SCURTA ISTORIE A BASARABIEI. VIDEO

 

 

Preliminariile anexarii Moldovei dintre Prut si Nistru de catre Rusia

 

 

 

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Rusia a atins graniţa Nistrului, ocupând Oceacovul în 1792 şi împărţind Polonia alături de Prusia şi Austria în 1793.

În fapt, cu multi ani  înainte, în păcile ce au urmat numeroaselor războaie ruso-austro-turce, războaie duse în mare parte pe pământ românesc şi au fost soldate cu pierderi de neimaginat, Rusia a pretins  teritorii româneşti.

În 1775, la pacea de la Kuciuk-Kainargi, ruşii, după ce renunţară la anexarea ţărilor române, pretinseră sa anexeze e Benderu (Tighina), motivând că cetatea respectivă nu aparţinea Moldovei, ci „Basarabiei”, acesta fiind  numele istoric al Bugeacului, pe atunci raia turceasca.

                        Dar adevăratele tendinţe ruseşti de expansiune spre ţările române abia  după 1775, începeau să ia amploare.

Războiul din 1787-1791 s-a desfasurat în mare măsură pe teritoriul nostru, ruşii ocupând ani în şir întinse regiuni româneşti.

Prin pacea de la Iaşi, din 9 ianuarie 1792, Rusia lua Oceacovul, declarând însă făţarnic că Nistrul va forma „pe veci” graniţa sa cu principatul Moldovei.

Cât erau de hotărâţi ruşii să-şi respecte angajamentul, se poate observa din amintirea, chiar succintă, a manevrelor lor diplomatice de la începutul secolului al XIX-lea.

                        În octombrie 1800, ţarul Pavel I aproba planul lui Rostopcin de împărţire a Imperiului otoman între Rusia şi Austria. Rusia urma să ia Moldova, Bulgaria şi Rumelia, iar Austria – Muntenia, Serbia şi Bosnia.

                        La 23 aprilie 1802, Ruffin, însărcinatul francez cu afaceri la Poartă, anunţa Ministerul afacerilor externe că „Rusia vrea cu orice preţ obţinerea încorporării celor două provincii (Moldova şi Muntenia) la imperiul său pentru a atinge, conform dorinţei Ecaterinei II, linia Dunării.” (17)

                        În 1805, Voronţov, ministrul de externe rus, cerea ţarului ocuparea principatelor, pentru a le „apăra” de „invazia franceză” a lui Napoleon.

Consulul rus de la Iaşi, Bolkunov, a încercat să-i  constrânga pe boierii moldoveni  să ceară ei înşişi ocuparea Moldovei de catre Rusia, dar aceştia  s-au opus.

                        La 17 octombrie 1805 s-a realizat un proiect al tratatului de alianţă între Napoleon şi împăratul Francisc I al Austriei, care prevedea în articolul IX ca Austria să ocupe „în deplină suveranitate” Muntenia, Moldova şi Bugeacul. Mai târziu, în funcţie de schimbarea alianţelor, aceste provincii româneşti vor fi „oferite” de Napoleon şi ţarului Alexandru I.

                        Încercând să stăvilească iureşul rusesc în continuă creştere, turcii au căutat să-şi subordoneze şi mai mult ţările române, pentru a fi siguri că nu se va putea produce nicio defecţiune din partea lor.

În scopul reducerii cât mai mult a autonomiei lor, au fost numiţi deja din 1711 în Moldova şi din 1716 în Muntenia domni fanarioţi, credincioşi Porţii şi străini de poporul român, insă chiar şi unii dintre aceşti domni au continuat politica de apărare a integrităţii hotarelor.

Astfel, in Moldova, Nicolae Mavrocordat a obţinut de la Poartă renunţarea la anexarea de către aceasta a cetăţii Soroca.

De asemenea, în 1775, când Poarta a încălcat angajamentele sale faţă de Moldova, cedând Austriei Bucovina cu vechea capitală Suceava, principele fanariot Grigore III Ghica, împreună cu toţi boierii, a protestat vehement, fiind ucis din ordinul sultanului, doi ani mai târziu.

