Pactul Ribbentrop-Molotov, Nota ultimativă sovietică (26 iunie 1940), Răspunsurle Guvernului Român (27 şi 28 iunie 1940)

 

 23 august 1939, s-a semnat trădarea neamurilor creştine numită Pactul Ribbentrop-Molotov.

Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au fost asasinati de catre hoardele bolsevice  !

Din pacate, pentru zeci de milioane de oameni, traind in Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Ungaria, ceea ce au hotarat cativa politicieni, initial Hitler si Stalin, in 1939, ulterior Churchill, Roosevelt si, din nou, Stalin, in 1945, dintr-o simpla trasatura de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generatii, intre 1945 si 1989.

Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si URSS, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat, in cadrul unor convorbiri strict confidentiale, problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:

 

“PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939.

 

Stalin si Ribbentrop isi strang mainile…

“Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:1. In cazul unei transformari teritoriale si politice in teritoriile apartinand statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atat ale Germaniei, cat si ale URSS-ului. In acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele parti.

2. In cazul unei schimbari teritoriale si politice a teritoriilor apartinand statului polonez, sferele de interese, atat ale Germaniei, cat si ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia raurilor Narev, Vistula si San. Problema daca interesele ambelor parti considera ca mentinerea unui stat polonez este de dorit si modul in care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvata in mod definitiv numai in cursul desfasurarii evenimentelor politice ulterioare. In ambele cazuri, cele doua guverne vor rezolva aceasta problema pe calea unei intelegeri prietenesti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estica, partea sovietica accentueaza interesul pe care-l manifesta fata de Basarabia. Partea germana isi declara dezinteresul politic total fata de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov.”

Asa cum se poate observa, important pentru destinul Romaniei este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se da mana libera lui Stalin sa opereze pe harta Europei de est. Bazandu-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului Romaniei:

NOTA ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

In anul 1918, Romania, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcand prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata in principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana (???-n.r.).

Uniunea Sovietica nu s-a impacat niciodata cu faptul luarii Basarabiei cu forta, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singura data si deschis in fata intregii lumi.

Acum, cand slabiciunea militara a URSS a ramas in domeniul trecutului, iar situatia internationala care s-a creat cere rezovlare rapida a chestiunilor mostenite din trecut, pentru a pune in fine bazele unei paci solide intre tari, URSS considera necesar si oportun ca-n interesul restabilirii adevarului sa paseasca impreuna cu Romania la rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic considera ca chestiunea intoarcerii Basarabiei este legata in mod organic cu chestiunea transmiterii catre URSS a acelei parti de Nord a Bucovinei a carei populatie este legata in marea sa majoritate cu Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice, cat si prin comunitatea de limba si compozitiune nationala.

Un astfel de act ar fi cu atat mai just cu cat transmiterea partii de Nord a Bucovinei catre URSS ar putea reprezenta, este drept ca numai intr-o masura neinsemnata, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuita URSS si populatiei Basarabiei prin dominatiunea de 22 de ani a Romaniei in Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al Romaniei:

1. Sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Sa transmita Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata (care a fost trimisa a posteriori-n.r.).

Guvernul sovietic isi exprima speranta ca Guvernul roman va primi propunerile URSS si ca acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pasnica conflictul prelungit dintre URSS si Romania.

Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.”

Asadar, in aceasta nota se abordeaza problema frontierei dintre Romania si URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei harti care a fost transmisa ulterior.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului roman o nota care a fost remisa la 26 iunie 1940, seara, de catre Excelenta Sa domnul Molotov, Presedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice si Comisar al Poporului pentru Afacerile Straine, Excelentei Sale domnul Davidescu, Ministrul Romaniei la Moscova.

Fiind insufletit de aceeasi dorinta ca si Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea sa produca o neintelegere intre URSS si Romania, Guvernul Regal declara ca este gata sa procedeze imediat, si in sprijinul cel mai larg la discutiunea amicala si de comun acord a tuturor propunerilor emanand de la Guvernul sovietic.

In consecinta, Guvernul roman cere Guvernului sovietic sa binevoiasca a indica locul si data ce doreste sa fixeze in acest scop. De indata ce va fi primit un raspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul roman isi va desemna delegatii si nadajduieste ca conversatiile cu reprezentantii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat sa creeze relatiuni trainice de buna intelegere si prietenie intre URSS si Romania.”

