CINE SUNT AROMÂNII ?

 

Aromani in port popular  

 

 

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro.

Zici mai usor aspun, decat spun,aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor dearomani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei –, acestia, deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/ ”Aromanii”.

 Eminescu, insa, in numeroase articole din Timpul, le-a zis numaimacedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc.

Marele poet a vrut, se vede, sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia.

 Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi.

Un miracol ca vorbesc si acum o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu etc.

 

Ce limba vorbesc aromanii?

 

Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armanlai/ ramañilai zburim limba armaneasca/ramaneasca! 

Din aceasta propozitie doar vocabula “zburim” (“vorbim”, de la sl. suboru, ramas in dacoromana doar in sobor (adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in Romania:Noi aromanii/ romanii vorbim limba aromaneasca/ romaneasca. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Romane scrie in acest sens: “Limba aromanilor este aromana”, in sensul calimba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba.

 De altfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putand disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare.

Apropo de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu, de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii.

El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromane din Balcani), atunci cand nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.

Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.

Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor:limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin? Si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie “Shaguna” iar aromanii trebuie sa se scrie “armanjilji”, si… “njic”? in loc de armañilai, si ñic (aromanii si mic).

Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dansii !

 

 

 

Mitropolitul Andrei Saguna, un aroman care si-a  legat viata de cea  a  romanilor  ardeleni.

 

Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu. Sa le luam pe rand. Masa aromanilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale Romaniei, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti romani aproape conspirativ, bineinteles ca se stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic corect.

Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor romanesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, odata cu transformarea Romaniei intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica.

Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei ca nu sunt romani, de vreme ce Romania i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i romani! Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?” Si, de aici pana la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromanii, nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas.

Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul ! Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromanii (“kuto-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizati pe vremea ocupatiei romane.

Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosi !

Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisa…). Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec. Pe cine sevesc insa keramopoliotii, aromani de astazi, oameni cu carte, totusi… dar cu interese egoiste, personale?

Din pacate, acest curent – ca aromanii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea “fundamentalisti” aromani ce au facut studii in limba romana, chiar studii universitare!

Din generatia varstnica, instruiti in scolile romanesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta romaneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Romanie pana in primul razboi mondial. Numai ei, “fundamentalistii” vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o… “minoritate”, ca toate minoritatile!

Oare, sa nu stie acestia din urma ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba romana, dar si istoric al aromanilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul romanesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.

Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor romanilor, inclusiv aromanii !

Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre.

Care i-au socotit, fireste, romani pe aromani. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida “interpretare” a originii si limbii aromanilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromanilor, poporului roman nu!

Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramane argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromanii. Limba esential romaneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu.

In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromanii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba romana:

“Citez in privinta aceasta – subliniaza marele lingvist – cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata”.

 Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand “Dimandarea Parinteasca” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromani) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic romanesc: “Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa…” si: “Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului…” etc. |ntre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!

Aromanii, prin urmare, sunt romani si vorbesc un dialect romanesc. Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

 

 

Hristu Candroveanu

 

 

 PENTRU VIDEO, CLICK PE LINKUL DE JOS:

PAGINI DIN ISTORIA STRAVECHIULUI PAMANT ROMANESC AL DOBROGEI

Harta  Dobrogei istorice

 

 

- 102 – Bătălia de la Adamclisi: romanii îi înving pe daci şi sarmaţi.

 

- 395 – Dobrogea (Scythia Minor) intră în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, treptat creştinat şi numit Imperiul Bizantin.

 

- 534 – începe o perioadă tulbure marcată de invazii ale hunilor, avarilor şi bulgarilor. Apogeul acestor cotropiri este marea pustiire avară din 587.

 

- 679 – 971 – Dobrogea este sub stăpânire bulgară.

 

- 1185 – răscoala fraţilor valahi Asan şi Petru: Dobrogea intră sub dominaţia Imperiului Vlaho-Bulgar (Regnum Valachorum). Se eliberează în 1320, căpătând numele de Principatul de Cărvuna (Despotatul Dobrogei).

 

- 1347 – emirul Bahud din Umur porneşte o expediţie împotriva fiilor lui Balică. Dintre cei trei fii, Dobrotici supravieţuieşte luptei şi devine conducător.

 

- 1352 – 1359 – decăderea Hoardei de Aur.

 

- 1359 – Dobrotici cucereşte gurile Dunării cu cetăţile Vicina şi Chilia, porturile Mangalia şi Constanţa. Regiunea este numită Dobrogea.

 

- 1388 – expediţia marelui vizir Candarli Ali Pasha: majoritatea regiunii cade sub dominaţie otomană.

 

- 1388 – Mircea cel Bătrân uneste Dobrogea cu Ţara Românească.

 

- 1397 – 1404 – ocupaţie otomană. Dobrogea este recuperată datorită luptelor anti-otomane iniţiate de către „despotul Ţării lui Dobrotici”.

 

- 1420 – 1452 – ocupaţie otomană, regiunea fiind cucerită de sultanul Muhamed I.

 

- 1594 – Mihai Viteazul cucereşte puncte strategice la dus de Dunăre. Teritoriile rămân sub stăpânirea domnului urcat pe tronul Moldovei, până la moartea acestuia.