Harta Basarabiei Ţariste, 1914	Stemă Basarabiei Ţariste

• 1806 (22 noiembrie) – Începe războiul ruso-turc din 1806-1812, război putrat în întregime pe treritoriile principatelor româneşti;

• 1807 (7 iulie) – Se încheie Pacea de la Tilist între Franţa şi Imperiul Rus prin care ruşii se obligă să-şi retragă trupele din Ţara Românească şi Moldova, fapt care aşa şi nu a avut loc;

• 1808 (31 mai) – Imperiul Rus încheie un trata separat cu Imperiul Austriac, fără Franţa, prin care principatele româneşti trebuiau reunificate şi conduse ulterior de fratele Împăratului austriac care urma să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei;

• 1808 – Imperiul Rus prea conducerea administrativă în Moldova şi Ţara Românească;

• 1810 – Prozorovski divizează principatele româneşti în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Se încearcă schimbul teritorial Oltenia pe Bucovina la propunerea Imperiului Rus, dar Austria refuză oferta;

• 1811 (7 aprilie) – Imperiul Rus reia ofensiva în principate, de data aceasta în frunte cu generalul Kutuzov;

• 1811 (2 octombrie) – Ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia. Imediat după aceasta încep tratativele de pace între Imperiul Rus şi cel Otoman;

• 1812 (16 mai)  -  Pacea ruso-turcă de la Bucureşti, prin care Imperiul Rus intră în posesia teritoriului cuprins între Prut şi Nistru care aparţinea Principatului Moldova.

 

Basarabia sub ocupatia ruseasca, cronologie (1812 – 1917)

 

 

• 1812 (23 iulie)  -  Ţarul crează guvernămîntul provizoriu în Basarabia Ţaristă;

• 1812 (2 august)  -  Ţarul acordă Basarabiei un regim autonom “Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei“;

• 1812 (7 august)  -  Bătrînul boier moldovean Scarlat Sturdza este numit primul Guvernator civil al Basarabiei ţariste în subordinea lui Kutuzov;

• 1813 (2 februarie)  -  Ţarul atribuie guvernămîntului două departamente (ministere);

• 1813 (21 august)  -  Este înfiinţată Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului;

• 1816  -  Se adoptă noul regulament administrativ bicameral. Se înfiinţează 8 judeţe: Hotin, Orhei, Soroca, Iaşi, Tighina, Codreni, Ismail şi Greceni;

• 1818 (29 aprilie)  -  A fost promulgată Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o adevărată constituţie, promulgată în română şi rusă);

• 1818  -  Oraşul Chişinau devine capitala Basarabiei Ţariste;

• 1824  -  Limba rusă este impusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale din Basarabia (Legia în special viza judecătoriile unde pînă atunci se folosea exclusiv limba română);

• 1824  -  Este desfiinţată pecetea românească a judecătoriei politiceşti a oblastiei Basarabia;

• 1826 (25 octombrie)  -  Semnarea Conventiei ruso-otomane de la Akkerman ( Cetatea Alba)  vezi detalii…;

• 1828  -  Ruşii încep un nou război ruso-turc sub pretextul că turcii primă pe sîrbi, români şi moldoveni, iar ţarul e apărătorul oprimaţilor. Războiul sfîrşeşte în 1829;

• 1828  -  Se abrogă integral Aşezămîntul din 1818, desfiinţînd toate libertăţile, privilegiileşi autonomia Basarabiei Ţariste;

• 1828 (29 februarie)  -  Prin regulamentul ţarului rus, executat de guvernatorul Voronţov (“Regulamentul Voronţov“) le legifera lipsirea de autonomie a Basarabiei Ţariste şi anume înlocuirea Consiliului Suprem cu un Consiliu provincial (Oblatnoi sovet) care urma să se întrunească doar de ori pe an şi să discute doar chestiuni economice şi de aprovizionare. Din sfat erau excluşi deputaţii nobilimii;

• 1828  -  Începînd cu acest an toate şcolile noi deschise în Basarabia Ţaristă erau exclusiv cu predare în limba rusă;

• 1832  -  Este înfiinţată Biblioteca obştească din Chişinău;

• 1842 (octombrie)  -  La cererea mai multor petiţionari limba română a fost totuşi reintrodusă în şcoli, dar în anii 70 ai secolului XIX limba română va fi exclusă complet şi definitiv din şcoală;

