CINE SUNT AROMÂNII ?

 

Aromani in port popular  

 

 

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro.

Zici mai usor aspun, decat spun,aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor dearomani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei –, acestia, deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/ ”Aromanii”.

 Eminescu, insa, in numeroase articole din Timpul, le-a zis numaimacedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc.

Marele poet a vrut, se vede, sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia.

 Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi.

Un miracol ca vorbesc si acum o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu etc.

 

Ce limba vorbesc aromanii?

 

Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armanlai/ ramañilai zburim limba armaneasca/ramaneasca! 

Din aceasta propozitie doar vocabula “zburim” (“vorbim”, de la sl. suboru, ramas in dacoromana doar in sobor (adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in Romania:Noi aromanii/ romanii vorbim limba aromaneasca/ romaneasca. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Romane scrie in acest sens: “Limba aromanilor este aromana”, in sensul calimba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba.

 De altfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putand disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare.

Apropo de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu, de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii.

El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromane din Balcani), atunci cand nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.

Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.

Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor:limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin? Si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie “Shaguna” iar aromanii trebuie sa se scrie “armanjilji”, si… “njic”? in loc de armañilai, si ñic (aromanii si mic).

Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dansii !

 

 

 

Mitropolitul Andrei Saguna, un aroman care si-a  legat viata de cea  a  romanilor  ardeleni.

 

Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu. Sa le luam pe rand. Masa aromanilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale Romaniei, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti romani aproape conspirativ, bineinteles ca se stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic corect.

Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor romanesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, odata cu transformarea Romaniei intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica.

Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei ca nu sunt romani, de vreme ce Romania i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i romani! Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?” Si, de aici pana la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromanii, nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas.

Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul ! Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromanii (“kuto-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizati pe vremea ocupatiei romane.

Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosi !

Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisa…). Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec. Pe cine sevesc insa keramopoliotii, aromani de astazi, oameni cu carte, totusi… dar cu interese egoiste, personale?

Din pacate, acest curent – ca aromanii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea “fundamentalisti” aromani ce au facut studii in limba romana, chiar studii universitare!

Din generatia varstnica, instruiti in scolile romanesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta romaneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Romanie pana in primul razboi mondial. Numai ei, “fundamentalistii” vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o… “minoritate”, ca toate minoritatile!

Oare, sa nu stie acestia din urma ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba romana, dar si istoric al aromanilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul romanesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.

Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor romanilor, inclusiv aromanii !

Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre.

Care i-au socotit, fireste, romani pe aromani. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida “interpretare” a originii si limbii aromanilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromanilor, poporului roman nu!

Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramane argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromanii. Limba esential romaneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu.

In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromanii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba romana:

“Citez in privinta aceasta – subliniaza marele lingvist – cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata”.

 Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand “Dimandarea Parinteasca” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromani) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic romanesc: “Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa…” si: “Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului…” etc. |ntre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!

Aromanii, prin urmare, sunt romani si vorbesc un dialect romanesc. Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

 

 

Hristu Candroveanu

 

 

 PENTRU VIDEO, CLICK PE LINKUL DE JOS:

Identitatea si cultura aromanilor

 

 

Intre dialectele limbii romane, dupa cel dacoroman vorbit de romanii nord-dunareni, al doilea ca importanta, tinand cont de numarul vorbitorilor, este cel aroman.

Urmeaza cel meglenoroman, pastrat in unele localitati din Dobrogea, precum si in Bulgaria, R.Macedonia, Albania, Turcia, si cel istroroman,in peninsula Istria din Croatia, care este  pe cale de disparitie.

 De vreo cativa ani incoace, se vehiculeaza ideea ca aromana ar fi o limba diferita de romana, dar argumentele care se aduc pentru sustinerea acestei diferentieri se dovedesc a fi politice, nicidecum stiintifice.

In acest sens, dacoromanii nu au ce-si reprosa. Primii lingvisti care au atras atentia ca dialectul aroman apartine limbii romane au fost straini, printre care specialisti desavarsiti ca J. Thunmann, profesor la Universitatea din Halle, precum si Fr. Miklosich, si mai ales Gustav Weigand.

Apoi, aromani de seama, ca Th. Capidan, aromanist, balcanolog si slavist, Tache Papahagi, care a realizat cel mai bun dictionar aroman etc. De altfel, cei mai multi aromani se considera romani adevarati, si, de-a lungul istoriei si-au dovedit cu prisosinta atasamentul pentru Romania. In mare parte, cei de la noi se afla actualmente in Dobrogea si sunt originari din Grecia, Bulgaria, Macedonia-Skopie, Turcia europeana.

