomen ce a dus la apariţia românofobiei la români şi la pierderea identităţii naţionale.

 

RUSIFICAREA REPUBLICII MOLDOVA

 

Deşi în perioada 1991-2001 s-au făcut progrese simţitoare în însuşirea de către masa poporului din Moldova a valorilor comune ale limbii şi culturii române, clasa politică este cea care frânează acest proces.

Rusificată şi ea, clasa politică utilizează mijloace democratice pentru apărarea conceptului şi acţiunii politice a moldovenismului adus de ruşi, întreţinând artificial o situaţie confuză în rândul populaţiei.
Cantonarea în moldovenism ca hotar despărţitor de românism este o manevră politică pentru a asigura pârghiile puterii noilor conducători ai Moldovei, unii fiind dispuşi chiar să vasalizeze Moldova de Rusia.
Moldovenismul ca viziune politică a fost un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populaţiei române dintre Prut şi Nistru pe principiul „Divide et impera” („divide şi cucereşte”, „dezbină şi stăpâneşte”)].

 

 

Bibliografie

 Valentin Burlacu – Instituţiile cultural-educative din R.S.S. Moldovenească – Instrument de rusificare (1944-1950), în Destin românesc, nr. 2/2002, pagina73
 Gheorghe Negru – Politica etnolingvistică a R.S.S. Moldovenească, 2000
 Apostol Stan – Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 149.

 Surse: Basarabia literara md. si  Wikipedia, enciclopedia liberă

 

 

 

 

Gazeta “Эксперт новостей” din Chisinau: In Republica Moldova „românii s-au înmulţit ca iepurii” şi “a venit timpul ca statul rus să le găsească alt loc de conviețuire acestor neoameni”

MOTTO:

“Cel care ţi-a făcut mult rău, te va urî şi mai mult pentru răul pe care ţi l-a făcut.”

Șovini de profesie

Şovinii rusi  nu ne vor ierta niciodată pentru că ne-au rupt ţara-n două în 1812, pentru că ne-au cotropit în înţelegere cu Hitler în 1940, pentru că, în anii de după război, ne-au deportat părinţii şi bunicii în Siberii, pentru că i-au pus la zid fără cea mai mică vină, pentru că ne-au smuls limba din gură, pentru că ne-au furat alfabetul, istoria, pentru că ne-au prefăcut bisericile în grajduri şi locuri de petrecere pentru ei şi urmaşii acestora.

Iar urmaşii acestora continuă politica taţilor lor.
Ei declară că, spre deosebire de părinţii lor, care ne-au urât înaintașii, ne-ar fi iubit numaidecât dacă nu ne-am fi născut.

Aşa cel puţin ne dă de înţeles de pe paginile ziarului reactionar,imperialist  şi xenofob Эксперт новостей (Expertul noutăților) de la 18 decembrie 2009, care apare la Chişinău, un autor Roman Konoplev, corespondent al Agenţiei de Presă Новость, care în articolul „Năluca Moldova” („Призрак Молдовы”) anunţă că în Republica Moldova „românii s-au înmulţit ca iepurii” şi a venit timpul ca statul rus să le găsească alt loc de conviețuire acestor „neoameni”.

Ca pedeapsă pentru faptul că moldovenii, numiţi de autor „неорумынские радикалы” („extremişti neoromâni”)

 a) nu doresc ca limba rusă să fie de stat în locul limbii lor, pe care o vorbesc mai prost ca pe cea a Federației Ruse;

b) au de gând să-şi studieze istoria neamului lor, în care se uită de rolul eliberator al Rusiei;

 c) trag pe sfoară o ţară atât de mare ca Rusia, declarând că o iubesc la Moscova şi că n-o iubesc la Bruxelles;

d) pun la cale un nou război cu Transnistria, pentru ca s-o curețe («зачистка Преднестровия») de cei „240 000 de ruşi” «240 тысяч нелегально находящихся иностранцев – вот и вся ваша Преднестровская ресспублика!» („240 de mii de cetăţeni străini care se află ilegal în Transnistria – iată toată republica voastră!”), citează autorul, chipurile, pe un oficial moldovean, care evident că nu există decât în imaginaţia sa;

