CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

DESPRE ROMANII DIN BUGEAC- o suta cincizeci de ani de atrocitati rusesti

 

 

File:BasarabiaBugeac.jpg

 

ROMÂNII DIN BUGEAC

 

 

 

Cahul, Bolgrad şi Ismail (1856 – 1878)Înfrîntă în Crimeea, de către Marile Puteri aliate Turciei, Rusia este nevoită, în 1856, să întoarcă Principatului Moldovei o bună parte din Bugeac: vestul şi toată linia Dunării, inclusiv o îngustă ieşire la mare în dreptul satului Jibrieni, cu o suprafaţă totală de 10.977 km2.

 

Restituirea acestor teritorii s-a făcut în urma unor complicate negocieri între Franţa, Austria, Anglia şi Rusia (Imperiul Otoman, şi cu atît mai mult Principatele, erau spectatori).

 

Deşi cunoştea prea bine, fie şi numai din rapoartele consulului de la Iaşi, Victor Place, românitatea întregii Basarabii, Napoleon al III-lea al Franţei a dorit să menajeze Rusia, un posibil viitor aliat, şi nu a impus, ca de altfel nici Austria, părăsirea întregului teritoriu ocupat cu cîteva decenii înainte, ci doar a malurilor Dunării.

 

De altfel, Tratatul de pace de la Paris, din 30 martie 1856, a fost modificat printr-un protocol, care înapoia Turciei Delta şi Insula Şerpilor, atribuite iniţial Moldovei; memorandumul Adunării ad-hoc de la Iaşi, prin care se argumenta românitatea Deltei şi se cerea restituirea sa, a fost ignorat. Totodată, Rusia reuşea să recîştige, în schimbul oraşului Bolgrad, din care făcuse o chestiune de amploare europeană, 329 de verste pătrate (cca. 350 km2) din pămîntul basarabean retrocedat, iniţial, Principatului Moldovei.

 

În teritoriile revenite la Moldova s-au păstrat toate drepturile coloniştilor Bulgari şi Găgăuzi aşezaţi după 1812, precum şi posesiunile lor. Divanul a aprobat, prin lege, funcţionarea şcolilor primare de limbă Bulgară, avînd ca obiect de studiu şi limba Română.

 

A fost sprijinită înfiinţarea unei biblioteci şi a unei tipografii la Bolgrad (1860). De asemenea, încă din 1858 s-a deschis Liceul Bulgar din Bolgrad, care a primit şi o bază economică, şi anume dreptul de exploatare a lacurilor dunărene.

 

Acest liceu, deschis în Bugeac înaintea vreunei şcoli similare de limbă Română, a avut rolul cel mai important în formarea generaţiei care a restabilit statalitatea Bulgariei.

 

O vreme, atitudinea coloniştilor Bulgari faţă de administraţia Românească a fost de respingere violentă; s-au revoltat în 1860, au cerut guvernare directă de la Istanbul, iar către cancelariile diplomatice au redactat proteste şi au publicat broşuri precum “Les atrocites du gouvernement Moldave” (1861).

 

Ele au fost primite cu răceală pentru că, aşa cum a recunoscut unul dintre autori, nu atît necazurile pricinuite de unii funcţionari, cît banii şi instigaţiile Imperiului Ţarist i-au îndemnat la agitaţii. În scurt timp, emiţîndu-se şi un decret ce întărea drepturile acestei minorităţi, tensiunea se risipeşte.

 

Bugeacul a făcut parte din Statul Român, constituit în acei ani, prin dubla alegere, la Iaşi şi Bucureşti, a domnului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866).

 

Reformele legendarului Cuza-Vodă şi ale primului său ministru, Mihail Kogălniceanu (ale cărui origini sînt într-adevăr legate de Cogîlnicul Bugeacului) au determinat stabilirea capitalei la Bucureşti, organizarea armatei şi a jandarmeriei, a învăţămîntului primar gratuit şi obligatoriu, a primelor Universităţi (Iaşi şi Bucureşti); de asemenea, a fost secularizată averea mănăstirilor (care ocupau un sfert din pămînturi şi erau controlate de clerul Grec), s-a impus sistemul metric (“ocaua lui Cuza”) şi, mai ales, s-a realizat actul de împroprietărire cu pămînt a ţăranilor (1864).

 

 Doi ani mai tîrziu, primul domnitor al României a fost constrîns să abdice. Statul s-a menţinut sub forma unui principat, apoi (1881) a unui regat parlamentar, condus de Carol I de Hohenzollern (1866 – 1914).

 

Ţinutul Basarabean redobîndit în 1856 a fost împărţit în trei judeţe: Cahul, Bolgrad şi Ismail, cuprinzînd comune urbane şi comune rurale. În fiecare comună s-au înfiinţat şcoli primare de băieţi şi de fete, precum şi şcoli secundare la Ismail (Şcoala normală de învăţători rurali, Seminarul ortodox, liceul, din 1873), Cahul (şcoală de catiheţi); fiinţa, de asemenea, Liceul Bulgar din Bolgrad. Cazinoul comercial din Ismail a întreţinut şi un gimnaziu de băieţi, cu profil economic.

 

Tot la Ismail s-a organizat şi Episcopia Dunării de Jos (1864), aici fiind intronizat eruditul ierarh Melchisedec Ştefănescu. Ea acoperea judeţele Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila, în timp ce judeţul Cahul depindea de episcopia de la Huşi.

 

 La început, situaţia bisericii din ţinut fusese mai mult decît precară: în 1857 consistoriul ecleziastic pentru Basarabia socotea nu mai mult de zece preoţi corespunzător pregătiţi. În acelaşi an s-a deschis la Ismail o şcoală primară şi seminarială, în limbile Română şi Rusă.

 

Seminarul de pe lîngă Episcopia Dunării de Jos s-a deschis în 1864, formînd preoţi pentru judeţele mai sus amintite. Gavriil Muzicescu, originar din Ismail, a funcţionat cîţiva ani (1866 – 1871) ca profesor de muzică la acest seminar.

 

Între personalităţile care se ridică de aici amintim şi pe Mareşalul şi omul politic Alexandru Averescu (1859 – 1938). El s-a născut în satul Babele (azi Oziornoie) de pe malul lacului Ialpug, clasele primare urmîndu-le la Ismail.

 

Lunga sa carieră militară a început cu voluntariatul în Războiul de independenţă şi a culminat cu apărarea Văii Oituzului şi victoria de la Mărăşti, în vara anului 1917, după care s-a angajat în viaţa politică.

 

Bugeacul la 1900

 

Bugeacul a fost reocupat de către Imperiul Rus în 1878. Trupele sale sosiseră în ţară cu permisiunea, riguros condiţionată, a României (convorbirile de la Balta – Liman) şi trecuseră Dunărea, într-un nou război Ruso-Turc.

 

După ce Mihail Kogălniceanu a proclamat Independenţa (9 mai 1877), Armatele Româneşti au fost solicitate, în urma înfrîngerilor Ruseşti, să treacă Dunărea la rîndul lor şi să participe la lupte.

 

 Turcii au fost respinşi pînă aproape de Istanbul. Rusia şi-a însuşit o parte din teritoriul aliatei sale România, motivînd că Basarabia este pentru sine o chestiune de onoare, că minoritatea Bulgară de aici a fost prost tratată, că, în sfîrşit, cedează României o parte din Imperiul Otoman – Dobrogea, pînă la linia Silistra – Mangalia.

 

În ziarul “Timpul”, urmărind pas cu pas această tîlhărie, Mihai Eminescu indică termenii reali ai problemei; “Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atuncea ar trebui să anexeze toată România, dacă cerinţa de graniţe naturale ar fi… un drept.

 

Noi ştim că sub pretextul de-a avea graniţe naturale s-ar putea cuceri universul întreg”. În acelaşi timp, criticînd teama şi slăbiciunile politicienilor Români, el a stabilit poziţia de principiu faţă de insolenţa imperială: “Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ.”

