CE NATIONALITATE AVEA COMUNISMUL IN ANUL 1940 IN BASARABIA OCUPATA ?

Comunismul are naţionalitate. 1940

«(…) Pentru a ignora lupta antibolşevică din Basarabia au fost scrise tone de maculatură «istorică», turnate sute de filme «documentare» şi artistice, mobilizaţi pictorii, sculptorii, scriitorii, compozitorii, într-un cuvînt toţi care ar putea contribui la falsificarea organizată a unui adevăr istoric.

Şi nu e de mirare, că după 1989 nimeni dintre aceşti «corifei ai culturii şi ştiinţei» n-a fost tras la răspundere pentru încercarea de a îndobitoci un popor întreg , deoarece spălarea creerului nu este considerată o crimă. Păcat. Nimănui nu i s-a retras titlul ştiinţific, iar lucrările de acest gen n-au fost examinate de o comisie nepărtinitoare pentru a le clasifica la erori grave asupra adevărului istoric. Şi cred că nu e corect.

De ce un inginer, dacă a construit o casă,care s-a prăbuşit este tras la răspundere, de ce un farmacist, dacă a eliberat un medicament netestat este tras la răspundere, iar un istoric, un scriitor etc.., care a scris minciuni în scopul justificării unei ocupaţii străine nu sunt aduşi în faţa justiţiei?

Fără îndoială, că au existat şi astfel de oameni care s-au bucurat mult şi au susţinut venirea sovieticilor peste noi. Aceştea au fost o bună parte din reprezentanţii minorităţilor naţionale din Basarabia.

În toate perioadele istorice, ei au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor, au făcut front comun pentru a-şi impune interesele asupra majorităţii naţionale. Şi, ca să nu fiu numai cu vorba, vă dau cîteva nume de luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia şi locul de bastina al acestora, naţionalitatea n-o mai indic în speranţa ca vă veţi descurca şi singuri:

A.S. Krusser (1893-1919)
Ivan Ivanovici Radcenco (1874-1942) născut în or.Konotop, regiunea Cernigov
Semion Grigorievici Roşali (1896-1917) născut în Petersburg
Ivan Fedorovici Fedico (1897-1939) născut în satul Hmeliovo, gubernia Poltava
Daniil Semionovici Ridel (1884-1933) din Corneşti, Bălţi
Samuil Samuilovici Bantke (1898-1937) din Chişinău
Piotr Ivanovici Baranov (1892-1933) din Petersburg
Evghenii Mihailovici Venedictov (1895-1918) nascut în or. Melenchi, gubernia Vladimir
Gaspar Karapetovici Voscanov (1886-1937)
Ilia Ivanovici Garcavîi (1888-1937) din s. Musiencovo, gubernia Ecaterinoslav
Filip Iacovlevici Levinzon (1893-1937) din or. Orhei
Mihail Livovici Meerson (1893-1918) din Chişinău
Iacov Denisovici Melioşin (1884-1918) din s. Polavscoie, gubernia Reazani
Fedor Ivanovici Rogov (1885-1958) născut în s. Iamscaia, gubernia Kursk
Asen Vasilievici Hristiev (1884-1924) născut în or. Sofia (Bulgaria)
Iosif Isaacovici Badeev (1880-1937) din or. Orhei
Samuil Marcovici Bubnovschii (1902-1937) din Chişinău
Vasilii Dementievici Gherasimenco (1902- 1972) nascut în s. Nestaita , gubernia Herson
Serghei Victorovici Krivoşeev (1904-1971) născut în s. Novo-Grigorievca, raionul Pavlodar, regiunea Dnepropetrovsk
Ivan Polievchevici Malinin (1904-1942) născut în s. Zasuhino, gubernia Tveri
Ivan Semenovici Fadeev (1913) născut în s. Nababino, regiunea Novosibirsk
Andrei Ivanovici Cliuşnikov (1896-1924) din gubernia Reazan
Haia Nahmanovna Livşiţ (1903-1929) din Basarabia
Israel Marcovici Morghenştein (1903-1941) din Soroca
Alexandr Borisovici Rubinştein (1883-1941) din Chişinău
Solomon Samuilovici Timov (1898-1943) din Rezina
Abram Naumovici Talmazan (1901-1941) probabil din s. Talmaz (deoarece este binecunoscut faptul, că mulţi conaţionali ai respectivului, motivaţi de diferite scopuri, luau numele localităţii din părţile locului – Chişinevskii, Benderskii, Beliskii, Maşcauţan etc.)
Ivan Fiedorovici Şimcov (1892-1961) din s. Pocrovscoe, regiunea Herson ş.a.m.d.

