CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

DEZVALUIRI. BISERICA ORTODOXĂ DUPĂ OCUPAREA BASARABIEI DE SOVIETICI.VIDEO

 

STUDIU  DOCUMENTAR

Relaţiile stat-Biserică şi stat-secte religioase au constituit, de multe ori, subiecte de ample dezbateri între istorici. Nu de puţine ori acest tip de raporturi, deosebit prin caracterul său, a născut patimi şi, astfel, s-a scris o altfel de istorie. Însă o restituire cât mai aproape de adevărul istoric se poate realiza numai în baza studiului documentelor şi prin analizarea atentă a tuturor faptelor, care au determinat situaţia istorică a chestiunii.

Biserica Ortodoxă Română – majoritară, cum bine se ştie, a fost întotdeauna alături de poporul său păstorit. Drept urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939, Basarabia şi Bucovina de Nord, cu Ţinutul Herţa, au fost invadate şi anexate la Uniunea Sovietică.

În iunie 1940, Mitropolia Basarabiei este desfiinţată şi întreg teritoriul ei ajunge sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. În perioada anilor 1941-1944, pământul Basarabiei revine la sânul său.

Patriarhia Română are din nou jurisdicţia canonică asupra acestei provincii româneşti. Mitropolia Basarabiei este reactivată. Cu regret, în vara anului 1944 armatele sovietice anexează din nou Basarabia, iar Mitropolia îşi încetează activitatea…[1]

Deşi propaganda sovietică a depus eforturi considerabile pentru a justifica ideea aberantă despre „eliberarea de sub jugul românilor”, basarabenii aveau să se convingă foarte curând că viaţa lor a fost transformată într-un nesfârşit calvar.[2]

Teritoriul dintre Prut şi Nistru, în primii ani de după război, fusese transformat într-o zonă de experiment bolşevic în care exterminarea populaţiei băştinaşe era alternată cu transpunerea în viaţă a celor mai odioase modele de „constituire” a socialismului.

Anul 1944 a adus cu sine, în urma invaziei sovietice, nu numai colosale distrugeri, pierderi materiale şi umane, ci şi un mod de viaţă necunoscut şi străin românilor basarabeni. Concomitent cu apariţia în teritoriu a organelor de partid şi sovietice este pus în mişcare un imens aparat represiv. Specialişti de mare clasă ai NKVD-ului veneau să dirijeze „opera de constituire a socialismului şi de nimicire a duşmanilor poporului”.[3]

Într-o scrisoare expediată la 15 septembrie 1944 lui Gh. Malencov, secretar al CC al PC(b)M, se relata despre samavolniciile comise de lucrătorii grupelor operative ale comisariatelor populare şi instituţiilor republicane, printre care se evidenţiau, în primul rând, cele ale lucrătorilor organelor şi unităţilor NKVD-ului, care afişau pe multe case, inclusiv pe clădirea sinagogii, localurile comunităţilor baptiste, tăbliţe cu inscripţia „Ocupat de NKVD” şi „Rezervat NKVD”, ocupând astfel cartiere şi chiar străzi întregi.

„Prin acţiunile lor – menţiona Salogor – unii lucrători ai NKVD-ului au destabilizat activitatea normală a sovietului orăşenesc Chişinău în vederea evidenţierii şi distribuirii organizate a spaţiului locativ, au subminat autoritatea organelor NKVD-ului, creând condiţii favorabile pentru o agitaţie duşmănoasă”.[4]

Încă în condiţii dure de război, când populaţia URSS căuta un suport moral al credinţei, Stalin a îngăduit redeschiderea unor biserici şi, în 1943, pentru a convinge SUA şi Marea Britanie de „liberalismul” său, a instalat un nou patriarh în persoana mitropolitului Serghie. Raporturile dintre statul sovietic şi Patriarhia rusă reînfiinţată sunt excelent definite în următorul epizod: la 4 septembrie 1943, Stalin l-a primit pe viitorul patriarh Serghie, pe Alexie, mitropolitul Leningradului şi al Novgorodului, şi pe Nicolai, exarhul Ucrainei şi mitropolitul Kievului.