Au emigrat in mare numar, intre anii 1920-1940, in judetele Caliacra si Durostor, zona numita Cadrilater, iar din 1940, odata cu cedarea acestei regiuni Bulgariei, s-au refugiat in localitati din Romania, indeosebi din judetele Constanta (Cobadin, Ramnic de Jos, Colilia, Sinoe etc.) si Tulcea (Beidaud, Ceamurlia de Sus, Camena, Panduru, Lastuni-Hagilar, Testemel-Vasile Alecsandri, Randunica-Congaz etc.).

Nu inceteaza sa le popularizeze istoria si cultura cercetatorul Tanase Bujduveanu, in numeroase volume. El insusi aroman, autorul subliniaza mereu apartenenta acestora la neamul romanesc. Iata ce scrie intr-un recent volum, “Etnografie balcanica / Aromanii din Dobrogea”: “Operele marilor cercetatori romani, D. Bolintineanu, T. Burada, Nicolae Iorga, Sextil Puscariu, Ovid Densusianu, Theodor Capidan, Tache Papahagi, P. P. Panaitescu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan si a multor altora mentioneaza ca graiul si istoria aromanilor sunt mereu prezente ca parte de nedespartit a istoriei si limbii romane.”

Rezistenta anticomunista din Dobrogea

Acelasi autor a publicat si o excelenta monografie, “Aromanii din Camena”, unde, printre altele, se afla si pretioase informatii despre puternica miscare de rezistenta anticomunista a oamenilor pomeniti in titlu. Grupurile de rezistenta din Nordul Dobrogei au fost conduse de fratii aromani Nicolae si Dumitru Fudulea, din localitatea Stejaru, iar cele din Sud de Gogu Puiu.

Printre localitatile angrenate in miscarea de rezistenta anticomunista s-a aflat si Camena. Iata ce scrie mai departe Tanase Bujduveanu: “Mijloacele de opresiune ale Securitatii au dat un bilant deosebit de trist: oameni impuscati, tarani aruncati in inchisori, condamnati la munca silnica, altii executati etc. Din 1949 Securitatea trecea la masuri de exterminare a rezistentei anticomuniste. O parte din ascunzatorile miscarii de rezistenta se aflau in zone apropiate de Camena, Ceamurilia de Sus.

In luna ianuarie a anului 1949 are loc in localitatea Camena, in locuinta lui Nicolae Caraman, o prima intalnire condusa de fratii Fudulea, Gogu Puiu si Iancu Beca, cu alti aromani din sat, la care participa Costea Economu, Dinca Patasa, Vasile Chehaia si altii.

S-au discutat probleme ale rezistentei avand speranta caderii in viitor a regimului comunist. Pana in primavara mai au loc inca trei intruniri ale miscarii de rezistenta organizate de Nicolae Hasoti, Iancu Beca, fratii Fudulea. Discutiile s-au axat pe actiunile miscarii de rezistenta si posibilitatile de sustinere cu bani si alimente de catre locuitorii satului Camena.

Din vara anului 1949, au loc valuri de arestari prin satele dobrogene inclusiv in Camena. Nu departe de localitate, in satul Panduru, conducatorii miscarii de rezistenta se reunesc si isi exprima dezamagirea fata de slaba reactie a Occidentului la actiunile lor anticomuniste”.

Cum s-a intamplat peste tot in tara, Securitatea a reusit sa decapiteze miscarea de rezistenta, arestand si condamnand la moarte numerosi luptatori anticomunisti. Asasinatele nu mai conteneau, spaima si teroarea domina satele dobrogene.

Membrii grupului din Camena au fost condamnati la ani grei de temnita. Domiciliul fortat s-a impus multor familii, considerate oponente ale autoritatilor comuniste. Multi istorici au observat, cercetand documentele, ca la rezistenta anticomunista din tara noastra, cea mai lunga din tarile est-europene, au participat numai romani, nu si minoritari.

 In acest sens, informatiile de mai sus constituie inca un argument in favoarea apartenentei totale a aromanilor la poporul roman. Oamenii din Camena merita, desigur, toata admiratia. In afara istoriei lor recente, ni se mai prezinta si viata lor religioasa, obiceiurile, arta populara si gastronomia, ilustrate cu fotografii revelatoare.