 

În toamna anului 1878, în urma hotărîrilor Tratatului de pace de la Berlin, la care România nu a putut lua parte decît printr-un protest al ministrului de externe, Mihail Kogălniceanu, colţul de sud-vest al Basarabiei este reîncorporat Rusiei.

 

S-a suprimat legătura Românilor cu ţara, s-a interzis alfabetul latin şi apelativul de Român, Episcopia Dunării de Jos a fost retrasă la Galaţi, slujbele bisericeşti au fost admise doar în Ruseşte, în învăţămînt au fost închise iarăşi toate şcolile Româneşti, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o şcoală normală, un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 şcoli primare urbane, 124 şcoli primare rurale.

 

Pînă la prăbuşirea Imperiului ţarist, în 1917, nici o oră de curs nu s-a mai ţinut în Bugeac, de altfel ca în toată Basarabia, în limba Română.

 

Un fapt puţin cunoscut este că sistemul instituţional Românesc a persistat, într-o anumită măsură, şi după reanexarea din 1878. În Bugeacul Românesc s-a păstrat ca diviziune administrativă judeţul (judeţele Cahul şi Ismail), cu consilii, în loc de “zemstve”, comune, în loc de obştii şi “voloste”. S-a păstrat şi codul civil al României, în vigoare la data anexării.

 

Către 1900, cîmpia Bugeacului aparţinea, în cea mai mare parte, noilor veniţi. Ţăranii colonizaţi aici deţineau suprafeţe cu mult superioare mediei din “gubernia” Basarabiei: în judeţul Cetatea Albă 99.6% din proprietăţi cuprindeau peste 5 deseatine (5,5 ha) de teren, în timp ce în Basarabia centrală, cu populaţie aproape exclusiv Românească, această proporţie era de 6,7% în judeţul Orhei, 19,9% în judeţul Lăpuşna.

 

Autoritatea ecleziastică duce aceeaşi politică anticreştină, în care se distinge acum un alt episcop, fost colonel în armata ţaristă şi fost infractor – episcopul Serafim.

 

Confirmînd spusele lui Napoleon – “un arhiepiscop e în acelaşi timp şi un inspector de poliţie” – el a fost intronat, în 1908, ca să înlăture “moldofilismul” unor preoţi, adică mişcarea de renaştere naţională, ce prindea contur în anii de după Revoluţia Rusă din 1905.

 

În Bugeac, pentru a contracara acest curent, s-au înfiinţat un vicariat şi o mănăstire Rusă; Serafim considera că s-a făcut puţin pentru aderarea acestei “părţi spălate de Dunăre” la “spiritul pravoslavnic Rus şi la cultura Rusă”.

 

Totuşi, speriat de călugărul Inochentie de la Balta, care îi grupa pe Moldoveni în mişcarea sa, Serafim a trebuit să admită susţinerea de predici şi discursuri de combatere în limba Română.

 

Trebuie să adăugăm că “inochentismul”, cu toată cumplita prigoană, este activ pînă astăzi, mai ales în satele Româneşti de la est de Nistru, şi constituie un factor ignorat încă, deşi esenţial, de conservare a naţionalităţii.

 

Revoluţia de la 1905, care are drept explicaţie imediată înfrîngerea Rusiei de către Japonia, a rezonat puternic şi în conştiinţele Româneşti din Bugeac.

 

În 1906, din Ismail s-a trimis către ţar următoarea telegramă: “Noi locuitorii oraşului Ismail şi ai mahalalelor ne declarăm solidari cu Duma (Parlamentul Rusiei – n.n.) cerem cu stăruinţă amnistie şi drepturi naţionale”.

 

Însă, la alegerile pentru Dumă, Basarabia nu a trimis nici un deputat Român (din 9 locuri). Explicaţia este simplă, dacă vom preciza că mulţi lideri Români – precum, în Bugeac, Mircea Bondariu (învăţător din Cetatea Albă), Bolzuş şi Gălăţeanu de la Comrat, Captarencu şi Vornicu, din Gălileşti – Gheltova – au fost arestaţi şi eliberaţi în ajunul deschiderii Parlamentului, deja ales (27 aprilie 1906).

 

În Duma de la Sankt Petersburg s-a depus, în 1911, un proiect de lege pentru funcţionarea şcolilor primare.

 

Deputatul (lipovean) al Basarabiei, Gulikin, a fost de părere ca şi Moldovenii să aibă dreptul la acest fel de învăţămînt. Consultaţi, ceilalţi deputaţi ai guberniei Basarabia s-au opus; în răspunsul său, deputatul Purişchevici (al cărui nume este legat de mai multe pogromuri organizate, cu sprijinul autorităţilor, în oraşele Basarabiei) a arătat că Moldovenii sînt nedemni de cultură, “sălbăticiuni”, ca de altfel şi Iacuţii, Bureaţii, Ceremîşii, Osteacii, ţiganii!

 

Cu toată politica de ignorare voită, asuprire şi dispreţ, ideea naţionalităţii s-a păstrat mereu vie între autohtoni. În satul Zaim din partea Tighineană a Bugeacului se forma în aceşti ani Alexei Mateevici, marele apostol al Românismului, autorul supremei definiri poetice a limbii Române.

 

 

Etalonul de normalitate

 

 

Victoriile româneşti de pe Siret, din vara anului 1917, au ferit Basarabia de ocupaţia Puterilor Centrale, altminteri sigură, pentru că Rusia a fost cuprinsă de revoluţie, armatele sale au refuzat lupta şi s-au destrămat.

 

Basarabia era colindată de bande de dezertori şi de jefuitori. Instituţiile civile au devenit, la rîndul lor, “colegiale” şi fără autoritate. În ciuda propagandei venită de la centru, în gubernia basarabeană nu se poate vorbi de transformarea societăţii în sens comunist, ci se face simţită tendinţa de organizare după criteriul naţional.

Românii din Basarabia şi Transnistria organizează un Partid Naţional Moldovenesc (la 3 aprilie 1917, Vasile Stroescu fiind preşedinte de onoare); el este susţinut de îndată şi în Bugeac: la 11 aprilie se organizează Comitetul naţional de la Bolgrad (Ion Andronic, Ştefan Ciobanu – viitorul mare cărturar, F. Mungiu, G. Grigorescu, D. Lungu).

 

Un Partid Progresist Moldovenesc organizează la Odesa căpitanul Emanoil Catelli. Acest militar patriot, alături de generalul Donici şi “praporşcicul” Ciornei, are o iniţiativă hotărîtoare: organizează primele comitete ostăşeşti Moldoveneşti, în marea garnizoană de acolo.

 

Un mare miting al acestora s-a organizat, chiar de Ziua Internaţională a Muncii (18 aprilie / 1 mai 1917). Alte unităţi şi nuclee organizatorice Româneşti apar la Sevastopol, Iaşi, Herson, Nicolaev, Chişinău (“Sfatul central al deputaţilor de soldaţi şi ofiţeri Moldoveni”); în garnizoana Bolgrad, unităţi de Moldoveni au organizat ofiţerii Lupu, Rotar şi Posa.

 

Formată în aprilie 1917, Republica Ucraina are de la început în intenţie înglobarea Basarabiei. Ea va cere să participe şi la convorbirile de pace dintre Germania (şi celelalte puteri aliate) şi România, pretinzînd cel puţin Bugeacul şi Hotinul. Intenţia a iscat numeroase proteste, printre care nu au lipsit cel al evreilor din Chişinău (în iulie 1917) şi chiar al Partidului socialist-revoluţionar ucrainean din Chişinău (8 iulie 1917). Acest lucru a canalizat eforturile de conducere autonomă a fostei “oblastii” Basarabia.

 

 Se menţineau legăturile cu puterea de la Petrograd, care intenţiona reorganizarea imperiului ca federaţie de republici.

 

Una dintre primele cereri ale congreselor, sovietelor, adunărilor de Moldoveni a fost oprirea colonizării Ruseşti. Acest lucru a scandalizat pe alogenii Basarabiei, care au început o intensă propagandă antiromânească. “Zemstva” (consiliul ţinutal) din Cetatea Albă a protestat contra autodeterminării Basarabiei şi a cerut ca ţinutul să fie recunoscută ca parte a Rusiei. Forţa populaţiei autohtone începe să se manifeste.

