CINE SUNT AROMÂNII ?

 

Aromani in port popular  

 

 

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro.

Zici mai usor aspun, decat spun,aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor dearomani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei –, acestia, deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/ ”Aromanii”.

 Eminescu, insa, in numeroase articole din Timpul, le-a zis numaimacedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc.

Marele poet a vrut, se vede, sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia.

 Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi.

Un miracol ca vorbesc si acum o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu etc.

 

Ce limba vorbesc aromanii?

 

Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armanlai/ ramañilai zburim limba armaneasca/ramaneasca! 

Din aceasta propozitie doar vocabula “zburim” (“vorbim”, de la sl. suboru, ramas in dacoromana doar in sobor (adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in Romania:Noi aromanii/ romanii vorbim limba aromaneasca/ romaneasca. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Romane scrie in acest sens: “Limba aromanilor este aromana”, in sensul calimba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba.

 De altfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putand disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare.

Apropo de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu, de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii.

El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromane din Balcani), atunci cand nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.

Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.

Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor:limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin? Si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie “Shaguna” iar aromanii trebuie sa se scrie “armanjilji”, si… “njic”? in loc de armañilai, si ñic (aromanii si mic).

Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dansii !

 

 

 

Mitropolitul Andrei Saguna, un aroman care si-a  legat viata de cea  a  romanilor  ardeleni.

 

Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu. Sa le luam pe rand. Masa aromanilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale Romaniei, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti romani aproape conspirativ, bineinteles ca se stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic corect.

Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor romanesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, odata cu transformarea Romaniei intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica.

Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei ca nu sunt romani, de vreme ce Romania i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i romani! Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?” Si, de aici pana la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromanii, nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas.

Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul ! Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromanii (“kuto-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizati pe vremea ocupatiei romane.

Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosi !

Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisa…). Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec. Pe cine sevesc insa keramopoliotii, aromani de astazi, oameni cu carte, totusi… dar cu interese egoiste, personale?

Din pacate, acest curent – ca aromanii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea “fundamentalisti” aromani ce au facut studii in limba romana, chiar studii universitare!

Din generatia varstnica, instruiti in scolile romanesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta romaneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Romanie pana in primul razboi mondial. Numai ei, “fundamentalistii” vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o… “minoritate”, ca toate minoritatile!

Oare, sa nu stie acestia din urma ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba romana, dar si istoric al aromanilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul romanesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.

Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor romanilor, inclusiv aromanii !

Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre.

Care i-au socotit, fireste, romani pe aromani. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida “interpretare” a originii si limbii aromanilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromanilor, poporului roman nu!

Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramane argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromanii. Limba esential romaneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu.

In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromanii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba romana:

“Citez in privinta aceasta – subliniaza marele lingvist – cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata”.

 Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand “Dimandarea Parinteasca” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromani) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic romanesc: “Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa…” si: “Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului…” etc. |ntre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!

Aromanii, prin urmare, sunt romani si vorbesc un dialect romanesc. Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

 

 

Hristu Candroveanu

 

 

 PENTRU VIDEO, CLICK PE LINKUL DE JOS:

Identitatea si cultura aromanilor

 

 

Intre dialectele limbii romane, dupa cel dacoroman vorbit de romanii nord-dunareni, al doilea ca importanta, tinand cont de numarul vorbitorilor, este cel aroman.

Urmeaza cel meglenoroman, pastrat in unele localitati din Dobrogea, precum si in Bulgaria, R.Macedonia, Albania, Turcia, si cel istroroman,in peninsula Istria din Croatia, care este  pe cale de disparitie.

 De vreo cativa ani incoace, se vehiculeaza ideea ca aromana ar fi o limba diferita de romana, dar argumentele care se aduc pentru sustinerea acestei diferentieri se dovedesc a fi politice, nicidecum stiintifice.

In acest sens, dacoromanii nu au ce-si reprosa. Primii lingvisti care au atras atentia ca dialectul aroman apartine limbii romane au fost straini, printre care specialisti desavarsiti ca J. Thunmann, profesor la Universitatea din Halle, precum si Fr. Miklosich, si mai ales Gustav Weigand.

Apoi, aromani de seama, ca Th. Capidan, aromanist, balcanolog si slavist, Tache Papahagi, care a realizat cel mai bun dictionar aroman etc. De altfel, cei mai multi aromani se considera romani adevarati, si, de-a lungul istoriei si-au dovedit cu prisosinta atasamentul pentru Romania. In mare parte, cei de la noi se afla actualmente in Dobrogea si sunt originari din Grecia, Bulgaria, Macedonia-Skopie, Turcia europeana.