Raspanditi in toata Peninsula Balcanica, aromanii au avut de-a face cu mari personalitati straine, in trecere pe acolo, cum aflam din volumul “Aromanii si lordul Byron”, si au contribuit, adeseori decisiv, la inflorirea unor importante lacasuri de cult, cum aflam din volumul “Aromanii si manastirile Meteora”, semnate de acelasi autor.

CITITI SI:

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/02/09/cine-sunt-aromanii/

 

 Sursa: basarabia91.net

 Dragoș Galbur -  Cultura și identitatea românilor

Presedintele Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei despre recunoasterea statutului de minoritate romaneasca vlahilor, aromanilor, istroromanilor si meglenoromanilor din Balcani ca minoritate romaneasca.

BĂSESCU LA APCE: “VOM ÎNTREPRINDE DEMERSURI ÎN VEDEREA RECUNOAŞTERII STATUTULUI DE MINORITATE ROMÂNEASCĂ PENTRU AROMÂNI, VLAHI, ISTROROMÂNI ŞI MEGLENOROMÂNI”

Ianuarie 30, 2011

Romanian Global News

In cadrul alocuţiunii Preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de joi 27 ianuarie, pentru prima data dupa 1945, Romania pune problema in fata unui for european a recunoasterii aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni ca minoritati romanesti.
In acelasi timp Romania avertizeaza ca “Suntem foarte interesaţi ca integrarea europeană şi euroatlantică a statelor din Balcani să se desfăşoare cu respectarea normelor şi standardelor Uniunii Europene şi Consiliului Europei în materie de protecţie a minorităţilor naţionale”, adica, cu alte cuvinte, daca state ca Serbia, Croatia Albania, Macedonia nu vor recunoaste si nu vor acorda drepturi minoritatilor romanesti autohtone de pe teritoriul lor, aceste state vor pierde sprijinul Romaniei in procesul de integrare.
Este pentru prima data dupa 1945 cand Romania pune in politica sa externa, interesele romanilor din afara frontierelor, in fata intereselor “fratesti” (atat de dragi fostilor securisti din DIE, unii parazitand inca unele institutii) cu statele din vecinatate.
Este o schimbare de paradigma extrem de importanta care daca se va mentine va produce schimbari fundamentale in starea comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani. Totul este ca acesta politica sa fie dublata si de actiuni concrete in spatiile locuite de comunitatile romanesti respective, unde statul roman trebuie sa creeze institutii si nu sa arunce banii pe serbari, fara efect pe termen lung. Bugetarea adecvata a institutiilor care se ocupa de cei peste 10 milioane de romani din afara frontierelor si angajarea unor oameni pregatiti si dedicati domeniului, trebuie sa fie deasemenea una din masurile prioritare pentru sutinerea unor politici active in sprijinul comunitatilor romanesti.

Romanian Global News

Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de Presedintele Romaniei, subliniind paragrafele de interes pentru romanii de pretutindeni:

“Stimate domnule Preşedinte,
Stimate domnule Secretar General,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Este o deosebită onoare ca, după cinci ani de zile, să mă pot adresa din nou prestigiosului dumneavoastră for. Am acceptat cu plăcere invitaţia de a reveni în Hemiciclu pentru a reitera importanţa pe care o acordăm Consiliului Europei, într-un moment marcat de dezbateri cruciale pentru viitorul său. Vă mulţumesc, domnule Preşedinte, pentru această oportunitate.

Nu întâmplător Consiliul Europei se poate mândri cu o imagine atât de bună. Activitatea sa este dedicată edificării unui spaţiu în care drepturile şi libertăţile fundamentale sunt respectate şi în care oamenii îşi găsesc împlinirea celor mai profunde aspiraţii spirituale, culturale sau civice. Respectarea valorilor promovate şi apărate de Consiliu – drepturile omului, democraţia şi statul de drept – permite dezvoltarea unor societăţi libere, ai căror membri îşi pot manifesta fără teamă identitatea şi pot spera într-o viaţă mai bună.

România de astăzi, un stat de drept cu o democraţie solidă, datorează mult Consiliului Europei. Prin instrumentele sale de monitorizare, Consiliul a avut un rol esenţial în crearea şi consolidarea instituţiilor, a legislaţiei şi a politicilor specifice statului nostru de drept. Democraţia României contemporane este aşezată pe temelia construită cu aportul şi expertiza Consiliului Europei şi Uniunii Europene. Această experienţă ne convinge că organizaţia noastră trebuie să-şi continue misiunea de supraveghetor şi îndrumător al democraţiilor încă tinere sau în formare.