 e) expulzează metodic şi insistent, obraznic şi batjocoritor Rusia din Republica Moldova („Россию выдавливают из Молдовы, как зубную пасту из тюбика, постепенно и настойчиво, дерзко и с издёвкой”) ş.a.m.d., ei trebuie strămutaţi cu toţii din teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Şi ca zona („регион”) să nu rămână pustie, autorul înaintează un „proiect” genial (prin tâmpenia lui).
Iată ce scrie acest șovin de profesie despre noi şi pământul nostru strămoșesc: „Dacă Basarabia nu va reveni Moscovei, de ce acest teritoriu al nimănui, care a trecut mereu de la unii la alţii, ar trebui să aparţină din nou românilor?

 De ce n-ar aparține altei naţiuni, care a fost jertfă a genocidului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial?

E vorba de ţigani (rromi). Istoria plină de suferinţe a acestui popor îi dă dreptul ca el să aibă un stat propriu, un centru de atracţie pentru toţi ţiganii. Şi el trebuie să devină Basarabia.” („Однако, коли Бессарабия не достанется Москве, с какой стати, это спорная, переходившая неоднократно из одних рук в другие територия, должна вновь достоваться румынам? Почему, к примеру, не другой нации, оказавшейся жертвой геноцида в годы Второй Мировой? Речь идёт о циганах (ромах)”. Многострадальная история этого народа впольне даёт ему право на собственую родину, на свой центр притяжения. И этим местом вполне годится стать Бессарабия).

Autorul propune ca cele 3,5 milioane de români moldoveni să fie expulzaţi de pe teritoriul Basarabiei în România. Iar întrucât cele 10 000 de ţigani, câţi au fost atestaţi la ultimul recensământ, nu vor putea să populeze un teritoriu atât de vast, în locul moldovenilor dânsul sugerează să fie aduşi toţi ţiganii trăitori în Federaţia Rusă, Ucraina, Serbia, România ş.a., ca între Nistru şi Prut să poată fi creat noul stat: Basarabia – ţara rromilor. „Rromii au dreptul să-şi aibă ţara lor”, argumentează autorul, menţionând că Federaţia Rusă ar putea realiza acest proiect cu banii Uniunii Europene.

Cum de ţigani e plină lumea, ţările unde locuiesc aceştia, ar putea răsufla uşurat şi acorda bani Noului stat Ţigănesc, numai ca să scape de ei.
Ţiganii ar putea să se mute în noua lor patrie, în casele românilor expulzaţi, ale căror proprietăţi ar trece în mâinile ţiganilor, sugerează Konoplev.

Autorul explică de ce crede că Basarabia e un teritoriu al nimănui: „ea a trecut de la ruşi (ca şi cum a aparţinut dintotdeauna Rusiei, „istoricul” uită de anul 1812 – n.n.) la români (1918 – n.n.), apoi la sovietici (28 iunie 1940 – n.n.), şi iar la români”(în 1991, anul independenţei R. Moldova, românii fiind M. Snegur, P. Lucinschi, V. Voronin, M. Ghimpu şi noi cele 3,5 milioane de români moldoveni, care nu merităm să avem ţară, locul nostru fiind sau dincolo de Prut, sau dincolo de Cercul Polar).

El propune ca viitorul stat ţigănesc să facă schimb de populaţie cu Federaţia Rusă: moldovenii care nu vor dori să se stabilească în România să fie mutaţi în casele (?) ţiganilor din regiunea Breansk şi din alte regiuni iar în casele lor să fie aduşi rromii din Breansk, unde aceştia „nu respectă legile”: „В России, на Брянской земле и в других местах…. значительная часть ромов по прежнему бедствует, вынуждена нарушать законы…”, dar mutându-se în Republica Moldova şi având un stat al lor, ei nu vor mai fi infractori, ci se vor integra cu alţi țigani şi „vor ţine cont de legi”.