Unii cititori ar putea fi şocaţi de nume cunoscute, pe care anterior îi considerau originari din Moldova, să zicem, Fedico, Venedictov, Melioşin , poate nu cunoşteau precis locul de baştină , dar îi considerau de pe ici –colea Străşeni sau Nisporeni.

Nu fraţilor – sunt din gubernii respectiv, Poltava, Vladimir şi Reazan. Dar faptul, că sunt consideraţi «de-ai noştri» este meritul mecanismului de propagandă sovietic, care a făcut tot pentru ca să credem astfel prin intermediul şcolii, cărţilor, filmelor, metodelor draconice de falsificare a adevărului. Probabil, că omul nostru este uşor de dezorientat şi manipulat. (…)

Adevărul este că pe tot parcursul istoriei acestui petic de pămînt, rupt din trupul Moldovei, minorităţile naţionale avînd ca sprijin imperiul ţarist, apoi cel sovietic, unele structuri oculte internaţionale, au gospodărit, au impus băştinaşilor interesele sale şi un sistem social-politic, juridic şi cultural străin românilor din părţile locului. Au depus un efort considerabil ca să lichideze tot ce e naţional în Basarabia, iar atunci cînd era dificil de făcut acest lucru, măcar să schimonosească.

A fost schimonosită istoria cu peniţa celor veniţi şi a multor cozi de topor, a căror strămoşi au venit ceva mai inainte.

Numai legenda despre holocaust în Basarabia şi Transnistria cîte aberaţii conţine. Dacă să te cobori la nivelul minciunii «ştiinţifice poţi crede, că ostaşii români lucrau zi şi noapte la camerele de gazare şi cuptoare, băgînd cu lopata în cuptoare reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale. Chiar şi istoricii, care nu au călcat niciodată la vreo arhivă, ştiu, că în Basarabia şi Transnistria n-au fost nici odată camere de gazare, crematorii sau laboratoare, în care s-ar fi făcut experienţe pe corpuri umane!… Se joacă de-a istoria!

Sunt luate datele recensămîntului din ajunul războiului din România şi se «constată» că pînă în 1944 au fost omorîţi atîţea sau atîţea, trecînd cu vederea că în ajun de război majoritatea celor despre care este vorba, s-au retras în URSS, iar cu venirea ruşilor în 1944 au poposit şi ei din nou. Ridicaţi domnilor documentele de arhivă din perioada 1944-1955 ale Consiliului de Miniştri al RSSM, Sovietului Suprem al RSSM, documentele de arhivă ale CC al PCM şi comitetele raionale ale PCM, documentele CC al ULCTM şi ale comitetelor raionale ale ULCTM şi vă veţi convinge că în RSSM respectiva minoritate după război avea aproximativ 48% din toate posturile de conducere din RSS Moldovenească, începînd cu NKVD, finanţe, procuratură, judecătorie, medicină, transport, cultură şi terminînd cu depozitele cu bunuri materiale.
De unde s-au luat aceştea, domnule? Parcă ziceaţi că i-au omorît călăii români! şi dacă i-au omorît unde le sunt mormintele, osămintele?

Şi de ce tocmai acuma v-aţi «amintit» de aşa numitul holocaust ? În anii 50-60-70-80 nu ştiaţi despre aceasta? Aţi tăcut 60 de ani şi acum, cînd Germania deja s-a achitat, vreţi să vă mutaţi la «robinetul» valutar al României? Apoi Poloniei? Cine-i la rînd? Nu domnilor! Asta nu-i istorie, ci o şmecherie sionistă! O metodă de a lui Iuda de a face bani! Cel puţin în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc nici un holocaust în perioada 1939-1944! Am declarat despre acest lucru încă în 2005 în presă. Alături de alţii au fost omorîţi şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, inclusiv din cea cu pricina, dar în majoritatea cazurilor pentru implicare activă de partea bolşevicilor.

