CUM A FOST OCUPAT IN 1940 TINUTUL Herţa DE CATRE ARMATA ROSIE

Harta Romaniei Mari

Cum a ocupat Armata Roşie ţinutul Herţa

De obicei, când se vorbeşte sau se scrie despre teritoriile româneşti anexate de Uniunea Sovietică în iunie 1940, sunt menţionate Basarabia şi nordul Bucovinei (formulă de preferat „Bucovinei de Nord”, care nu reprezenta o unitate teritorială sau administrativă); se uită astfel că, în acele zile tragice, România a pierdut şi ţinutul Herţa.

Un inimos român – şi herţan! -,  prof. dr. doc. Ion Gherman, s-a străduit, după Decembrie 1989, să păstreze în memoria românilor acest colţ de ţară, având şi astăzi o populaţie covârşitor românească. Citez dintr-o lucrare a sa: „Ţinutul Herţa este un vechi şi dintotdeauna pământ românesc care, cu o suprafaţă mai mică de 400 km², era situat în fostul judeţ Dorohoi, în partea de nord-est a României (Vechiul Regat)”.¹

Dintre herţanii de seamă, amintim pe Gheorghe Asachi, pictorul Artur Verona şi filologul Vasile Bogrea, a cărui erudiţie îi atrăsese admiraţia lui Nicolae Iorga.

Cum a ajuns ţinutul Herţa sub stăpânirea Uniunii Sovietice, întrucât el nu făcea parte din Basarabia şi nordul Bucovinei – specificate în textul notei ultimative sovietice din 26 iunie 1940 – ci aparţinea, aşa cum am arătat, Vechiului Regat, mai exact jud. Dorohoi?

Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, punctul de plecare trebuie să fie Raportul Informativ al Biroului de Statistică Militar Iaşi, din 29 iunie 1940.

„Azi, 29 iunie, tancuri sovietice au intrat în Herţa. Tancurile au deschis foc, omorând pe căpitanul Boroş, doi soldaţi, rănind pe sublocotenentul Dragomir.

În urma parlamentărilor s-au retras la ieşire – N.V. Herţa.

Marele Stat Major

Secţia Operaţii

Copie de pe telegrama

nr. 5871 a Armatei a 3-a

Comunicare de la Ghiocel (colonel Halunga)

la 29.06, ora 11.

1. Locotenentul, trimis de Colonelul Atanasiu (Comandantul Grupării Tactice de pe Masivul Păduros Herţa) să ia contactul cu elementele ruse intrate în Herţa, a comunicat că ruşii au declarat că au greşit că au mers până la Herţa.

La ora 12, se aşteaptă răspunsul comandantului de corp de armată de la Cernăuţi, unde au trimis un car de luptă după ordine, şi vor comunica rezultatul.

2. Detaşamentul, aflat pe Prut la Mamorniţa şi care fusese dezarmat de ruşi, a fost reînarmat, şi a primit ordin să se dirijeze la locul lui în dispozitiv.

Şef de Stat Major al lui Glia

General (ss) Mazarini”²

Ceea ce trebuie reţinut cu precădere din acest raport este:

a) rezistenţa opusă de militarii români, care, ştiind că ţinutul Herţa face parte din Vechiul Regat, nu se aşteptau la intrarea trupelor sovietice, considerată – pe bună dreptate – ca o violare a teritoriului naţional;

b) declaraţia militarilor sovietice că au greşit, pătrunzând pe teritoriul ţinutului Herţa. În cursul aceleiaşi zile, ministrul de Externe, Constantin Argetoianu, l-a informat pe Gheorghe Davidescu, ministrul României la Moscova, despre incidentele din Herţa şi despre faptul că trupele sovietice „au trecut mai departe cu 11 km. de linia de demarcaţie, pretinsă de URSS”, cerându-i să intervină pe lângă guvernul sovietic „să ia măsuri urgente pentru liniştire (sic! – n. n.) conducătorilor militari sovietici”.³

Ministrul Gheorghe Davidescu a fost primit de V.M. Molotov, tot la 29 iunie, orele 17.30 (ora Moscovei) şi, în cursul convorbirii, l-a informat şi despre cele petrecute la Herţa.

El a subliniat că Herţa era „un vechi teritoriu românesc, aparţinând României încă înainte de războiul din 1914″ şi că „problema are o mare importanţă pentru opinia publică românească”.⁴

Şeful diplomaţiei sovietice a replicat că diplomatul român nu luase harta care însoţea nota ultimativă sovietică din 26 iunie, astfel că nu cunoştea linia de demarcaţie din teren.