Acelaşi căpitan Emanoil Catelli organizează la Chişinău, la 20 octombrie, Congresul tuturor Moldovenilor din Rusia, care decide, între altele, o “autonomie teritorială şi politică” pentru Basarabia şi hotărăşte “a constitui de îndată un Sfat al Ţării pentru a administra toate treburile Basarabiei autonome” (25 octombrie 1917).

 

 Deputaţii în Sfat sînt desemnaţi de către “zemstve”, oraşe, partide şi categorii profesionale. La 21 noiembrie Sfatul Ţării şi-a început lucrările. Naţionalităţile din Basarabia erau reprezentate proporţional, în conformitate cu situaţia etnică a momentului; din 150 de deputaţi nominalizaţi pentru prima şedinţă (21 noiembrie 1917), 105 erau Români (70%), 15 ucraineni, 14 evrei (“izraeliţi”), 7 Ruşi, 2 Bulgari, 2 Germani, 2 Găgăuzi.

 

Între deputaţii Români din Bugeac, amintim pe Elena Alistar-Bălan (medic, ţinutul Cetatea Albă), Ion Creangă (învăţător, Tighina), Vasile Cijevski (ofiţer, Tighina), Gheorghe Mare (profesor, Cetatea Albă), Vitalie Zubac (ofiţer, Ismail). Au fost reprezentate şi minorităţile din Sudul Basarabiei; reţinem pe Germanii Filip Almendingher (ţăran, Cetatea Albă) şi Lesch von Robert (contabil, Cetatea Albă), pe ucraineanul Teodor Nichitiuc (agronom, Cahul), pe Bulgarul Cristo Misircov (profesor, Bolgrad).

Jaloanele istorice ale activităţii acestui Parlament au fost 2 decembrie 1917 (proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti), 24 ianuarie 1918 (proclamarea independenţei acestei republici) şi 27 martie 1918 (proclamarea unirii sale cu România). Ca şi cei din restul Basarabiei, deputaţii Români ai Bugeacului au votat pentru Unire, iar cei minoritari s-au abţinut (la aceştia se adaugă şi ţăranul român Alexe Culava, din ţinutul Ismail). Consemnăm, încă o dată, celebrul proces-verbal al şedinţei consacrată Unirii: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă (un Bulgar şi doi ucraineni), 36 de abţineri, 12 absenţe (din care una motivată).

 

Sfatul Ţării a hotărît ca şi după actul Unirii, să se menţină şi să continue realizarea Reformei agrare. Într-adevăr, în 1918 se expropriază peste 14.000 km2 de pe 4.900 de moşii, din care 10.430 km2 vor fi împărţiţi ţăranilor, în loturi individuale.

 

Legea agrară din 26-27 noiembrie 1918, care a încheiat activitatea Sfatului Ţării, a stabilit ca fiecare familie nevoiaşă să primească cam 6 hectare – în realitate s-au obţinut între 3-6 hectare, transmise titularilor între anii 1920-1923. În Bugeac au sosit mai multe sute de familii de ţărani din restul Basarabiei, care au primit loturile din trupurile marilor moşii de aici; pămînturile coloniştilor Germani au fost şi ele restrînse cu o pătrime.

 

Pe plan politic, votul a devenit mult mai democratic (totuşi erau excluse femeile). La început, un mare succes l-a avut Partidul Ţărănesc din Basarabia, ce trimite în Parlament 100 de deputaţi; în 1920 se uneşte cu Partidul Ţărănesc din România; acesta a contribuit la adoptarea unei legi agrare lărgite în întreaga Românie, pornindu-se de la modelul Basarabean.

 

În Bugeac se vota, în general, pentru partidele ce se proclamau agrare, ţărăneşti, naţionale şi ţărăneşti. Liberalii, care apărau băncile şi marea industrie, au avut mai puţin succes. Minorităţile votau şi ele cu aceleaşi formaţiuni, numai Germanii avînd un partid etnic reprezentat în Parlament.

 

În anii ‘30 a crescut influenţa dreptei, din ce în ce mai alterată de exclusivismul etnic şi de către fascism.

 

În Bugeac, această opţiune a alegătorilor se explică cel puţin printr-un fapt: atentatele pe care Imperiul Sovietic nu a încetat să le organizeze, strecurînd arme, material propagandistic, spioni, chiar comandouri în interiorul ţării. Între 15-17 septembrie 1924, după o serie de omucideri şi jafuri în întreaga regiune, terorişti trimişi de către URSS au ocupat, conform acţiunii prestabilite, localitatea Tatarbunar, unde au proclamat o “Republică Sovietică Moldovenească”, şi au anunţat că revoluţia a început în Bugeac.

 

A fost necesară utilizarea forţelor armate pentru eliberarea satului; nici unul din cei 85 de condamnaţi penal nu a fost de naţionalitate Română.

 

Partidul Comunist a fost interzis de către Statul Român în 1924, pentru că, urmînd recomandările Internaţionalei Socialiste, nu a recunoscut graniţele României.

 

 O mare parte din activiştii săi erau alogeni, lucru valabil şi pentru organizaţia comunistă din Basarabia, (375 membri în mai 1940, 9/10 din rîndul minorităţii evreieşti). Mai mult, această organizaţie nici măcar nu aparţinea Partidului Comunist Român, ci direct Partidului Comunist (bolşevic) din Uniunea Sovietică!

 

Două judeţe acopereau în cea mai mare parte Bugeacul – Ismail şi Cetatea Albă, la care se adaugă părţile de sud ale judeţelor Cahul şi Tighina.

 

În fruntea judeţelor erau numiţi prefecţi, de către guvern. Primarii, consiliile judeţene şi cele comunale (comunele erau urbane – majoritatea orăşele, sau rurale) erau stabilite prin alegeri locale.

 

Profilul economic al zonei nu s-a schimbat prea mult în cele două decenii interbelice. Reţeaua bancară a devenit mai densă (Banca Sud-Basarabeană, Banca Cetatea Albă, Banca Germană, Banca Tighina, Banca Dunării de Jos etc., pe lîngă filiale ale băncilor centrale).

 

A crescut fenomenul asocierii economice (cooperativele, băncile populare). În domeniul investiţional, merită amintită construcţia, de către unităţi de geniu, şi inaugurarea, în 1931, a căii ferate Căinari – Revaca.

 

Această linie a scurtat distanţa dintre Chişinău şi Bugeac cu 114 km, şi era gîndită ca parte a unei magistrale nord – sud, care ar fi pornit de la Soroca, pînă în Cadrilater. S-au amenajat mai multe şosele, s-a extins reţeaua telefonică, s-a inaugurat una dintre primele linii aeriene interne: Bucureşti – Galaţi – Cetatea Albă.

 

Bugeacul nu era lipsit de industrie, în special aceea alimentară, dar şi a utilajelor şi maşinilor agricole, textilă, de pielărie şi încălţăminte. Cetatea Albă (36.000 locuitori în 1928) era al doilea centru industrial al Basarabiei, unde se fabricau conserve de peşte, postav, săpun, dulciuri (fabrica “Record”), mobilier, produse de panificaţie.

 

În judeţ, reţinem Fabrica de maşini agricole “Iacob Staib” din Sărata; selectorul “Victoria”, conceput de ing. C. Rieb şi produs aici, a obţinut Marele premiu al Expoziţiei economice din Chişinău (1933). Unităţi industriale existau în mai multe localităţi germane, dar şi la Ismail, Tatarbunar, Bolgrad, Reni etc.

 

Agricultura asigura an de an o producţie excedentară (o bună parte era exportată). Din Bugeac provenea cel puţin jumătate din uleiul de floarea soarelui, precum şi o treime din fructele exportate de către România. În judeţul Cetatea Albă viile ocupau o suprafaţă uriaşă – 285 km2, aici funcţionînd şi o staţiune viticolă.