Au emigrat in mare numar, intre anii 1920-1940, in judetele Caliacra si Durostor, zona numita Cadrilater, iar din 1940, odata cu cedarea acestei regiuni Bulgariei, s-au refugiat in localitati din Romania, indeosebi din judetele Constanta (Cobadin, Ramnic de Jos, Colilia, Sinoe etc.) si Tulcea (Beidaud, Ceamurlia de Sus, Camena, Panduru, Lastuni-Hagilar, Testemel-Vasile Alecsandri, Randunica-Congaz etc.).

Nu inceteaza sa le popularizeze istoria si cultura cercetatorul Tanase Bujduveanu, in numeroase volume. El insusi aroman, autorul subliniaza mereu apartenenta acestora la neamul romanesc. Iata ce scrie intr-un recent volum, “Etnografie balcanica / Aromanii din Dobrogea”: “Operele marilor cercetatori romani, D. Bolintineanu, T. Burada, Nicolae Iorga, Sextil Puscariu, Ovid Densusianu, Theodor Capidan, Tache Papahagi, P. P. Panaitescu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan si a multor altora mentioneaza ca graiul si istoria aromanilor sunt mereu prezente ca parte de nedespartit a istoriei si limbii romane.”

Rezistenta anticomunista din Dobrogea

Acelasi autor a publicat si o excelenta monografie, “Aromanii din Camena”, unde, printre altele, se afla si pretioase informatii despre puternica miscare de rezistenta anticomunista a oamenilor pomeniti in titlu. Grupurile de rezistenta din Nordul Dobrogei au fost conduse de fratii aromani Nicolae si Dumitru Fudulea, din localitatea Stejaru, iar cele din Sud de Gogu Puiu.

Printre localitatile angrenate in miscarea de rezistenta anticomunista s-a aflat si Camena. Iata ce scrie mai departe Tanase Bujduveanu: “Mijloacele de opresiune ale Securitatii au dat un bilant deosebit de trist: oameni impuscati, tarani aruncati in inchisori, condamnati la munca silnica, altii executati etc. Din 1949 Securitatea trecea la masuri de exterminare a rezistentei anticomuniste. O parte din ascunzatorile miscarii de rezistenta se aflau in zone apropiate de Camena, Ceamurilia de Sus.

In luna ianuarie a anului 1949 are loc in localitatea Camena, in locuinta lui Nicolae Caraman, o prima intalnire condusa de fratii Fudulea, Gogu Puiu si Iancu Beca, cu alti aromani din sat, la care participa Costea Economu, Dinca Patasa, Vasile Chehaia si altii.

S-au discutat probleme ale rezistentei avand speranta caderii in viitor a regimului comunist. Pana in primavara mai au loc inca trei intruniri ale miscarii de rezistenta organizate de Nicolae Hasoti, Iancu Beca, fratii Fudulea. Discutiile s-au axat pe actiunile miscarii de rezistenta si posibilitatile de sustinere cu bani si alimente de catre locuitorii satului Camena.

Din vara anului 1949, au loc valuri de arestari prin satele dobrogene inclusiv in Camena. Nu departe de localitate, in satul Panduru, conducatorii miscarii de rezistenta se reunesc si isi exprima dezamagirea fata de slaba reactie a Occidentului la actiunile lor anticomuniste”.

Cum s-a intamplat peste tot in tara, Securitatea a reusit sa decapiteze miscarea de rezistenta, arestand si condamnand la moarte numerosi luptatori anticomunisti. Asasinatele nu mai conteneau, spaima si teroarea domina satele dobrogene.

Membrii grupului din Camena au fost condamnati la ani grei de temnita. Domiciliul fortat s-a impus multor familii, considerate oponente ale autoritatilor comuniste. Multi istorici au observat, cercetand documentele, ca la rezistenta anticomunista din tara noastra, cea mai lunga din tarile est-europene, au participat numai romani, nu si minoritari.

 In acest sens, informatiile de mai sus constituie inca un argument in favoarea apartenentei totale a aromanilor la poporul roman. Oamenii din Camena merita, desigur, toata admiratia. In afara istoriei lor recente, ni se mai prezinta si viata lor religioasa, obiceiurile, arta populara si gastronomia, ilustrate cu fotografii revelatoare.

Raspanditi in toata Peninsula Balcanica, aromanii au avut de-a face cu mari personalitati straine, in trecere pe acolo, cum aflam din volumul “Aromanii si lordul Byron”, si au contribuit, adeseori decisiv, la inflorirea unor importante lacasuri de cult, cum aflam din volumul “Aromanii si manastirile Meteora”, semnate de acelasi autor.

CITITI SI:

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/02/09/cine-sunt-aromanii/

 

 Sursa: basarabia91.net

 Dragoș Galbur -  Cultura și identitatea românilor