CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

TRANSILVANIA SI OCUPATIA MAGHIARA

Fişier:Siebenbuergen Karte.jpg

Unităţile administrative ale Transilvaniei din prima jumătate a secolului XIX

 

 

Scurta istorie a Ungariei

 

Teritoriul Ungariei de astazi era locuit in trecut de triburi dacice, tracice si ilire. Imperiul Roman a cucerit acest teritoriu in anul 35 i.e.n, transformandu-l in  provincie sub numele de Panonia.

Intre anii 400 – 600 e.n., Panonia a fost invadata de popoare migratoare, precum hunii, ostrogotii, lombarzii, iar mai apoi de avari.

 Hunii, condusi de Attila, au facut alianta cu Imperiul Roman, care i-a  folosit in luptele impotriva galilor.

In anul 453 Attila moare, o data cu el dezmembrandu-se si imperiul sau , iar hunii au fost alungati de catre triburile germanice ale lombarzilor si  gepizilor, care au pus stapanire pe acest teritoriu.

In jurul anului 560, avarii il cuceresc si il pastreaza sub controlul lor timp de 200 de ani.

A urmat o perioada de dominatie a francilor, a regatului slav Moravia Mare si a principatelor Balatonului pana in secolul IX, cand maghiarii au pastruns in Panonia.

 

 

  Invazia maghiarilor

 

Ungurii descind din ramura ugrica a familiei de triburi fino-ugrice,fiind  originari din Asia, din regiunea muntilor Altai.

 Erau mici de statura cu  pometii obrajilor iesiti in afara, ochii putin oblici, pielea de culoare mai inchisa, iar parul il purtau de obicei impletit in cozi.

Au patruns in Europa pe cursul mijlociu al Volgai si muntii Urali, iar mai apoi, in jurul anului 830 au trecut intre Don si Nipru , intrand in Campia Panonica prin trecătorile Carpaţilor Păduroşi din Nord, urmând văile cursurilor de apă din acea regiune.

Cele şapte triburi maghiare şi-au stabilit aşezările definitive pe locurile de la şes, ocolind regiunile muntoase, puţin prielnice felului lor de viaţă.

S-au asezat in campia Tisei in anul 896, unde au intalnit o populatie de limba latina, dar si sclavi aproape asimilati.

Acestia s-au autodenumit „maghiari”, insemnand „om / fiinta umana”.

Etimologia cuvântului folosit în limba română, isi are originea in limba turcă veche, On-Ogour, care se traduce prin Zece săgeţi.Etnonimul a aparut in diverse izvoare medievale  sub mai multe forme precum: „Uggroi”, „Ugry”, „Ungari”, „Hungari”.

 

 

Fişier:Hungarian migration.png
Harta migratiei ungurilor

 

I. Alföldul

Pe câmpiile întinse ale Panoniei – Alföldul cum îl numesc maghiarii – străjuite la răsărit şi la miază-noapte de munţii Bihorului şi ai Maramureşului, strămoşii ungurilor de azi au găsit cadrul cel mai prielnic  pentru  dezvoltarea lor  istorică.
„Pe această câmpie unită cu marea – zice marele poet naţional ungur Petöfi – mă simt acasă”, iar francezul Sayous prezintă următorul tablou sugestiv al legăturii inextricabile între unguri şi vastele câmpii ocupate de ei: „Adevărata patrie a maghiarului este Alföldul, câmpia joasă.

Acolo şi-au stabilit populaţiile cuceritorilor aşezările lor compacte sub Arpad; acolo, mai ales, trebuia să se împlinească, în cursul secolelor, istoria lor; acolo, această istorie, trăieşte şi astăzi în plenitudinea ei.”

 

II. …Şi Transilvania

Transilvania, cu platoul ei, cu depresiunile muntoase şi cu şirurile de munţi ce o înconjoară, din toate părţile, nu a fost deci, pentru poporul ungar – popor al şesului, popor al pustei – o împlinire geografică, după cum ea nu a fost nicio împlinire istorică.
În viaţa poporului ungar, Transilvania a fost un accident. De acest ţinut îi despărţeau pe unguri munţii acoperiţi de păduri.