Nu excludem posibilitatea ca, pe harta din 26 iunie, ţinutul Herţa să nu fi fost inclus în teritoriul sovietic, iar între timp, harta să fi fost schimbată pentru a „justifica” raptul teritorial.

Întrebarea capitală pentru noi este: de ce militarii sovietici au recunoscut iniţial că au intrat în ţinutul Herţa din greşeală.

Cartea istoricului rus Mihail Meltiuhov, Osvoboditelnîi pohod Stalina (Campania eliberatoare a lui Stalin), aduce o informaţie de cel mai mare interes pentru cunoaşterea împrejurărilor în care URSS a anexat ţinutul Herţa.

Înainte de a o prezenta, să precizăm că volumul lui Mihail Meltiuhov este preţios prin baza documentară, dar, în ceea ce priveşte interpretarea, autorul a rămas prizonierul vechilor clişee ale istoriografiei sovietice (am spune chiar staliniste), aşa cum se poate constata şi din titlu. Aflăm acum că, a doua zi, după demersul lui Gheorghe Davidescu. Statul Major General sovietic a cerut şefului de Stat Major al Frontului de Sud, N.F. Vatutin, să comunice, până la orele 14, o evaluare a importanţei ţinutului Herţa din punct de vedere militar şi economic.

Evaluarea suna astfel: „Herţa nu are o însemnătate deosebită din punct de vedere economic. Din punct de vedere militar, raionul Herţa, prin dispunerea sa pe malul de sud al râului Prut, ocupă o poziţie de comandă asupra raionului Novoseliţa (staţie de cale ferată), constituie un nod de drumuri şi un punct întărit. De aceea, este necesar ca raionul Herţa să se afle în mâinile noastre”.⁵

Toate demersurile ulterioare ale guvernului român în privinţa ţinutului Herţa au fost respinse de guvernul sovietic. Acum ştim de ce!

În lumina acestei noi informaţii, credem că: a) trupele sovietice au intrat, într-adevăr, din greşeală în ţinutul Herţa; b) guvernul sovietic a avut ezitări în privinţa acceptării demersului guvernului român; c) evaluarea însemnătăţii militare a ţinutului Herţa a decis guvernul sovietic să păstreze acest ţinut românesc.

N O T E

1. Prof. dr. doc. Ion Gherman, Cartea Albă a unor vechi teritorii româneşti condamnate la înstrăinare, Bucureşti, Ed. Cerna, 1999, p. 37.
2. Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iaşi, Ed. Junimea, 1991, p. 249.
3. MAE al României, MAE al Federaţiei Ruse, Relaţiile româno-sovietice, vol. II, 1935-1941, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2003, p. 352.
4. Ibidem, p. 355-356.
5. Mihail Meltiuhov, Osvoboditelnîi pohod Stalina, Moscova, Ed. Iauza, Eksmo, 2006, p. 393.

Autor: Acad. Florin Constantiniu

 Sursa : md.altermedia.info

POVESTEA SOVIETELOR- UN FILM CUTREMURATOR

NEADEVARURI SI INVENTII LEGATE DE HOLOCAUST. Holocaust misconceptions: The Germans manufactured soap from Jewish bodies

Celebrul “vânător de nazişti” , Simon Wiesenthal  publica în 1946  la Viena, în ziarul comunităţii evreieşti „Der Neue Weg”, informaţia că o sinistra uzină de săpun a funcţionat în Galiţia, în localitatea Belzec, şi că „din aprilie 1942 până în mai 1943, 900.000 (Nouă sute de mii) de evrei au fost utilizaţi ca materie primă în această uzină” şi că „după 1942, oamenii din Guvernămîntul general ştiau foarte bine ce însemna săpunul  inscriptionat RJF.

Lumea civilizată – continuă Simon Wiesenthal, nu-şi poate imagina bucuria pe care acest săpun o procura naziştilor din Guvernămîntul general şi soţiilor lor.

În fiecare bucată de săpun ei vedeau un evreu care fusese astfel împiedicat să devină un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.” 

Cine putea să-l contrazică pe renumitul vânător  Simon Wiesenthal ?

Înfricoşătoarea legendă este prezentată cu sârg în presa românească şi în ziua de azi…

În 1993 la Târgovişte, rabinul şef din acea vreme, Moses Rozen şi prefectul de Dâmboviţa au organizat un ceremonial în amintirea oribilei crime naziste.