 

O activitate meritorie se înregistrează în învăţămînt. Rata analfabetismului s-a redus de la 90% în 1917 la 62% în 1930 (date pentru întreaga Basarabie; în ansamblul României, această rată era, în acelaşi an, de 43%).

 

 Şcolile erau de nivel primar, gimnazial şi liceal (cel puţin cîte un liceu în fiecare oraş), la care se adăugau grădiniţele (o inovaţie pentru Basarabia) şi şcolile speciale şi de meserii. În limbile minorităţilor existau mai ales şcoli particulare, dar şi unităţi de stat – de exemplu Liceul din Bolgrad.

 

 Iată care era structura reţelei şcolare în 1923, la Cetatea Albă: liceu de băieţi, liceu de fete, şcoală normală (de pregătire a învăţătorilor), liceu particular de fete (“Chemnitz”), liceu particular comercial (mixt, două gimnazii mixte, 5 şcoli primare de băieţi, 2 şcoli primare de fete, 2 şcoli primare mixte, un orfelinat.

 

Pentru învăţămîntul superior, se recurgea de obicei la serviciile centrelor universitare Bucureşti, Iaşi, Chişinău (pentru învăţămîntul agricol şi teologie).

 

Tot în mediul educaţional s-au format şi grupările de literaţi de la Cahul (Andrei Ciurunga, A. Tibereanu, Ion Enache, N. Nicolaev), Cetatea Albă (B. Baidan, B. Frunte), Tighina, Ismail. La Bolgrad, în jurul revistei culturale Bugeacul (1935 – 1940), sub directoratul lui Dragomir Petrescu, s-au grupat scriitori precum Vladimir Cavarnali, Gh. Bujoreanu, T. Nencev, I. Slavov.

 

Cu performanţele şi scăderile lor, anii interbelici reprezintă pentru istoria Bugeacului etalonul de normalitate şi bunăstare.

 

Vîrsta de fier

 

În 1940, România, neutră în războiul care se declanşase, se află izolată. După îngenuncherea Franţei, Poloniei, Ceho-Slovaciei de către Germania nazistă, statele dimprejur (Ungaria, Bulgaria, uniunea sovietică), în acord cu aceasta, formulează pretenţii teritoriale.

 

Ameninţat cu invadarea simultană din mai multe direcţii, Statul Român cedează mai întîi în faţa notei ultimative a Rusiei (26 iunie 1940), apoi în faţa Ungariei (Diktatul de la Viena, 30 august 1940) şi a Bulgariei (7 septembrie 1940), abandonînd, fără luptă, mai bine de o treime din teritoriul său. Aceste acte politice au determinat drame nenumărate, în viaţa a milioane de oameni.

 

Dacă în Dobrogea s-a putut organiza un schimb de populaţie (existau Bulgari în judeţele Constanţa şi Tulcea, precum şi Români în Durostor şi Caliacra), în nordul Ardealului, în nordul Bucovinei ori în Basarabia tratamentul la care a fost supusă populaţia Românească, ce n-a dorit ori nu a putut să se refugieze, a fost cumplit.

 

Pentru Ardeal, se cunosc nenumărate tratate, documente oficiale, precum şi fotografii, mărturii, memorii ce relatează despre masacrarea unor sate întregi (Treznea, Ip), mii de martiri, profanări, persecuţii.

 

Pentru Bugeac şi celelalte teritorii ocupate din est, asemenea fapte neomeneşti devin abia acum publice. Anul 1940 fusese bogat, totuşi produsele alimentare au lipsit încă de la început, luînd drumul înfometatei uniuni sovietice.

 

De exemplu, la Moscova au ajuns în octombrie, în două transporturi, 150 de vagoane de fructe de la Călăraşi şi Tighina (56 vagoane de prune, 37 de mere etc.) Ţăranilor li s-au rechiziţionat recoltele pe chitanţe şi li s-au impus cote de produse, imposibil de atins.

 

Multora li s-a luat lotul individual şi au fost încadraţi în colhozuri şi sovhozuri. Mii de Basarabeni din Bugeac au fost declaraţi chiaburi („culaci“), fiind executaţi sau aruncaţi în ţinuturi asiatice pustii.

 

 Un imperiu, cel sovietic, se războia cu o populaţie demilitarizată, rurală în mare majoritate, şi a avut grijă, de pildă, să suprime preoţii (revenind în municipiul Tighina, Armata Română regăseşte un singur preot), sau să execute pe ţăranii ce transportaseră peste Nistru o parte din materialul retras din Basarabia în 1941.

 

De altfel, foarte mulţi locuitori au fost mobilizaţi în echipe de muncă forţată. Un supravieţuitor dintr-un asemenea detaşament, sosit înot de peste Nistru, Boris Oltu, arată că nici cele 100 grame de pîine pe zi nu erau distribuite, că în fiecare zi se produceau omoruri şi că supravieţuitorii trăiau din mila ţăranilor Români din Transnistria.

 

La Ismail, între alte orori, autorităţile Române au descoperit, în subteranele vechii cetăţi, o temniţă a Poliţiei secrete sovietice. Aici fuseseră ucişi sute de oameni. Însă familiile acestora primiseră veşti bune despre cel plecat, chipurile, la muncă. Scrisorile erau dictate condamnaţilor, înainte de execuţie.

 

Populaţia Română a fost redusă, în acest prim interval de ocupaţie sovietică (iulie 1940 – iulie 1941), cu cel puţin 25%.

 

Tot acum s-a încheiat şi epopeea comunităţii Germane. Numai 2.000 din cele aproximativ 93.000 de persoane din această comunitate nu au dorit să se repatrieze, la apelul lansat de Germania nazistă, în septembrie 1940.

 

 Ceilalţi au fost aduşi în Germania, triaţi şi diferenţiaţi în impuri din punct de vedere rasial – aceştia au fost trimişi în România – şi puri – aceştia au ajuns în regiunile din nordul Poloniei, Wartegau şi Danzig; aici, în iarna anului 1945, la sosirea armatelor sovietice, foştii colonişti Germani ai Basarabiei au fost în mare parte ucişi sau au îngheţat, încercînd să se salveze de la atrocităţi.

 

Germanii din România au fost şi ei vînaţi de autorităţile sovietice; aşezările rămase pustii au fost repopulate – primele, chiar în 1940, cu ucraineni sosiţi din România, de la Galaţi (satele Sărata, Tarutino, Tatarbunar, Berezina).

 

În noiembrie 1940 sînt fixate graniţele noii Republici sovietice socialiste Moldoveneşti, cuprinzînd numai două treimi din fosta Basarabie, precum şi 6 din cele 14 raioane ale mai vechii Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, create în Transnistria în 1924.

 

Nordul judeţului Hotin, nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei au fost incluse în componenţa Ucrainei. Partajarea aceasta a fost cerută cu insistenţă de către conducerea de la Kiev, care a obţinut şi teritorii neprevăzute iniţial de către autorităţile moscovite: plasele Reni, Bolgrad, raioane Transnistrene precum Valea Hoţului. Faptul a părut ciudat pînă şi presei sovietice; relatînd despre „alegerile“ de deputaţi ai poporului în Ucraina, cotidianul moscovit „Izvestia“ din 14 noiembrie 1940 se întreba, ironic, de ce se mai tipăresc broşuri de propagandă în limba Română, dacă nordul Bucovinei, împreună cu partea de nord a judeţului Hotin şi cu sudul Basarabiei au fost ataşate Ucrainei, pe motiv că n-ar avea populaţie Românească: „Cum se vede, autorităţile s-au lovit cu capul de realitate, şi acuma, pe ocolite, constată că şi în aceste ţinuturi au de-a face cu bietul Moldovean.“

 

Bugeacul, atribuit în cea mai mare parte Ucrainei, a format iniţial o regiune, cu reşedinţa la Cetatea Albă; după război, reşedinţa se mută la Ismail, pînă în 1954, cînd este inclusă, fără alte diferenţieri, în regiunea Odesa, din care face parte şi în prezent.

 

În vara anului 1941, Bugeacul este reîntors ţării, prin acţiunile Armatelor Germană şi Română, desfăşurate între 22 iunie – 25 iulie.

