AMINTIRI SCALDATE IN SANGE. MASACRAREA ROMANILOR DE CATRE CRIMINALII SOVIETICI IN BUCOVINA DE NORD.VIDEO

 

Crimele de la 1 aprilie 1941: cum au fost ucisi mii de romani de catre sovietici

 

 

 

Polonezii s-au luptat pentru recunoasterea crimelor din padurea Kathynului. Ucrainienii comemoreaza foametea sau holodomorul din anii ’32-33 (a fost una dintre cele mai grave catastrofe nationale ale ucrainenilor din istoria moderna, cu un numar de morti estimat la cateva milioane, n.red). Romanii nu sunt in stare sa scrie o pagina a propriului lor trecut.

“Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii”, spunea Nicolae Iorga. Astazi e momentul sa privim in fata un episod dureros, o calatorie infernala spre libertate a unor romani aflati la granita cruda a istoriei.

1 aprilie 1941. O zi tragica, o pagina lipsa in manualele de istorie a romanilor. Cateva mii de locuitori din Bucovina de Nord au pornit spre granita arbitrar trasata de penita lui Stalin, dar drumul lor s-a transformat intr-un calvar. Niciunul nu a mai ajuns la destinatie. O rana a ramas deschisa: crimele de la Fantana Alba.

Ilie Popescu: “Tata a fost arestat in ’41, nu departe de Fantana Alba. Cand a vazut ca se trage cu mitralierele a fugit, dar n-a fugit departe, ca la un moment dat grenicerii l-au prins. Si l-au dus acolo la Hliboca, l-au aruncat, l-or batut, l-or mai chinuit cat l-or mai chinuit.. Au fost prinsi 22 de persoane care s-au considerat ca au organizat Revolutia pe malurile Siretului si pe tata, era primul pe lista, primul, chipurile ca a condus revolutia din 41. Eu pana azi nu cred ca a fost asa ceva…”

Gheorghe Holovati: “Bastoi”, stai! S-a uitat lumea, ca uite, ce facem, uite ca ne someaza…Nu exista sa fie nici un pericol, nu poate sa traga. Aici sunt mii de oameni, nu exista pe globul pamantului asa ceva cand ai multime de mii de oameni sa traga in noi. Ei te someaza, daca stai, stai, daca nu, nu. Numa o facut un semnal cu un drapel rosu, cand a facut semnalul ala au inceput mitralierele, am ramas incremeniti asa. Iesea flacara dintr’insa…de acolo si de acolo si de acolo…Vai de mine si de mine….o inceput lumea sa tipe. Dar in timp ce tipa de spaima, o inceput sa tipe si de gloante ca o inceput sa iasa sangele de acolo. Unul tipa, jos, culcati la pamant… Unii s-au culcat, altii fugeau…”

Sfarsitul anilor ’30 a gasit Europa intr-o situatie exploziva. Se apropia cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar Romania era in centrul de interes al marilor puteri. In vara anului 1939 negocierile pentru fixarea echilibrului de forte erau in toi. La Moscova negociau atat germanii, cat si anglo-francezii, pentru a obtine de partea lor puterea ursului sovietic. Iar zarurile au fost aruncate in favoarea lui Hitler. Istoria incepea sa se scrie.

La 23 august 1939 se semneaza pactul de neagresiune germano-sovietic cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov, in fapt impartirea sferelor de influenta in Europa de Est. Pactul era insotit de un protocol aditional secret in care la punctul 3, “se atrage atentia de catre partea sovietica a interesului sau pentru Basarabia“, iar partea germana “isi declara totalul sau dezinteres politic fata de aceasta zona“. De aici si pana la invazie nu a mai fost decat un pas.

Profesor universitar dr. PETRE OTU – istoric militar: “Anexa aceasta secreta cuprindea Finlanda, Polonia, Tarile Baltice si, in ceea ce priveste Romania, prevedea incorporarea Basarabiei la Uniunea Sovietica. De precizat ca Bucovina nu aparea in acest document.”