În lagăre sau ghettouri nimereau nu după naţionalitate, ci după infracţiunea comisă. Anume din acest motiv, în lista celor condamnaţi erau tot soiul de borfaşi, speculanţi, sectanţi, criminali ordinari şi duşmani politici activi ai Statului român. (…)

Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au «intrat» (de citit ocupat-A.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în «Lista Centrului de partid», aruncat pe teritoriul Moldovei de autorităţile sovietice, din nouă persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus ,un ucrainean şi un «moldovean» pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau:
Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe al RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), «aruncat» cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici

Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – A.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici

Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română

Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or.Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană

Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei «Moldova Socialistă», care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna

Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei «Moldova Socialistă» din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi «s-au retras» în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost «aruncaţi» în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei ! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei, unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsk. (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N.Salogor din 27.06.1946, adresată ministrului KGB a RSSM, Mordoveţ.)

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la «lupta în ilegalitate» împotriva statului român. Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă.

Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau getourile din Basarabia şi Transnistria şi lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii! În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare în care se făceau diferite experienţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva. (…)»

Sursa: mazarini.wordpress.com

Petitie pentru Basarabia. Declaraţia grupului de iniţiativă „Anul 1812”.Crearea Grupului de actiune 365 de zile pentru Basarabia

Petitie pentru Basarabia. Declaraţia grupului de iniţiativă „Anul 1812”

 

Declaraţia grupului de iniţiativă „Anul 1812”

După proclamarea Independenţei în anul 1991, specificul evoluţiei Republicii Moldova a fost confruntarea sistematică cu probleme de identitate naţională şi statală. Situaţia aceasta este determinată de particularitatea evoluţiei spaţiului dintre Prut şi Nistru în cei 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 16 (28) mai 1812, încheiat între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, partea de răsărit a Principatului Moldovei a fost anexată de către Rusia ţaristă, încălcându-se atât angajamentele părţii suzerane, cât şi a celei protectoare. Acest rapt a întrerupt procesul de dezvoltare firească în cadrul etnic şi cultural românesc a populaţiei din stânga Prutului, prin impunerea unui model străin de dezvoltare.

Timp de peste un secol, autorităţile ţariste au promovat între Prut şi Nistru o politică de izolare etnică şi culturală, de deznaţionalizare şi rusificare, ceea ce a împiedicat participarea plenară a Basarabiei la procesul de modernizare şi dezvoltare naţională pe care l-a traversat poporul român alături de celelalte popoare din Europa.

Ca urmare a dezmembrării Imperiului ţarist şi în baza dreptului istoric şi de neam, precum şi a dreptului popoarelor la autodeterminare, Basarabia s-a desprins de Imperiul Rus, prin crearea, la 2 decembrie 1917, a Republicii Democratice Moldoveneşti, prin proclamarea Independenţei la 24 ianuarie 1918 şi, prin votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, s-a unit cu România. Astfel, s-a declanşat procesul de reintegrare a Basarabiei în spaţiul identitar, politic, spiritual şi economic românesc şi european. Una din consecinţele acestui act istoric a fost salvarea populaţiei din Basarabia de ororile regimului totalitar comunist sovietic.

Dezvoltarea firească în cadrul teritoriului naţional a fost întreruptă de Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939 şi reanexarea Basarabiei la 28 iunie 1940 de către URSS, proces care a continuat politica imperială şi colonială rusă faţă de teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Politica promovată de autorităţile sovietice de dezmembrare a României a continuat prin divizarea Basarabiei şi crearea în 1940 a unei construcţii statale artificiale – RSS Moldovenească, continuatoarea RASSM, instituită de regimul sovietic în 1924 în stânga Nistrului – şi crearea unei identităţi naţionale „moldoveneşti” distincte de cea română. Prin această politică, Uniunea Sovietică a amplificat procesul de alienare identitară, lingvistică, naţională şi ecleziastică a populaţiei dintre Prut şi Nistru, proces care îşi are originile în anul 1812.

Aceste politici imperiale au fost evaluate şi condamnate prin Hotărârea Parlamentului RSS Moldova din 23 iunie 1990 şi prin Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991.