Este evident faptul ca Guvernul Romaniei nu a raspuns punctual la propunerile sovietice, incercand sa castige timp. Din aceasta cauza, Guvernul sovietic trimite Guvernului Romaniei o “NOTA ULTIMATIVA din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS considera raspunsul Guvernului Regal al Romaniei din 27 iunie ca imprecis, deoarece in raspuns nu se spune direct ca el primeste propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neintarziat Basarabia si partea de Nord a Bucovinei. Insa cum Ministrul Romaniei la Moscova, domnul Davidescu, a explicat ca raspunsul mentionat al Guvernului Regal al Romaniei inseamna accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind aceasta explicatie a domnului Davidescu, propune:

1. In decurs de 4 zile, incepand de la ora 14,00, dupa ora Moscovei, la 28 iunie, sa se evacueze teritoriul Basarabiei si Bucovinei de trupele romanesti.

2. Trupele sovietice in acelasi timp sa ocupe teritoriul Basarabiei si partea de Nord a Bucovinei.

3. In decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice sa ocupe urmatoarele puncte: Cernauti, Chisinau, Cetatea Alba.

4. Guvernul Regal al Romaniei sa ia asupra sa raspunderea in ceea ce priveste pastrarea si nedeteriorarea cailor ferate, a parcurilor de locomotive si vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, intreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Sa numeasca o comisie alcatuita din reprezentanti ai Guvernelor roman si al URSS, cate doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor in litigiu in legatura cu evacuarea armatei romane si institutiilor din Basarabia si partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insista ca Guvernul Regal al Romaniei sa raspunda la propunerea sus-mentionata nu mai tarziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei).”

In aceasta nota nu se mai discuta de frontierele dintre cele doua tari, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei si Bucovinei de catre armata romana.

Prins intr-un cleste si abandonat de aliatii traditionali, Guvernul Romaniei ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinte nefaste pentru milioane de romani si va pecetlui soarta tarii pentru urmatoarea jumatate de secol.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940
Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic.

Guvernul roman ar dori totusi ca termenele de la pct. 1 si 2 sa fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la indeplinire in 4 zile din pricina ploilor si inundatiilor care au stricat caile de comunicatie.

Comisiunea mixta, instituita la pct. 5, ar putea discuta si rezolva aceasta chestiune. Numele reprezentantilor romani in aceasta comisiune vor fi comunicate in cursul zilei.”

Trebuie evidentiat ca in acest raspuns Guvernul Romaniei nu recunoaste nici o frontiera, el se refera in exclusivitate la faptul ca “se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”.

* Rezumand notele utlimative sovietice, rezulta ca problema frontierei romano-sovietice a fost enuntata in nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociata si Guvernul Romaniei nu s-a pronuntat cu privire la aceasta chestiune.

* La data de 12 septembrie 1944, Guvernul roman semneaza Conventia de armistitiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: “Se restabileste frontiera de stat intre URSS si Romania, stabilita prin Acordul sovietico-roman din 28 iunie 1940.”

* Tratatul de pace incheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 intre Romania si URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelanda, Ucraina si Uniunea Sud-Africana stipuleaza la art. 1: “Frontierele Romaniei, indicate pe harta anexata tratatului de fata (anexa 1) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941, cu exceptia frontierei romano-ungare, care este definita la art. 2 al tratatului de fata”.

 

 

Cum arata imparteala la masa talharilor

 

Iata, prin urmare, ca frontierele actuale ale Romaniei sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o nota ultimativa trimisa de catre Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul Romaniei n-a dat niciodata nici un raspuns.

“Declaratia Parlamentului Romaniei privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra”, adoptata la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, precizeaza:

“In numele Poporului Roman, Parlamentul Romaniei condamna acest pact ca fiind ab initio nul si neavenit. Tot astfel trebuie sa fie considerata si consecinta directa a acestor intelegeri secrete dintre Stalin si Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 si 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Hertei, impotriva vointei populatiei din aceste stravechi teritorii romanesti, actiune care a reprezentat o incalcare brutala a suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a Romaniei”.

La 24 decembrie 1989, Congresul Deputatilor Poporului din URSS a condamnat “semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939…, a altor intelegeri secrete cu Germania” si a recunoscut ca acestea sunt “din punct de vedere juridic, lipsite de temei si de valabilitate, din momentul semnarii lor”, venind “in contradictie cu suveranitatea si independenta unor state terte”.

 

 

Bibliografie :

1. Constantin Mărăndici

2. http://www.stirilocale.ro/

3. http://paulgoma.free.fr/

4.Wikipedia-Enciclopedia libera

 

IPOCRIZIE RUSEASCA : VICTIMA – DA, AGRESOR – NU

9 mai şi ipocrizia Rusiei

Agresivitatea şi intransigenţa cu care Rusia îşi promovează istoria, trebuie combătute, la fel de agresiv şi la fel de intransigent, prin promovarea istoriei proprii a est-europenilor  (inclusiv a moldovenilor). Toţi procedează ca atare, mai puţin Moldova…

Rusia insista  azi, ca şi în trecut, să limiteze participarea sa în cadrul celui de-al doilea război mondial doar la perioada cuprinsă între 22 iunie 1941 şi capitularea Japoniei din 1945.