In 26 iunie 1940 la ora 22 si 30 de minute, ambasadorul Romaniei la Moscova, Davidescu, este chemat si I se inmaneaza o nota ultimativa la care se anexeaza o harta cu teritoriile pe care statul roman trebuie sa le abandoneze in 3 zile: Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta.

Profesor universitar dr. PETRE OTU – istoric militar: “Bucovina are un rol strategic de intrare in Europa de est si nu fusese niciodata a Rusiei pentru ca a fost administrata de curtea imperiala de la Viena. Se pare ca a existat o intelegere ca teritoriul sa nu intre in componenta URSS.”

Herta sau Bucovina de Nord n-au apartinut niciodata imperiului rus si, cu toate acestea, retrasarea granitelor in 1940 a fost o formalitate. Politicienii romani au fost luati, ca de obicei, prin surprindere si a lipsit vointa de a incerca un gest de demnitate nationala. Curand, prin Dictatul de la Viena a fost rupta si o bucata din Transilvania de Nord in favoarea Ungariei hortyste si Cadrilaterul recuperate de Bulgaria.

In Uniunea Sovietica au ramas aproape 3 milioane de romani. Timp de 50 de ani s-a vorbit foarte putin despre soarta acestora. Pentru a intelege aceasta bucata de istorie complica, i-am cautat pe cei care au fost martorii evenimentelor. Vasile Ilica are 88 de ani, traieste acum in Oradea si ultimii ani si i-a dedicat scrierilor despre locurile natale din Bucovina de Nord. In 1940 avea 16 ani.

Vasile Ilica, scriitor: “Noi, populatia, habar n-aveam ce se intampla. Mai mult, armata, armata care era pe frontiera, nu a fost instiintata in timp util ca sa poata sa se retraga. Am vazut ofiteri care au fost dezarmati. Am vazut cum plangeau, pentru asta, ca tara i-a lasat in asemenea situatie.“

Trupele Armatei Rosii si ale NKVD-ului, Securitatii sovietice, au ocupat cu rapiditate teritoriul luat. Multe familii au fost luate prin surprindere de aceasta desfasurare rapida a evenimentelor, cu membri de ambele parti ale noii granite: soti si sotii, parinti si frati, rude si prieteni, despartiti noua granita arbitrar trasata la Moscova.

Vasile Ilica: “Rusii au venit f bine pregatiti. Aicea, nici un soldat n-avea voie sa ia contact cu nici un localnic.”

Singurii care aveau voie sa ia legatura cu localnicii erau activistii vorbitori de limba romana cu discurs pregatit de la Moscova.

Vasile Ilica: “Ca in URSS se traieste foarte bine. Ca in URSS nu mai exista inchisori. Ca URSS este cea mai avansata tara din punct de vedere stiintific..”

Dar povestile nu puteau inlocui realitatea.

Se recrutau cu forta tineri pentru munca in URSS in constructii sau mine, mancarea era rechizitionata, s-a impus o noua administratie locala loiala sovieticilor, o limba noua, problemele sociale s-au acutizat.

Gheorghe Holovati era si el elev la liceul Ferdinand din Storojinet. Acum e un pensionar de 88 de ani in Timisoara.

Gheorghe Holovati: “Chinul, necazul asta, spaima asta nu erai obisnuit dom’le, iti venea sa-ti pui streangul la gat, nu se putea trai in halul asta. Nu eram invavati sa traim, de la regimul din Romania la regimul, ca baga o spaima sa te intimideze sa bage o spaima in popor sa nu mai zica nimeni nimica.

Si daca i-ai luat tot ce exista carte, tot ce exista inscris, or venit ei cu istoria lor si or luat mancarea tot. Pai fara carte si mancare l-ai nenorocit, faci din om asa ce faci dintr-o plastelina, ce vrei, aia faci.”

