SERVICIILE SPECIALE DE LA CHISINAU AU RELUAT ACTIVITĂŢILE DE ANIHILARE ŞI DESTABILIZARE A ORGANIZAŢIILOR CIVICE ŞI PARTIDELOR POLITICE CARE SUSŢIN REUNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

 

EXCLUSIV: SERVICIUL DE INFORMAŢII ŞI SECURITATE DE LA CHIŞINĂU A RELUAT ACTIVITĂŢILE DE ANIHILARE ŞI DESTABILIZARE A ORGANIZAŢIILOR CIVICE ŞI PARTIDELOR POLITICE CARE SUSŢIN REUNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA.

Conform surselor Romanian Global News din mediul guvernamental de la Chsinau, Serviciul de Informatii si Securitate de la Chisinau a reluat activitatile de anihilare si destabilizare a organizatiilor civice si partidelor politice care sustin reunirea Basarabiei cu Romania.
Pe langa urmarirea si compromiterea liderilor organizatiilor de pe teritoriul R. Moldova, care sustin reunirea celor doua state romanesti, SIS-ul desfasoara puternice actiuni operativ –informative pe teritoriul Romaniei, in cadrul organizatiilor studentilor basarabeni, dar si creind actiuni de lobby in cadrul formatiunilor politice din Romania, in defavoarea ideii de reunire a celor doua state romanesti.
In acest scop SIS-ul a racolat si va racola absolventi ai universitatilor romanesti si studenti bursieri ai statului roman, pe care ii va coordona in preluarea a cat mai multe din organizatiile studentilor basarabeni din Romania, urmand ca acestia sa blocheze aderarea respectivelor organizatii la miscarile pro-unire.

 Presa online a mediului studentesc basarabean este deasemenea vizata.

Sursele Romanian Global News precizeaza ca sectiunea din SIS care se ocupa de aceasta problema este incadrata cu ofiteri ce au legaturi stranse cu agenti FSB si SVR din Ambasada Rusiei la Chisinau.

Chsinau/Romanian Global News

 

SOVINISM SI OBRAZNICIE DE MARE PUTERE.Cel care ţi-a făcut mult rău , te va urî şi mai mult pentru răul pe care ţi l-a făcut.

Foto:Nicolae Dabija

CATA OBRAZNICIE, ASTA NUMAI LA RUSI POTI SA VEZI, DIN CAUZA FUMURILOR DE MARE PUTERE ŞOVIN DE PROFESIE

Cel care ţi-a făcut mult rău te va urî şi mai mult pentru răul pe care ţi l-a făcut.

 Şovinii nu ne vor ierta niciodată pentru că ne-au rupt ţara-n două în 1812, pentru că ne-au cotropit în înţelegere cu Hitler în 1940, pentru că, în anii de după război, ne-au deportat părinţii şi bunicii în Siberii, pentru că i-au pus la zid fără cea mai mică vină, pentru că ne-au smuls limba din gură, pentru că ne-au furat alfabetul, istoria, pentru că ne-au prefăcut bisericile în grajduri şi locuri de petrecere pentru ei şi urmaşii acestora. Iar urmaşii acestora continuă politica taţilor lor.

Ei declară că, spre deosebire de părinţii lor, care ne-au urât înaintașii, ne-ar fi iubit numaidecât dacă nu ne-am fi născut. Aşa cel puţin ne dă de înţeles de pe paginile ziarului șovin şi xenofob Эксперт новостей (Expertul noutăților) de la 18 decembrie 2009, care apare la Chişinău, un autor Roman Konoplev, corespondent al Agenţiei de Presă Новость, care în articolul „Năluca Moldova” („Призрак Молдовы”) anunţă că în Republica Moldova „românii s-au înmulţit ca iepurii” şi a venit timpul ca statul rus să le găsească alt loc de conviețuire acestor „neoameni”.