Tot ce-a fost înainte de 22 iunie 1941, Rusia consideră ca neavând legătură cu conflictul mondial!

Însă ţările care i-au căzut victime, dar şi restul lumii, consideră toate conflictele în care au participat sovieticii începând cu 11 mai 1939, ca făcând parte din conflagraţia mondială, URSS fiind astfel un stat agresor (cel puţin  în privinţa ţărilor est-europene pe care le-a invadat), responsabil de izbucnirea celui de-al doilea război.

 

 

Foto: Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein la parada sovieto-germană, în Polonia ocupată, Brest 1939

 

 

Cronologia agresiunii sovietice asupra vecinilor săi europeni este următoarea:

 

 

17 septembrie 1939 – URSS atacă Polonia şi ocupă teritoriul estic al acesteia până la teritoriul polonez ocupat de Germania.

 

 

 

 

 

30 noiembrie 1939 – URSS atacă Finlanda şi după un război de 3 luni şi jumătate (Războiul de iarnă), ocupă 11 % din teritoriul finlandez.

15 iunie 1940 – URSS înaintează un ultimatum Lituaniei, care îl acceptă, în rezultat ţara fiind ocupată de sovietici, punându-se bazele RSS Lituaniene.

16/17 iunie 1940 – URSS invadează Letonia şi Estonia, la fel înaintând ultimatumuri în care se cerea instituirea de guverne pro-sovietice sub controlul Armatei roşii şi deplasarea liberă a soldaţilor ruşi pe teritoriul statelor

baltice

28 iunie 1940 – URSS ocupă estul şi nord-estul României (Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa), după retragerea administraţiei şi armatei române în urma ultimatumului sovietic.

 

 

Aceste invazii şi anexări au fost făcute de sovietici până la începerea războiului lor „pentru apărarea patriei”.Niciuna din ţările pe care le-a invadat URSS în 1939 şi 1940 nu a atacat „patria” sovieticilor.Deşi dacă e să căutăm „justificări” istorice pentru acţiunile sovieticilor: toate aceste ţări au luptat contra ruşilor în anii ’20 pentru a-şi obţine independenţa.

Dar mergând şi mai înainte, vom vedea că Rusia ocupă toate aceste teritorii pe parcursul secolelor 18-19…Niciuna din aceste ţări nu prezenta vreun pericol pentru statul sovietic, dovadă neputinţa acestora în a contracara invaziile ruseşti.

Agresiunea germană faţă de URSS nu poate fi contestată, cum nu poate fi contestată nici agresiunea URSS împotriva vecinilor ei paşnici!Dacă în privinţa ocupaţiei repetate a Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României de la sfârşitul războiului, URSS a promovat teza despăgubirilor de război, ţările respective fiind aliate sau controlate de Germania în lupta cu sovieticii, despre invaziile şi anexările teritoriale din 1939 şi 1940 URSS şi succesoarea sa Rusia susţin, printre altele, următoarele teze:

 

1. Estul Poloniei a fost ocupat de sovietici pentru apărarea etnicilor belaruşi şi ucraineni. (De cine? De nemţii care au ocupat vestul Poloniei, nemţi care erau aliaţii ruşilor?! Sau de polonezi, a căror ţară au lichidat-o Germania şi URSS?!)

2. Lituania, Letonia şi Estonia au intrat de bună voie în cadrul URSS. Atunci de ce încă în timpul URSS, dar mai ales după prăbuşirea acesteia, cele trei ţări baltice au promovat şi continuă să promoveze ideea ocupaţiei şi anexării forţate a acestor state de către URSS?!

3. Atacul asupra Finlandei ar fi fost cauzat de refuzul acesteia de a ceda de bună voie o parte a teritoriului său suveran (!). Una din cerinţele oficiale ale sovieticilor se refereau la faptul că hotarul sovieto-finlandez era prea aproape de Leningrad.

4. Basarabia (estul României, parte a Moldovei şi Ucrainei de azi) şi Nordul Bucovinei (nord-estul României, parte a Ucrainei de azi) au fost cerute de sovietici în virtutea următorului motiv: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni (!!!), cu Republica Sovietică Ucraineană.” (citat din nota ultimativă înaintată de URSS României pe 26 iunie 1940). Totodată, URSS cere de la România şi Nordul Bucovinei, ca „despăgubire pentru dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.”

