CINE VREA O „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII” PENTRU R.MOLDOVA?

POATE SE VREA „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII”?.

Maria Herţa

Am senzaţia că noi, băştinaşii acestui plai , suntem „confortabil” aranjaţi şi ţinuţi într-un ţarc geopolitic (loc îngrădit de mai marii lumii), bine gândit, în care totul ni se dă cu o anumită doză.

Să fie un circ, un joc pentru R.Moldova?

În acest ţarc al „rătăcirii noastre” miza cea mare se pune pe zăpăcirea electoratului,pe necunoaşterea de sine şi a identităţii sale naţionale,căci,tot mai insistent, ni se strigă din toate părţile:„românii afară din R.Moldova”…
Mi-amintesc cu tristeţe de anii 1989-1990, când moldovenii-basarabeni erau bulversaţi de problema identităţii naţionale.

Încercam atunci, cu toţii împreună, să ne lămurim de unde venim, care ne este originea istorică, doream să revenim la limba română şi grafia latină, la valorile noastre naţionale, să obţinem o veritabilă suveranitate şi independenţă.
Necătând la faptul că au trecut deja peste 20 de ani de atunci, problema identităţii naţionale aşa şi-a rămas un „ghem” cu probleme, chiar dacă unii dintre noi conştientizează faptul că reprezintă o părticică a Europei.
Din ultimile sondaje tot mai clar se contureză ideia că moldovenilor-basarabeni le c-am trece „pofta” de-a fi cu Europa.

Stataliştii şi „patrihoţii moldovei” deja, prin diverse scenarii şi tipuri de manipulări, acţionează direct asupra psihologiei mulţimii, astfel dezorientându-le şi structura lor politică.

Dacă în aceşti ani de rătăcire în istorie, guvernanţii noştri ar fi fost mai sinceri cu sine şi cu electoratul lor în aceste chestiuni cruciale pentru acest plai, astăzi, un harbuz, un şelin, un tcaciuc şi dodon etc., nici n-ar fi îndrăznit să ne dea lecţii de „cultivarea limbii”, de istorie naţională, ci s-ar fi preocupat preponderent de bunăstarea acestui popor, deci de modernizarea spectrului social-economic al R.Moldova.

Rămaşi buimăciţi la răscruce, ne rătăcim şi mai mult şi nu ştim încotro s-o apucăm: spre est, spre vest, spre rădăcini, spre neam, ori.. spre Siberia.
Unii doresc un „Putin”pentru R.Moldova, alţii (de fapt tot aceiaşi) un alt steag, deja cu două culori, o parte din politicienii tind spre „integrarea europeană”, alţii, tot mai insistent ne vor în „Eu-RASIA „.
Foştii şi actualii guvernanţi ori centrul puterii politice, fiind preocupaţi mai mult de „lupta”lor pentru putere, aşa şi nu pot percepe, că R.Moldova are nevoie urgentă de câteva programe, în baza unor strategii clare şi unice, despre unitatea naţională, despre educaţia politică a poporului, despre „modernizarea şi europenizarea” electoratului său.
Mă tem, că noua-veche propogandă „prorusească”,cu diverşi „patrioţii moldavi”şi statalişti, cu pro-Putin-işti înrăiţi la culme, să reuşească, să întunece de-a binele minţile moldovenilor-basarabeni, din moment ce această ideologie şi geopolitică imperială nici n-a dispărut din R.Moldova.

Ba mai mult- prin rătăcirile noastre naţionale, prin dezbinarea ce ne caracterizează, şi mai mult, dăm apă la moara noilor-vechi killeri politici.
Killerii identităţii noastre naţionale, se întrec în obrăznicia lor de a ne ţine pe veci în acest ţarc, socotindu-l chiar şi ocol al rătăciţilor în istorie.
Dacă ,în R.Moldova, se permit multe obrăznicii şi încălcări de legi, de ce nu şi-ar permite unele provocări şi aşa-zişii „statalişti-patrioţi-mioldovenişti ori voievozi-harbuzari” care încearcă să ne dea lecţii de istorie, să ne prostească şi mai mult în acest ocol al minciunii şi ruşinii naţionale.
De ce n-ar prosti lumea dacă în aceşti 20 de ani de independenţă încă n-am pus punctul pe „I” în aşa chestiuni care aduc capital politic:

- Cine suntem, de unde venim, cine ne sunt strămoşii, ce limbă vorbim, ce vrem, în fine?