Ca pedeapsă pentru faptul că moldovenii, numiţi de autor „неорумынские радикалы” („extremişti neoromâni”) a) nu doresc ca limba rusă să fie de stat în locul limbii lor, pe care o vorbesc mai prost ca pe cea a Federației Ruse; b) au de gând să-şi studieze istoria neamului lor, în care se uită de rolul eliberator al Rusiei; c) trag pe sfoară o ţară atât de mare ca Rusia, declarând că o iubesc la Moscova şi că n-o iubesc la Bruxelles; d) pun la cale un nou război cu Transnistria, pentru ca s-o curețe («зачистка Преднестровия») de cei „240 000 de ruşi” «240 тысяч нелегально находящихся иностранцев – вот и вся ваша Преднестровская ресспублика!» („240 de mii de cetăţeni străini care se află ilegal în Transnistria – iată toată republica voastră!”), citează autorul, chipurile, pe un oficial moldovean, care evident că nu există decât în imaginaţia sa; e) expulzează metodic şi insistent, obraznic şi batjocoritor Rusia din Republica Moldova („Россию выдавливают из Молдовы, как зубную пасту из тюбика, постепенно и настойчиво, дерзко и с издёвкой”) ş.a.m.d., ei trebuie strămutaţi cu toţii din teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Şi ca zona („регион”) să nu rămână pustie, autorul înaintează un „proiect” genial (prin tâmpenia lui). Iată ce scrie acest șovin de profesie despre noi şi pământul nostru strămoșesc: „Dacă Basarabia nu va reveni Moscovei, de ce acest teritoriu al nimănui, care a trecut mereu de la unii la alţii, ar trebui să aparţină din nou românilor?

De ce n-ar aparține altei naţiuni, care a fost jertfă a genocidului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial? E vorba de ţigani (rromi). Istoria plină de suferinţe a acestui popor îi dă dreptul ca el să aibă un stat propriu, un centru de atracţie pentru toţi ţiganii. Şi el trebuie să devină Basarabia.” („Однако, коли Бессарабия не достанется Москве, с какой стати, это спорная, переходившая неоднократно из одних рук в другие територия, должна вновь достоваться румынам? Почему, к примеру, не другой нации, оказавшейся жертвой геноцида в годы Второй Мировой? Речь идёт о циганах (ромах)”.

Многострадальная история этого народа впольне даёт ему право на собственую родину, на свой центр притяжения. И этим местом вполне годится стать Бессарабия). Autorul propune ca cele 3,5 milioane de români moldoveni să fie expulzaţi de pe teritoriul Basarabiei în România.

Iar întrucât cele 10 000 de ţigani, câţi au fost atestaţi la ultimul recensământ, nu vor putea să populeze un teritoriu atât de vast, în locul moldovenilor dânsul sugerează să fie aduşi toţi ţiganii trăitori în Federaţia Rusă, Ucraina, Serbia, România ş.a., ca între Nistru şi Prut să poată fi creat noul stat: Basarabia – ţara rromilor.

„Rromii au dreptul să-şi aibă ţara lor”, argumentează autorul, menţionând că Federaţia Rusă ar putea realiza acest proiect cu banii Uniunii Europene. Cum de ţigani e plină lumea, ţările unde locuiesc aceştia, ar putea răsufla uşurat şi acorda bani Noului stat Ţigănesc, numai ca să scape de ei. Ţiganii ar putea să se mute în noua lor patrie, în casele românilor expulzaţi, ale căror proprietăţi ar trece în mâinile ţiganilor, sugerează Konoplev. Autorul explică de ce crede că Basarabia e un teritoriu al nimănui: „ea a trecut de la ruşi (ca şi cum a aparţinut dintotdeauna Rusiei, „istoricul” uită de anul 1812 – n.n.) la români (1918 – n.n.), apoi la sovietici (28 iunie 1940 – n.n.), şi iar la români”(în 1991, anul independenţei R. Moldova, românii fiind M. Snegur, P. Lucinschi, V. Voronin, M. Ghimpu şi noi cele 3,5 milioane de români moldoveni, care nu merităm să avem ţară, locul nostru fiind sau dincolo de Prut, sau dincolo de Cercul Polar).