Pentru ei, ţara Transilvaniei era un ţinut  aflat peste munţii acoperiţi de păduri: Ultrasilvaniae = Erdély (erdö = silva şi elu = ultra).
Dacă ungurii ar fi fost mai norocoşi în expediţiile lor din Apus, desigur că niciodată Transilvania nu ar fi ajuns sub stăpânirea lor.

Pentru români, în schimb, el era însăşi inima Daciei, prin care pulsa de mii de ani acelaşi sânge.

Ceea ce Alföldul reprezenta pentru strămoşii ungurilor de azi, pământul Transilvaniei reprezenta pentru strămoşii românilor, o citadelă de aparare împotriva atacurilor din afară.

În munţii împăduriţi şi în cetăţile de pe coline au rezistat populaţiile paşnice din Dacia Traiana invaziilor care s-au succedat în cursul veacurilor. Acolo s-a zămislit însăşi fiinţa neamului românesc.

 

III. Cucerirea Transilvaniei

Întreaga istorie a acestui ţinut, din clipa în care cuceritorii unguri şi-au întins stăpânirea asupra lui şi până în epoca contemporană, este un exemplu viu al voinţei sale neclintite de a-şi păstra nealterată românitatea.

Cucerirea Transilvaniei este cu mult ulterioară cuceririi Panoniei de către triburile maghiare.

Ea s-a înfăptuit în etape şi a fost urmarea unor lupte crâncene purtate de populaţiile româneşti cu noii năvălitori.
Aceste lupte, care s-au terminat cu actele de supunere ale populaţiilor româneşti din cele trei voievodate din Transilvania – sunt amintite pe larg în cântecele şi baladele populare ungare străvechi.

Timp de un secol au dus lupte aprige cu romanii pentru cucerirea Transilvaniei.
In Crisana era voievodatul condus de Menomorut, in Banat era voievodatul lui Glad, iar in Transilvania de nord–est cel al  lui Gelu Romanul.

Abia sub Ladislau cel Sfânt, care a domnit între anii 1077-1095, Transilvania a fost înglobată Ungariei (Röesler).
În voluminoasele memorii prezentate de unguri la Conferinţa de Pace din 1920, se spune textual: „Istoria Transilvaniei, după moartea Sfăntului Ştefan până în epoca Sfântului Ladislau, este învăluită într-o mare întunecime”.
Vechile cronici ungureşti au înlăturat în mare parte negura care învăluia acele timpuri, dar, fapt curios: tocmai ungurii se ocupă mai puţin de vechile lor cronici, adică de primele surse naţionale ungare privitoare la cucerirea Panoniei şi la supunerea teritoriilor de la răsărit.

 

IV. Luptele cu românii

Mult hulitul notar anonim al regelui Bela ne oferă o descriere, bogată în detalii, cu privire la luptele pe care cele trei triburi ungare ale lui Tuhutum, Tosu şi Eleud le-au purtat cu ducii provinciilor româneşti pe care le-au supus: Menumorut (în Dacia Porilissensis), Gelu (în Dacia Apulensis) şi Glad (în Dacia Malvensis).

Părerile ungurilor cu privire la valoarea istorică a operei lui Anonymus sunt împărţite, tocmai din cauza extinderii pe care notarul anonim al regelui Bela o dă descrierii populaţiilor autohtone româneşti găsite de unguri în Transilvania.
Indiferent de părerea ungurilor asupra valorii operei lui Anonymus, fapt cert este că, în secolul al XII-lea, un scriitor ungur afirma în mod categoric că românii erau prezenţi pe teritoriul Transilvaniei în clipa în care ungurii invadau această provincie.
Istoricii unguri trec cu vederea faptul ca „Gesta Hungarorum” ale notarului anonim, nu sunt singurele cronici care relatează despre existenţa românilor în Transilvania în momentul invaziei ungare.

Avem mărturii precise despre existenţa românilor în Transilvania în acele timpuri si  în cronica lui Simonis de Kéza (Chronicon Hungaricum), în cronica pictată de la Viena, în cronica germană de la Hildesheim şi în toate diplomele regilor unguri în care se  menţioneaza   Transilvania.