Doamnelor şi domnilor,
Realitatea prezentă nu mai este aceeaşi cu cea de acum douăzeci de ani. Au apărut noi state, procesul de unificare a continentului a avansat. Au apărut noi provocări, noi riscuri. Asistăm la un proces de adaptare, de reevaluare internă a celorlalte organizaţii de pe continent – fie că discutăm despre Uniunea Europeană, NATO, OSCE – prin asumarea de noi obiective, de noi misiuni. Uneori, aceste organizaţii au evoluat fără a se coordona reciproc, asumându-şi responsabilităţi care au dat naştere la suprapuneri şi chiar la competiţie, prin alocarea de resurse semnificative pentru scopuri de multe ori identice. De aceea, actualul proces de reformă parcurs de Consiliul Europei trebuie să aibă în vedere avantajele sale specifice: participarea tuturor statelor europene şi un cadru juridic complex şi bine definit.

România susţine cu toată convingerea acest proces. Fără a pierde din vedere obiectivul său fundamental, edificarea unui spaţiu democratic comun, Consiliul Europei trebuie să-şi regândească rolul în actualul cadru politic instituţional: să-şi reconfigureze structurile, pentru a le conferi flexibilitate şi eficienţă sporite, să-şi concentreze acţiunile pe direcţii şi proiecte care să răspundă problemelor şi sfidărilor prezentului. Totodată, valorile sale fundamentale – drepturile omului, democraţia şi statul de drept – trebuie menţinute în centrul atenţiei. Pe lângă acestea, agenda de dezbateri trebuie actualizată cu teme de interes european. Suntem convinşi că iniţiativa inspirată a preşedinţiei turce a Comitetului Miniştrilor, de înfiinţare a Grupului Persoanelor Eminente, va avea o contribuţie însemnată în acest sens.

Aceste direcţii de acţiune nu sunt, însă, suficiente pentru a capta atenţia şi a asigura sprijinul celor peste 800 de milioane de cetăţeni europeni. Alături de eficientizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, este necesar să identificăm soluţii la problemele reale cu care se confruntă europenii.

Un fenomen cu multiple implicaţii asupra situaţiei de pe continent îl reprezintă migraţia, subiect care necesită o atenţie specială din partea Consiliului Europei. Potenţialul de vulnerabilizare al migraţiei este dual: atât a propriilor subiecte, cât şi a persoanelor aflate pe traseu sau la destinaţie. Noi, liderii politici, trebuie să combatem lejeritatea prin care, uneori, se transferă responsabilitatea problemelor economice şi sociale ale popoarelor europene către comunităţile de migranţi.

Prin intermediul instrumentelor sale de monitorizare, Consiliul Europei poate detecta tensiunile acumulate în anumite societăţi sau regiuni, încă dintr-o fază incipientă. Evaluarea corectă a informaţiilor primite din teren ar permite desfăşurarea de acţiuni anticipative care să prevină escaladarea situaţiilor dificile. Din aceste considerente România a propus instituirea, în contextul procesului de reformă, a unui mecanism de avertizare timpurie, pentru prevenirea riscurilor şi disfuncţionalităţilor societăţilor democratice.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Noi credem că procesul de reformare a Consiliului Europei trebuie să consolideze, printre altele, instrumentele de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Nu trebuie să ignorăm faptul că există încă state şi regiuni în Europa în care normele şi standardele democratice în materie necesită în continuare eforturi serioase pentru a fi pe deplin respectate.
România, cu cele 20 de grupuri minoritare, înţelege foarte bine situaţia aparte a acestor persoane şi nevoia lor de a-şi păstra identitatea care îi defineşte ca indivizi. Cu sprijinul Consiliului Europei, am parcurs un drum lung şi am ajuns în situaţia în care putem servi drept model de reconciliere interetnică.

Relaţiile cu Ungaria sunt edificatoare: de la suspiciune reciprocă la începutul anilor 1990 am ajuns la parteneriat strategic şi la şedinţe comune de guvern în prezent. Acest parteneriat presupune susţinerea reciprocă a intereselor noastre legitime. Un exemplu recent este atitudinea principială, partenerială şi corectă a preşedinţiei ungare a Uniunii Europene care, respectând prevederile Tratatelor Uniunii Europene, confirmă îndeplinirea de către România a obligaţiilor asumate şi recunoaşte dreptul legitim de liberă circulaţie al cetăţenilor români.