 

Retrăgîndu-se, forţele Imperiului sovietic au organizat un jaf sistematic şi au căutat să distrugă cît mai mult. Oraşul Ismail a fost salvat de la totala dinamitare prin acţiunea curajoasă a locuitorilor săi; tînărul Victor Borisov a trecut Dunărea înot, urmărit de împuşcături, vestind unităţile Române de situaţia creată şi grăbindu-le înaintarea; în acest timp, în oraş au fost arborate pe ascuns drapele Româneşti şi Germane, fapt care a mărit confuzia în orele de dinaintea cuceririi oraşului; numai o mică parte din clădirile şi instalaţiile portuare minate au putut fi distruse.

 

Inventarul agricol a fost rechiziţionat aproape în totalitate, laolaltă cu mijloacele de transport, animalele, rezervele alimentare etc.; au fost distruse instalaţiile industriale; au fost arse de pildă, toate vestitele mori de vînt ale Bugeacului. Alte mii de oameni, şi în primul rînd tinerii apţi de luptă, au fost ridicaţi din satele lor.

 

Fanatizate, ariergărzile sovietice au recurs la atentate asupra populaţiei civile care rămînea pe loc. De exemplu, preotul Mihail Mizumschi, din satul Volintiri (azi raionul Ştefan-vodă, Republica Moldova) a fost torturat prin smulgerea părului de pe cap, scalpare, scoaterea ochilor cu baioneta, după care a fost împuşcat.

 

Alături de el a murit, după ce a fost desfigurată şi violată, bătrîna Fevronia Tretiacov, de 60 de ani.

 

După îndepărtarea frontului, potenţialul zonei a putut fi în bună măsură refăcut. Din aceşti ultimi ani de administraţie Românească reţinem un fapt demografic unic: repopularea unor localităţi din fosta zonă de colonizare Germană, cu ţărani sosiţi din satele româneşti din nordul Mării Negre, pînă în zona Caucazului.

 

După clipe emoţionante de regăsire sufletească, primii care şi-au exprimat intenţia de a fi repatriaţi au fost locuitorii satelor Moldoveanca (Moldovanscaia) din Caucazul de Nord şi Dunăreanca (Dunaievca) din judeţul Melitopol, Ucraina, pe coasta Mării de Azov.

 

 Repatrierea s-a făcut prin grija personală a Mareşalului Antonescu, care a împuternicit în acest scop pe sociologul Anton Raţiu. Românii repatriaţi au primit cîte o casă şi cinci hectare de teren, cei mai mulţi fiind aşezaţi în comuna Sărata (centrul Bugeacului).

 

 

 

Perioada contemporană

 

 

 

După cum se ştie, a doua conflagraţie mondială s-a soldat cu ocuparea întregii Europe de est de către armatele sovietice. Deşi armele amuţiseră, pentru populaţia Bugeacului au urmat chinuri la fel de cumplite ca acelea din vremea războiului – chinurile foametei.

 

La seceta din anul 1946 s-au adăugat cotele uriaşe fixate ţăranilor, precum şi distrugeri cauzate de lupte; s-au mîncat şobolani, pisici, frunze, ghindă, troscot, cadavre; fapt îngrozitor, numai în judeţul Cahul, între decembrie 1946 – februarie 1947 au fost înregistrate 10 cazuri oficiale de canibalism! (În acelaşi timp, conducerea RSS Moldoveneşti raporta depăşirea planului la unt cu 33,2%, la carne cu 32,5%, la ulei cu 39,5% – Raport, pe anul 1946). Foametea a durat pînă în august 1947, la noua recoltă de grîu.

 

Pacea de la Paris, din acelaşi an, a oficializat statutul teritoriilor Româneşti ocupate în 1940, şi apoi în 1944, ca părţi componente ale Uniunii Sovietice. Cîţiva ani de zile, după încheierea păcii, imperiul a continuat să se extindă pe tăcute, cu kilometri întregi, sau cel puţin cu sute de metri, în dauna statului Român (devenit la 30 decembrie 1947 din Regat, republică populară).

 

În Bucovina, bornele erau mutate, peste noapte, tot mai aproape de localităţile Straja, Vicovu de Sus, Bîlca, Frătăuţii Noi, ocupîndu-le acestora ogoarele. La 4 februarie 1948, în acord cu conducerea comunistă de la Bucureşti, ministrul de externe V. M. Molotov se angajează, printr-un protocol „să asigure frontiera maritimă Română“, în schimbul ocupării Insulei Şerpilor (aceasta rămăsese României şi la invazia din 1940). Acest protocol nu a fost ratificat niciodată.

 

De asemenea, la 25 noiembrie 1949 frontiera pe Dunăre, la vărsare, a fost mutată de pe braţul principal, Chilia, pe cel mai de vest canal, Musura (care vara poate fi trecut şi cu piciorul). A fost acaparat astfel ostrovul Limba, iar imperiul a ajuns la circa 6 km nord de oraşul Sulina, pe unde se face accesul navelor din Marea Neagră în Dunăre.

 

Un fapt aproape necunoscut, este că au existat, încă din vremea terorii staliniste, demersuri oficiale ale unor lideri ai Rss Moldoveneşti de refacere a unităţii administrative a teritoriilor Româneşti din Uniunea Sovietică, prin încorporarea în această republică unională a restului Basarabiei, a nordului Bucovinei şi, uneori, chiar a teritoriilor Româneşti din Transnistria.

 

Aceste încercări nu au fost departe de reuşită (se pregătiseră, în 1946, şi textele decretelor în acest sens), fiindcă această reunificare era văzută la Moscova ca un argument în plus pentru ocuparea întregii Moldove, şi chiar a unor judeţe din Ardeal, sub pretextul refacerii unităţii „poporului moldovenesc“.

 

Argumentaţia liderilor comunişti F. Brovko, N. Salogor, N.Koval, Artiom Lazarev este la fel de interesantă ca intenţia însăşi, pentru că în aceste proiecte secrete se recunoaşte unitatea istorică şi economică a teritoriilor dezmembrate.

 

 Mai mult, statisticile oficiale sovietice, ca şi cele ţariste, sînt considerate false şi se propun cifre, mai apropiate de evaluările Româneşti. V. M. Senkevici, director al Institutului de Cercetări Ştiinţifice al RSS Moldoveneşti, dezvăluia (1946), în interesul informării exacte a superiorilor, matrapazlîcurile statistice: „în judeţul Akkerman (Cetatea Albă – n.n.) satele cu populaţie mixtă, formată din Moldoveni şi ucraineni, erau incluse în rîndul localităţilor populate de Maloruşi, adică de ucraineni“, atrage el atenţia, printre altele.

 

În ansamblu, istoria postbelică a Bugeacului înseamnă colectivizare, industrializare, rusificare. În perioada terorii staliniste a continuat deportarea populaţiei Româneşti, pentru cei mai mulţi drumul rămînînd fără întoarcere. Regiunile de destinaţie au fost Tiumen, Aktiubinsk, Kurgan, Tomsk, Primorie, Djambul etc.

 

Nu a existat şi aproape că nu există nici astăzi o viaţă culturală Românească. Şcolile s-a căutat mereu să fie desfiinţate, încă de pe vremea aşa-numitei stagnări brejneviste. De pildă, în 1971 şcoala din satul Românesc Cioara – Murza (Nadrecinoie) din raionul Tarutino a fost trecută la limba Rusă de predare.

 

 Procesul continuă şi după destrămarea Uniunii Sovietice, cu şcoli precum cele din Borisăuca, Satu Nou (în 1991), Chitai (în 1996) şi altele. Dacă în 1940 existaseră în această zonă 62 de şcoli Româneşti, în 1995 mai erau doar 18, de nivel primar şi gimnazial; aceasta nu reprezintă decît jumătate din numărul satelor Româneşti.

 

Dintre aceste şcoli, unele sînt de fapt mixte, Româno-ucrainene, sau numai cu cîteva ore de predare în Româneşte. La oraş limba Română este în continuare interzisă. În 1992 Comitetul executiv Ismail a blocat deschiderea unor clase, ameninţînd şi pe părinţii solicitanţi cu concedierea din serviciu.