Autorul e un pic milostiv doar cu moldovenii care vor dori să rămână moldoveni, aceştia vor fi mutaţi în Transnistria, unde se recunoaşte existenţa „naţiunii moldoveneşti”, unde, ca pe timpul puterii sovietice, vor învăţa să scrie cu alfabet rusesc, unde visul lor cel mare li se va înfăptui: ei vor vorbi numai ruseşte şi vor avea ca vecini fraţi de-ai lor pravoslavnici – ruşi şi ucraineni. („Если им захочется жить в своей культуре, они смогут поехать в Приднестровье, и будут уверены, что здесь у них будет так, как было когда-то в единой Молдавии — кириллическая азбука, пеленица, а в соседних домах — их православные братья — русские и украинцы.”)

Evident şovinul a găsit o soluţie şi pentru Chişinău: el va trebui populat în următorii zece-douăzeci de ani cu populaţie evreiască, adusă din Federația Rusă (autorul în subtext se referă la o epurare etnică a Rusiei care ar fi curăţată astfel de elemente alogene, acestea fiind strămutate în Basarabia), iar capitala Basarabiei va deveni oraşul Soroca, locuit majoritar de ţigani.

Autorul spune despre România că a fost creată din nimic „în sec. XIX de către Franţa, pentru ca să oprească expansiunea influenţei ruse în Balcani”, îi scuipă pe români, care, ca şi ţiganii, nu au istorie, ei „inventând basmul că se trag din daco-romani, care n-au existat niciodată în istorie”, vorbeşte cu dispreţ despre „Armata Română care a ocupat Odesa, apoi tot ea a eliberat-o de nemţi”, de România, care „pentru participarea la războiul contra URSS n-a plătit cu nimic decât cu Basarabia”, menţionând că românii din România i-au maltratat permanent pe ţigani şi, de răul lor, trei milioane de ţigani au fost nevoiţi să se împrăştie după 1989 în toată Europa, dar care sunt gata − dacă li se va crea ţară în Basarabia – să se mute cu toţii aici.
Autorul articolului e revoltat că moldovenii nu vorbesc înde ei ruseşte, că la Chişinău sunt puţine pancarte scrise în ruseşte, că moldovenii pregătesc un nou război contra Federației Ruse şi Armatei a 14-a („Пахнет новым витком военного конфликта”). Pentru asta trebuie să li se ia Basarabia.

Cine va realiza acest proiect?
Evident, Federaţia Rusă.

Autorul crede: „Россия могла бы выступить в качестве одного из инициаторов проекта этого новейшего государства, как в своё время поддержала идею государства Израиль. Уж лучше быть донором для друзей, чем не понятно для кого.” („Rusia ar putea interveni în calitate de iniţiator al proiectului de creare a acestui stat nou, aşa cum la timpul său a susţinut ideea creării statului Israel.

Mai bine să facă acest dar pentru nişte prieteni, decât nu se ştie pentru cine”.)
Rusia a făcut în istorie mai multe „daruri”, care nu i-au aparținut (un exemplu ar fi pământurile noastre dăruite Ucrainei ş.a.), ea fiind, în viziunea acestui individ, gata să mai doneze unor „prieteni” un teritoriu care nu-i al ei, luându-l de la proprietarii lui de drept. Mai amintim şovinului că Israelul n-a fost creat de Rusia, şi că ea n-a susţinut niciodată strămutarea evreilor de la Birobidjean la Tel Aviv.

Ţiganii, afirmă “savantul”, vor fi astfel veşnic recunoscători Rusiei şi nu vor cere să studieze în şcoli istorii care vor viza negativ Rusia, nu vor iniţia „marşuri legionare” ş.a.
Acest autor şovin şi rasist, Roman (care crede că numele lui nu are nimic comun cu „romanii”, ci doar cu „romii”) Konoplev, care-şi zice corespondent al Agenţiei de Presă Novosti, face propunerile de mai sus la modul foarte serios, argumentându-şi tezele cu ură şi încrâncenare.

Cred că ar trebui de urgenţă să i se retragă acreditarea şi să fie el cel expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova, mai înainte ca „expertul” să le poată expulza cele 3,5 milioane de români basarabeni de pe pământul plin şi greu de mormintele moşilor şi strămoşilor lor.

Recent preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a propus ca până în anul 2017 să refacă URSS. Atunci Rusia va putea şi realiza, bănuim, acest proiect îndrăzneţ al acestui individ obraznic.
Dar noi am preconizat ca în anul 2012 să revenim la trupul Ţării.
Să ne grăbim şi, sper, să reuşim.