• 1856  -  În cadrul Conventiei de pace de la Paris, marile puteri hotarăsc retrocedarea sudului Basarabiei Ţariste (Basarabiei istorice), către Principatul Moldova;
  

• 1860  -  Boierul Cristi cerea guvernatorului Basarabiei autorizare pentru o tipografie cu litere latine dar fără succes;

• 1865 (ianuarie)  -  din initiativa episcopului Melchisedec al Dunarii de Jos, se realizează unirea bisericii Basarabiei cu cea a vechii Moldove, noul sediu fiind stabilit la Ismail;

• 1877 (3 ianuarie)  -   Imperiul Rus şi Imperiul Austro-Ungar încheie o convenţie secretă, prin care Rusia urma să reintre în posesia sudului Basarabiei Ţariste (Basarabiei istorice) (judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad);

• 1878  -  Sudul Basarabiei revine  la Imperiul Rus conform hotarârii Congresului de la Berlin;

• 1883  -  un grup de boieri cerea admiterea limbii române măcar ca limbă de lucru la adunările zemstviale şi ale dvorenilor din ţinut dar fără nici un rezultat;

• 1906 (1 decembrie)  -  În urma solicitarii clerului basarabean, limba româna este acceptată ca obiect de studiu la Seminarul de Teologie de la Chişinău;

• 1917 (octombrie-noiembrie)  -  Se desfaşoară la Chişinau Congresul Ostăşesc, ce proclamă autonomia Basarabiei;

• 1917 (noiembrie-decembrie)  -  Sfatul Ţării proclamă Republica Democratica Moldoveneasca.

Surse: http://istoriabasarabiei.wordpress.com; Istoria md.

CINE VREA O „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII” PENTRU R.MOLDOVA?

POATE SE VREA „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII”?.

Maria Herţa

Am senzaţia că noi, băştinaşii acestui plai , suntem „confortabil” aranjaţi şi ţinuţi într-un ţarc geopolitic (loc îngrădit de mai marii lumii), bine gândit, în care totul ni se dă cu o anumită doză.

Să fie un circ, un joc pentru R.Moldova?

În acest ţarc al „rătăcirii noastre” miza cea mare se pune pe zăpăcirea electoratului,pe necunoaşterea de sine şi a identităţii sale naţionale,căci,tot mai insistent, ni se strigă din toate părţile:„românii afară din R.Moldova”…
Mi-amintesc cu tristeţe de anii 1989-1990, când moldovenii-basarabeni erau bulversaţi de problema identităţii naţionale.

Încercam atunci, cu toţii împreună, să ne lămurim de unde venim, care ne este originea istorică, doream să revenim la limba română şi grafia latină, la valorile noastre naţionale, să obţinem o veritabilă suveranitate şi independenţă.
Necătând la faptul că au trecut deja peste 20 de ani de atunci, problema identităţii naţionale aşa şi-a rămas un „ghem” cu probleme, chiar dacă unii dintre noi conştientizează faptul că reprezintă o părticică a Europei.
Din ultimile sondaje tot mai clar se contureză ideia că moldovenilor-basarabeni le c-am trece „pofta” de-a fi cu Europa.

Stataliştii şi „patrihoţii moldovei” deja, prin diverse scenarii şi tipuri de manipulări, acţionează direct asupra psihologiei mulţimii, astfel dezorientându-le şi structura lor politică.

Dacă în aceşti ani de rătăcire în istorie, guvernanţii noştri ar fi fost mai sinceri cu sine şi cu electoratul lor în aceste chestiuni cruciale pentru acest plai, astăzi, un harbuz, un şelin, un tcaciuc şi dodon etc., nici n-ar fi îndrăznit să ne dea lecţii de „cultivarea limbii”, de istorie naţională, ci s-ar fi preocupat preponderent de bunăstarea acestui popor, deci de modernizarea spectrului social-economic al R.Moldova.