El propune ca viitorul stat ţigănesc să facă schimb de populaţie cu Federaţia Rusă: moldovenii care nu vor dori să se stabilească în România să fie mutaţi în casele (?) ţiganilor din regiunea Breansk şi din alte regiuni iar în casele lor să fie aduşi rromii din Breansk, unde aceştia „nu respectă legile”: „В России, на Брянской земле и в других местах…. значительная часть ромов по прежнему бедствует, вынуждена нарушать законы…”, dar mutându-se în Republica Moldova şi având un stat al lor, ei nu vor mai fi infractori, ci se vor integra cu alţi țigani şi „vor ţine cont de legi”.

Autorul e un pic milostiv doar cu moldovenii care vor dori să rămână moldoveni, aceştia vor fi mutaţi în Transnistria, unde se recunoaşte existenţa „naţiunii moldoveneşti”, unde, ca pe timpul puterii sovietice, vor învăţa să scrie cu alfabet rusesc, unde visul lor cel mare li se va înfăptui: ei vor vorbi numai ruseşte şi vor avea ca vecini fraţi de-ai lor pravoslavnici – ruşi şi ucraineni. („Если им захочется жить в своей культуре, они смогут поехать в Приднестровье, и будут уверены, что здесь у них будет так, как было когда-то в единой Молдавии — кириллическая азбука, пеленица, а в соседних домах — их православные братья — русские и украинцы.”)

Evident şovinul a găsit o soluţie şi pentru Chişinău: el va trebui populat în următorii zece-douăzeci de ani cu populaţie evreiască, adusă din Federația Rusă (autorul în subtext se referă la o epurare etnică a Rusiei care ar fi curăţată astfel de elemente alogene, acestea fiind strămutate în Basarabia), iar capitala Basarabiei va deveni oraşul Soroca, locuit majoritar de ţigani.

Autorul spune despre România că a fost creată din nimic „în sec. XIX de către Franţa, pentru ca să oprească expansiunea influenţei ruse în Balcani”, îi scuipă pe români, care, ca şi ţiganii, nu au istorie, ei „inventând basmul că se trag din daco-romani, care n-au existat niciodată în istorie”, vorbeşte cu dispreţ despre „Armata Română care a ocupat Odesa, apoi tot ea a eliberat-o de nemţi”, de România, care „pentru participarea la războiul contra URSS n-a plătit cu nimic decât cu Basarabia”, menţionând că românii din România i-au maltratat permanent pe ţigani şi, de răul lor, trei milioane de ţigani au fost nevoiţi să se împrăştie după 1989 în toată Europa, dar care sunt gata − dacă li se va crea ţară în Basarabia – să se mute cu toţii aici. Autorul articolului e revoltat că moldovenii nu vorbesc între ei ruseşte, că la Chişinău sunt puţine pancarte scrise în ruseşte, că moldovenii pregătesc un nou război contra Federației Ruse şi Armatei a 14-a („Пахнет новым витком военного конфликта”).

Pentru asta trebuie să li se ia Basarabia. Cine va realiza acest proiect? Evident, Federaţia Rusă. Autorul crede: „Россия могла бы выступить в качестве одного из инициаторов проекта этого новейшего государства, как в своё время поддержала идею государства Израиль. Уж лучше быть донором для друзей, чем не понятно для кого.” („Rusia ar putea interveni în calitate de iniţiator al proiectului de creare a acestui stat nou, aşa cum la timpul său a susţinut ideea creării statului Israel . Mai bine să facă acest dar pentru nişte prieteni, decât nu se ştie pentru cine”.)

 Rusia a făcut în istorie mai multe „daruri”, care nu i-au aparținut (un exemplu ar fi pământurile noastre dăruite Ucrainei ş.a.), ea fiind, în viziunea acestui individ, gata să mai doneze unor „prieteni” un teritoriu care nu-i al ei, luându-l de la proprietarii lui de drept.