Şi-atunci ei, fără de noi, facă ce vor.Le pot croi ţiganilor ţară oriunde, chiar şi la Moscova.

Sursa:Altermedia Moldova

CITITI SI :

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/05/11/provocari-antiromanesti-in-r-moldova-romania-pamant-rusesc?

DECOMUNIZAREA SI DECOLONIZAREA R.MOLDOVA

 

 CAND SE VA DECOMUNIZA SI DECOLONIZA REPUBLICA MOLDOVA ?

 

Au trecut 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, dar comunismul şi colonialismul sovietic au rămas. Forţele imperiale, partidul lui Voronin, activează, se comportă ca nişte forţe antiumane, agresive, oculte, propagă antiromânismul, xenofobia, luptă cu tot ce-i românesc în Republica Moldova.

E clar că în 2001-2009, când Voronin şi PCRM au guvernat R.Moldova, despre decolonizare şi decomunizare nici nu putea fi vorba. Dar în prezent forţele democratice au toată posibilitatea să fie preocupate de această problemă.

Decomunizarea înseamnă anularea sau interzicerea activităţii comuniştilor, înlăturarea impactului comunismului sovietic asupra vieţii politice, economice şi culturale a Republicii Moldova.

Decolonizarea regimului de guvernare comunist trebuie să-l facă toţi cetăţenii prin exprimarea votului anticomunist. În realitate, peste 42% din electoratul R.Moldova a rămas fidele teoriei marxist-leniniste, a votat pentru PCRM. El nu s-a “decomunizat”, nu s-a “decolonizat”.

Pe de altă parte, jurnalistul M. Conţiu încearcă să afirme că, chipurile, “decolonizarea” şi “decomunizarea” este o “rusofobie”. El scrie că “antirusismul liderilor intelectuali şi politici moldoveni le-a fost inspirat, se înţelege, de către români” (“M.S.”, 2011, 27 ianuarie, p. 3).

În realitate, lupta anticomunistă, antibolşevică a fost un răspuns obiectiv şi necesar la politica sângeroasă promovată de către Lenin, Stalin, Troţki şi alţi lideri sovietici împotriva Basarabiei şi României.
Nu România a atacat în 1940 teritoriul URSS, ci invers. Stalin şi Molotov, Hruşciov şi Beria au anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa la URSS în 1940.

Comunismul sovietic a fost adus în Basarabia de către armata sovietică. Cu părere de rău, mai sunt unele persoane care apără comunismul şi colonialismul sovietic. Ei s-au aflat peste 70 de ani “singuri în faţa dragostei comuniste”, tânjind după regimul imperialist al URSS. Decomunizarea este un proces politic şi social foarte complicat. După puciul de la Moscova din 19-21 august 1991, Boris Elţin a interzis PCUS pe teritoriul Federaţiei Ruse.

În interiorul PCUS erau însă foarte multe forţe retrograde, reacţionare (Egor Ligaciov, Anatol Lukianov, Ghennadi Ianaev, Vladimir Kriucikov, Vl. Pavlov, Aleksandr Ruţkoi, Nikolai Râjkov etc.), care au încercat “să stăvilească” procesul de destrămare a PCUS. Dar n-au reuşit. PCUS s-a prăbuşit în câteva zile. Au dispărut peste 240 de tone de aur.

Nici până în prezent nu se ştie în ce mod şi cine le-a furat. Fără acest aur a fost mai uşor să fie frântă “coloana vertebrală” a Imperiului Sovietic. La 23 august 1991, a fost interzis şi partidul comunist din Moldova.

La 24 august 1991 Comisia Guvernului R. Moldova sub conducerea lui Constantin Oboroc s-a prezentat la c.c. al pcM, unde se afla tov. Grigore Eremei. Atunci, clădirile c.c. al pcM au fost naţionalizate.
Aceste două decizii au pus baza legală pentru decomunizarea Republicii Moldova. Acest proces complicat s-a început liniştit cu metode paşnice, legale.