Dacă şi în plin secol XXI mai punem la îndoială chestiunea despre identitatea naţională, de ce nu s-ar folosi de incertitudinea şi rătăcirea noastră, toţi veneticii, toţi statalişti-patrioţii-moldovenişti  care , tot mai insistent, apără limba rusă, apără legalitatea ocuparii în continuare a unei părţi teritoriale al R.Moldova.

Să nu vedem că circul lor prinde la rânză, că circul lor se şi aplaudă în unele locuri şi chiar este susţinut, moldovenii tot mai mult se dau cu urechea spre acestea cu gândul doar spre Moscova.
Hai să râdem ori să plângem în hohote, moldoveni din toate colţurile, că dezbinarea, dezamăgirea şi rătăcirea noastră poate deveni o bună trambulină pentru venirea la putere a adevăraţilor killeri ai identităţii noastre naţionale…
S-ar putea ca nici moldoveni-basarabeni să nu mai fim în viitor…

Dacă o mai facem şi pe aceasta, atunci,…să nu dea Domnul ca într-o bună zi, în şcolile noastre să se întroducă obiectul de studiu… „istoria russcoi gubernii”(istoria guberniei ruse…)

CINE-I PRIMUL IN TIMP, ARE DREPTUL DE PARTEA LUI (Qui prior tempore potior iure), SAU CE INSEAMNA DREPTURILE NOASTRE ISTORICE.

 

 Unde este dreptul nostru istoric?

In ultima vreme, politica si propaganda iredentei maghiare interne, de la Tõkes Laszlo, Marko Bela, la Szasz Jenõ si altii, impreuna cu presa adecvata, abunda in amenintari dure si foarte jignitoare la adresa poporului roman, vorbind despre el ca de un venetic si uzurpator al pamantului natal, propunand, in consecinta, delimitari prin tot felul de autonomii, mai mici sau mai mari, dintre care Tinutul Secuiesc ar fi cel mai elocvent, in virtutea unui asa-zis drept istoric al maghiarilor.

In fapt, este vorba de incercarea de faramitare si ciopartire a teritoriului tarii, in tot felul de enclave, in functie de vointa unor lideri de minoritati sau segment de populatie, de pe raza carora autoritatea statului roman sa fie exclusa, motivul fiind cel aratat mai sus.

 Ultima gaselnita a euro- parlamentarului Tõkes Laszlo ar fi constituirea de enclave maghiare si in zona Oradiei (Partium) sau pe Tarnave, unde in decursul istoriei s-au perindat secuii. Indrazneata, ca sa nu spun impertinenta, propunerea, numai ca pe noi, romanii, nimeni nu ne intreaba de dreptul nostru istoric! De fapt, ce este acesta?

Dreptul istoric este dreptul primului venit, iar daca asa stau lucrurile, in cazul teritoriului romanesc, nu numai ca nu se discuta, dar nici nu avem concurenta. Pe marginea statutului nostru de aborigeni sau, mai bine-zis, bastinasi de cand lumea pe aceste meleaguri, s-a fabulat foarte mult si se mai fabuleaza inca, dar istoricii seriosi au stabilit, pe baza de documente indubitabile, iar realitatile palpabile confirma, ca romanii, aromanii, megleno-romanii, istro-romanii, macedo-romanii, traco-ilirii si vlahii, risipiti si astazi prin tarile din jur, sunt mladitele aceluiasi trunchi, traco-iliro-geto-dac, ce domina cu milenii si secole inaintea navalirii barbare, centrul si sud-estul Europei, pe o intindere de circa un milion kmp, de o parte si de alta a Dunarii, pana spre cursul mijlociu.

Ca ulterior lucrurile s-au mai schimbat, este adevarat, dar nucleul, reprezentat de Dacia Veche, adica teritoriul dintre Tisa-Nistru si Dunare, ne-a ramas ca sfanta mostenire daco-romana.

Apeland la surse istorice pentru stabilirea primelor populatii care au trait pe teritoriul tarii noastre, inclusiv al vecinilor: bulgari, sarbi, unguri si ucraineni, acestea ii asaza in capul listei pe stramosii nostri: daci, geti, traci si iliri, ca cei mai vechi locuitori. Aria de raspandire a inaintasilor nostri corespunde atat statului centralizat al lui Burebista (70 i.e.n.), cat si al lui Decebal (87-106 e. n.).