Mai amintim şovinului că Israelul n-a fost creat de Rusia, şi că ea n-a susţinut niciodată strămutarea evreilor de la Birobidjean la Tel Aviv. Ţiganii, afirmă “savantul”, vor fi astfel veşnic recunoscători Rusiei şi nu vor cere să studieze în şcoli istorii care vor viza negativ Rusia, nu vor iniţia „marşuri legionare” ş.a.

Acest autor şovin şi rasist, Roman (care crede că numele lui nu are nimic comun cu „romanii”, ci doar cu „romii”) Konoplev, care-şi zice corespondent al Agenţiei de Presă Novosti, face propunerile de mai sus la modul foarte serios, argumentându-şi tezele cu ură şi încrâncenare.

Cred că ar trebui de urgenţă să i se retragă acreditarea şi să fie el cel expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova, mai înainte ca „expertul” să le poată expulza cele 3,5 milioane de români basarabeni de pe pământul plin şi greu de mormintele moşilor şi strămoşilor lor.

 Recent preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a propus ca până în anul 2017 să refacă URSS. Atunci Rusia va putea şi realiza, bănuim, acest proiect îndrăzneţ al acestui individ obraznic. Dar noi am preconizat ca în anul 2012 să revenim la trupul Ţării. Să ne grăbim şi, sper, să reuşim.

 Şi-atunci ei, fără de noi, facă ce vor. Le pot croi ţiganilor ţară oriunde, chiar şi la Moscova.

Autor: Nicolae DABIJA,Chisinau

 

 

Despre Nicolae Dabija

LOCUL NAŞTERII

– comuna Codreni, raionul Cimişlia, R. Moldova

STAREA CIVILĂ

– căsătorit, 4 copii ( doi băieţi şi două fete )

STUDII

în 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova

ACTIVITATE

– Membru de onoare al Academiei Române

Membru în Consiliul Director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului din România

Fondator şi preşedinte al Forului Democrat al Românilor di Moldova, organizaţie neguvernamentală, cu peste 250,000 de mebrii. Organizator al manifestărilor legate de zilele de 1 decembrie, 27 martie şi 24 ianuarie din ultimii ani, inclusiv al unor acţiuni ample şi al Adunării Solemne consacrate aniversării a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România.

Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova. Este autorul Cererii de Aderare la UE din partea societăţii civile, cerere pe care guvernarea comunistă de la Chişinău refuzase să o întocmească şi să o depună.

A participat la numeroase manifestări şi acţiuni de apropiere a românilor de pretutindeni din fosta URSS, Serbia, Albania, Grecia, SUA, Germania, Franţa, Macedonia etc. cît şi la toate cele 10 ediţii ale Congresului Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia. Este vice-preşedinte al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, Membru de Onoare al Congresului Mondial Român.

În perioada 1990 – 1994 şi 1998 – 2001 a fost deputat în Parlamentul Moldovei, aducînd contribuţii mari la democratizarea şi decomunizarea societăţii basarabene, ruperea Republicii Moldova de imperiul sovietic şi regăsirea în cadrul contextului ei natural, românesc şi european.

În anii 1989 – 1991 a fost deputat în Sovietul Suprem al URSS, după primele alegeri libere din perioada gorbaciovistă.

A fost unul dintre iniţiatorii condamnării Pactului Ribbentrop – Molotov şi a lichidării consecinţelor acestuia.

Şi-a adus o contribuţie deosebită la legiferarea limbii române şi a revenirii ei la alfabetul latin în Republica Moldova.