 

- 1599 – din nou sub ocupaţie otomană, Dobrogea intră în componenţa elayetului Silistra (Buceag, Edisan, Dobrogea).

 

- 1864 – părţile rămase din Silistra au fost integrate în vilayetul Dunării, teritoriile la nord de Dunăre fiind anexate de ruşi. În cele aproape patru secole de ocupaţie otomană, mulţi din „ghiauri” s-au „turcit” pentru a nu mai fi obligaţi să plătească „haraci” (impozitul pe necredincioşi), astfel că mulţi din turcii musulmani dobrogeni sunt de origine creştină.

 

- 1875 – în Bosnia şi Herţegovina au loc răscoale anti-otomane, care vor fi imboldul de care dobrogenii au nevoie pentru a se elibera şi ei la rândul lor.

 

- 9 mai 1877 – este proclamată independenţa de stat a României.

 

- Primăvara lui 1877 – declanşarea războiului ruso-otoman, desfăşurat pe două fronturi: Balcani şi Caucaz. România este aliata Rusiei.

 

- 23 ian 1878 – Imperiul Otoman cere pace: armistiţiul de la Kazanlîc.

 

- 19 feb 1878 – tratatul ruso-turc de la San Stefano: România, Serbia şi Muntenegru sunt recunoscute ca state independente, Bulgaria devine autonomă. Turcii cedează Dobrogea Rusiei, pe care aceasta o schimbă cu partea Basarabiei pierdută pe nedrept în 1856.

 

- Iunie 1878 – Congresul de Pace de la Berlin are scopul de a corecta hotărârile exclusiv pro-ruse ale tratatului de la San Stefano, pentru a limita puterea acesteia şi accesul la Marea Egee. Se recunoaşte independenţa României, în componenţa căreia intrau Delta Dunării, insula Şerpilor şi Dobrogea. Judeţele Româneşti din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad) revin Rusiei.

 

- 1 sept 1916 – bătălia de la Turtucaia – România este învinsă de armatele germano-bulgare.

 

- 22 sept 1916 – trupele germano-bulgare îşi fac intrarea în Constanţa. Au urmat măsuri violente de ocupare şi expropriere a românilor, astfel că bulgarii rămaşi în Dobrogea au beneficiat de bunurile rămase fără stăpân.

Simbolic, statuia lui Ovidiu a fost dată jos de pe soclu, ea fiind pusă la loc după intervenţia generalului german Mackensen.

 

- Vara anului 1917 – bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz permit Dobeogri să rămână măcar parţial în componenţa României, în ciuda presiunilor făcute de bulgari.

 

- 9 dec 1917 – tratatul de pace obligă România să cedeze pasurile Carpaţilor Austro-Ungariei şi sudul Dobrogei bulgarilor.

 

- 22 nov 1917 – armistiţiul de la Brest-Litovsk – ieşită din război, Rusia leninistă oferă puterilor centrale ţările baltice, Bielorusia şi Ucraina.

 

- 7-9 dec 1917 – Armistiţiul de la Focşani, precursorul păcii de la Buftea.

 

- 24 apr 1918 – Pacea de la Buftea: România recunoaşte ocupaţia militară a Puterilor Centrale asupra Dobrogei, oferind Bulgariei o parte din aceasta. Regele Ferdinand nu a ratificat acest tratat, fiind considerat un tratat nul de drept.

 

- 29 sept 1918 – Bulgaria se retrage din război şi teritoriile dobrogene revin României.

 

- 11 nov 1918 – armistiţiul cu Germania: armata germană se retrage din Dobrogea.

 

 

 

Autor: Lia Romanov-ND Constanţa

Bibliografie:
- Grigore Arnăutu – 12 invazii ruseşti în România
- Ovidiu Drâmba – Istoria culturii şi civilizaţiei româneşti
- Nicolae Iorga – Chestiunea Dunării
- George Vâlsan – Graiul românesc
- Constantin Kiriţescu – Istoria războiului pentru reîntregirea României
- Constantin Velichi – România şi renaşterea bulgară
- Adrian Rădulesc, Ion Bitoleanu – Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare
- Constantin Giurescu – Istoria românilor.

 

Cedarea Cadrilaterului si schimbul de populatie dintre Romania si Bulgaria din 1940

 

1940: Schimbul de populatie dintre Romania si Bulgaria

Cedarea celor doua judete din sudul Dobrogei catre Bulgaria, in 1940, s-a facut sub obligativitatea unui schimb de populatii. 100.000 de romani au parasit Cadrilaterul si 61.000 de bulgari au parasit Romania pentru a se instala in Bulgaria.

Armata bulgara intra in Cadrilater – 1

Refugiati aromani din Cadrilater – 1940

Context

Schimbul de populatii insemna, de fapt o epurare  etnica fara varsare de sange.