Stimaţi parlamentari,

Unul din elementele definitorii ale societăţii democratice construite în România după decembrie 1989 este sistemul instituit pentru apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România îşi tratează în mod egal cetăţenii şi se străduieşte să sprijine împlinirea aspiraţiilor fiecăruia dintre ei. Diversitatea culturală, etnică, religioasă şi lingvistică a cetăţenilor noştri ne îmbogăţeşte şi ne creează o identitate distinctă.

Prin Constituţie, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale din România se bucură de dreptul de reprezentare în Parlament, de dreptul de exprimare în limba maternă în faţa instanţelor de judecată şi de dreptul la învăţământ în limba maternă. Noua Lege a educaţiei naţionale, intrată în vigoare la începutul acestui an, extinde aceste drepturi: asigură învăţământ în limba maternă la toate nivelurile de studiu şi materialele specifice necesare, predarea tuturor disciplinelor în limba maternă şi condiţiile materiale de învăţare în altă localitate, în situaţia în care localitatea de domiciliu nu permite studiul în limba maternă.

Reprezentanţii minorităţilor au dreptul de a crea structuri asimilate partidelor politice, de a face parte simultan din partide şi asociaţii şi de a fi investiţi cu funcţii politice publice. În prezent, minoritatea maghiară participă la actuala coaliţie de guvernare, cu efecte benefice pentru societatea românească în ansamblu.

Onorată audienţă,

O poziţie aparte în politicile privind persoanele aparţinând minorităţilor naţionale este ocupată de etnia romă. Experienţa ne-a învăţat că trebuie să avem în vedere, în raport cu această minoritate, trei aspecte. În primul rând, romii sunt cetăţeni ai unui anumit stat, iar acest stat are, faţă de ei, obligaţiile care ţin atât de raportul de cetăţenie, cât şi de situaţia lor de minoritate. În al doilea rând, romii sunt cetăţeni europeni, ceea ce înseamnă că Europa, prin organizaţiile şi instituţiile sale, are obligaţii specifice faţă de ei, în primul rând obligaţia de le respecta drepturile, de a nu-i trata diferenţiat, de a nu-i trata discriminatoriu. În al treilea rând, romii formează o minoritate etnică care nu poate beneficia de atenţia şi de protecţia unui stat înrudit. Această situaţie creează o datorie suplimentară din partea statelor de cetăţenie şi Europei în ansamblul său.
România îşi va continua eforturile de ameliorare a situaţiei romilor, inclusiv prin creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi implicarea autorităţilor locale în realizarea de proiecte concrete. Cu toate acestea, un mod de viaţă consolidat pe parcursul a sute de ani nu poate fi schimbat în câţiva ani prin măsuri administrative. Tradiţiile acestei comunităţi trebuie protejate, nu suprimate. Stilul de viaţă al romilor nomazi nu poate fi schimbat brutal, prin măsuri coercitive. În special în cazul acestei categorii este nevoie de cooperare între statele europene, de o strategie cu aplicare regională. Uniunea Europeană, Consiliul Europei sau OSCE pot juca un rol deosebit de important în acest sens. Plasarea responsabilităţii doar asupra statelor de cetăţenie nu este o soluţie utilă.

Doamnelor şi domnilor,
Intervenţia mea de astăzi coincide cu Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului. După cum se cunoaşte, în urmă cu 66 de ani cel mai mare lagăr nazist de exterminare, cel de la Auschwitz-Birkenau, era eliberat de trupele sovietice. Se punea astfel căpăt unei orori care a cutremurat conştiinţa omenirii. Femei, copii, bărbaţi erau torturaţi şi exterminaţi pentru simplul motiv că aveau o altă religie. O astfel de monstruozitate nu are voie să se mai repete şi, de aceea, trebuie să luptăm împotriva oricăror măsuri de discriminare, de persecutare a unor semeni de-ai noştri pe motive care ţin de etnie, religie, cultură sau limbă. Consiliul Europei dispune de mecanismele necesare pentru combaterea unor asemenea tendinţe, iar România este una din ţările foarte interesate de acest subiect. În ceea ce ne priveşte, ne-am asumat responsabilitatea în faţa istoriei, iar seria de manifestări dedicate comemorării Holocaustului a inclus, în 2009, inaugurarea Monumentului Victimelor Holocaustului, dedicat cinstirii memoriei membrilor comunităţilor evreieşti şi rome.

Stimaţi membri ai Adunării Parlamentare,

Printre temele aflate pe agenda actualei sesiuni a instituţiei dumneavoastră se numără şi situaţia din Balcani. De altfel, o serie de lideri din regiune au vorbit deja despre evoluţiile îmbucurătoare din ţările lor, stimulate de procesul de integrare europeană şi euroatlantică.