În privinţa ocupării teritoriului dintre Prut şi Nistru statul sovietic a dat dovadă de o ipocrizie vecină cu prostia.Să ceri un teritoriu „populat în principal cu ucraineni” şi, obţinându-l, în loc să-l integrezi în RSS Ucraineană, creezi în schimb o nou entitate, RSS Moldovenească, este dovada încrederii în propria supremaţie militară.

Adică nu contează ce li se scrie românilor în acte, că oricum le vor lua ce vor!În spiritul acestei atitudini, pe lângă Basarabia şi Nordul Bucovinei, au luat şi ţinutul Herţa, pe care nu l-au cerut, fiind cât pe ce sa ia si zona manastirii Putna, cu mormântul marelui Ştefan!În privinţa teritoriilor ocupate de ruşi cu acceptul germanilor, teritoriul actualei Republici Moldova are un loc aparte.

Pe toate hărţile sovietice de până la 1940, teritoriul dintre Nistru şi Prut, numit Basarabia de ruşi, deşi prezentat în cadru României, este totuşi evidenţiat în cadrul acesteia, de regulă prin haşurare, cu explicaţii în legende de genul „teritoriu ocupat de România regală”.

 

 

BASARABIA PREZENTATĂ ÎN CADRUL URSS, 1927	BASARABIA HAŞURATĂ, 1938

BASARABIA HAŞURATĂ, 1939 (ÎNAINTE DE OCUPAREA POLONIEI)	BASARABIA HAŞURATĂ, 1939 (DUPĂ OCUPAREA POLONIEI)

Să fie oare atenţia cartografică singulară acordată acestui fost teritoriu rusesc, Basarabia, rezultatul importanţei acestor pământuri pentru Moscova bolşevică?!

De ce n-au „haşurat” sovieticii toate teritoriile „scăpate” din Imperiul Rus?

Singura explicaţie pare să fie următoarea: Rusia s-a resemnat cu gândul că nu va putea încorpora întreaga Românie, spre deosebire de certitudinea de-a reanexa Ţările Baltice, Finlanda şi Polonia.

Prin urmare a pedalat pe ideea diferenţei acestui teritoriu românesc în raport cu celelalte zone istorice româneşti.

Pe de altă parte, însă, dacă singurul teritoriu al cărui pierdere URSS nu a acceptat-o a fost Basarabia, ocuparea acesteia fiind mereu în planurile sovieticilor, de ce au ocupat teritoriile poloneze, finlandeze, lituaniene, letone şi estone, faţă de care nu au avut, oficial, în perioada interbelică, pretenţii teritoriale?!…

Care a fost scopul urmărit de Rusia sovietică prin ocupaţia acestor teritorii?

Pe lângă recrearea spaţiului rusesc imperial, Moscova a vizat crearea unei zone de tampon în faţa unui adversar de temut – Germania.

Faptul că pentru acest deziderat Rusia sovietică a trebuit să ocupe state paşnice, să impună guverne-marionetă, să ucidă  şi să deporteze în siberii  milioane de cetăţeni polonezi, finlandezi, lituanieni, letoni, estonieni şi români, nu a oprit-o.

Interesul naţional i-a impus, cum declară propaganda rusească.

Atunci de ce nu acceptă şi Rusia că şi statele mici pe care le-a ocupat, în numele propriului interes naţional au fost nevoite să le răspundă sovieticilor cu aceeaşi monedă?

Căci şi Finlanda, şi România, dar şi detaşamentele de baltici, ucraineni şi belaruşi din cadrul armatei germane, au atacat Rusia pentru a-şi recupera suveranitatea, independenţa, teritoriile şi populaţiile răpite de sovietici.

De ce ruşilor li se permite, iar altora nu?

Răspunsul e simplu: fiindcă Rusia a învins!

Nu fiindcă Rusia a avut dreptate, nu fiindcă ceilalţi n-au avut. Ci fiindcă Rusia a învins! Iar învingătorului nu-i pasă de învins.

Ipocrizie…

 

 

Posterele de mai sus pot fi întâlnite pe internet, însoţite de două versiuni în privinţa originalului: unii susţin că posterul din stânga este realizat primul, în 1940, în perioada când sovieticii erau aliaţi cu nemţii, celălalt fiind redesenat în grabă după 1941, alţii susţin că cel din dreapta este originalul, cel din stânga fiind un fals din prezent.

Oricum ar fi, un lucru este cert: Marea Britanie şi Franţa erau gata sa sprijine  Finlanda în 1940, în lupta de apărare a acesteia împotriva invaziei sovietice.

Sacrificiul făcut de cetăţenii sovietici pentru a-şi apăra ţara de invadatorii germani şi aliaţii acestora este remarcabil.

Dar la fel de remarcabil este şi sacrificiul, în lupta contra invadatorilor sovietici, a cetăţenilor polonezi, finlandezi, români, estonieni, letoni şi lituanieni.