In Bucovina de Nord traia o comunitate foarte mare de etnici germani. Acestia au primit acceptul lui Stalin sa emigreze in Germania sau Polonia ocupata de nazisti. Peste 50.000 de germani si-au vandut bunurile si au plecat ajutati de comisiile mixte sovieto-germane. In urma, romanii se uitau cu speranta.

Atunci a fost declansata o mare marsavie. Pentru a putea vedea starea de spirit din teritoriile ocupate, noile autoritati locale au inceput sa primeasca cereri de repatriere.

Sovieticii au fost luati prin surprindere: sute, mii de cereri au inceput sa curga spre autoritatile comuniste. Acestea erau depasite si ingrijorate de exodul pe care il pregateau romanii si atunci au regizat o mascarada.

Gheorghe Holovati: “Dom’le atat de puternica a fost pacaleala asta, ca s-o inscris multa lume.O trecut o luna, doua trei, nimic, nici o miscare. Nu comunica nimeni nimic.”

Am plecat pe Valea Siretului sa reconstituim o poveste ramasa ca o rana deschisa pentru bucovineni.

Hliboca sau Adancata cum ii era numele pe vremuri, este centrul raional, un fel de capital de judet. Impreuna cu un roman inimos din Cernauti, Vasile Tarateanu, ajungem la ziarul Monitorul de Hliboca unde il gasim pe Petro, unul dintre putinii ucrainieni care s-a aplecat asupra istoriilor de acum mai bine de 70 de ani.

In 26 martie 1941, dupa o iarna grea, populatia romaneasca din satele de pe Valea Siretului s-a adunat la raionala de partid sa ceara sa le fie admise cererile de repatriere.

Petro Christiuc: “In cladirea respectiv era sediul comitetului rational de partid. Raionala de partid, da, noua putere, toata administratie. Aici au fost aduse cererile celor care voiau sa se repatrieze.

Din toate satele din zona: Patrauti, Suceveni, cu totii s-au strans aici – In aceasta piata a fost un miting. Din aceasta cladire au iesit oficialii care le-au spus ca nu au voie sa plece. Li s-a spus ca nu au voie sa plece, ca granita este inchisa. Aparusera insa altii, necunoscuti, care agitau spiritele si ii manau  ca pe niste oi impreuna, dar cine au fost acesti oameni, nu se stie…”

Intre timp, zona fusese intesata de trupe ale Ministerului de Interne.

Alexandru Rîșneac

Basarabeni.ro

 

 

 

UN KATYN AL ROMANILOR IN BUCOVINA DE NORD – MASACRUL DE LA FANTANA ALBA,TATARCA (1.04.1941).VIDEO

”… în regimul comunist binele poate fi realizat numai întîmplător, pe căi ocolite, ocolite și nelegale, nelegale adică neconforme cu principiile, prin urmare neprincipiale.” (N. Steinhardt, ”Jurnalul fericirii”)

Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940

 

Este greșit să considerăm că teroarea comunistă asupra populației românești a început cu anul 1944. Nu, aceasta începe cu tragicul an 1940. Imediat după ocupație, asupra Basarabiei și Bucovinei de nord s-a năpustit o mulțime de politruci și NKVD-iști. Aproximativ 1.122 foști funcționari din administrația română, 2.000 de salariați ai Căilor Ferate, și foștii membri ai Sfatului Țării au fost arestați sau uciși.

Genocidul asupra populației din teritoriile ocupate poate fi confirmat de mai multe episoade desfășurate atunci. În următoarele rînduri voi încerca să realizez o schiță cronologică a masacrelor programate de trupele NKVD (celebra Troika) asupra populației civile.

Aceste evenimete, discutate mai mult sau mai puțin în presă, de teama să nu deranjeze anumite părți, riscă să devină pietre de moară care vor atîrna greu asupra propriei noastre conștiințe, dacă nu vom cinsti memoria celor care au murit pentru simplul fapt că s-au născut români.