Din perioada gorbaciovistă pînă în prezent este redactorul şef al săptămînalului “ Literatura şi Arta “, organ al Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a declanşat, la sfîrşitul anilor ’80 ai secolului trecut, Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia, publicaţie care s-a tipărit în acea perioadă în 260.000 de exemplare, fiind “ publicaţia literară cu cel mai mare tiraj din Europa “ şi jucînd, cum avea să menţioneze ziarul francez Le Figaro “ în renaşterea naţională a Basarabiei acelaşi rol pe care l-a jucat televiziunea Română în cadrul Revoluţiei din decembrie 1989 “.

NICOLAE DABIJA este nepotul arhimandritului SERAFIM DABIJA, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947.

Cunoaşte profund viaţa comunităţilor româneşti din jurul României, inclusiv a celor de dincolo de Nistru. Cartea lui “ Transnistria “ editată într-un tiraj de peste 200.000 de exemplare a fost declarată Igor Smirnov drept “ dusman al Transnistriei “.

PUBLICAŢII.

Autor a peste 50 de volume de publicistică, eseuri, poezii ( unele traduse si editate in SUA, Italia, Federatia Rusa, Ucraina ) şi a ciclului de manuale de istorie “ Daciada “ pentru clasele 1-IV, a unui manual de literatură română pentru clasa a IV-a şi a sute de articole în reviste din Basarabia, Bucovina, România, Serbia, SUA, Canada, Franţa, Ucraina, Italia etc.

ROMANII PRIN OCHII MOLDOVENILOR

La 20 de ani de la Declaraţia de suveranitate adoptată de Parlamentul Republicii Moldova (23 iunie 1990), fantoma unirii cu România continuă să agite spiritele de la Chişinău. Ce îşi doresc însă vecinii de peste Prut şi cine sunt basarabenii pe care „nici măcar Putin nu îi poate opri” să înfăptuiască unirea cu ţara?

Orice gest al Alianţei pentru Integrare Europeană (coaliţia politică aflată la putere) e văzut de adversari ca un complot unionist. Recenta tentativă de re-semnare a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, originalul s-a pierdut în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 – i-a făcut pe comunişti să vadă o nouă tentativă de uzurpare a statalităţii moldoveneşti şi „o încercare de a ne întoarce în acea situaţie juridică (…), când ieşirea din componenţa URSS era interpretată de către guvernanţii de atunci ca o posibilitate de unire cu România”. 

Desigur,  mare parte din  acuzaţiile comuniştilor sunt nefondate şi doar exploatează temerile propriului electorat antiunionist şi moldovenist. Dar aceasta dovedeşte că spectrul unirii nu dispare cu una, cu două şi societatea moldovenească rămâne profund divizată.

Unionişti oportunişti vs unionişti idealişti

Pentru cât sunt de puţini – 10-15% – unioniştii sunt totuşi foarte sonori, reprezentând, cu unele excepţii, electoratul tradiţional al partidelor unioniste şi declarat românofil.

Nu majoritatea celor ce îşi doresc unirea o fac din considerente ideologice – pentru mulţi, aceasta e doar un instrument.  Un sondaj făcut de IMAS-INC Chişinău în 2006 arăta că doar 14% din populaţia Republicii Moldova se considerau a fi români, dar  51% îşi doreau un paşaport românesc.

Un exemplu extrem este Maia T., rusoaică dintr-un sat din nordul ţării, care are însă doi copii ce şi-au făcut studiile şi s-au stabilit în România. Datorită lor, ea s-a convins că în România, chiar dacă nu curge lapte şi miere, sunt mai multe oportunităţi decât în Moldova, e mai multă civilizaţie, sunt mai mulţi bani, ceea ce a determinat-o să voteze ani la rând cu PPCD, partidul lui Iurie Roşca.

Cazuri ca Maia nu sunt izolate, unioniştii „oportunişti” fiind de toate vârstele, din toate mediile, ceea ce nu se poate spune despre unioniştii „idealişti”.

Aceştia din urmă se regăsesc preponderent în rândul tinerilor de maximum 30 de ani şi al bătrânilor trecuţi de 80. Explicaţia e simplă: educaţia primită. Mulţi dintre tinerii aceştia au învăţat la şcoală, la fel ca şi bunicii sau străbunicii lor şcoliţi pe vremea României Mari, o altă istorie decât părinţii lor.