 

Pentru Românii din Bugeac s-a constituit la Chişinău, în 1990, societatea culturală „Dunărea şi Marea“. Liderii săi, printre care amintim pe Anatol Cocoş, Petru Grozavu, Dumitru Hajdău, Tudor Iordăchescu, Valeriu Cojocaru, Geo Capsamun, caută să mobilizeze comunităţile Româneşti.

 

 Ei aduc şi la Ismail această societate, încearcă să susţină publicaţii precum „Luceafărul“ de la Odesa, sau „Scînteia Dunării“ de la Reni, care însă dispar. O filială a Alianţei Creştin – Democrate a Românilor, ce activează la Cernăuţi din 1991, n-a putut fi deschisă; cu mari greutăţi şi obstrucţii, în satul Babele (Oziornoie) s-a ţinut doar o conferinţă a acesteia. În noiembrie 1991 Românii au fost chemaţi, prin foi volante, să protesteze şi să boicoteze referendumul pentru independenţa Ucrainei, de la 1 decembrie, acelaşi an.

 

Legal, n-ar fi trebuit să aibă loc şi pe teritoriul atribuit acesteia în 1940. Unele proteste şi-au dovedit eficienţa imediată, cum este cel din anii 1992-1993, ce privea rusificarea şcolii de la Erdec-Burnu (Utkonosovka), rusificare la care s-a renunţat, intervenind şi ambasada României la Kiev.

 

Tratatul din anul 1998 dintre România şi Ucraina stipulează o recunoaştere reciprocă a graniţelor şi o protejare a minorităţilor Română din Ucraina (cel puţin 600.000 de persoane, diferenţiate în „Români“ şi „Moldoveni“) şi a celei ucrainene din România (66.800 persoane în 1992); aceasta din urmă este situată mai ales în nordul judeţului Maramureş şi în judeţul Suceava, în timp ce Românii locuiesc pe Valea Tisei din Maramureşul controlat de Ucraina, în Nordul Bucovinei, în Transnistria, în Bugeac, în interfluviul Ingul – Bug, precum şi în sate puţin cunoscute şi depărtate între ele din restul Ucrainei de sud, din bazinul carbonifer Donbas, din Crimeea; la aceştia se adaugă comunităţile Româneşti din marile oraşe ale Ucrainei, în primul rînd din Kiev, comunităţi lipsite de organizare şi supuse cel mai uşor deznaţionalizării. Conştiinţa apartenenţei la neamul Românesc variază mult, de la o regiune la alta, fapt care este explicabil istoriceşte.

 

Liderii Românilor din Bugeac încearcă să strîngă legăturile cu restul naţiunii Române. Piedicile din partea autorităţilor sînt mari, şi constituie, în limbajul democraţiei, încălcări ale drepturilor omului.

 

Printre altele, Românilor li se interzice abonarea la publicaţiile româneşti din Nordul Bucovinei (ca să nu mai vorbim de cele din Republica Moldova sau din România). Situaţia se poate îmbunătăţi mai ales prin sprijinul necontenit cu care este dator Statul Român – în acest sens consemnăm vizita preşedintelui României în Bugeac, la Babele, Ismail, Reni (1998). Poate avea urmări pozitive un proiect precum Regiunea economică comună Dunărea de Jos, cu participarea Regiunii Odesa din Ucraina, a Republicii Moldova (judeţul Cahul), a judeţelor Galaţi, Brăila şi Tulcea din România.

 

Idealul comunităţii Româneşti este ca o parte din tezaurul inalterabil al naţiunii să poată fi păstrat şi în Bugeac.

 

Ioan RĂDUCEA

 

 

05/06/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 5 IUNIE. VIDEO

 

 

 

 

5 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

Anul 774: Carol cel Mare s-a incoronat rege al francilor si al longobarzilor.

In perioada urmatoare  in urma unor campanii victorioase,  isi mareste semnificativ regatul, iar la 25 decembrie  800 este incoronat Imparat al Occidentului de catre Papa de la Roma.

Durer -Carol cel mare  

 

 

1257: Cracovia a fost declarată oraș.

Orașul a fost distrus aproape în întregime în timpul invaziei mongole din 1241.

A fost reconstruit practic identic, și a primit drepturi de oraș în 1257 din partea regelui, ceea ce a dat orașului dreptul de a impune taxe, precum și privilegii comerciale pentru cetățenii săi.

 

 

1305: Clement al V-lea (n.cca   1250 – d.1314)  este inscaunat Papa al Bisericii Catolice.

 

 

 

A  ramas in istorie  pentru  represaliile ordonate impotriva Ordinului Templierilor  si pentru ca a mutat Sfantul Scaun de la Roma, la Avignon.

Împreună cu regele Franței,Filip al IV-lea (Filip cel Frumos), a pus la cale desființarea Ordinului Templierilor. În anul 1307, intr-o zi de vineri 13 octombrie , un edict care ordona arestarea templierilor a fost emis, simultan, în toată Europa. Templierii arestați au fost interogați de Inchizitie    timp de 7 ani, pentru a se afla locul unde se ascundea tezaurul lor.

În  1314 Jacques de Molay, marele maestru al Ordinului Templierilor, înainte de a fi ars pe rug, ar fi prezis că atât Regele Filip al IV-lea al Frantei , cât și Papa Clement al V-lea vor muri în același an, ceea ce s-a și întâmplat.

 

 

 

1316: Moare Ludovic al X-lea, regele Frantei;(n.1289)

 

 

 

1446: Dieta Ungariei, întrunita la Rakos, langa Buda,il  alege pe Iancu de Hunedoara guvernator al Ungariei (“Regni Hungariae Gubernator generalis”).

 

 

 

Iancu de Hunedoara (n. 1407  – d. 11 august 1456, Zemun)

1456: La aceasta data a avut loc “Închinarea de la Vaslui”;  

 Marea adunare a Moldovei, convocata de  voievodul Petru Aron (Petru al III-lea Aron, domn al Moldovei între octombrie 1451 si februarie 1452; august 1454 si februarie 1455 si între mai 1455 si aprilie 1457), in frunte cu mitropolitul Teoctist si boierii tarii, decid, ca in lipsa oricarui sprijin extern, accepatarea ultimatului Sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul (sau Mahomed al II-lea, sultan intre 1444, 1444-1446 si 1451-1481) de plata a unui tribut de 2000 de galbeni, ca pret al pacii cu otomanii.

Logofatul Mihu, este imputernicit sa duca Portii haraciul. Sultanul va emite la 9 iunie 1456 un firman Yeni Derbent, care va pune capat starii de razboi intre cele doua state si acorda negustorilor din Cetatea Alba, dreptul de a face comert cu orasele din Imperiul Otoman

Acesta  este considerat primul tratat moldo-turc, în care erau stipulate si privilegii pentru negustorii din întreaga Moldova.

 

 

 

1461: Prima incursiune a lui Ştefan cel Mare al Moldovei în Transilvania  ca  represalii asupra voievodului Sebastian de Rozgony, pentru ca luase la curtea sa pe  pe asasinul tatalui sau, Petru Aron.

 

 

 

 

 

Domnul Ştefan III-lea al Moldovei (Ştefan cel Mare şi Sfînt).

 

 

După moartea lui Alexandru cel Bun, care domnise pe tronul Ţării Moldovei răstimp de 32 ani, au venit vremuri de cumpănă pentru Moldova. În scaunul ţării urcă unul după altul diferiţi domnitori, lacomi de putere şi avuţie.

Tronul Moldovei seamănă mai degrabă cu o minge aruncată de partidele boiereşti de la o mlădiţă de os domnesc la alta. Printre aceştia a fost şi Petru Aron care mişeleşte îl omoară pe Bogdan Vodă (tatăl lui Ştefan cel Mare), iar mai apoi şi pe partenerul său în acest complot, nepotul său Alexăndrel, astfel devenind domnitorul unic al Ţării Moldovei.