Degeaba ne aruncăm deseori în discursuri demagogice mascate de sentimente patriotarde, dacă nu suntem în stare să spunem răspicat că nu ne-am uitat părinții. Degeaba ne comformăm ori de cîte ori o mare putere ne impune ceva, vom pierde întotdeauna; și cel mai grav e să-ți pierzi memoria, conștiința de sine. Să nu mergem pe principiul supunerii, după cum spune proverbul: ”Capul plecat sabia nu-l taie”, căci vom rămîne fără cap și fără sabie. Orice țară care a trecut prin experiența sovietizării își are propriul Katyn, cea mai gravă problemă e că nu știm nimic despre el.

Genocid  sovietic  asupra populației românești la Fîntîna Albă şi Tătarca.

 

Fîntîna Albă

Despre ce s-a întîmplat la Fîntîna Albă ne povestește istoricul militar Mircea Dogaru în cartea sa ”Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor” (n.r. La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, Bucovina, care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), au fost ucişi (în jur de 7.000) cu mitraliera de sovietici.

Românii se îndreptau spre graniţa românească cu odoarele bisericeşti în mînă spunîndu-li-se anterior că vor putea trece liber în România. Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile şi apoi îngropaţi, inclusiv  de vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200 persoane în groapă), pîmîntul mişcîndu-se sub ei două zile pînă au murit cu toţii.).

În următoarele rînduri voi reproduce pe scurt declarațiile a doi martori, Moș Ivan lipoveanul din Climăuți și Constantin Țoiu din satul Igiești, de lîngă Storojineț. Autorul menționează că mărturiile lor se regăsesc în articolele publicate în 1991 în ”Dreptatea” de inginerul Savu Octavian și în memoriile veteranului de război Ioan Ambrosă, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (1/4)

”În ziua cedării Bucovinei de nord eram acasă – relatează Constantin Țoiu – Nu m-am refugiat atunci că nu mă înduram de recoltă și nu bănuiam ce putea să mi se întîmple, mai ales că pe Sirețel și pe Siret aproape toate satele erau românești vechi – Tărășeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igiești, Adîncata, Hliboca, Volcineț, Crasna, Ciudei, Sinăuții Vechi și altele. La început noile autorități sovietice nu prea ne-au făcut necazuri, nouă, țăranilor mai săraci. Ne-au lăsat să strîngem recolta, ne-au luat ceva cote, apoi au făcut colhoz.”

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (2/4)

De ce țăranii au fost inițial cruțați, ne explică Moș Ivan lipoveanul: fiindcă prioritatea ocupantului era lichidarea elitei spirituale și economice românești.

Ce era cu acești lămuritori și cum s-a desfășurat masacrul premeditat de ocupant, ne explică, în continuare victima, Constantin Țoiu:

“Am ajuns la Șarul Dornei, unde am stat ascuns aproape un an, îmbrăcat în femeie, căci mă temeam mereu să nu vină după mine. Mai tîrziu m-am stabilit în Rădăuți, am muncit unde am găsit de lucru, ocupîndu-mă mai ales de monumente, în cimitire. De familie nu mai știu nimic, nici nu am încercat să aflu!“

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (3/4)

De partea cealaltă, a oamenilor simpli care nu aveau vina de a se fi născut români, Moș Ivan confirmă:

“Peste un an, cînd a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumînări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rînd. S-au pus și cruci mari care astăzi nu mai sunt. Le-au strîns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște.” [1]

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (4/4)

 

Gropile comune de la Tătarca

Înainte de a relata despre un alt eveniment tulburător, ce s-a întîmplat (n.r. în anii ocupaţiei sovietice 1940-1941) de data aceasta lîngă localitatea Tătarca (Odessa), trebuie să aminetsc și de masacrul grupului de rezistență antisovietică Majadahonda, membrii căruia au fost asasinați de trupele NKVD în momentul cînd trupele române se apropiau de Chișinău. De asemenea, în aprilie 1940, la Hîncești a avut loc o revoltă împotriva comuniștilor în urma căreia au fost arestați 73 de români.