Ororile prin care au trecut simplii cetăţeni sovietici, în teritoriile ocupate de germani şi aliaţii acestora sunt de nedescris.

Dar la fel sunt şi ororile prin care au trecut cetăţenii finlandezi, estonieni, letoni, lituanieni, polonezi, români în teritoriile ocupate de ruşi.

Şi asta înainte de a-şi manifesta sovieticii răzbunarea pentru suportul acordat de aceştia Germaniei naziste!

Ruşii vehiculează cu numărul incomparabil mai mare de jertfe printre cetăţenii sovietici în al doilea război mondial, în raport cu alte state, referindu-se în primul rând la aliaţii săi târzii, SUA şi Marea Britanie, dar şi la pierderile ţărilor Axei.

Cifrele nu le contestă nimeni.

Dar e oare valoarea unei vieţi mensurabilă prin cantitatea altor vieţi? Absolut nu!

Valoarea unei vieţi este la fel pentru toţi oamenii. Suferinţa pierderii a cuiva apropiat este la fel peste tot.

Oamenii înşişi sunt la fel peste tot. Omenia nu este apanajul unei singure naţiuni.

Acest lucru îi scapă Rusiei de azi.

Faptul că a învins în al doilea război mondial nu o face mai bună sau mai dreaptă decât alte state.

Însă a făcut-o arogantă, triumfalistă şi ipocrită.

Este adevărat că întâi Germania a atacat Uniunea sovietică.

Dar la fel de adevărat că Uniunea sovietică a atacat prima Polonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia şi România.

Şi cum nu există nicio justificare a agresiunii germane naziste împotriva ruşilor comunişti, la fel nu există nicio justificare a agresiunii ruseşti împotriva vecinilor ei paşnici.

Vecini care, în schimb, au avut tot dreptul „talionic” să se răzbune pe cotropitorii sovietici.

Căci, talionic s-au manifestat şi ruşii după război cu cei care i-au atacat:

• de la Finlanda, pe lângă teritoriile luate în 1940, au mai luat şi regiunea Petsamo;

• Estonia au încorporat-o în URSS şi i-au luat regiunile din nordul şi sudul lacului Peipsi;

• Letonia la fel au încorporat-o în URSS şi la fel i-au luat teritorii – o parte a districtului Arbene;

• de la Germania – nordul Prusiei Orientale (Kaliningradul de azi);

• de la Cehoslovacia – Maramureşul de nord (Transcarpatia ucraineană de azi).

Este adevărat că Lituaniei, deşi inclusă în URSS, ruşii i-au acordat o parte din teritoriile poloneze ocupate, iar Poloniei, jumătatea de est a căreia, ocupată în 1939, a rămas în cadrul URSS, i-a oferit o parte din teritoriile germane ocupate.

Aceste ultime oferte „generoase” pe care le-a făcut guvernul sovietic trebuie înţelese corect: ruşii au oferit altora ceva ce nu le-a aparţinut!

De la România n-a mai luat nici un alt teritoriu în afară de cele luate în 1940, însă a permis Bulgariei să păstreze Cadrilaterul luat de aceasta în 1940. Ca de la slavi la slavi, nu?! Mai ales că Bulgaria, deşi aliată a Germaniei, n-a luptat cu sovieticii. De cealaltă parte, doar continuarea luptei ungurilor contra sovieticilor, i-a permis României să-şi recupreze teritoriul ocupat de Ungaria în 1940.

Ipocrizia Rusiei este evidentă şi în atitudinea „eliberatoare” pe care a avut şi continuă s-o aibă faţă de ţările pe care le-a ocupat în înaintarea sa spre Berlin, şi cărora le-a impus modelul sovietic de construcţie statală.

Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, estul Germaniei, ocupate de trupele sovietice, „eliberate” în viziunea rusească, s-au pomenit cu guverne pro-sovietice, anti-occidentale şi într-un final complet comuniste.

Concomitent cu „eliberarea” sovietică a statelor est-europene, ţările Europei Occidentale au fost eliberate de anglo-americani.

Diferenţa dintre cele două feluri de eliberare se resimte şi astăzi.

Estul european, rămas în sfera de influenţă a URSS, este şi în prezent, cum a fost în perioada comunistă mai puţin dezvoltat decât statele europene care au fost ocolite de „eliberarea” sovietică.

Or, despre ce fel de eliberare putem vorbi, dacă preluând controlul statelor aflate anterior în sfera de influenţă a Germaniei, URSS impune, cu forţa armelor chiar, guverne-marionetă, ruperea relaţiilor cu statele aflate în afara interesolor sovietice, dominaţia partidelor şi organizaţiilor de sorginte sovieto-comunistă, suspendarea drepturilor şi libertăţilor caracteristice democraţiilor apusene, refuzul ajutoarelor americane, izolarea pe plan internaţional?!