Anul 2010 a fost, din această perspectivă, unul încurajator, în ciuda problemelor persistente care ţin de trafic, fraudă sau nerespectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Consiliul European a acordat Muntenegrului statutul de candidat la aderare, iar Albaniei şi Bosniei Herţegovina liberalizarea regimului de vize. Croaţia şi Serbia au demonstrat voinţă politică în lupta împotriva corupţiei şi în procesul de reconciliere bilaterală. Toate acestea sunt motive de satisfacţie pentru noi, care am făcut din integrarea Balcanilor de Vest în structurile europene şi euroatlantice o constantă a politicii noastre externe.

Pentru România, democratizarea ţărilor din vecinătate reprezintă un interes de securitate naţională, întrucât numai instituţiile şi politicile specifice unui stat de drept constituie garanţia stabilităţii în regiune. Deşi semnalele de reconciliere interetnică sunt tot mai puternice, amintirea războaielor din Balcani, cu toate suferinţele provocate, este încă vie. Toate aceste tragedii au avut la origine discriminarea pe criterii etnice sau religioase, subiect care ne preocupă în cea mai mare măsură. Suntem foarte interesaţi ca integrarea europeană şi euroatlantică a statelor din Balcani să se desfăşoare cu respectarea normelor şi standardelor Uniunii Europene şi Consiliului Europei în materie de protecţie a minorităţilor naţionale. Avem aşteptări mari atât de la aceste state, în calitatea lor de tinere democraţii, cât şi de la organizaţia noastră, care trebuie să-şi utilizeze cu maximă eficienţă instrumentele de care dispune pentru păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Un mecanism care şi-a dovedit eficienţa în această direcţie este monitorizarea. Necesitatea menţinerii sale este cu atât mai evidentă cu cât mai multe minorităţi, inclusiv cea română, se confruntă cu dificultăţi în păstrarea şi afirmarea identităţii lor culturale, cu refuzul recunoaşterii drepturilor lor identitare, cu discriminarea pe motive lingvistice şi cu asimilarea forţată.

Deşi normele internaţionale acordă un rol important statelor în menţinerea legăturilor culturale şi lingvistice cu minorităţile înrudite, responsabilitatea primară pentru protecţia acestora revine statului de cetăţenie. Pentru noi, probleme suplimentare apar atunci când unele state vecine recunosc comunităţilor româneşti doar statutul de minoritate lingvistică, negând astfel României dreptul de stat înrudit.

România va urmări respectarea drepturilor românilor din străinătate prin cooperarea cu statele de origine, în baza mecanismelor europene şi internaţionale. Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni. Prin tratate şi acorduri bilaterale ne-am asumat în mod deschis interesul faţă de comunităţile româneşti din vecinătate. Cooperarea bilaterală are la bază şi interesul nostru legitim de includere a ţărilor vecine într-o zonă de stabilitate şi de securitate. În acelaşi scop ne vom intensifica eforturile în cadrul organizaţiilor europene responsabile de protejarea minorităţilor naţionale pe continent, printre care o poziţie aparte este ocupată de Consiliul Europei.

Vom depune eforturi pentru valorificarea potenţialului politic, economic, social şi cultural al personalităţilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din străinătate, nu prin extragerea lor din ţările de cetăţenie, ci încurajându-i ca, în calitate de cetăţeni loiali, să contribuie la strângerea legăturilor dintre România şi statele în care s-au născut şi trăiesc.

Doamnelor şi domnilor,

Înainte de a încheia, permiteţi-mi să mă folosesc de acest prilej pentru a transmite, în numele poporului român şi al meu personal, cele mai sincere condoleanţe familiilor şi popoarelor victimelor cumplitului atentat terorist de la Moscova, alături de întreaga noastră compasiune şi solidaritate cu cei răniţi şi cu rudele lor. România condamnă în termenii cei mai fermi acest atac abominabil şi laş la adresa unor oameni nevinovaţi şi îşi reafirmă angajamentul ferm în lupta împotriva terorismului, alături de aliaţii din NATO, de Federaţia Rusă şi de toate statele participante la coaliţia internaţională antiteroristă.

Va mulţumesc pentru atenţie.”
Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat joi, 27 ianuarie a.c., o vizită la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), de la Strasbourg, la invitaţia preşedintelui acestui for, domnul Mevlüt Çavuşoğlu. Cu acest prilej, şeful statului a rostit o alocuţiune în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.