În noaptea de 12-13 iunie 1941 (aproape simultan cu represiunile din Țările Baltice), au fost arestate și deportate în Siberia și Kazahstan, 18.392 persoane din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar din celelalte părți ale Basarabiei ca și din Bucovina de nord (teritorii înglobate în Republica Sovietică Socialistă Ucraina), alte 11.844 persoane (97% din aceștia – români). Trebuie să  remarcăm faptul că această deportare în masă avea loc cu două săptămîni înaintea Operațiunii Barbarossa, prin care Hitler viola înțelegerea cu Stalin.[2]

Studiul articolelor apărute în ziarele din anul 1943 ne poate demonstra, că atenția era îndreptată în mare parte asupra evoluției operațiilor militare. În special, era abordată situația frontului din Est și nordul Africii. Pe ultima pagină a ziarelor ”Timpul ” sau ”Universul ” erau prezentate relațiile dintre Aliați, exploatîndu-se contradicțiile ivite între aceștia. Începînd cu luna aprilie, odată cu descoperirea la Katyn a masacrului comis de trupele NKVD asupra grupului de ofițeri polonezi, în presă au fost alocate spații ample pentru abordarea crimelor comise de sovietici pe teritoriile ocupate.

Descoperirea a fost făcută publică de Berlin, iar aceasta a înveninat relațiile dintre Moscova și guvernul polonez aflat în exil la Londra.

Interesant este faptul că presa românească nu dezvăluie o descoperire similară, făcută în același interval de timp lîngă Odessa și anchetată de organe. Informația respectivă fusese furnizată de un fost agent NKVD.

În prezent deținem multe informații referitoare la crimele comise de comuniști după lovitura de stat din Octombrie 1917, începînd cu asasinarea familiei țarului, și mai ales despre cele din perioada stalinistă. În luna octombrie 1991, de exemplu, în presă apare o știre despre descoperirea în vestul Mongoliei, a unei gropi conținînd resturi pămîntești ale miilor călugări budiști, uciși din ordinul lui Stalin.

Trebuie să amintim că unii dintre cei deportați în 1941 nu au ajuns niciodată acolo. Despre soarta lor ne vorbesc documentele[3] pe care le voi prezenta în coninuare.

Primul document reprezintă un raport înaintat de locotenent-colonelul Traian Borcescu, din cadrul Serviciului Special de Informații, către Secția a 2-a a Marelui Stat-Major:

 

”CĂTRE MARELE STAT-MAJOR

SECȚIA A II-A

1.06.1943

Din investigațiile efectuate de către organele acestui serviciu cu privire la suprimarea unor persoane de către NKVD și îngropate în cimitirul din Odessa, s-au constatat următoarele:

Pe terenul denumit “Spolka” situat la km 7 al liniei ferate Odessa–Ovidiopol, între suburbia Tătarca și aerodrom, s-au descoperit gropile comune ale victimelor NKVD.

Lucrările de deshumare, ordonate de Serviciul Pretoral Militar al Odessei, au început la 22 aprilie 1943.

Concomitent cu săpăturile, s-au întreprins cercetări pentru a stabili cu exactitate și a verifica informațiile relative la proveniența victimelor și la împrejurările în care au fost ucise.

Din declarațiile luate locuitorilor din vecinătatea terenului “Spolka”, rezultă că organele NKVD le aduceau noaptea, cu un camion închis și le aruncau în groapa comună, care era imediat astupată și nivelată.

Totodată, mai rezultă din aceste declarații, că circulația era cu desăvîrșire interzisă pe drumul paralel cu terenul în chestiune care era păzit în mod sever.

Investigațiile au stabilit că execuțiile săvîrșite de NKVD s-au intensificat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord.

Ioan Halip, Grigore Tatarcu și Alexandru Ivanov, locuitori din Basarabia și Bucovina, în prezent domiciliați la Odessa, aduși la fața locului, și-au recunoscut, printre cadavre, rudele lor, deportate de NKVD după cedarea teritoriilor (anexele 1, 2, și 3)[4].