Pentru tinerii unionişti, România reprezintă viitorul, speranţa, Occidentul, neamul; pentru bătrâni România are gustul dulce-amărui al nostalgiei, este copilăria, tinereţea, „epoca de aur”, înainte să li se fi furat vitele, pământurile, destinele. În puţine alte locuri românismul este  mai vibrant ca în sufletele acestor bătrâni. „Vreau sa văd un picior de român la mine în ogradă înainte de a muri”, îmi spunea Alexandra Odobescu, născută în 1922, a cărei soră s-a refugiat în 1940 în România, în timp ce alta a fost deportată la Kurgan, în Siberia.

Unioniştilor li se adaugă o parte a intelectualităţii  de toate vârstele, cu menţiunea că pentru unii dintre ei, nu demult propovăduitori ai marxism-leninismului, unionismul a devenit o „profesie”, un cal bun de încălecat, cu ajutorul căruia îţi poţi croi un drum în viaţă, uneori chiar o carieră.

Opozanţii unirii – moldoveniştii 

De partea cealaltă sunt moldoveniştii, adică susţinătorii aprigi ai statalităţii moldoveneşti.

Ca şi unioniştii, şi din rândurile acestora o parte se consideră români, iar o altă parte, mult mai numeroasă, se declară moldoveni. Exponentul principal al celor ce se consideră români, dar nu vor unirea, este Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, care consideră că frontiera de pe Prut va dispărea numai când ambele state, România şi Moldova, vor fi în Uniunea Europeană. Această atitudine este tipică unui segment de populaţie relativ educat, în general tânăr, urban.

Dar majoritatea moldoveniştilor se cred cu înverşunare a fi moldoveni şi nu îi au la inimă pe români. Vania, un tânăr de vreo 23-24 de ani, îmi povesteşte cum a plecat acum câţiva ani la muncă în România, în Vrancea, la cules de struguri, ca să câştige un ban.

„Românii ne lăsau să dormim în vie, ca nişte animale, şi ne plăteau prost, la Moscova e mai bine”, explică el. Să zicem că Vania a avut ghinion şi oricum România nu e locul unde să vii să câştigi un ban ca lumea. Dar el nu e singurul care a rămas cu un gust amar după contactul cu România. „Românii sunt făţarnici”, spun majoritatea şoferilor autobuzelor ce fac zilnic ruta Chişinău-Bucureşti. Pe lângă un moldovean obişnuit, orice român se simte un savant lingvist şi nu ezită să se umfle în pene pe tema aceasta, iar acest comportament este unul dintre declanşatorii principali ai moldovenismului.

În acelaşi timp, puţini dintre ei pot să descrie în ce constă specificul naţiunii moldoveneşti. „Suntem moldoveni pentru că de Crăciun noi tăiem porcii, iar românii taie vaca (?!), deci nu suntem totuna. Românii ţin sărbătorile religioase după stilul nou, nu sunt ca noi, sunt cam păgâni”, îmi spunea Kolia, un bărbat de vreo 40 de ani dintr-un sat din centrul Moldovei. În afară că au primit o educaţie care le inoculase ideea că sunt moldoveni, din care au reţinut doar concluzia, nu şi factologia, toţi aceşti oameni au ceva în comun – ei  sunt perdanţi ai tranziţiei, oameni a căror situaţie economică sau socială s-a înrăutăţit dramatic după prăbuşirea URSS, pe care şi-ar dori să o reconstruiască (40,3%), dar ştiind că este imposibil, apără cu dinţii statalitatea moldovenească de pericolul „fasciştilor” şi „ţiganilor” români.

„Poeţii sunt de vină, lor le-au trebuit românii şi podul de flori şi azi am ajuns cea mai săracă ţară”, declară ei, dând de pământ cu ideile avansate de „poeţi”, dacă nu pot să facă acelaşi lucru cu poeţii înşişi.