“O statistică din 1850 în cazaua Balcic dădea în 84 localităţi doar 682 familii bulgare, iar în Bazargic în 89 de localităţi doar 930 familii bulgare. Iată deci cum populaţia bulgară a Cadrilaterului este sosită în zonă abia după 1878 din restul Bulgariei, Rusia, Turcia şi chiar România. Această stare de fapt au recunoscut—o şi savanţii bulgari. P. Gabe, Miletici care scriu că ,,populaţia bulgară din nord-estul Bulgariei şi mai ales cea din Dobrogea şi din ţinuturile Varna, Silistra şi Sumba provine în marea ei majoritate din sudul Bulgariei şi din regiunile muntoase ale Balcanilor”. Sursa

Administrarea celor doua judete nu a fost foarte usoara pentru Romania. Mai multe grupari bulgare actionau politic si prin metode teroriste in cele doua judete, dar si peste Dunare.

Dobrujanska revoluţionna organizaţia milita pentru “autodeterminarea, până la separare, a Dobrogei de România şi transformarea acesteia într-o republică autonomă independentă, care ar fi trebuit fie să facă parte din preconizata „Republică Federativă Balcanică”, fie să se alipească la URSS, ca a 16-a republică sovietică. Şi-a desfăşurat activitatea între 1925 şi 1940 în Dobrogea, mai ales în Cadrilater. În activitatea sa D.R.O. a îmbinat formele ilegale de activitate cu cu cele legale”.

“După alipirea Cadrilaterului la România, bande de comitagii treceau adesea frontiera în România dedându-se la acte de sabotaj, incendieri, incitare, agresiuni şi atentate la adresa armatei şi administraţiei române, cât şi la adresa coloniştilor români de aici (aromâni, mocani mărgineni, români timoceni etc.), uneori comiţând carnaje şi alte atrocităţi.

Astfel, în satul Cişmea, locuitorii bulgari, înarmaţi cu arme şi atacând din tranşee au deschis focul asupra detaşamentului de jandarmi aflat sub comanda sublocotenentului Tudoran Constantin, însă fără a produce pierderi. De la reorganizarea Jandarmeriei, după primul război mondial, în sudul Dobrogei, în lupta cu comitagii bulgari, veniţi peste graniţă, au căzut la datorie 18 jandarmi (trei plutonieri, un sergent, trei caporali şi 11 soldaţi”.Link

Tratatul de la Craiova

“În tragica vară 1940, diplomaţii bulgari vorbeau deja de probabilitatea ca Bulgaria să primească sudul Dobrogei ,,ca un cadou din mâinile Uniunii Sovietice“. Şi Hitler a făcut presiuni pentru această soluţie. Drama Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului, a făcut ca cedarea celor 2 judeţe dobrogene să treacă aproape neobservată”. (Sursa)

Tratatul de la Craiova, semnat la presiunea Axei, in special a Germaniei, prevedea cedarea celor doua judete Bulgariei, cu schimb obligatoriu de populatie.

“In conformitate cu art.3 din tratat, părţile contractante au căzut de

acord a proceda în termen de trei luni, la un schimb obligatoriu între supuşii români de origine etnică bulgară din jud. Tulcea şi Constanţa şi supuşii români de origine etnică română din jud. Durostor şi Caliacra.

In privinţa proprietăţilor imobiliare ce aparţineau supuşilor români de origine etnică bulgară şi care trebuiau să părăsească România, acestea erau considerate ca bunuri abandonate şi deveneau proprietatea statului român. Proprietăţile imobiliare rurale ale românilor obligaţi în virtutea acordului să părăsească teritoriile transferate Bulgariei, deveneau proprietatea statului bulgar.

Proprietăţile imobiliare urbane rămâneau proprietate privată a acelor proprietari şi supuse legilor ţării unde erau situate. Prin dispoziţiile art.4 din tratat, statul român s-a obligat să ia în sarcina lui despăgubirile românilor care părăseau bunurile rurale situate pe teritoriul Bulgariei, iar statul bulgar s-a angajat să despăgubească pe cetăţenii români de origine etnică bulgară care părăseau judeţele Tulcea şi Constanţa” [...]

Dintr-o situaţie întocmită de Biroul Străini Paşapoarte, rezultă că din judeţul Tulcea urmau să fie evacuate 45.000 persoane care erau considerate de origine bulgară la recensământul din anul 1930; nu se evacuau bulgarii căsătoriţi cu românce. Sursa.

Prin evacuarea populaţiei române din jud. Durostor şi Caliacra s-au abandonat 204.672 ha. teren arabil şi 18.760 gospodării agricole; s-au evacuat din Cadrilater 21.897 capi de familie din care numai 18.919 au fost proprietari agricoli, restul fiind proprietari urbani fără pământ, funcţionari.

In schimb, în urma evacuării populaţiei bulgare din judeţele Constanţa şi Tulcea, au rămas 124.267 ha. teren arabil din care 58.413 ha în Constanţa şi 55.854 ha în judeţul Tulcea; au rămas 11.774 imobile din care, în judeţul Constanţa 5506 iar în judeţul Tulcea 6268. (Sursa: situatie intocmita de Inspectoratul Agricol Regional Constanţa, 1948)

Sursa

CITITI SI:

-http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/02/11/5193/

-http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/07/22/cum-fost-cedat-cadrilaterul/