Comisia pentru examinarea cadavrelor și stabilirea împrejurărilor în care au fost suprimate vicimele au ajuns la concluzia că acestea au fost ucise prin împușcare în ceafă de la o foarte mică distanță, vechimea execuțiilor fiind de 2-3 ani, iar îmbrăcămintea găsită în una din gropile comune amintește de portul basarabenilor și bucovinenilor.

În prezent săpăturile din acest cimitir au fost sistate.

Fotografiile alăturate înfățișează rezultatul săpăturilor efectuate.

Despre rezultatul acestor săpături s-a făcut cunoscut și Președinției Consiliului de Miniștri (Cabinetul Militar).

 

p. Șeful Serviciului Special de Informații locotenent colonel Traian Borcescu”[5]

 

Următorul document reprezintă un proces-verbal și concluziile comisiei medico-legale care a cercetat cadavrele descoperite. Important este că acestea sunt semnate de experți ruși din Odessa:

”Anexa 4

PROCES VERBAL

Odessa, 6 mai 1943

Comisia compusă din: doctor Sapocichin K.I., vicedirector al Direcției medico-sanitare, Grubianu N.I., administrator al Stației de Dezinfecție, și docent Fidlovschi I.I., șeful expertizei medico-legale, în prezența caporalului jandarm Tatarciuc Grigore de la Serviciul Pretoral Odessa, la cererea d-lui Pretor lt. col. Niculescu M. Nr. 100 din 30 aprilie 1943, am procedat la examinarea mormintelor în urma dezgropărilor, în apropiere de oraș, lîngă drumul spre Tătarca.

Examinarea mormintelor s-a făcut în vederea luării măsurilor de înmormîntare a cadavrelor, a măsurilor pentru prevenirea epidemiilor, pentru stabilirea datei cînd au fost îngropate cadavrele și cauzei adevărate a morții.

Mormintele se află pe locul unde altă dată s-a depozitat gunoi, departe de orice locuință.

Cinci morminte sunt dispuse în neregulă, din care 3 se prelungesc izolate și departe de celelalte. Fiecare mormînt reprezintă o groapă adîncă și lată, cu pereți drepți. În fiecare mormînt se află cadavre scheletizate în dezordine și în cantitate apreciabilă; unele dintre acestea (două) sunt în stare de saponificare unită cu mumificație, iar pe altele spînzură țesătură parțial păstrată în stare de saponificare. Aparatul de legătură la cadavre în general este bine păstrat.

Pămîntul pereților gropilor prezintă un amestec, se rînduiesc nisipul, gunoiul și argila. Hainele caracterizînd bărbații și femeile, s-au păstrat suficient. Îmbrăcămintea din paltoane groase din postav, din haine și pantaloni de postav, parte de ață, bluze femeiești de mătase. Se găsesc paltoane de suman, de același material se găsesc și pantaloni. Astfel de îmbrăcăminte este cea a basarabenilor și bucovinenilor. Peste acestea se găsesc și mantale militare. În picioarele cadavrelor sunt ghete, deoparte se găsesc ghete de galoși, galoși sunt și îndeoparte și de ghete, iar unele cadavre au cizme simple.

Printre îmbrăcăminte se observă plăpumi de postav de fabrică și pene mărunte de păsări, iar prin unele locuri printre bucățile de îmbrăcăminte, parte putrede, se găsesc îngrămădiri mari, care, fapt ne dă dreptul să credem că acestea au provenit din pene. După cum se poate observa, [exista o] variație de îmbrăcăminte bărbătească și femeiască. S-au descoperit obiecte de primă necesitate, de exemplu: o cană de metal, o cutie de celuloid pentru săpun, tub de celuloid cu perie de dinți în el etc.

La cadavru cu păr lung (femeie) păstrat parțial mulțumită saponificației se văd mîinile legate cu funie. La examinarea scheletelor și a craniilor se constată urme evidente de răniri cu arme de foc în regiunea cefei. Rănile la unele cranii au ieșiri, iar altele nu. Aspectul tuturor cadavrelor scheletizate este același.