 

V. Bloc maghiar pe fundament românesc

Maghiarizarea românilor din sud-estul Transilvaniei nu este rezultatul unui proces natural, ci consecinţa deznaţionalizării forţate a românilor din aceste regiuni.

Iată un adevăr de care  s-a tinut  prea puţin   seamă atunci când s-a procedat la ciuntirea ţinuturilor româneşti, împlântându-se pintenul maghiar în inima românismului .
După una sau două generaţii de la secuizare, românul secuizat îşi renegă obârşia, sau dacă nu şi-o renegă, îşi împroşcă cu noroi foştii conaţionali .
Ar fi, desigur, imposibil să se stabilească, pe bază de simple mărturii şi de  documente genealogia românească a fiecărei familii secuizate de mai bine de două generaţii.S-a recurs atunci la metoda ştiinţifică.

„Într-o conştientă acţiune de deznaţionalizare – spunea profesorul Iuliu Mordovan din Cluj-Napoca -, secuii şi-au sporit forţa lor numerică şi cu sânge românesc.”
S-a procedat deci, pe cale ştiinţifică, la cercetarea originii etnice pe baza compoziţiei serologice a sângelui. Experienţa a îmbrăţişat un număr fără precedent de mare în istoria medicinii.

Doctorii P. Rîmneanţu şi P. David, care au întreprins această vastă experienţă, au efectuat 10.600 analize serologice asupra secuilor şi 3.856 asupra românilor.

Rezultatul  are  deci, tăria unei certitudini . Cercetătorii au ajuns la următoarele concluzii: indicele sanguin al românilor din secuime este egal cu acela al românilor de dincoace de Carpaţi şi, ceea ce este mai concludent încă, în quasiunanimitatea cazurilor, el este egal cu cel al secuilor şi diferă radical de cel al ungurilor propriu-zişi.

Din rezultatele obţinute s-a putut trage concluzia că secuizarea românilor datează din secolul al XII-lea.
Iată un auxiliar al istoriei, pe care nu îl puteau, desigur, prevedea ungurii la începutul operei lor nefaste de transformare a unui pământ curat românesc, într-unul cu aspect „curat maghiar”.
O altă dovadă peremptorie a obârşiei româneşti a unei părţi importante din masa secuiască de astăzi, o formează numele de localităţi, de văi, de dealuri, lunci, câmpii din această regiune. Cităm, printre altele, numele topice: Desiş, Coasta, Frumoasa, Fântâna, Zăpada, Lunca, Vadu, Murgu, Izvor, purtând pecetea indiscutabilă a românismului.
Odată cu românii au intrat în secuime şi multe cuvinte din limba românească de origine latină.

Pentru multe dintre aceste cuvinte împrumutul este direct, iar pentru altele, el trece prin filiera slavă.
Dar în ce domeniu oare nu se oglindeşte influenţa veche românească?

În artă avem construcţii de lemn, copii fidele ale construcţiilor caracteristice românilor; avem motivele muzicale care apropie mai mult muzica secuiască de aceea a românilor decât de aceea a ungurilor din Pustă.
Până în ultimul timp, de altfel, secuii se simţeau cu mult mai aproape de români decât de unguri, pe care-i socoteau drept străini.

Este mai presus de orice îndoială că nu ne aflăm în faţa unor cazuri izolate de simpatie faţă de poporul vecin al românilor, ci în prezenţa unor simţăminte (adânc înrădăcinate) de atracţie faţă de poporul ce a servit de element component al maselor secuieşti de azi.
Dacă secuii s-ar fi simţit unguri veritabili, desigur că nu am fi asistat la atâtea manifestări net anti-ungureşti, din partea lor, şi desigur că nu ne-ar fi fost dat să citim într-o cronică secuiască străveche o frază ca aceasta:

„NENOROCIREA TRANSILVANIEI, TOTDEAUNA DIN ŢARA UNGUREASCĂ ŞI DE LA UNGURI S-A TRAS”.

În diferitele armate recrutate pe teritoriul Transilvaniei în secolul al XIII-lea, trupele de secui sunt menţionate în mod separat de cele ale ungurilor.