Rămaşi buimăciţi la răscruce, ne rătăcim şi mai mult şi nu ştim încotro s-o apucăm: spre est, spre vest, spre rădăcini, spre neam, ori.. spre Siberia.
Unii doresc un „Putin”pentru R.Moldova, alţii (de fapt tot aceiaşi) un alt steag, deja cu două culori, o parte din politicienii tind spre „integrarea europeană”, alţii, tot mai insistent ne vor în „Eu-RASIA „.
Foştii şi actualii guvernanţi ori centrul puterii politice, fiind preocupaţi mai mult de „lupta”lor pentru putere, aşa şi nu pot percepe, că R.Moldova are nevoie urgentă de câteva programe, în baza unor strategii clare şi unice, despre unitatea naţională, despre educaţia politică a poporului, despre „modernizarea şi europenizarea” electoratului său.
Mă tem, că noua-veche propogandă „prorusească”,cu diverşi „patrioţii moldavi”şi statalişti, cu pro-Putin-işti înrăiţi la culme, să reuşească, să întunece de-a binele minţile moldovenilor-basarabeni, din moment ce această ideologie şi geopolitică imperială nici n-a dispărut din R.Moldova.

Ba mai mult- prin rătăcirile noastre naţionale, prin dezbinarea ce ne caracterizează, şi mai mult, dăm apă la moara noilor-vechi killeri politici.
Killerii identităţii noastre naţionale, se întrec în obrăznicia lor de a ne ţine pe veci în acest ţarc, socotindu-l chiar şi ocol al rătăciţilor în istorie.
Dacă ,în R.Moldova, se permit multe obrăznicii şi încălcări de legi, de ce nu şi-ar permite unele provocări şi aşa-zişii „statalişti-patrioţi-mioldovenişti ori voievozi-harbuzari” care încearcă să ne dea lecţii de istorie, să ne prostească şi mai mult în acest ocol al minciunii şi ruşinii naţionale.
De ce n-ar prosti lumea dacă în aceşti 20 de ani de independenţă încă n-am pus punctul pe „I” în aşa chestiuni care aduc capital politic:

- Cine suntem, de unde venim, cine ne sunt strămoşii, ce limbă vorbim, ce vrem, în fine?

Dacă şi în plin secol XXI mai punem la îndoială chestiunea despre identitatea naţională, de ce nu s-ar folosi de incertitudinea şi rătăcirea noastră, toţi veneticii, toţi statalişti-patrioţii-moldovenişti  care , tot mai insistent, apără limba rusă, apără legalitatea ocuparii în continuare a unei părţi teritoriale al R.Moldova.

Să nu vedem că circul lor prinde la rânză, că circul lor se şi aplaudă în unele locuri şi chiar este susţinut, moldovenii tot mai mult se dau cu urechea spre acestea cu gândul doar spre Moscova.
Hai să râdem ori să plângem în hohote, moldoveni din toate colţurile, că dezbinarea, dezamăgirea şi rătăcirea noastră poate deveni o bună trambulină pentru venirea la putere a adevăraţilor killeri ai identităţii noastre naţionale…
S-ar putea ca nici moldoveni-basarabeni să nu mai fim în viitor…

Dacă o mai facem şi pe aceasta, atunci,…să nu dea Domnul ca într-o bună zi, în şcolile noastre să se întroducă obiectul de studiu… „istoria russcoi gubernii”(istoria guberniei ruse…)

CE NATIONALITATE AVEA COMUNISMUL IN ANUL 1940 IN BASARABIA OCUPATA ?

Comunismul are naţionalitate. 1940

«(…) Pentru a ignora lupta antibolşevică din Basarabia au fost scrise tone de maculatură «istorică», turnate sute de filme «documentare» şi artistice, mobilizaţi pictorii, sculptorii, scriitorii, compozitorii, într-un cuvînt toţi care ar putea contribui la falsificarea organizată a unui adevăr istoric.

Şi nu e de mirare, că după 1989 nimeni dintre aceşti «corifei ai culturii şi ştiinţei» n-a fost tras la răspundere pentru încercarea de a îndobitoci un popor întreg , deoarece spălarea creerului nu este considerată o crimă. Păcat. Nimănui nu i s-a retras titlul ştiinţific, iar lucrările de acest gen n-au fost examinate de o comisie nepărtinitoare pentru a le clasifica la erori grave asupra adevărului istoric. Şi cred că nu e corect.

De ce un inginer, dacă a construit o casă,care s-a prăbuşit este tras la răspundere, de ce un farmacist, dacă a eliberat un medicament netestat este tras la răspundere, iar un istoric, un scriitor etc.., care a scris minciuni în scopul justificării unei ocupaţii străine nu sunt aduşi în faţa justiţiei?