Din afirmaţiile, atât ale rabinul-şef cât şi ale prefectul a reieşit că românii s-au folosit de săpunul incriminat, ba chiar unii l-au folosit cu bucurie.

Revista Cultului Mozaic din primăvara lui 1993 a publicat pe prima pagină articole şi fotografii despre eveniment, prezentând faptele ca şi cum ar fi fost reale. Faptul s-a petrecut după zece ani de când în Occident falsul a fost dovedit. După doi ani am mers la Târgovişte şi am solicitat administratorului cimitirului să-mi arate locul unde era îngropat săpunul. Mi l-a arătat. Era un grilaj care înconjura un loc cu flori şi iarbă, iar la mijloc se afla o placă pe care scria cu litere româneşti, dar şi ebraice: „Aici zac victimele barbariei naziste, transformate în săpun. Rugaţi-vă pentru ele.”

 Dovada falsului nu a fost mediatizată aşa cum se procedase când fusese pus în circulaţie.

O publicaţie românească de atunci, sub semnătura lui Ion Longin Popescu a publicat un text care pleda pentru menţinerea falsei „legende”, de mult defunctă în Occident.

“La intrarea in cimitirul evreiesc din Sarata, pe partea dreapta, se afla un monument din piatra, sub forma unui pasari, idee sugerata de inciziile laterale sub forma unor aripi, terminat in parte de sus cu o portiune metalizata, simbolizind o torta.

Monumentul are pe frontispiciu o inscriptie in limbile romana si ebraica. Textul, desprins parca dintr-o alta lume, te copleseste prin mesajul sau:

“Aici zac evreii prefacuti in sapun de bestiile fasciste intre 1939-1944. In amintirea lor infratiti-va popoare in lupta pentru o lume noua”…

Vigdar Hari, presedintele Comunitatii Evreiesti din Bacau: “N-as putea sa va spun nici cind a fost ridicat si nici de catre cine acel monument”…

Eugen Sendrea, expert in patrimoniu: “Monumentul a fost ridicat in anul 1953, in memoria victimelor fascismului. In fisele din 23 mai 1963 era considerat monument istoric.

In noua lista a monumentelor din 1977, nu a fost inclus, deoarece existau incertitudini, conducatorul comunitatii evreiesti de atunci, Aizerman, precizind la un moment dat ca nu detine dovezi concrete ca acolo ar fi ramasite umane.Insa zvonul este ca sub monument sunt depozitate opt lazi cu sapun facut din cadavrele evreilor” (Ziarul de Iaşi – 21.01.2003)

 

Cutremurător: Evreii prefăcuţi în săpun la Auschwitz, abandonaţi între buruieni:

“Nici măcar locul unde a fost îngropată o bucată de săpun fabricată din trupurile evreilor omorâţi în lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz şi Dachau nu este îngrijit. Pe placa monumentului , din cauza ierburilor, cu greu se citeşte cutremurătorul mesaj: „Aici sunt îngropate victimile barbariei naziste, omorâte şi prefăcute în săpun.Rugaţi-vă pentru dânşii”! (Adevărul – 1 iulie 2011).

“Un zid masiv si inalt de piatra apara ramasitele comunitatii evreiesti, atat de numeroase, in Sighet, inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aici se pot gasi cripte si morminte ale rabinilor care au slujit in oras. Una din cele mai importante monumente din cimitir este „Monumentul sapunului”, in memoria celor exterminati in lagarele naziste. (Gazeta de Maramures - 26 Iulie 2010)

“Ne-a arătat monumentul, (din Piteşti n.a.) pe care scria: „Trupurile fraţilor noştri evrei, exterminaţi în lagăre de concentrare şi în camere de gazare de către fiarele fasciste, au fost transformate în săpun (Rein Judisches Fett). Am reînhumat acest săpun, rămăşiţele sfinţilor noştri martiri, astăzi 22 august 1975“.

Fiecare clipă trăită în lăcaşul morţii şi al durerii l-a marcat pe dl Emeric Rosenberg pentru toată viaţa.” (Amos News – 14-10-2004).

 

Câtă suferinţă, câte lacrimi, câtă grăsime, toate îngropate sub lespezile reci ale acestor monumente ! Doar gândind la asemenea atrocităţi te face să te cutremuri de cruzimea poporului german !

 

 

Evreul Lucian Zeev Herşcovici  spune  în  ACUM.TV :

“Istoria săpunului R. I. F. este ciudată (cum ciudată, face parte din probele Holocaustului, nu ? n.a.). În timpul Holocaustului şi al celui de al doilea război mondial, ca şi după aceea, acest săpun a căpătat un aspect special (nu cumva profitabil pentru evrei ? n.a.): s-a afirmat că ar fi fost făcut din grăsime umană, respectiv din grăsimea evreilor ucişi în lagărele morţii naziste.