 Daca despre daci, geti si traci se vorbeste cu secole inaintea erei noastre, dar si dupa, atunci ce sa mai spunem despre huni (revendicati de unguri ca inaintasi), care si-au stabilit temporar centrul politic in Panonia, abia in secolul IV si au disparut din istorie in secolul V, apoi slavii in secolele V-VI, iar ungurii in secolul IX, toti in era noastra?

 Distanta existentiala in timp, intre stramosii nostri si acestia este enorma, ceea ce a permis transformarea lor, sub influenta romana, in daco-romani, apoi in romani. Atunci se poate vorbi, pe pamantul stravechi de o alta prioritate istorica decat cea romaneasca? De altfel si in dreptul roman lucrurile acestea erau bine delimitate.

In judecarea posesiei si a proprietatii, ei ne-au lasat adevarate reguli de aur care nu dau loc la interpretari confuze. Ei spuneau astfel: “Qui prior tempore potior iure”, adica “Cine-i primul in timp e mai tare in drept” si “In pari causa, melior est causa possidenti” adica “In situatii egale, cea mai buna este a celui care poseda”.

Conform acestor principii, valabile si astazi, dreptul de proprietate al romanilor asupra gliei stramosesti, de la Nistru pana la Tisa, este indubitabil si orice alta pretentie este nula.

Ca pentru escamotarea acestei realitati, romanii din Ardeal au fost trimisi, de catre cei pusi pe fabulatii, la plimbare cateva secole bune (dupa unii de la retragerea aureliana din 275 e.n., pana prin secolul al XIII-lea), pe undeva prin sudul Dunarii, ca sa revina la vatra abia dupa ce s-au instalat bine ungurii, ca acestia din urma sa-i intrebe “voi ce cautati pe aici?”, este o poveste de adormit copiii.

 Falsitatea acestei teorii sare in ochi de la o posta, dar se vede ca unora le prieste de minune, pentru a croi planuri fantasmagorice de uzurpare a identitatii unui popor care din mosi-stramosi a dus o viata pasnica, n-a asuprit pe nimeni si a oferit vatra multor rataciti prin vreme.

Binele facut insa n-a avut darul recompensei. Din contra, odata instalati confortabil, cu arme si bagaje, evident prin forta, curatirea teritoriului de bastinasi a fost primul lor gand. Pentru ca exterminarea fizica n-a dat cele mai bune roade, s-a procedat la privarea lor de drepturi si incarcarea cu dijme inrobitoare pana la indobitocirea lor.

 Din munca si sudoarea lor si-au inaltat conace grofii si baronii, au fost construite palate, si la Viena, si la Budapesta, dar si la Targu-Mures, si in toata Transilvania, pe frontispiciul carora erau inscrise denumiri in limba stapanilor.

 De astfel de idei de crunta oprimare a romanilor n-au dus lipsa nici ungurii, nici secuii si nici sasii, unii chiar s-au intrecut in imaginatie, motiv pentru care in urma rascoalei de la Bobalna, din 1437 s-au unit in acel “Unio trium nationum” pentru a-i putea stapani si exploata mai bine. Mentinerea in crunta stare de inapoiere a romanilor, obisnuiti de atata vreme sa poarte jugul greu a dat idei nastrusnice unor istorici de cabinet, cum a fost cazul germanului Robert Rosler care n-a acceptat nici in ruptul capului ca un popor “ignorant si necivilizat, ca romanii sa fie pe pamant inaintea ungurilor, secuilor sau rutenilor, decretand la 1864, in “Istoria principatului valah” (iata cum Mica Unire de la 1859 producea frisoane unora), inversarea ordinii de nastere a popoarelor, romanii venind de undeva, dupa.

 O adevarata mana cereasca pentru acesti defaimatori interesati si care n-au scrupule atunci cand este vorba de interese meschine. Si nu exista o nesimtire mai mare din partea celor care, cu atata nerusinare, sunt in stare sa falsifice adevarul istoric, trantindu-ti in fata ca argumente “stiintifice” minciuni pe care nici ei nu le cred. Falsuri care in opinia lor trebuie sa devina pentru altii adevaruri universale.