În însuşi actul de bază al guvernării Transilvaniei, faimoasa „Unire a celor trei naţiuni” încheiată în 1437 („cea mai atroce dintre conspiraţiile de care pomeneşte istoria”, cum o numeşte ardeleanul G. Moroianu), secuii apar din nou ca o naţiune distinctă de cea a ungurilor, părţile contractante fiind ungurii, saxonii şi secuii.
Ar fi să enumerăm absolut toate documentele istoriei Transilvaniei, dacă am vrea să cităm toate mărturiile acestui adevăr, azi incontestabil: ungurii şi secui sunt două naţiuni cu totul distincte pe care le uneşte doar limba, dar pe care le desparte tot ce separă un neam de celălalt.

Ne vom mărgini să cităm numai ultimul document maghiar asupra Transilvaniei, şi anume memoriul prezentat de delegaţia ungară la Conferinţa de Pace de la Paris.

Citim acolo că „secuii sunt de origine avară”, deci, ei nu sunt unguri propriu-zişi, şi mai citim că „în Evul Mediu ei au încheiat cu ungurii şi cu saşii, CELELALTE două naţiuni cu care conlocuiau pe pământul Transilvaniei, un fel de contract social, fiecare dintre ele fiind stăpână pe propriul ei teritoriu”.
Aşadar, în virtutea cărui principiu pot ungurii reclama reîntoarcerea secuilor la… Patria-Mamă? A identităţii de limbă?

Dar atunci, Belgia şi Elveţia romană ar trebui încorporate Franţei, Zurich-ul şi Berna anexate Germaniei şi vaste porţiuni din sudul Peninsulei Balcanice alipite României.
Când o construcţie politică se sprijină pe un asemenea pilon şubred, este fatal ca într-o zi sau alta, ea să se prăbuşească cu zgomot.

În viaţa popoarelor, ca şi în viaţa indivizilor, nedreptatea şi situaţiile false nu pot da naştere decât la provizorate, care întotdeauna se termină cu triumful dreptăţii… chiar atunci când unele dintre ele durează un mileniu.

 

NU TOATE PROVIZORATELE, ÎNSĂ, DUREAZĂ UN MILENIU…!

 

„Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi, ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşiţele încă a vechilor daci.”
Memoriul unor ţărani ardeleni, circa 1770 (după D. Prodan, Supplex…, p. 220).

 

Fişier:Flag of Transylvania (1350).svg

Drapelul Transilvaniei pe la 1350

In anul 1301 au inceput luptele pentru ocuparea tronului Ungariei, nobilii profitand de acestea pentru a-si consolidanda puterea.

In 1308 Carol Robert de Anjou, sustinut de Papa, de clerul catolic si de o parte din nobilime, a reusit sa urce pe tronul Ungariei si a  incercat sa-si extinda stapanirea asupra Tarii Romanesti si a Moldovei, insa a fost invins,

In 1330 este intemeiata Tara Romaneasca, iar in 1359, Moldova.

In secolul al XV-lea expansiunea otomana ameninta si Ungaria. Conducatorul luptei anti-otomane, Iancu de Hunedoara,era de origine romana .

Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara, la conducerea Ungariei a venit fiul acestuia Matei Corvin (1458 – 1490), care a continuat lupta dusa de tatal sau..

La trei decenii dupa moartea lui Matei Corvin,in 1525, dupa batalia de la Mohacs, turcii i-au zdrobit pe unguri, Ungaria incetand sa existe ca stat.
Partea de mijloc a Ungariei cu capitala la Buda a devenit pasalac turcesc, adica provincie turceasca, iar nordul si vestul Ungariei au fost anexate de Habsburgii austrieci .

Din anul 1541 voievodatul Transilvaniei a devenit principat autonom, sub suzeranitate turceasca.

In 1683 turcii asediaza fara succes Viena. In urma infrangerii otomanilor, prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Imperiul Habsburgic anexeaza Ungaria si Transilvania .

In timpul revolutiei de la 1848  revolutionarii au incercat sa obtina  independenta Ungariei.