Iar, deşi Rusia insistă şi azi că democraţiile populare apărute în ţările est-europene odată cu venirea Armatei roşii au fost manifestarea voinţei populare, toate statele respective, consideră în prezent, după căderea URSS şi implicit a guvernelor comuniste satelite ale acesteia, că impunerea sistemelor politice, economice, socio-culturale, începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, n-ar fi fost posibilă fără intervenţia Moscovei şi a soldaţilor ei „eliberatori”.

Or, este naiv să credem că ţări cu tradiţie democratică precum România, Polonia, Cehoslovacia, în care partidele extremiste pro-sovietice n-aveau nicio susţinere electorală, au devenit  peste noapte comuniste datorită dorinţei poporului.

Acelaşi lucru se poate afirma despre încorporarea şi re-încorporarea din timpul războiului a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei în URSS. Regimuri democratice de peste 20 de ani au putut fi suprimate doar cu intervenţia militară cotropitoare a sovietelor.

Statele baltice afrimă neîncetat acest lucru. Lumea întreagă înţelege că aşa a fost. Doar Rusia se încăpăţânează. (Wikipedia: română, engleză, rusă)

În ce-i priveşte pe moldovenii, aceştia ar trebui să ştie cel mai bine ce înseamnă „eliberarea” rusească!

De trei ori am avut „norocul” să fim „eliberaţi” de ruşi:

• în 1812 – Rusia ne-a „eliberat” de ceilalţi moldoveni, sau de turci cum insistă propaganda lor;

• în 1940 – Rusia deja sovietică ne-a „eliberat” iarăşi de ceilalţi moldoveni, sau de jandarmii români, regali şi burghezo-moşiereşti cum îi place să zică;

• în 1944 – Rusia tot  sovietică ne-a „eliberat” a treia oară de ceilalţi moldoveni, afirmând de 68 de ani că ne-a eliberat de germano-fascisti.

Nimic nu poate schimba faptul că Uniunea sovietică împreună cu Germania au fost statele agresoare care au declanşat războiul în întreaga Europă.

Nimic, nici măcar „victoria” atât de ostentativ promovată azi.

Majoritatea statelor implicate în dezastrul uman numit al doilea război mondial şi-au găsit „pacea interioară” acceptând şi părţile negative ale propriilor istorii din acea perioadă neagră.

 

 

 

(Fotografie de la parada sovieto-germană din 22 septembrie 1939 din oraşul polonez ocupat Brest)

Atât timp cât Rusia va nega agresiunile militare, ocupaţiile, anexările teritoriale, crimele în masă, deportările şi fărădelegile la care s-au dedat cetăţenii sovietici în teritoriile ocupate, atât timp nu va avea nici „pace interioară”. Dar şi „pace” în relaţiile pe care le are cu vecinii mai mult sau mai puţin apropiaţi.

***

Zile naţionale legate de ocupaţia sovietică în statele ex-sovietice Estonia, Letonia, Lituania şi Moldova:

Estonia

• 9 mai – Ziua Europei;

• 14 iunie – Zi a doliului. În memoria victimelor deportărilor iniţiate de sovietici în 1941;

• 23 august – Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului;

• 22 septembrie – Ziua Luptei de rezistenţă. În memoria luptătorilor contra ocupanţilor sovietici, care la 22 septembrie 1944 au cucerit Tallinnul.

 Letonia

• 20 ianuarie – Ziua comemorării Apărătorilor de pe baricade. Între 13 şi 27 ianuarie 1991, forţele sovietice au încercat să preia controlul în Riga, după ce Letonia şi-a declarat independenţa. Guvernul leton a cerut oamenilor să ridice baricade ca să poată rezista forţelor Moscovei;

• 25 martie – Ziua comemorării victimelor terorii comuniste. Pe 25 martie 1949 zeci de mii de letoni sunt deportaţi în Siberia;

• 8 mai – Ziua înfrângerii nazismului şi a comemorării celui de-al doilea război mondial;

• 9 mai – Ziua Europei;

• 14 iunie – Ziua comemorării victimelor terorii comuniste. Pe 14 iunie 1941 încep deportările populaţiei letone organizate de sovietici;

• 17 iunie – Ziua ocupaţiei sovietice a Republicii letone. Pe 17 iunie 1940 URSS anexează Letonia;

• 23 august – Ziua comemorării victimelor stalinismului şi nazismului;

• Prima duminică a lunii decembrie – Ziua comemorării genocidului poporului leton organizat de regimul totalitar comunist.