Ceea ce fac maghiarii nostri de doua decenii incoace si mai ales in ultimii ani, de cand se afla la guvernare, constituie o adevarata demonstratie de forta si o pregatire de artilerie extrem de periculoasa. Cu dreptul lor istoric, ridicat la nivel de adevar absolut, ne someaza pur si simplu sa le cedam teritoriu, sa ne sfartecam tara, de dragul iluziilor lor, constituind o enclava chiar in centrul acesteia. O asemenea obraznicie nu s-a mai vazut nicaieri in lume. Daca dreptul lor functioneaza, cum ramane cu dreptul nostru? Adica cine-i primul in timp nu-i mai tare in drept?

Supravietuirea ungurilor in istorie se datoreaza si faptului ca au avut de- a face mai mult cu romanii, a caror toleranta este unanim recunoscuta, si nu cu sarbii sau grecii. Pentru marele rau facut in istorie, urmasii lui Traian si Decebal nu le poarta totusi pica. Dovada este climatul de convietuire bun, pe care l-am dori imbunatatit si nu alterat de pretentii absurde.

Daca incapatanarea va persista si nu se va renunta la revendicari teritoriale sub forma mascata a autonomiei nu va fi bine deloc. Noi, romanii, acceptam o patrie comuna, la prosperitatea careia sa puna toti umarul si in care fiecare sa-si gaseasca identitatea in limitele rezonabilului, dar nu tot felul de patrii, dupa cheful fiecaruia.

Daca este vorba de a ne prevala fiecare de propriul nostru drept istoric, noi, romanii, am avea foarte multe de spus. Este insa mai bine sa privim inainte, lucru pe care l-am face cu o placere mult mai mare, daca n-am fi mereu agasati, atentionati, trasi de maneca sau luati de guler. Sunt gesturi care nu ne pot lasa indiferenti!

IOAN CISMAS

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com/a2257-Unde-este-dreptul-nostru-istoric.aspx

 

Raptul Basarabiei din 1812 si marxism-leninismul

 

Basarabia-harta din 1860 ( sursa:bessarabia.ru) 

 

 

Actul anexării Basarabiei n-a fost nici pe departe legal, dar a fost impus prin minciună, şmecherie şi cruzime – într-un cuvânt, prin forţa colonialismului rusesc.

 

Karl Marx a invocat „capitulaţiile” sau tratatele din 1383, 1460 şi 1513, încheiate între Turcia şi Ţările Române, pentru a sprijini dreptul poporului român la independenţă. El a combătut tratatul ruso-turc din 1812 şi convenţia turco-austriacă din 14 iunie 1854, prin care Turcia recunoştea pretenţiile Austriei asupra Principatelor. Marx scria că, prin aceste cedări, „turcii au săvârşit altfel ca şi ruşii odinioară (în 1812 – A. M.) o încălcare flagrantă a drepturilor poporului român”.

„Principatele Dunărene, scria Karl Marx la 4 iulie 1854, sunt două state suverane sub suzeranitatea Porţii, căreia îi plătesc tribut, cu condiţia ca Poarta să le apere de toţi duşmanii din afară, oricare ar fi ei, şi totodată să nu se amestece în treburile interne” (K. Marx, F. Engels. Opere. Bucureşti, 1961, vol. 10, p. 328-329).

Cu părere de rău, Poarta nu şi-a îndeplinit obligaţiunile. Ea a cedat, apărându-şi interesele sale prin vinderea teritoriilor româneşti şi trădarea intereselor poporului român. În astfel de situaţie, după cum sublinia Nicolae Titulescu, „Turcia şi-a violat contractul său faţă de Moldova, iar Rusia a devenit complicele violării unui contract de drept internaţional”. Practica relaţiilor internaţionale a confirmat acest fapt grosolan în tratatele internaţionale încheiate mai târziu. Astfel, dreptul istoric al României asupra Basarabiei a fost recunoscut şi confirmat în 1856, când Conferinţa de la Paris a decis de a restitui sudul Basarabiei către Moldova, nu către Imperiul Otoman, care încălcase dreptul internaţional şi cedase Basarabia la 1812 Rusiei Ţariste.

Anton Moraru, dr. hab. în istorie, prof. universitar

Chisinau