Din pacate,ei au inteles libertatea doar pentru natunea maghiara, nu si pentru romani sau celelalte natiuni traitoare pe cuprinsul Ungariei.

 Revolutionarii romani au trecut de partea Imparatului Habsburgic iar acesta a cerut  ajutorul Imperiului Rus si inabusa revolutia .

In 1867 Austria  incheie un pact dualist cu  Ungaria, aceasta devenind regat in cadrul Imperiului Austro-Ungar,cu imparatul Austriei  rege  Ungariei.

Primul recensamânt oficial din Transilvania în care s-a facut distincţie între naţionalităţi (distincţie făcută pe baza limbii materne), a fost efectuat de către autorităţile austro-ungare în 1869.

Pentru perioada anterioară acestui an există doar estimări ale proporţiilor diverselor etnii din Transilvania. Astfel, Elek Fényes, statistician maghiar din secolul al XIX-lea, estima în 1842 că populaţia din Transilvania anilor 1830-1840 era compusă în proporţie de 62,3% români şi 23,3% maghiari.

Rezultatele recensămintelor oficiale efectuate din 1869 şi până în prezent sunt prezentate în tabelul de mai jos:

 

An

Total

Români

Maghiari

Germani

1869

4.224.436

59,0%

24,9%

11,9%

1880

4.032.851

57,0%

25,9%

12,5%

1890

4.429.564

56,0%

27,1%

12,5%

1900

4.840.722

55,2%

29,4%

11,9%

1910

5.262.495

53,8%

31,6%

10,7%

1919

5.259.918

57,1%

26,5%

9,8%

1920

5.208.345

57,3%

25,5%

10,6%

1930

5.114.214

58,3%

26,7%

9,7%

1941

5.548.363

55,9%

29,5%

9,0%

1948

5.761.127

65,1%

25,7%

5,8%

1956

6.232.312

65,5%

25,9%

6,0%

1966

6.736.046

68,0%

24,2%

5,6%

1977

7.500.229

69,4%

22,6%

4,6%

1992

7.723.313

75,3%

21,0%

1,2%

2002

7.221.733

74,7%

19,6%

0,7%

In martie  1919 puterea este preluata in Ungaria infranta in Primul  razboi mondial, de bolsevicii lui Bela Kun,unul din apropiatii lui  Lenin , acesta proclamand “Republica sovietica Ungara”
Bela Kuhn a profitat  de conditiile mult prea tolerante ale armistitiului acordate Ungariei de generalul Franchet Esperey , care oprise inaintarea trupelor romane in Ardealul reunit cu Romania la 1 decembrie 1918,actionand pentru recuperarea teritoriilor pierdute de Ungaria odata cu declararea independentei popoarelor care faceau parte din Imperiul Austro-Ungar.
Primele luni ale lui 1919 au insemnat un sir neintrerupt de atacuri ale bandelor armate unguresti asupra trupelor romane, terorizarea permanenta a populatiei romanesti din teritoriul neocupat inca de Armata Romana , dar si o agresiva campanie de propaganda bolsevica.

 La 20 iulie 1919 au fost atacate unitatile romanesti de pe malul stang al Tisei, bolsevicii unguri repurtand chiar si unele succese.

Contraofensiva romaneasca declansata in noaptea de 30/ 31 iulie-12/ 13 august a insemnat sfarsitul tristei aventuri  a lui Bela Kuhn.Acesta s-a refugiat in Rusia lui Lenin,iar Budapesta a fost ocupata de Armata Romana.

Romania Mare proaspat infaptuita fusese amenintata simultan, pret de o clipa, atat la est de Sovietele rusesti, cat si la vest de Sovietele unguresti.

 

Scurta istorie a Transilvaniei

 

Pe teritoriul Transilvaniei s-a aflat in antichitate centrul politic al regatului Dacia, Sarmizegetusa Regia. Acum aproximativ 2400 de ani, venind dinspre apus, s-au stabilit pe acest teritoriu primele comunitati de celti.

Multiple dovezi arheologice din acea perioada atesta convietuirea pasnica dintre populatiile de daci autohtone si celti. In numeroase morminte celtice a fost descoperita ceramica dacica, dar si invers.