 Lituania

• 13 ianuarie – Ziua Apărătorilor Libertăţii. În 1991 URSS încearcă să preia controlul în Vilnius, însă lituanienii se împotrivesc;

• 8 mai – Ziua comemorării celui de-al doilea război mondial;

• 9 mai – Ziua Europei;

• 14 mai – Ziua rezistenţei civile. Pe 14 mai 1972, Romas Kalanta, de nouăsprezece ani, şi-a dat foc în public în faţa Operei din Kaunas după ce a scandat „libertate pentru Lituania”;

• 14 iunie – Zi a doliului şi speranţei. Pe 14 iunie 1941 NKVD-ul sovietic începe deportările lituanienilor în Siberia;

• 15 iunie – Ziua ocupaţiei şi a genocidului. În 1940 URSS ocupă Lituania;

• 23 iunie – Ziua Revoltei din iunie. În iunie 1941 locuitorii din Kaunas şi Vilnius se răscoală contra ocupanţilor sovietici, care încep să părăsească ţara din cauza apropierii nemţilor;

• 23 august – Ziua Panglicii negre şi a Căii Baltice. Referire la pactul sovieto-german de împărţire a Europei;

• 31 august – Ziua Libertăţii. Pe 31 august 1993 ultimele trupe ale Armatei ruse părăsesc Lituania;

• 16 octombrie – Ziua genocidului sovietic în Lituania Mică (regiunea Kaliningrad de azi a Rusiei).

Moldova

• 9 mai – Ziua victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei;

• 22 iunie – Ziua comemorării victimelor fascismului. Pe 22 iunie 1941 Germania şi aliaţii săi atacă URSS. Armata română atacă poziţiile sovieticilor din Basarabia ocupată de aceştia pe 28 iunie 1940. Acestă zi a fost declarată zi comemorativă de parlamentul  comunist în 2001;

• 6 iulie – ziua comemorării victimelor stalinismului (începând cu 1999). În 1949 sovieticii organizează cel de-al doilea val de deportări ale moldovenilor în Siberia şi Asia Mijlocie.

28 iunie – la 24 iunie 2010 Preşedintele interimar Mihai Ghimpu semnează decretul nr.376  privind declararea zilei de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist. Pe 12 iulie 2010 Curtea Constituţională  anuleaza decretul respectiv.

Cum am mai zis: unii moldoveni deşi se cred cei mai deştepţi sunt de fapt cei mai prosti prosti. Sau sunt estonienii, letonii şi lituanienii proşti cu atâtea zile „anti-ruseşti”?!

 SURSA 

 

 

ANEXA:

 

 

Notele ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iunie 1940 şi răspunsurile guvernului român

Nota ultimativă a guvernului sovietic, 26 iunie 1940

În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale U.R.S.S. şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Universul, 4 iulie 1940

Răspunsul guvernului român, din ziua de 27 iunie 1940

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelenţa sa d-l Molotov, preşedintele Comisarilor Poporului şi Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenţei sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între U.R.S.S. şi România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecinţă, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiunile cu reprezentanţii guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între U.R.S.S. şi România.

Universul, 4 iulie 1940

Nota ultimativă adresată de guvernul sovietic în noaptea de 27 iunie 1940

Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:

1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea – Albă.

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile mai jos menţionate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei).

Universul, 4 iulie 1940

 

 

Răspunsul guvernului român, din ziua de 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la punctele unu şi doi să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de dus la îndeplinire în patru zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.

Comisia mixtă insituită la punctul 5 ar putea discuta şi rezolva această chestiune.

Numele reprezentanţilor români din această comisiune vor fi comunicaţi în cursul zilei.

 

Universul, din 4 iulie 1940

Va mai amintiti de Ţinutul Herţa ?

  

Ţinutul Herţa

 În Ţinutul Herţa, plasa Herţa din fostul judet Dorohoi, viaţa curgea molcom, între zilnici treburi gospodareşti si îndeletnicirile agricole. Nu se întîmplă mare lucru, iar evenimentele, din fericire, ocoleau ţinutul. Pictorul Arthur Verona (1868-1946) care a trăit şi a creat în tirgul Herţei îi spunea, tandru, „raiul meu”.

Aici se născuse pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu Dachia sau Dacia”, cum zicea el. Un eveniment trebuie să fi fost prezenta în 1808 a mitropolitului Moldovei, venit să sfinţească biserica „Sf. Spiridon”.

Reclădită din zid, biserica domnească ridicată din lemn la 1756 şi declarată în 1894 catedrala ortodoxă românească. Herţenii nu erau însă indiferenţi la nevoile ţării, de vreme ce în 1877 au sprijinit aşa cum au putut, efortul de război, lucrând 112 falci si 36 prajini de pământ în folosul celor 87 de familii de rezervişti din ţinut. Tot atunci, satele Movila si Marmorniţa au dat oştirii 28 de cămăşi, 15 servete si 125 coţi de pânză.