Fără îndoială, că au existat şi astfel de oameni care s-au bucurat mult şi au susţinut venirea sovieticilor peste noi. Aceştea au fost o bună parte din reprezentanţii minorităţilor naţionale din Basarabia.

În toate perioadele istorice, ei au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor, au făcut front comun pentru a-şi impune interesele asupra majorităţii naţionale. Şi, ca să nu fiu numai cu vorba, vă dau cîteva nume de luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia şi locul de bastina al acestora, naţionalitatea n-o mai indic în speranţa ca vă veţi descurca şi singuri:

A.S. Krusser (1893-1919)
Ivan Ivanovici Radcenco (1874-1942) născut în or.Konotop, regiunea Cernigov
Semion Grigorievici Roşali (1896-1917) născut în Petersburg
Ivan Fedorovici Fedico (1897-1939) născut în satul Hmeliovo, gubernia Poltava
Daniil Semionovici Ridel (1884-1933) din Corneşti, Bălţi
Samuil Samuilovici Bantke (1898-1937) din Chişinău
Piotr Ivanovici Baranov (1892-1933) din Petersburg
Evghenii Mihailovici Venedictov (1895-1918) nascut în or. Melenchi, gubernia Vladimir
Gaspar Karapetovici Voscanov (1886-1937)
Ilia Ivanovici Garcavîi (1888-1937) din s. Musiencovo, gubernia Ecaterinoslav
Filip Iacovlevici Levinzon (1893-1937) din or. Orhei
Mihail Livovici Meerson (1893-1918) din Chişinău
Iacov Denisovici Melioşin (1884-1918) din s. Polavscoie, gubernia Reazani
Fedor Ivanovici Rogov (1885-1958) născut în s. Iamscaia, gubernia Kursk
Asen Vasilievici Hristiev (1884-1924) născut în or. Sofia (Bulgaria)
Iosif Isaacovici Badeev (1880-1937) din or. Orhei
Samuil Marcovici Bubnovschii (1902-1937) din Chişinău
Vasilii Dementievici Gherasimenco (1902- 1972) nascut în s. Nestaita , gubernia Herson
Serghei Victorovici Krivoşeev (1904-1971) născut în s. Novo-Grigorievca, raionul Pavlodar, regiunea Dnepropetrovsk
Ivan Polievchevici Malinin (1904-1942) născut în s. Zasuhino, gubernia Tveri
Ivan Semenovici Fadeev (1913) născut în s. Nababino, regiunea Novosibirsk
Andrei Ivanovici Cliuşnikov (1896-1924) din gubernia Reazan
Haia Nahmanovna Livşiţ (1903-1929) din Basarabia
Israel Marcovici Morghenştein (1903-1941) din Soroca
Alexandr Borisovici Rubinştein (1883-1941) din Chişinău
Solomon Samuilovici Timov (1898-1943) din Rezina
Abram Naumovici Talmazan (1901-1941) probabil din s. Talmaz (deoarece este binecunoscut faptul, că mulţi conaţionali ai respectivului, motivaţi de diferite scopuri, luau numele localităţii din părţile locului – Chişinevskii, Benderskii, Beliskii, Maşcauţan etc.)
Ivan Fiedorovici Şimcov (1892-1961) din s. Pocrovscoe, regiunea Herson ş.a.m.d.

Unii cititori ar putea fi şocaţi de nume cunoscute, pe care anterior îi considerau originari din Moldova, să zicem, Fedico, Venedictov, Melioşin , poate nu cunoşteau precis locul de baştină , dar îi considerau de pe ici –colea Străşeni sau Nisporeni.