Pornind de la dorinţa firească de restabilire a adevărului istoric, prin prezenta Declaraţie anunţăm crearea grupului de iniţiativă „Anul 1812”, care îşi propune să încurajeze elaborarea şi publicarea de monografii, studii şi documente, să contribuie la organizarea de manifestări cultural-ştiinţifice şi să iniţieze dezbateri publice în spaţiul mediatic pe această temă.

Declaraţia rămâne deschisă pentru a fi semnată de instituţii academice şi culturale, organizaţii non-guvernamentale, uniuni de creaţie şi persoane particulare.

Facem apel către mass-media să contribuie la mediatizarea iniţiativei noastre.

Grupul de iniţiativă:

Alexandru MOŞANU, dr. hab. în istorie, prof. universitar, membru de onoare al Academiei Române;

Andrei EŞANU, dr. hab. în istorie, prof. universitar, academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

Constantin TĂNASE, director, „TIMPUL de dimineaţă”;

Demir DRAGNEV, dr. hab. în istorie, prof. universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

Mihai TAŞCĂ, dr. în drept, cercetător ştiinţific;

Gheorghe NEGRU, dr. în istorie, conf. universitar, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova;

Ion NEGREI, istoric, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova;

Octavian ŢÂCU, dr. în istorie, conf. universitar;

Vlad MISCHEVCA, dr. în istorie, conf. cercetător;

Gheorghe PALADE, dr. în istorie, conf. universitar.

Chişinău, 15 mai 2011

Grupului de iniţiativă „Anul 1812”

Semneaza aici si promoveaza aceasta Petitie

Istoricul si jurnalistul George Damian a raspuns apelului prin crearea Grupului de actiune 365 de zile pentru Basarabia

Sursa:Victor Roncea Blog

Anul 1812 si consecintele sale nefaste pentru romanii basarabeni

 

O gubernie rusească tipică, în doar 16 ani

Bucuria ruşilor cu privire la noua lor acaparare a fost exprimată de tarul Alexandru I într-un manifest semnat la 5 august 1812,  care spunea negru pe alb ca: „Această parte, dăruită nouă de Dumnezeu, a adus Imperiului Rus câştiguri însemnate, încorporând în hotarul său un teritoriu roditor şi cu populaţie numeroasă…”.

Confruntându-se iniţial cu un exod al populaţiei peste Prut, ruşii au recurs la şiretlicuri şi promisiuni. Guvernul ţarist a promis băştinaşilor că vor putea aplica în continuare legile locale şi întrebuinţa limba maternă, că vor fi păstrate privilegiile boierimii şi că vor fi acordate facilităţi materiale şi sociale tuturor basarabenilor.

Astfel, localnicii, dar şi cei stabiliţi în Basarabia după 1812, au fost scutiţi pentru un termen de trei ani „de orice impozit personal sau agricol către stat”. După expirarea acestui termen, însă, printr-un Regulament al Consiliului de Miniştri al Rusiei basarabenii au fost supuşi aceloraşi impozite pe care le plăteau pe timpul dominaţiei otomane.

Tot prin Decret Imperial, în 1816, basarabenii au fost absolviţi de recrutare în armată pentru un termen nedeterminat, aceasta durând până la 1873.

Autorităţile ruse s-au preocupat de organizarea administraţiei noului teritoriu, scopul principal fiind excluderea totală a vechilor rânduieli. La 23 iulie 1812, imperiul impune o administraţie provizorie, iar la 2 februarie 1813 a instituit un guvern al provinciei.

 În pofida unor aparenţe, potrivit cărora basarabenii prevalau numeric, în această structură, posturile-cheie erau ocupate de ruşi.

Un şiretlic a fost şi numirea, la 23 iulie 1812, a moldoveanului Slacral Sturza la cârma provinciei, înlocuit un an mai târziu de către un general rus. De menţionat că Slacral Sturza a fost singurul guvernator dintre băştinaşi, în cei 106 ani de anexare.

Regulamentul de organizare a Basarabiei din 1818 acordă Basarabiei un statut aparte în cadrul imperiului, însă de scurtă durată. În 1823, Consiliului Suprem al Basarabiei i se ridică funcţiile de instanţă supremă de judecată, iar prin Regulamentul din 1828 aşa-numita autonomie a Basarabiei este lichidată. La nici doar 16 ani de la anexare, Basarabia devenea o gubernie tipică rusească…

Consecinţele economice, demografice şi culturale.