Desfiinţarea PCUS şi a PCM n-a fost “o crudă ironie a sorţii”, după cum scria Ion Cristoiu (5 august 2011).

Peste 190 de mii de comunişti, dintre care numai 48% erau moldoveni, liber, de bunăvoie, s-au dezis de PCM. Comuniştii n-au fost “prigoniţi”, n-au fost “hăituiţi” sau “arestaţi”. Faţă de ei n-au fost aplicate “metodele bolşevice”. Ei au activat în libertate.

Lucrătorii de la cc al pcM au fost disponibilizaţi de la locul de muncă, primind salariul pe două luni, în conformitate cu legea muncii, iar alţii s-au folosit de banii cc al PCM.

Un lucrător de la cc al pcM şi-a cumpărat mai târziu cu banii partidului o tipografie care funcţionează şi astăzi, iar altul şi-a cumpărat o clădire de 28 mln. lei, devenind un adept al internaţionalismului şi globalizării “procesului” istoric.

Pe de altă parte, comuniştii de la Tiraspol şi Comrat, dirijaţi de Moscova şi sprijiniţi de Armata a 14-a, “încercau, după cum scrie A.Moşanu, prin toate mijloacele să paralizeze activitatea autorităţilor de la Chişinău” (L.A., 2011, 25 august, p.2). Cu părere de rău, comunismul n-a fost judecat, n-a fost izolat de masele populare. În 1993 Prezidiul Parlamentului din R.Moldova a adoptat o decizie prin care a permis să se legalizeze partidul comuniştilor în frunte cu Voronin. După 1993-1994 la noi au promovat comunismul P.Lucinschi, D.Moţpan, V.Voronin, E.Sobor, Gr.Eremei, A.Sangheli, I.Calin, V.Stepaniuc, M.Tkaciuk, V. Mişin, V.Iov, V.Şova şi alţii.

Toţi aceştia sunt calificaţi ca persoane negative în istoria noastră. Ei au luptat cu mişcarea de eliberare naţională, au frânat procesul decolonizării R.Moldova. În prezent lozinca “Moldova fără comunişti!” este uitată de clasa politică.
Rusia foloseşte în prezent PCRM, pe toţi comuniştii, toate forţele coloniale pentru a controla R.Moldova şi a lupta cu România. Rusia şi-a păstrat Imnul de stat al Uniunii Sovietice pentru a le aduce aminte moldovenilor de “raiul sovietic” . Foloseşte sintagmele comuniste vechi precum “ITAR-TASS”, “Komsomolskaia pravda”, “Moskovskii komsomoleţ”, “Trud”, “Pravda”, “Izvestia” etc.

Aceeaşi politică colonială, comunistă este propagată de ziarele “Moldova suverană”, “Nezavisimaia Moldova”, “Russkoe slovo”, “Kişiniovskie novosti”, “Komunist”, “Puls” etc. V.Putin şi D.Medvedev au păstrat mausoleul lui Lenin, portretele şi monumentele lui Lenin şi Stalin, au păstrat denumirea străzilor Lenin.

Întocmai e şi la Tiraspol, Comrat, Edineţ, Tighina, Cetatea Albă, Bălţi, Briceni, Drochia, Ocniţa, Leova, Cahul, Cantemir, Odesa şi alte oraşe ale fostei URSS.
Cum se poate aşa ceva? Documentele istorice confirmă că Lenin a fost unul dintre cei mai mari terorişti din secolul al XX-lea.

El i-a întrecut pe Hitler şi Mussolini. Numai în 1917-1921, când Lenin era la putere, în Rusia sovietică au fost ucişi, maltrataţi, judecaţi, împuşcaţi circa 16 mln. de oameni nevinovaţi. Doar în Povolgia de jos şi Povolgia de mijloc au murit de foamete peste 900 de mii de ţărani ruşi.

În articolul comisarului poporului al sănătăţii, N.Semaşko, “Cum şi de ce a murit Lenin” se afirmă: “Când noi am făcut autopsia craniului lui Vladimir Ilici, toţi ne-am mirat nu de faptul că Lenin a murit, ci de faptul cum a trăit cu un astfel de creier. Cea mai mare parte a creierului său era vătămată, era moartă înainte de a muri Lenin” (Novaia volna, Odesa, 2011, 14 aprilie).