Avînd în vedere întrebările puse de Serviciul Pretoral Militar, Comisia a socotit necesar a se lua 4 cranii pentru cercetări medico-legale speciale. Dintre aceste cranii unul are o rănire cu ieșire și celelalte fără.

În ceea ce privește măsurile sanitare în legătură cu dezgropările, Comisia este de părere că, cadavrele scheletizate provenind cu evidență de la oameni deplin sănătoși, avînd semne vizibile de moarte provocată – împușcare – în prezent nu mai sunt periculoase, dar avînd în vedere că gropile sunt deschise, iar cu venirea zilelor calde ce pot transporta produsele descompunerii cadavrelor pe alimente și oameni, Comisia crede necesar că înhumarea acestor cadavre să se facă cît mai curînd.

Întrucît cadavrele în general nu au date pentru identificarea lor, ele trebuie lăsate pe loc în gropile comune și tratate în prealabil cu clorură de var.

Comisia crede necesar pentru o mai deplină caracterizare a vicitmelor, să se examineze amănunțit îmbrăcămintea acestora din care examen se va trage concluzia.

 

Vice-Director al Direcției medico-sanitare

Doctor Sapocichin K.I.

Prezenta copie tradusă din limba rusă în limba română fiind conformă cu originalul.”[6]

 

”Anexa 5

CONCLUZIE

La cercetarea în legătură cu cadavrele descoperite în apropiere cu Tătarca:

Pe baza datelor examenului detaliat și a autopsiei a 4 cranii ce au fost luate din gropi, după cum s-a arătat în procesul-verbal, s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Toți cei 4 inși cărora le-au aparținut aceste cranii, prezintă răniri de același fel prin împușcare în partea de jos a cefei. La 2 rănile craniilor erau cu ieșiri în regiunea ochiului stîng și la baza craniului, la alții 2 fără ieșiri.

2. Împușcăturile au fost făcute din arme cu bătaie nu prea puternică, cu gloanțe de plumb, calibru f.f.mm. Drept astfel de armă a putut servi (probabil) o armă militară de calibru mic.

3. Împușcarea s-a făcut la distanță foarte mică, sau aproape fără distanță.

4. Împușcăturile de acest fel de obicei se făceau de o mînă experimentată la executări (în U.R.S.S.).

5. Din cei 4, trei erau cu multă probabilitate bărbați și una femeie, în etate de la 20-40-45 ani.

6. Avînd în vedere condițiile păstrării cadavrelor, aspectul general al cadavrelor, ajungem la concluzia că vechimea morții celor arătați este de doi, pînă la trei ani.
   

 

Consultant al expertizei medico-legale

Șeful catedrei medicină legală la Universitatea Odessa

Profesor (ss) Jmailevici F.N.

Șeful expertizei medico-legale

Docent (ss) Fidlovski I.I.”[7]

 

Al treilea document foarte important este o notă informativă adresată Serviciului Special de Infrmații, semnată cu pseudonimul Kor.-Marin. Acest document aduce lumină asupra prudenței organelor române Legației germane cu referire la crimele sovietice. Evoluția afacerii Katyn, deja publicată în presă, ne explică Cristian Trocotă, a determinat o atitudine rezervată din partea Legației germane de pe teritoriul rusesc. Se răspîndise zvonul că victimele de la Katyn erau evrei împușcați de naziști. Ideea alcătuirii unei comisii internaționale pentru a investiga cazul era practic irealizabilă din cauza războiului, de aceea, părțile în cauză s-au adresat Crucii Roșii Internaționale. Responsabilitatea faptelor comise de NKVD-ul comunist a fost recunoscută de guvernul sovietic abia în 1990. Pînă atunci, a persistat un mister voit întreținut. Iată conținutul notei informative:

”28 Aprilie 1943

S.S.I. Grupa Politică

Dosar “Legaţia Germană”

NOTĂ

Din bună sursă a Legației Germaniei, s-a putut înregistra zilele acestea , că autoritățile germane din teritoriul rusesc ocupat intenționează să lanseze în opinia publică mondială o nouă afacere Katyn, unde se știe că u fost asasinați o mare parte din corpul ofițeresc polon.