Crima nazistă nu s-ar fi limitat la omorârea ăn masă a evreilor, ci ar fi fost urmată de profanarea cadavrelor şi folosirea lor pentru producerea de săpun pe scară industrială. Acest săpun ar fi fost numit R. I. F., respectiv R. J. F. (Rein Juedisches Fett, în traducere: Grăsime evreiască pură).

Ulterior însă, s-a dovedit că iniţialele R.J.F. reprezentau o confuzie a iniţialelor R.I.F., al căror sens era Reichsstelle fuer Industrielle Fettversorgung (Autoritate de stat pentru aprovizionare cu grăsime industrială)…

Printre istoricii israelieni şi evrei care au demonstrat că este vorba despre un mit (nu minciună odioasă? n.a.), putem cita numele unor specialişti de vază în domeniul Holocaustului, precum Iehuda Bauer, Gitta Sereny, Walter Zeev Laquer, Deborah Lipstadt, Shmuel Krakowsky, Raul Hilberg.

O analiză ADN  facută de un laborator al Universităţii din Tel Aviv la cerea Institutului Yad Vashem din Ierusalim a demonstrat că acest săpun nu conţine nici un fel de grăsime.

Datorită războiului s-a creat o lipsă de grăsimi industriale. Urmarea a fost trecerea producţiei de săpun sub controlul statului. Denumita R. I. F., aceste iniţiale au fost imprimate pe fiecare bucată de săpun din această categorie. Acest săpun era de calitate inferioară şi a început să fie distribuit în lagăre, precum şi în ghetouri. (la ce mai folosea săpunul, dacă evreii urmau să fie exterminaţi ? n.a.)

Cert este că acest zvon a ajuns la urechea lui Heinrich Himmler, şeful S.S.-ului. Faptul nu i-a plăcut lui Himmler, deoarece însemna profanare de cadavre. (Hopa, pe asasin îl interesa profanarea ? n.a.) Prin urmare, el a ordonat arderea cadavrelor sau îngroparea lor imediată…

Unele depoziţii la Tribunalul Internaţional de la Nuernberg au afirmat existenţa unor asemenea fabrici. Unul dintre martori, Sigmund Mazur, a afirmat că grăsimi umane necesare producţiei de săpun ar fi fost separate de oase în cadrul Institutului Anatomic din Danzig. Ulterior însă, s-a constatat că nu putea fi vorba despre producerea de grăsimi în cantitaţi industriale, necesare producţiei de săpun.

Totuşi, unii intelectuali şi oameni politici au crezut (şi mediatizat în toată mass-media n.a.) în veridicitate faptului, fără a-l verifica, fără a fi istorici. Printre aceştia menţionăm pe scriitorul Ilya Ehrenburg si pe vânătorul de nazişti şi scriitorul Simon Wiesenthal.

Un prieten, istoricul Shimon Rubinstein, originar din Bârlad, mi-a povestit că tatăl lui a fost chemat la comunitatea evreiască din oraş, împreună cu alţi evrei, să cumpere săpun RIF. Comunitatea cumpărase întreaga cantitate aflată la un magazin din oraş, pentru ca acel săpun să nu fie folosit, pentru a nu fi profanată memoria evreilor ucişi.

Atunci când a venit acasă, a pus săpunul deoparte, afirmând că este săpun sfânt, făcut din evrei şi nimeni nu are voie să se atingă de el. După câţiva ani, probabil în 1946, săpunul a fost înmormântat la cimitirul evreiesc din oraş. De fapt, prima înmormântare a săpunului RIF în România a avut loc la Fălticeni. Au urmat alte asemenea înmormântări, ceremoniale, în alte oraşe. Îmi amintesc monumentul săpunului RIF de la cimitirul evreiesc din Galaţi, chiar la intrarea cimitirului… Un mit istoric…” (ACUM TV – 19.07.2009)

Un mit istoric ? Nu.  O minciună ordinară care nu a fost niciodată recunoscută de cercetătorul holocaustolog Elie Wiesel, Radu Ioanid şi comisiile lor ! O fetidă minciună pentru care nu şi-au cerut scuze omenirii niciodată !