AGRICULTURA.

 După 1812, economia basarabeană avea un caracter colonial, fiind subordonată intereselor imperiale. Cerealele, fructele, strugurii şi vinurile, în mare parte, se exportau în Rusia. Deşi în rândul ţărănimii se resimţea permanent lipsa de pământ, chiar şi după înfăptuirea reformei agrare, în anii ’60-’70 ai sec. XIX, o mare parte din suprafaţa arabilă rămânea nelucrată.

La 1875, potrivit datelor de arhivă, doar 38% din suprafaţa agricolă era cultivată, restul rămânând puţin explorată, destinată creşterii vitelor.

Vinurile basarabene erau importate de negustori şi intermediari la un preş redus şi vândute în Rusia ca vinuri din străinătate.

DEMOGRAFIA.

 Regimul ţarist a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajând pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populaţie alogenă: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, nemţi etc. Recensământul din 1897 atestă între Prut şi Nistru circa 2 mln. de locuitori.

Românii (moldovenii) alcătuiau 47,58%, ucrainenii – 19,62%, evreii – 11,79%, ruşii – 8,05%, bulgarii – 5,33 %, găgăuzii – 2,88%. În realitate, populaţia românească depăşea 50%, deoarece criteriul pus la baza recensământului – limba vorbită – nu a permis o evaluare corectă.

Dar şi în această situaţie este evidentă reducerea simţitoare, cu peste 30%, a proporţiei populaţiei româneşti.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL.

Sistemul de învăţământ instalat era unul străin, rusificat, dirijat după legislaţia ţaristă. Majoritatea intelectualităţii, pregătită în universităţile ruseşti, era din rândurile populaţiei alogene. Nivelul ştiinţei de carte a populaţiei româneşti era extrem de scăzut.

 Recensământul din 1897 arată că doar 10,5% dintre bărbaţi şi 1,7% dintre femei ştiau carte. După gradul de alfabetizare, românii ocupau penultimul loc printre etniile din gubernie, depăşindu-i doar pe ţigani.

LIMBA ROMÂNĂ.

Înlesnirile privind utilizarea limbii române în învăţământ, biserică şi administraţie, acordate de către regimul ţarist, au fost de scurtă durată. După 1828 – treptat, dar cu insistenţă – autorităţile coloniale au exclus limba română din instituţiile statului, din învăţământ şi biserică.

Doar prin încălcarea legislaţiei, ameninţaţi de persecuţii, unii intelectuali din şcoli şi preoţi în biserici menţineau limba română şi promovau valori ale culturii naţionale.

Politica de rusificare a fost promovată cu intransigenţă în special după constituirea statului român modern, în urma Unirii din 1859. Autorităţile invocau aşa-zisul „pericol al influenţei româneşti în Basarabia”, persecutând orice revendicare cu caracter naţional-cultural.

NOBILIMEA.

Nobilimea basarabeană (boierimea) s-a diminuat ca număr şi ca factor de influenţă culturală asupra păturilor largi ale populaţiei.

Prin legislaţie şi numiri în funcţii, autorităţile ţariste au urmărit să integreze boierimea autohtonă în categoria dvorenimii, dominându-i astfel caracterul naţional. O mare parte a boierilor români din Basarabia au plecat peste Prut, menţinându-şi iniţial moşiile de până la 1812.

Altă parte, treptat, s-a ruinat, aşa încât la centenarul anexării Basarabiei doar 30% erau nobili autohtoni „din viţă”, cum se spunea. Majoritatea – 65% – nobililor basarabeni deveniseră dvoreni prin îndeplinirea funcţiilor de stat (cinovnici înnobilaţi) ori erau proveniţi din Rusia. Aceştia, ostili intereselor naţionale, determinau deciziile adunării nobiliare.

Astfel, în momentele decisive, românii basarabeni au avut doar câţiva boieri care, prin pregătirea intelectuală şi convingeri naţionale, le-au apărat interesele în faţa regimului de opresiune. Menţionăm în acest sens pe L. Catargi, V. Kalmuţki, M. Hashaş, N. Casso, V. Stroescu, P. Gore ş.a.Mihai Taşcă, dr. în drept.

Gheorghe Palade,dr. în istorie,conf. universitar.

Sursa: timpul.md