Dar nu i-a fost lungă domnia, pentru că în 1457 năvăleşte asupra lui ,“cu mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi”,  Ştefan, mai apoi numit “cel Mare“, fiul lui Bogdan al II-lea, ca să răzbune moartea tatălui său. Victoria a fost de partea lui Ştefan, şi acesta urcă pe tronul Moldovei la 14 aprilie 1457.

Pentru a-i închide toate drumurile lui Aron, Ştefan face o incursiune în Polonia în 1459 unde încheie Tratatul moldo-polon de la Overhelauti  prin care voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau să nu permită lui Petru Aron să se apropie de graniţa Moldovei decît pînă la Smotric.

Aron însă a reuşit să părăsească Polonia în 1460, găsind adăpost în Transilvania, la curtea voievodului Sebastian de Rozgony. Drept consecinţă Ştefan cel Mare înfăptuieşte la 5 iunie 1461 o primă incursiune în Transalvania. Domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron pe care îl omoară abia în 1469 în timpul unei alte incursiuni.

 

 

 1688: A decedat aventurierul grec Constantin Phaulkon (n.  Costantin Gerakis, 1647). A fost  consilier al regelui Narai al Siamului (regatul Ayutthaya).

 

 

 

 

1723: S-a nascut economistul scotian Adam Smith (d. 1790).A fost unul dintre pionierii filosofiei sociale si ai economiei politice.

 

 

 

A sketch of a man facing to the right

Este considerat parintele economiei politice moderne; (d. 17 iul.1790).

Lucrarea sa “O cercetare asupra naţiunilor şi cauzelor avuţiei naţiunilor”(publicată în 1776), tradusă în limba română sub titlul Avuţia naţiunilor”a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei şi comerţului în Europa.
Acest tratat a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă şi a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale în comert şi în  capitalism.

 

 

 

 

1779:  S-a nascut carturarul iluminist ardelean Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog şi  inginer român, considerat fondatorul învăţământului în limba naţională din Ţara Românească.

 

 

 

In 1818 a înfiinţat în Bucureşti  prima şcoală cu predare în limba română, Scoala de la Sfantul Sava.(d. 17 sept. 1823).

 

 

 

1826: S-a nascut compozitorul german Carl Maria von Weber.

 

 

 

 Este unul din creatorii  operei romantice germane ( n.18 noiembrie 1786).

 

 

 

1859: S-a nascut Constantin I. Nottara, actor, director de scenă, profesor român; (d.16 oct. 1935).

 

 

 

A fost una dintre personalităţile cele mai de seamă ale teatrului românesc,  tatăl compozitorului Constantin C. Nottara.

 

 

 

 

1827: In razboiul de eliberare a Greciei, Acropole (Atena) este ocupat de turci.

 

 

 

 

1865: Apare editata de Iosif Vulcan la Budapesta revista “Familia”, unde in anul 1866 avea sa debuteze poetul Mihai Eminescu cu sase poezii.

 

 

 

1883 : S-a nascut  economistul  britanic John Maynard Keynes (d.1946 )

 

 

 

 1898: S-a nascut marele poet si dramaturg spaniol Federico Garcia Lorca. poet și dramaturg spaniol (d.1936 )

 

 

 

 

1883: Incepe serviciul trenul Orient Express, destinat sa lege Parisul de Istanbul, trcand prin Munchen, Viena,Belgrad, Bucuresti. Acest tren, a fost unul dintre cele mai luxoase din Europa, fiind echipat cu vagoane de dormit si  un restaurant cu o gastronomie de inalta clasa.

 

 

 

 

Foto: Vechi afis publcitar prezentand itinerariul Orient Expresului in vara anului 1889

 Parcurgea distanta de 3186 km. dintre  Paris-Istanbul in trei zile si a inspirat scrierile a numerosi scriitori printre care Agatha Christie, Paul Morand sau  Paul Valéry.


 

 

 

 

1884: Facultatea de medicina din Paris acorda titlul de doctor in medicina pentru Maria Cutzarida Cratunescu, prima femeie medic din Romania.

S-a nascut  la  10 februarie 1857 in  Călăraşi  si a  decedat  la  16 noiembrie 1919.

Prima femeie medic din România a fost militantă feministă, a înfiinţat Societatea Maternă (1897) si  a organizat prima creşă de fabrică  in 1899.

 

 

 

 

1893: Moare inginerul si exploratorul roman Iuliu Popper. A calatorit in “Tara de Foc” si in Patagonia, dand nume romanesti unor munti sau rauri (Monte Lahovari, Rio Ureche, Rio Rosetti). A inventat un aparat pentru colectarea aurului din apa de mare.

 

 

 

 

 

1898: S-a nascut poetul si dramaturgul spaniol Federico Garcia Lorca; (d.  18 aug. 1936).

 

 

 

Este considerat cel mai popular şi influent scriitor spaniol din secolul XX şi una dintre figurile de referinţă ale teatrului spaniol.

 

 

 

1900: S-a născut Dennis Gabor, inginer, fizician şi inventator britanic de origine maghiară, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică; (d. 8 febuarie 1979).

 

 

 

Este celebru pentru  inventarea holografiei.

 

 

 

 

1915:Danemarca adoptă constituția prin care se permite și femeilor să voteze.

 

 

 

 

1935: Corneliu Zelea Codreanu infiinteaza Partidul “Totul pentru Tara”, expresia politica a Miscarii Legionare.

 

 


 

 

 

 

 

1940: Gruparile comuniste,fasciste si naziste sunt declarate ilegale in Canada, iar conducatorii lor sunt trimisi in inchisoare.

 

 

 

 

1942: Al doilea război mondial : Statele Unite declară război Bulgariei, Ungariei  şi României.

 

 

 

 

1944: Mai mult de 1000 de bombardiere britanice arunca 5000 de tone de bombe pe coasta Normandiei in pregatirea zilei Z ,invadarea Frantei ocupate de germania nazista. (Al Doilea Razboi Mondial).

 

 

 

 

1947: Secretarul de stat al S.U.A.  George Marshall a facut public planul Marshall, de ajutorare a tarilor din Europa Occidentala devastate de cel de-al doilea razboi mondial. Aplicarea acestuia a inceput de la 3 aprilie 1948, fiind in vigoare pana in luna iulie 1951.

 

 

 

 

1967: Incepe razboiul de sase zile: Fortele aeriene israeliene lanseaza atacuri simultane asupra Egiptului, Iordaniei si Siriei. In şase zile de lupte, Israelul a ocupat Fâşia Gaza şi Peninsula Sinai din Egipt, înălţimile Golan apartinand Siriei şi Cisiordania şi sectorul arabe din Ierusalimul de Est,  apartinand Iordaniei la acea data In momentul in care  Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut  încetarea focului  care a intrat în vigoare în 11 iunie, Israelul cucerise mai mult  decat dublul teritoriului pe care il detinea pana atunci.

1968: Este impuscat la „Ambassador Hotel” din Los Angeles, de catre Sirhan B.Sirhan, candidatul  la președinția SUA  Robert Kennedy, fratele fostului presedinte american John, F.Kennedy.

 

 

 

 

 

1970: Prima expozitie retrospectiva a lui Constantin Brancusi, in Europa, se deschide la Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania.

 

 

 

 

1973: Romanul Ilie Nastase a castigat turneul de tenis de la Roland Garros.

 

 

 

 

1975: Prima data de la razboiul de sase zile se redeschide traficului international Canalul Suez, iar Egiptul preia controlul acestuia.

 

 

 

 

1983: Atleta romanca Anisoara Cusmir, stabileste  un nou record mondial la saritura in lungime, cu 7,43 m.

 

 

 

 

 

1984: Prim ministrul indian Indira Gandhi, ordona fortelor de ordine atacarea rebelilor separatisti sikhs baricadati in   Templul de Aur, cel mai sfânt loc al  religiei  Sikh.

 

 

 

 

 Templul de Aur din  Amritsar (India)  este cel mai important loc de pelerinaj pentru credincioșii de religie siks.  si este acoperit cu sute de kilograme de aur.