 

 

 

Iata ce aflam de la Illinois Holocaust Museum & Education Center din S.U.A., despre mitul  propagandistic conform caruia germanii ar fi fabricat săpun din cadavre de evrei “:

 

 

“Istoricii seriosi ai Holocaustului nazist  spun că legendele despre folosirea de catre germani a corpurilor umane, sunt o inventie a propagandei franceze de  la începutul primului război mondial şi că zvonurile  privind folosirea cadavrelor de evrei,  au început sa circule cel mai  devreme în august 1942 .

Se  subliniază că nu a fost niciodata gasita nici macar o dovadă, care sa confirme existenta unor astfel de activitati, cum ar fi facturi de transport, dovezi fizice de la o fabrica, sau chitanţe legate de tranzacţiile cu acest tip de sapun.

Astfel de probe abundă pentru transferurile de păr şi aur dentar de provenienta umana.

Mai mult decât atât, aceste zvonuri, l-au deranjat pe  Heinrich Himmler, atunci cand la data de 30 noiembrie 1942, rabinul Stephen Wise din New York, a vorbit presei americane  despre zvonurile  privind folosirea de catre germani a corpurilor umane pentru fabricarea sapunului . Himmler i-a scris următoarele lui Heinrich Müller, şeful Gestapo-ului: “Amândoi ştim că există o creştere a mortalităţii în rândul evreilor pusi la muncă. Trebuie să-mi garantezi că toate cadavrele acestor evrei decedaţi, sunt fie arse ,fie îngropate la fiecare locaţie, şi că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu ele . Sa se faca  imediat anchete peste tot dacă au avut loc abuzuri [cu cadavrele] . SS sa notifice  fiecare abuz de acest fel.”

Cu toate acestea, peste ani, supravieţuitori ai Holocaustului au prezentat calupuri mici de culoare albastru-verde de sapun, susţinând că acestea au fost făcute din grăsime umană, deoarece  au fost ştampilate cu initialele RIF.

Aaron Breitbart, un cercetător senior la Centrul Simon Wiesenthal, a explicat că aceste initiale ar insemna  “Reich Industrie Fat.”. În lagăre, unii evrei au crezut că “I”,ar fi  fost “J” şi că acesta era initiala pentru”Juden”(in germana=evreu),rezultand ca RIF ar insemna  “Grăsime evreiască pură.”

Atunci când au fost analizate aceste mostre de sapun,nu a fost detectata nici o probă de ADN uman. Astfel, acuzaţiile privind săpunul inscriptionat  RIF s-au dovedit a fi fost un zvon, chiar dacă mulţi oameni au crezut la momentul respectiv ca asa ceva ar fi putut fi posibil.”

 

 

 

 

The Germans manufactured soap from Jewish bodies

 

Leading Holocaust scholars disavow the Nazi manufacture of soap, pointing to the fact that allegations about the Germans making soap from human bodies date back to French propaganda early in World War I and that specific claims regarding Jewish bodies began to surface as early as August 1942 in the concentration camps. They also point out that evidence that would prove it conclusively – such as shipping bills, physical evidence from a manufacturing plant, or receipts for economic transactions – has never been found. Whereas such evidence abounds for shipments of hair and dental gold removed from human bodies.

Moreover, these rumors also disturbed Heinrich Himmler, since the Nazis’ extermination plans demanded strict secrecy. On November 30, 1942, after hearing that Rabbi Stephen Wise of New York had mentioned the soap rumors to the American press ( November 24), Himmler wrote the following to Heinrich Müller, head of the Gestapo: In view of the large emigration movement of Jews, I do not wonder that such rumors come to circulate in the world. We both know that there is present an increased mortality among the Jews put to work. You have to guarantee to me that the corpses of these deceased Jews are either burned or buried at each location, and that absolutely nothing else can happen with the corpses at any location. Conduct an investigation immediately everywhere whether any kind of misuse [of corpses] has taken place of the sort as listed in point 1, probably strewn about in the world as a lie. Upon the SS-oath I am to be notified of each misuse of this kind.

Nevertheless, over the years, Holocaust survivors have presented small blue-green cakes of soap, claiming that they were made from human fat because they were stamped RIF. Aaron Breitbart, a senior researcher at the Simon Wiesenthal Center explains that this stands for “Reich Industry Fat.” However, in the camps, some Jews believed that the I was a J and that the acronym stood for “Pure Jewish Fat.” When analyzed, however, the bars turned up no evidence of human DNA. Thus, the RIF soap allegations were a rumor, even though many people believed it at the time.

 

Surse:

http://www.ilholocaustmuseum.org/pages/holocaust_misconceptions/65.php;

http://istoriaincomoda.wordpress.com