Nu fraţilor – sunt din gubernii respectiv, Poltava, Vladimir şi Reazan. Dar faptul, că sunt consideraţi «de-ai noştri» este meritul mecanismului de propagandă sovietic, care a făcut tot pentru ca să credem astfel prin intermediul şcolii, cărţilor, filmelor, metodelor draconice de falsificare a adevărului. Probabil, că omul nostru este uşor de dezorientat şi manipulat. (…)

Adevărul este că pe tot parcursul istoriei acestui petic de pămînt, rupt din trupul Moldovei, minorităţile naţionale avînd ca sprijin imperiul ţarist, apoi cel sovietic, unele structuri oculte internaţionale, au gospodărit, au impus băştinaşilor interesele sale şi un sistem social-politic, juridic şi cultural străin românilor din părţile locului. Au depus un efort considerabil ca să lichideze tot ce e naţional în Basarabia, iar atunci cînd era dificil de făcut acest lucru, măcar să schimonosească.

A fost schimonosită istoria cu peniţa celor veniţi şi a multor cozi de topor, a căror strămoşi au venit ceva mai inainte.

Numai legenda despre holocaust în Basarabia şi Transnistria cîte aberaţii conţine. Dacă să te cobori la nivelul minciunii «ştiinţifice poţi crede, că ostaşii români lucrau zi şi noapte la camerele de gazare şi cuptoare, băgînd cu lopata în cuptoare reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale. Chiar şi istoricii, care nu au călcat niciodată la vreo arhivă, ştiu, că în Basarabia şi Transnistria n-au fost nici odată camere de gazare, crematorii sau laboratoare, în care s-ar fi făcut experienţe pe corpuri umane!… Se joacă de-a istoria!

Sunt luate datele recensămîntului din ajunul războiului din România şi se «constată» că pînă în 1944 au fost omorîţi atîţea sau atîţea, trecînd cu vederea că în ajun de război majoritatea celor despre care este vorba, s-au retras în URSS, iar cu venirea ruşilor în 1944 au poposit şi ei din nou. Ridicaţi domnilor documentele de arhivă din perioada 1944-1955 ale Consiliului de Miniştri al RSSM, Sovietului Suprem al RSSM, documentele de arhivă ale CC al PCM şi comitetele raionale ale PCM, documentele CC al ULCTM şi ale comitetelor raionale ale ULCTM şi vă veţi convinge că în RSSM respectiva minoritate după război avea aproximativ 48% din toate posturile de conducere din RSS Moldovenească, începînd cu NKVD, finanţe, procuratură, judecătorie, medicină, transport, cultură şi terminînd cu depozitele cu bunuri materiale.
De unde s-au luat aceştea, domnule? Parcă ziceaţi că i-au omorît călăii români! şi dacă i-au omorît unde le sunt mormintele, osămintele?

Şi de ce tocmai acuma v-aţi «amintit» de aşa numitul holocaust ? În anii 50-60-70-80 nu ştiaţi despre aceasta? Aţi tăcut 60 de ani şi acum, cînd Germania deja s-a achitat, vreţi să vă mutaţi la «robinetul» valutar al României? Apoi Poloniei? Cine-i la rînd? Nu domnilor! Asta nu-i istorie, ci o şmecherie sionistă! O metodă de a lui Iuda de a face bani! Cel puţin în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc nici un holocaust în perioada 1939-1944! Am declarat despre acest lucru încă în 2005 în presă. Alături de alţii au fost omorîţi şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, inclusiv din cea cu pricina, dar în majoritatea cazurilor pentru implicare activă de partea bolşevicilor.

În lagăre sau ghettouri nimereau nu după naţionalitate, ci după infracţiunea comisă. Anume din acest motiv, în lista celor condamnaţi erau tot soiul de borfaşi, speculanţi, sectanţi, criminali ordinari şi duşmani politici activi ai Statului român. (…)

Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au «intrat» (de citit ocupat-A.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în «Lista Centrului de partid», aruncat pe teritoriul Moldovei de autorităţile sovietice, din nouă persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus ,un ucrainean şi un «moldovean» pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau:
Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe al RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), «aruncat» cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici

Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – A.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici

Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română

Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or.Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană

Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei «Moldova Socialistă», care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna

Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei «Moldova Socialistă» din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi «s-au retras» în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost «aruncaţi» în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei ! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei, unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsk. (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N.Salogor din 27.06.1946, adresată ministrului KGB a RSSM, Mordoveţ.)

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la «lupta în ilegalitate» împotriva statului român. Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă.

Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau getourile din Basarabia şi Transnistria şi lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii! În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare în care se făceau diferite experienţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva. (…)»

Sursa: mazarini.wordpress.com