Primele zile de Paști, această știre a căpătat consistență și se precizează că între Odessa și Tătarca (7 km de Odessa) s-a descoperit o groapă comună unde erau îngropate aproximativ 4000 de cadavre.

Această știre a circulat în cercurile maniste[8] și evreiești din Capitală, fiind prezentate sub aspectul contrariu celor comunicate de Legația germană și anume că este vorba de cadavrele evreilor asasinați în diferite ocazii de germani și mai mult chiar, Mareșalul a plecat la Odessa pentru a înăbuși izbucnirea acestui scandal.

Din șoaptele înregistrate de evreii rusofili, se pot trage indicii că puterile aliate cu concursul agenților comuniști, intenționează, pe baza materialului strîns de la declararea războiului încoace (fotografii, declarații a ofițerilor români și germani, statistici – mare parte din materialul documentar și informativ fiind deținut personal de Maniu), să dea o replică pe plan internațional afacerii de la Katyn.

Ieri dimineață, Legația germană se mai afla în posesia următoarelor date:

Operațiunea de identificare a cadavrelor este în curs.

Ea este îngreunată prin faptul că s-au găsit mai multe schelete, dar după anumite indicii se poate spune că este vorba despre asasinarea în masă a populației românești evacuată din Bucovina și Basarabia, după cum altă sursă precizează că ar putea fi vorba de cadavrele ucrainenilor sau a rușilor ostili regimului sovietic.

În cursul după-amiezii de ieri, Legația germană este surprinsă (Agențiile de presă care lucrează direct cu Legația) că guvernul n-a dat încă comunicat în această afacere.

Seara, s-a putut ști că s-a comunicat presei o știre “din sursă oficială”, dar care a fost reținută de cenzură.”[9]

Într-o altă notă informativă, din 2 mai 1943, același Kor. comunica: ”În general – două elemente aflate azi în posesia Legației germane – situația se prezintă astfel: “După părerea celor care au asistat, s-au descoperit până acum circa 1000 de cadavre și identificarea sumară a permis să se constate că este vorba de basarabeni asasinați pe timpul ocupației sovietice, se crede că în aceeași groapă au fost aruncate circa 3-4 mii cadavre”

(Kor. – Marin)”[10]

 Autor: Nicolae Țîbrigan

Autorităţile din Rusia nu recunosc nici până în ziua de azi genocidul de la Fântâna Albă. Moscova a lansat varianta mincinoasă şi strigătoare la cer că un grup de 20 de persoane au vrut să treacă fraudulos frontiera.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90. Autoritățile sovietice și cele ucrainene au interzis comemorările şi orice referire la acest masacru. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În România, după ani de ignorare şi uitare, după tentativa ruşinoasă a Institutului condus de Tismăneanu de a bloca alegerea unei zile de comemorare a romanilor masacrati, s-a făcut în sfârşit dreptate.

În 2011, Parlamentul a votat o lege care stabileşte ziua de 1 APRILIE drept Ziua Natională în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie.

Bibliografie (surse):

1. Mircea Dogaru, Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor, Ed. PHOBOS, București, 2005, pp. 77.

2. Istoria md.

3. Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianța sovieto-nazistă, Fundația Academia Civică, 2009, pp. 89-90.

4. Arh. SRI, Fond ”d”, dosar nr. 6209, filele 37-54; dosa, nr. 3706, filele 88-89 in Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 117.

5. Nu le-am mai reprodus, din motive de economie de spațiu (n.n.).

6. Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 118.

7. Idem, pp. 119-120.

8. Idem, p. 120.

9. Aici este vorba despre Iuliu Maniu, liderul Partidului Național-Țărănesc.

10. Idem, pp. 120-121

11. Ibidem.

POVESTEA SOVIETELOR- UN FILM CUTREMURATOR