Chiar si podoabele au fost adoptate, dacii din Transilvania purtand podoabe celtice cum ar fi torcul, precum si diverse modele  decorative aplicate pe ceramica. GE de presupus ca gradul de asimilare reciproca dintre daci si celti a fost destul de mare.

 

In imagine, harta Daciei in perioada lui Burebista.In  centru, Romania de astazi.

In anul 106 e.n., teritoriul Daciei a fost cucerit partial  de catre Imperiul Roman sub conducerea imparatului Traian. Transilvania a fost organizata si inclusa in provincia Dacia Superior. Asezarile mai importante au fost ridicate la rangul de colonii si municipii.

Cateva dintre asezarile importante din Transilvania de astazi erau: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa Porolissum, Aquae.
Dupa numeroasele atacuri ale dacilor liberi (carpilor) si  a gotilor, in anul 271 imparatul Aurelian a decis retragerea administratiei si a legiunilor romane in sudul Dunarii.
Teritoriul Transilvaniei a fost invadat succesiv pana in secolul X de catre goti, huni, gepizi, slavi, protobulgari si pecenegi,maghiari.

Unele popoare migratoare au reusit sa creeze structuri politice relativ stabile, cum a fost in cazul gepizilor.
Din anul 271 pentru Transilvania a inceput „mileniul intunecat”, un subiect de controversa cu caracter nationalist, iar continuitatea romanilor pe acest teritoriu este pusa la indoiala.

In secolul al X-lea maghiarii au inceput ocuparea Transilvaniei, procesul terminandu-se abia la sfarsitul secolului al XII-lea, in timpul regatului lui Bela al III-lea al Ungariei (1172 – 1196).
In paralel cu ocuparea, s-a desfasurat intre secolele XI-XIII un amplu proces de colonizare. Dificultatile nu au intarziat sa apara, in special din pricina impotrivirii ndelungate a populatiei romanesti autohtone .

In urma  marii invazii mongole din primavara anului 1241, organizarea politica si colonizarea Transilvaniei au inregistrat un recul semnificativ.

Izvoarele istorice contemporane ofera la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea unei Transilvanii pustiite. Dupa retragerea trupelor mongole, Bela al IV-lea initiaza un program de refacere a regatului si in special a Transilvaniei, dezvoltand unele orase (Sibiu, Cluj, Brasov, Bistrita si Sighisoara) si constructia unor cetati de piatra.

In 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul  Otoman ca stat independent, care platea totusi otomanilor un tribut  anual destul de redus.

In acea perioada principatul nu includea Banatul, acesta  aflandu-se  sub stapanire otomana.

In secolul al XVIII-lea au fost adusi colonisti svabi, si au fost admisi in Ardeal romani din Moldova si Tara Romaneasca, imigrati din cauza exploatarii fanariote. In acelasi secol, au avut loc si valuri de exod ale populatiei romanesti din Ardeal in sens opus, spre Tara Romaneasca si Moldova.

Intre anii 1867 si 1918 Transilvania a fost incorporata partii maghiare a Imperiului Austro-Ungar. In aceasta perioada s-au intensificat masurile discriminatorii si de maghiarizare fortata impotriva romanilor, svabilor, slovacilor, sarbilor si chiar a sasilor.

La incheierea Primului Razboi Mondial, Ungaria isi proclama independenta, incluzand in teritoriul sau si Transilvania. Partidul National Roman si Partidul Social Democrat  infiinteaza Consiliul National Roman la Arad, in data de 3 noiembrie 1918 si cer desprinderea Transilvaniei de Ungaria si Unirea cu Tara Mama-Romania.

Guvernul Ungariei semneaza armistitiul cu Antanta.
Dupa armistitiu, romanii organizeaza o Adunare Nationala la Alba Iulia, la care sunt alesi 1228 delegati si la care au participat au participat aproximativ 100.000 de romani intr-o atmosfera sarbatoreasca,entuziasta.