Spre deosebire de ei, „moldoveniştii oportunişti” au avut doar de câştigat de pe urma independenţei,tocmai  de aceea o apără îndârjit.

Orice schimbare majoră a decorului instituţional le-ar aduce prejudicii majore. Mulţi sunt oameni ai vechilor structuri comuniste, care au profitat, la fel ca şi vechea gardă a activiştilor din România, de poziţiile pe care le aveau la căderea sistemului sovietic pentru a-şi ridica mici imperii, cum e I.N, fost preşedinte de kolhoz. Deputat în timpul legislativului condus de Partidul Agrarian, hărţuit apoi de comunişti datorită unor infracţiuni economice pentru care ulterior şi-a ispăşit pedeapsa (mai exact, a zecea parte din ea), îşi savurează în sfârşit liniştea, fără a renunţa însă la legitimări de ordin doctrinar ale poziţiei sale anti-unioniste şi proruseşti: „În întreaga noastră istorie, bogăţia şi dezvoltarea ne-au venit mereu de la ruşi. În timpul românilor, eram nişte desculţi plini de păduchi, ruşii ne-au civilizat”,  spune el.

Indecişii

La aceste categorii se mai adăuga una – cei care se cred moldoveni, care regretă destrămarea URSS, dar în acelaşi timp nu ar avea nimic împotriva unirii cu România, nici împotriva integrării Moldovei în UE. Aş putea sa le spun indecişi, sau confuzi, dar sunt pur şi simplu exasperaţi. Gheorghe S. este un asemenea exemplu: se consideră moldovean, crede că pe vremea lui Stalin era mai bine, chiar dacă oamenii erau „ţinuţi sub papuc” – sau tocmai de aceea; a votat de două ori cu comuniştii şi de două ori cu partidul lui Vlad Filat, că „poate o fi mai bine cu aceştia decât cu comuniştii”. Dacă mâine s-ar face un referendum pentru unirea cu România, declară că ar fi primul care ar vota pentru. „Noi, moldovenii, suntem, aşa cum ne arată şi stema, ca nişte boi, nu ştim să ne conducem, ne trebuie cineva să ne dea în drum”, susţine el scârbit. Sunt categoriile cele mai defavorizate, care au avut de suferit cel mai mult de pe urma destrămării Uniunii Sovietice, pentru care libertatea, patriotismul sau orice valoare  abstractă nu au nici o relevanţă şi care s-ar prinde în horă şi cu dracul, doar pentru a avea o viaţă ceva mai bună. Că dracul este România, Rusia, Europa, puţin le pasă… 

Ce înseamnă 23 iunie 1990 pentru Republica Moldova

Declaraţia de suveranitate adoptată de Parlament pe 23 iunie 1990 a pus bazele Republicii Moldova şi a însemnat totodată primul pas pentru crearea unui stat democratic dincolo de Prut. Cu această ocazie, moldovenii s-au desprins de URSS şi de regimul de la Moscova. „Pământul, subsolul, apele şi alte resurse naturale  aflate pe teritoriul RSS Moldova, precum şi întregul potenţial economic (…) constituie proprietatea exclusivă şi necondiţionată a RSS Moldova”, se arată în Declaraţia Parlamentului din 1990.

Pe 27 august 1991 s-a adoptat la Chişinău Declaraţia de Independenţă iar ulterior statul moldovean a început demersurile pentru a fi acceptat în organismele internaţionale. 

14% este procentajul din locuitorii Moldovei care se consideră români.

51% din moldoveni  îşi doreau în 2006 un paşaport românesc.

40,3% din moldoveni şi-ar dori reconstrucţia URSS.

10-15% din moldoveni doresc unirea cu România.

 

Sursa:http://www.basarabia91.net/2010/06/romanii-prin-ochii-moldovenilor-de-la.html

Articol:Românii prin ochii moldovenilor: de la “fraţi” la “făţarnici”