 

 

 

2002: La Institutul de boli cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Bucuresti a fost efectuat primul autotransplant cardiac, intreventie chirurgicala constand in explantarea cordului pacientului, repararea,redimensionarea in afara corpului pacientului si reimplantarea sa.

 

 

 

 

2004: A decedat la varsta de 93 de ani  Ronald Reagan, cel de-al 40-lea presedinte al SUA; (1981-1989).

 

 

 

Click to show "Ronald Reagan" result 1 

2006: Serbia isi declara independenta

 

 

2012: A decedat scriitorul american de romane SF,horror si mister, Ray Bradbury; (n.1920).

 

Ray Bradbury

A devenit celebru  pentru romanele sale 451º Fahrenheit si Cronicile martiene.

Scrierile  sale au fost adaptate în peste 20 de filme și  spectacole.

 Bradbury era înrudit cu Douglas Spaulding, un specialist in opera lui  Shakespeare și era un urmaș al lui Mary Bradbury ,una din  femeile judecate în 1692 în  procesele vrajitoarelor din Salem.

 

 

 

 

 

 

 

5 IUNIE ESTE:

 

 

 

  Ziua internationala a mediului (Ecologiei) – 5 Iunie – instituita in 1972 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite pentru celebrarea Conferintei “Ecologia Umana” de la Stockholm si reprezinta elementul cel mai important al Programului Ecologic al Natiunilor Unite (UNEP). Pentru 2008 Tema Zilei Mondiale a Mediului este “Renunta la actualele obiceiuri! Catre o economie cu o emisie de carbon scazuta”.

 

 

 

In Danemarca: Ziua Constituției. Sărbatoare națională;(1849).

 

 

 

In Seychelles: Ziua națională

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

 

 

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

 

 

 

Sfantul Dorotei a trait in timpul domniei imparatului Liciniu. Sfantul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir pana in vremea imparatului Iulian Apostatul, cand, din cauza refuzului de a jerfi idolilor, este ucis.

Sfantul Dorotei  a avut parte de o educatie aleasa in tinerete. De-a lungul vietii sale, invatatura sa a fost pusa in slujba Bisericii.

El a scris foarte multe carti in greaca si in latina. Cea mai cunoscuta scriere a lui este Syntagma greco-latina.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Sfintilor Mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu si Pamvon;
- Sfantului Mucenic Hristofor;
- Sfantului Mucenic Conon;
- Sfantului Mucenic Marcu din Hios.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Crestin Ortodox.ro;

  2. e.maramures.ro;

  3. lessignetts.com;

  4. În căutarea identităţii”, N.Dabija, Litera 2002

  5. Istoria md.;

  6. efnord.eforie.ro;

  7. Wikipedia.ro





 

VIDEO: Astazi in istorie  – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=MQJM-H99nMw

 

 

05/06/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Scrie un comentariu

O INTERESANTA ISTORIE A POSTEI

Fişier:Hospental-Postkutsche.jpg

Cât de normal ni se pare să mergem la poştă să trimitem un pachet… Scrisorile au devenit demodate, in lupta noastră permanentă cu marele nostru duşman – TIMPUL, iar telegramele au fost desfiinţate oficial din 2006, de când mailurile şi SMS-urile le-au surclasat definitiv.

Interesant de ştiut felul în care a luat naştere această instituţie. Evident, datorită unei idei – aşa cum s-au născut toate marile şi micile descoperiri. Pur şi simplu o idee…

Aşadar, prin 1489, lui Franz von Taxis (1459-1517) – un curier improvizat  de la curtea împăratului Maximilian I al Austriei (1459-1519) poreclit şi „Ultimul Cavaler”, căruia i s-a „făcut onoarea” să transporte depeşele familiei de Habsburg, fără nici o remuneraţie însă, i-a venit ideea genială care l-a îmbogăţit, întemeind una dintre cele mai bogate familii nobiliare din lume – Thurn und Taxis.

Văzând că gloria de a servi împăratul nu foloseşte la nimic, într-o bună zi, acest Franz, fără nici un respect faţă de obligaţiile sale de supus, a atacat poştalionul care transporta aurul imperial, ţinându-l sechestrat pe curier, până când împăratul Maximilian I şi-a dat consimţământul ca în viitor, transportul tuturor scrisorilor şi pachetelor să fie apanajul lui exclusiv. Uite aşa a luat naştere primul monopol…

Afacerea s-a dovedit uluitor de înfloritoare. În foarte scurtă vreme, în jur de 18.000 de poştalioane ale poştei private – aparţinând lui Franz von Taxis, cutreierau Europa, în toate ţările unde Habsburgii aveau membrii ai familiei – Italia, Spania, Olanda, Germania. Poşta privată a început să fie folosită şi de casele nobiliare, apoi de către negustori, populaţia nebeneficiind de serviciile ei, fiind analfabetă şi în principiu netrimiţând nimic, nimănui, doarece nu aveau nici pentru ei cele necesare.

În acele vremuri – sec. XVI, o scrisoare din Innsbruck până la Bruxelles făcea o săptămână…iar poştalionul, la care erau înhămaţi cel puţin patru cai, gonea atât de repede încât Goethe (1749 – 1832) care a călătorit mai târziu în acest fel, era uluit de faptul că datorită vitezei nu se putea vedea nimic din peisaj.

Evident, nu era lipsit de riscuri „de a apăra poştalioanele de vagabonzi, tâlhari şi rebeli”, aşa că poşta privată a obţinut privilegiul de a purta arme.

Ei, dar drumurile erau foarte nesigure şi nu de puţine ori cu toate că erau înarmate, poştalioanele erau totuşi atacate şi jefuite de bandiţi… aşa că, în scurtă vreme averea  lui Franz von Taxis, s-a rotunjit substanţial, mai mult chiar, a fost investit cu titlul de nobleţe, care, în toate timpurile, au cântărit greu…în aur, fireşte.

Afacerea mergea strălucit, dar în timp, s-a ajuns la concluzia că nu este înţelept ca treburile să continuie aşa şi uriaşul beneficiu financiar să rămână în mânile celor două familii Taxis – din Germania şi Austria, astfel, în timpul lui Napoleon, Bismark şi Meternich, poşta a intrat sub tutelajul statului. După 350 de ani de monopol absolut asupra ei, în 1867 nobilii Thurn und Taxis au pierdut privilegiul.

Pentru ramura germană a familiei, cu domiciliul în Regensburg, pierderea nu a fost chiar atât de spectaculoasă întrucât a investit foarte rentabil uriaşele beneficii, cumpărând domenii intinse, palate şi obiecte nepreţuite de artă.

Astăzi contesa Gloria Thurn und Taxis este cea mai bogată femeie din Germania.

Ramura austriacă a familiei, nu se poate lăuda cu bogăţia, din contră…

Mi s-a părut deosebit de interesant de observat cum s-a născut această instituţie, de fapt un pretext de a releva obiectiv, la subiect, cum „s-a colorat în albastru intens” sângele unor oameni obişnuiţi, care ulterior, au fost „nobili de spiţă veche”…Şi dacă cercetăm istoria, ni se va părea de-a dreptul uluitoare ascendenţa regilor, împăraţilor, monarhilor, care, în timp, au devenit reprezentanţii Divinităţii pe pământ…

E fascinant de urmărit din cele mai vechi timpuri, din copilăria omenirii, când, primii care au căpătat un ascendent asupra semenilor, au fost vrăjitorii triburilor, învocând puterea divinităţilor, cu care erau în strânsă legătură…se înţelege…

Şi din aproape în aproape, scara ascensiunii sociale a fost urcată, mai treaptă cu treaptă, mai sărit peste…după cum au fost mai expeditivi şi îndrăzneţi, mai războinici şi fără de scrupule. Aş aminti familia de Monaco, descendenta unui corsar sângeros. Un singur exemplu…

Restul este…istorie…

 

 

REVISTA AGERO -STUTTGART

Din volumul în lucru Viena, drumuri popasuri, poveşti

Julia Maria Cristea – Viena

04/06/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 349 other followers