Vom preciza că documentele de arhivă demonstrează că din 1914 Lenin ajunsese bolnav de sifilis. Lenin, simpatizat şi omagiat în prezent de către Putin, Medvedev, Ziuganov, Voronin, Kalin, Mişin, Reidman, Şova, Tkaciuk, Dodon şi Greceanâi, a dus o viaţă amorală, devenind către 1917 grav bolnav, chiar nebun.

Şi acuma îi întrebăm pe comuniştii şi alegătorii lui Voronin: cum pot să voteze pentru teoria unui sifilitic?

Cum pot să voteze pentru teoria unui om nebun? Folosind teoria lui Lenin şi Stalin, în prezent Rusia îl ajută pe Voronin să controleze R. Moldova. Ea foloseşte faţă de Moldova o strategie expansionistă. URSS a aşteptat 22 de ani (1917-1940) şi la 28 iunie 1940 Stalin cu ajutorul a 36 de divizii (420 de mii de ostaşi şi ofiţeri) a atacat România şi a anexat Basarabia. Şi în prezent, după 27 august 1991, Federaţia Rusă aşteaptă momentul schimbării situaţiei politice pentru a ataca şi a ocupa Republica Moldova.

Rusia a ocupat cinci raioane în stânga Nistrului, şi-a format trei baze militare (Colbasna, Tiraspol, Bender), a înarmat bandele separatiste ale lui Smirnov şi Antiufeev. Rusia are în R.Moldova o mare bază informaţională, inclusiv peste 60 de reviste, ziare, publicaţii neordinare, 10 posturi radio, 20 de posturi TV, care emit în limba rusă 368 de ore din 24.

Ea mai are peste 10 asociaţii, fonduri, organizaţii de cercetare care atacă frontal, direct istoria românilor şi limba română, luptă cu România pe toate fronturile ideologice, politice, economice şi culturale.
Nu demult a fost format fondul “Societatea Rusă”, care se ocupă în mod special cu propagarea expansionismului rusesc.

Pentru anii 2011-2015 D.Medvedev a semnat un program federal cu o sumă de 2,5 miliarde de ruble pentru răspândirea limbii ruse în ţările ex-sovietice, inclusiv în R.Moldova.

În mai multe ziare ruseşti se dezbate în prezent problema: “Cine a distrus URSS” (Kto razvalil SSSR”). Forţele imperiale ruseşti au organizat diferite sondaje sociologice, cu ajutorul cărora au stabilit că, chipurile, “jumătate din populaţia Ucrainei şi Moldovei regretă că s-a destrămat URSS” (“Raionka”, Odesa, 2011, nr. 7, p. 5).

Din datele Centrului de studiere a opiniei publice (www.wciom.ru), în Rusia s-a majorat de la 16% la 20% numărul cetăţenilor care doresc să refacă URSS, iar în Moldova numărul acestor doritori a crescut de la 14% la 16% (AIF, 2011, nr. 31, p.15). Avem foarte multe fapte, date, documente care ne arată stoparea totală a decomunizării în R. Moldova.
În concluzie, vom sublinia că ştabii politici din Rusia, Republica Moldova, Ucraina şi alte republici ex-sovietice au frânat procesul obiectiv de decomunizare şi decolonizare.

La două decenii de independenţă, Republica Moldova, după cum subliniază ziarul “Adevărul”, nu s-a detaşat de spaţiul Imperiului Sovietic, a rămas sub controlul Federaţiei Ruse.

Conectarea R. Moldova la spaţiul CSI împiedică republica noastră să obţină o perspectivă clară de integrare europeană.

Deci, una din strategiile curente ale Republicii Moldova trebuie să fie îndreptată spre promovarea consecventă a politicii de decomunizare şi decolonizare a vieţii economice, politice şi culturale.
Trebuie să se creeze astfel de condiţii la alegerile viitoare, în care niciun moldovean să nu voteze pentru comunişti. Numai atunci ne vom apropia mai mult de România şi de Uniunea Europeană.

 

Anton MORARU,
doctor habilitat în istorie, prof. univ.
Literatura şi arta md.