Adunarea Nationalae la Alba Iulia a  hotarat unirea cu Romania a teritoriilor locuite de romani. Dupa unirea din 1918 cu Romania, Transilvania ramane o perioada scurta  autonoma in cadrul statului roman, fiind condusa de un Consiliu Dirigent.
Regele Ferdinand  sanctionat  unirea cu Romania, dar  cu toate acestea, autoritatile romane nu-si exercita controlul asupra tututor teritoriilor respective deoarece  armata romana se oprise pe linia Muresului, iar la nord de aceasta nici Consiliul Dirigent, nici Regatul Romaniei nu exercitau o autoritate efectiva.
Puterile Antantei ordonasera incetarea oricaror operatiuni militare in vederea negocierii pacii cu Ungaria.
In anul 1919, puterea  a fost preluata in Ungaria de comunisti, proclamand Rebublica Sovietica Ungaria, condusa de Bela Kun,un evreu  originar din Cluj.

In 1919 Antanta solicita armatei romane ofensiva contra fortelor maghiare.

Maghiarii au atacat atat trupele cehoslovace cat si trupele romane de pe teritoriul Transilvaniei, in speranta de a face jonctiunea cu trupele sovietice, care la randul lor, au atacat Basarabia si Ucraina.

 

 

 Armata romana in Budapesta.

 

Cucerirea Budapestei de catre Armata Romana

Riposta armatei romane a venit in dimineata zilei de 24 iulie 1919 cand a fost declansat contraatacul care a distrus armata ungara bolsevica.
In fata ofensivei victorioase a Armatei Regale Romane,Bela Kun a parasit Ungaria pe data de 2 august.

Primul detasament romanesc a patruns in capitala Ungariei pe 3 august,iar pe data de  4 august 1919  intreaga  Budapesta a fost cucerita de Armata Romana aflata sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu,regimul comunist fiind astfel inlaturat.

 Pe 16 noiembrie 1919 amiralul maghiar  Horthy intra in Budapesta si isi stabilea centrul de comanda  la hotelul Gellert.

La data de 25 februarie 1920 armata romana a parasit teritoriul ungar la solicitarea Antantei.

In timpul stationarii pe teritoriul Ungariei, armata romana a actionat pentru restabilirea ordinii, pentru combaterea anarhiei,pentru revenirea tarii la normalitate  si a  distribuit alimente populatiei maghiare infometate.

In 1940,Germania nazista si Italia fascista forteaza Romania prin Dictatul de la Viena,sa cedeze Ungariei Nordul Transilvaniei.

Autoritatile maghiare au savarsit in  Transilvania in timpul ocupatiei  atrocitati de nedescris  impotriva romanilor si a minoritatilor evreiasca,sarba,tiganeasca.

In Conventia de armistitiu semnata in 1944 de Romania cu Puterile Aliate, dupa lovitura condusa de regele Mihai, se prevedea ca statele aliate „sunt de acord ca Transilvania sa fie restituita Romaniei, cu conditia confirmarii prin Tratatul de Pace”.

In perioada dintre 1945 si 1947, pana la incheierea tratatelor de pace dintre Aliati si Romania si Ungaria, au existat demersuri ale Ungariei de a pastra chiar si o mica parte a teritoriului, fiind vizata in special zona actualului judet Satu Mare.
Cu toate acestea, tratatele de pace de la Paris din 1947 confirma revenirea la frontiera existenta la 1 ianuarie 1938 intre Romania si Ungaria si nulitatea dictatului de la Viena.

Astazi, pe teritoriul Transilvaniei, conform rezultatelor oficiale ale recensamantului din 2002, traiesc 74,7 % romani, 19,6 % maghiari si 0,7% germani,totalizand o populatie de 7.221.733 locuitori.

 Surse:

Marius Ignatescu , http://www.descopera.org si

Anca Bârlă   (Covasna) – “Transilvania după năvălirea ungurilor”

CITITI SI:

 

 

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/23/video-rani-care-nu-se-vindeca-masacre-in-transilvania-de-nord-1940-1944/

http://www.descopera.org/descopera-romania-transilvania/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

04/08/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

ZIUA UNIRII BUCOVINEI CU TARA MAMA – ROMANIA

 Harta Etnografica a Bucovinei de la 1910

Foto: Harta etnica a Bucovinei 1910 ( Foaia Nationala)

 

Pe 28 noiembrie este ziua Unirii Bucovinei cu Romania!

Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu Țara-Mamă. Acum 95 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente.

Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucuresti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judetul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Brosteni.

La 3/16 octombrie , împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă.

În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

La  19 octombrie 1918  Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov pretindea  şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei.

În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei ”, sub conducerea lui Sextil Puscariu , în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document – programatic  pentru românii din Bucovina.

In decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Razboi Mondial, în timp ce Austro-Ungaria  se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, romanii si ucrainenii din Ducatul Bucovinei  revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul Romaniei și, respectiv, cu nou proclamata Republica Populara Vest-Ucraineana  , frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precumCernauti,Radauti sau Siret.

Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Nationala Ucraineana .

Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov, in Galitia  , Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populara a Ucrainei Occidentale  Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți,  Storojinet  și Siret.

 

În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Puscariu , la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan , a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor , care a hotărât “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat national independent”.

 

Pe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp de „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriac Joseph Etzdorf .

 

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina.

Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți.

Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.

 Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România.

Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul , favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor.

Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucraineni au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale. Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz.

Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

Astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a romana, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina,„pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuţi, rezervându-li-se o primire entuziastă.

De acolo, ele ajung până la vechea graniţă a Bucovinei de la Ceremuş, Colacin şi Nistru.

La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei.

Consiliul votează a doua zi “Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Ţării Bucovina”, prin care îşi asumă întreaga putere în acest tinut romanesc.

Consiliul Naţional, completat cu 12 fruntaşi dintre refugiaţii bucovineni, hotărăşte convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru “stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul Român”.

Congresul general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Cernauti să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani).

În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan si Ion Nistor.

La propunerea lui Flondor, Congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi, cu sprijinul majorității reprezentanților  germani si polonezi,„Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918

“Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,


Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Obcinile Bucovinei  în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu tara Mama , Romania, în aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.

 

Surse: Enciclopedia Romaniei, Wikipedia.ro.

 

 

28/11/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Un comentariu

Alianţa din 1873 a celor trei împăraţi

 

 

 

Wilhelm I (n. 22.03. 1797 — d. 9 martie 1888), a fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18.01. 1871).

 

 

 

 

 

Alexandru II-lea, ţar al Imperiului Rus 1855-1881

Franz Joseph (n.1830-d.1916), împăratul Austriei 1848-1916, poza din 1885

Alexandru II-lea, ţar al Imperiului Rus 1855-1881

Franz Joseph (n.1830-d.1916), împăratul Austriei 1848-1916, poza din 1885

 

 

 

 

Alianţa celor trei împăraţi a fost o alianţă politică cu caracter declarat defensiv, între Alexandru II (Ţarul Rusiei), Franz Joseph I (împărat al Austriei şi rege al Ungariei) şi Wilhelm I (împărat al Germaniei).

 

S-a constituit în 6 iunie 1873, prin Acordul consultativ (Convenţia de la Schönbrunn) între Alexandru II şi Franz Joseph I.

În cazul unei ameninţări de atac din partea unei terţe puteri, ambii monarhi se obligau să se înţeleagă pentru a adopta o „linie de conduită comună“.

 

La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenţia de la Schönbrunn.

Se constituie astfel Alianţa celor trei împăraţi. Este un fel de „Sfânta Alianţă“ între împăraţii Rusiei, Germaniei şi Austriei.

 

Guvernul rus urmărea prin această alianţă excluderea unei eventuale înţelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei şi să asigure graniţele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică.

 

În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împăraţi, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligaţia semnatarilor de a se menţine neutralitatea.

Dar, în continuare, desfăşurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia şi Germania să ducă la încordarea relaţiilor dintre ele şi la constituirea, treptată, a doua blocuri militare:

- Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia);

- Tripla Înţelegere sau Antanta (Rusia, Franţa, Anglia).

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Wikipedia.org

  2. Dicţionarul Istoriei Românilor, George Smeu

  3. Dicţionar ilustrat de istorie, Marian Lupu

  4. Dicţionar de istorie, fără autor

  5. Istoria md.

 

 

21/09/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 351 other followers