După anexarea unei părţi a Moldovei de către Austria, localităţi din fostul Ţinut al Cernăuţilor rămase după 1775 în hotarele Moldovei continuă să figureze administrativ sub aceeasi denumire, pentru ca după 1789 să primească denumirea de Ţinutul Herţa. În 1939 Herţa avea încă peste 92% populaţie românească (potrivit Anuarului statistic al României.)

Ţinutul nu a făcut parte din înţelegerea sovieto-germană cunoscută drept ”Pactul Ribbentrop-Molotov” şi nu este menţionat în Nota ultimativă a sovieticilor din 26-27 iunie 1940. Şi atunci, cum a ajuns Herţa în componenţa U.R.S.S. şi acum a Ucrainei ?

În dimineata zilei de 29 iunie 1940 tancurile armatei roşii ocupă prin surprindere Herţa. Capitanul Ion Boros, Bateria 5 a Regimentului 16 Artilerie încearcă sa le oprească înaintarea, argumentând că zona nu fusese cedată prin convenţie.

Este mitraliat, împreună cu sublocotenentul (r.) Alexandru Dragomir şi soldatul Iancu Solomon. Dragomir, rănit grav la picioare, ar fi putut fi salvat, dar sovieticii i-au interzis medicului român să-l panseze. Moare, peste o jumătate de oră, din cauza hemoragiei. Sovieticii trec cu tancurile peste tunurile românilor, dar la 11 km. de Herţa, în punctul numit Stejarul Scorburos îi aşteptau trupe ale Regimentului de Artilerie Bacău.Comandantul regimentului, colonelul Bota ordona foc de avertisment. Surprinse de hotărârea românilor, trupele bolsevice se opresc şi declară că „au greşit”. Greşeala a ramas. ( Pe data de 28 iunie 1940 regele Carol al II-lea notase în Jurnal: „…dupa cum m-am asteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să stea de vorbă pe chestiunea Herţa”. „Eliberatorii” încep înca din 16 iulie 1940 arestările şi deportările. (Printre cei deportaţi este şi Avasiloaie Ilie, de 3 ani, din satul Hreatca…)

Pe data de 7 august 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. împarte teritoriul R.S.S. Ucrainiene in 23 de regiuni, formându-se şi regiunea Cernăuţi, incluzând marea majoritate a asezărilor din plasa Herţa a fostului judeţ Dorohoi.

Începând din vara anului 1944, după cea de-a doua „eliberare” sovietică, românii din Ţinutul Herţa sunt la abandonaţi teroarei roşii, martirizaţi prin întemniţare, tortură, gulaguri, „deschiaburiri”, înfometare dirijată, deportări.

 Geografia genocidului cuprinde lagărele de muncă de pe ţărmurile Mării Albe, regiunea lacului Onega minele de cărbune din Donbas, coloniile de muncă silnică din Karelia, Siberia. Puţini supravieţuiesc; şi mai putini revin acasă.

Satul Frunză este şters de pe faţa pământului prin bombardare. Satul Tanţeni este depopulat, locuitorii săi fiind deportaţi într-o regiune sudică a Ucrainei. (Există supravieţuitori care s-au întors la baştină.)

Pe data de 7 septembrie 1946 Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainiene adoptă „Decretul cu privire la păstrarea ( sic! ) denumirilor istorice”. Denumirile aşezărilor, nume păstrate vreme de veacuri, sunt schimbate. Satul Culiceni, de exemplu, sat atestat documentar încă din 1575, devine prin aplicarea decretului : Kulikivka.

Pe data de 1 decembrie 1946, în conformitate cu împărţirea teritorial administrativă R.S.S. Ucrainiene, Ţinutul Herţa devine raionul Herţa, cu 24 de soviete săteşti.

Bustul lui Asachi este distrus, dar reapare, împreună cu o placă memorială pe peretele bibliotecii raionale, cinstindu-l pe (o superba expresie a „internaţionalismului” oniric…) „scriitorul român si moldovan care a militat pentru prietenia între popoarele rus şi ucrainian”. Ave…

În Herţa trăiesc cca. 32.000 români în sate compacte (există un singur sat ucrainian). Ziarul „Gazeta de Herţa” se tipăreşte în limba română. Orchestra populară „Plaiul Herţei” funcţionează în cadrul Casei de Cultură Herţa. Corul de copii „Osana” activează la biserica „Sf. Spiridon”.

Igor Mocanu

Surse: mocanu.cartier.md si basarabia 91 net.

O harta topografica ruseasca a tinutului Herţa