Stalin le-a comunicat hotărârile sale privind reorganizarea Bisericii Ortodoxe în URSS (el le-a cerut ierarhilor „să facă dovadă de ritmuri bolşevice” în convocarea sinodului: în loc de o lună, cât spusese Serghie că e necesar, sinodul a fost pregătit în opt zile!) Stalin le-a comunicat că Gheorghii G. Karpov urma să devină preşedintele nou înfiinţatului Comitet de stat pentru problemele bisericeşti. Karpov era colonel de securitate, care din 1941, activa în Direcţia III a NKVD, responsabilă, printre altele de „lupta împotriva contrarevoluţiei bisericească-sectantă”. Potrivit unei versiuni, mitropolitul Serghie l-a întrebat pe Stalin:

„Nu-i acelaş Karpov care ne-a prigonit?”, „Acelaşi – a răspuns dictatorul. Partidul i-a ordonat să vă prigonească şi el a executat ordinul partidului. Acum, noi îi ordonăm să fie îngerul păzitor al dumneavoastră. Îl cunosc pe Carpov, el este un activist conştiincios”.

Stalin a exprimat atunci foarte exact caracterul relaţiilor dintre statul comunist (ateu) şi Biserică: în funcţie de interesele celui dintâi, Biserica avea să fie prigonită sau acceptată, ori chiar propulsată într-un şir de manifestări politice, pentru a servi imaginea regimului. Intrarea în sfera de hegemonie sovietică, Basarabiei i s-a impus modelul sovietic de socialism, inclusiv raporturile dintre stat şi Biserică, astfel cum ele existau în URSS.[5]

După ce Basarabia a fost eliberată de fascism în 1944, URSS începe să instaureze şi aici sistemul său politic, economic, cultural şi religios, mai exact spus, ateist.

Biserica creştin-ortodoxă începe să fie persecutată. Slujitorii ei în număr masiv sunt agresaţi, deportaţi sau chiar omorâţi. Sfintele locaşuri sunt închise, transformate în depozite sau aruncate în aer. Omul cu cruciuliţă la gât şi cu icoană în casă începe să fie batjocorit, tratat ca un duşman al poporului.[6]

În primăvara şi vara anului 1944 Biserica a revenit la statutul ei impus (de sovietici – Al.M.) în 1940. Schimbări esenţiale a cunoscut şi Biserica Ortodoxă din RSS Moldovenească, care a fost subordonată Patriarhiei Ruse. Prin conţinut şi prin formă, Biserica ortodoxă era incompatibilă cu regimul comunist, al cărui scop consta în lichidarea bisericii din viaţa „sovietică luminoasă”. Conform ideologiei comuniste cu privire la religie, a fost instituit un mecanism ce dirija activitatea antireligioasă.

Instituţiile care luptau cu elementele antisovietice din rândurile clerului şi ale credincioşilor din RSSM se numeau: Consiliul pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse subordonat Consiliului de Miniştri al URSS şi cel al RSSM, organele securităţii de stat şi alte structuri.[7]

Organul intermediar dintre instituţiile republicane şi unionale era Împuternicitul Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse pentru RSS Moldovenească, care şi-a început activitatea în iulie 1945.7 Scopul acestei structuri era de a furniza informaţii operative Guvernului URSS despre situaţia Bisericii Ortodoxe, întocmirea buletinelor informative ş.a.

Soarta Bisericii Ortodoxe din RSS Moldovenească i-a fost încredinţată lui Piotr Romanschii[8] (ucrainean, studii superioare, membru al partidului bolşevic din 1930, trimis încă din 1932 de CC al PC(b) al Ucrainei în scopuri propagandistice în RASSM – Al.M.).

Împuternicitul moscovit la Chişinău, episcopul, iar mai târziu Arhiepiscopul Chişinăului şi al Moldovei şi lui Gh. Karpov, preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, care era şi şef de departament la Comitetul Securităţii de Stat.[9]Mai popular spus, soarta Bisericii era în mâinile a doi bolşevici, care, prin concepţia lor, erau ateişti. Singura diferenţă dintre cei doi consta în faptul că unul era lucrător de partid, iar celălalt – securist. Adică unul mai credincios decât altul.

O situaţie similară s-a constituit şi în atitudinea şi măsurile întreprinse de autorităţile sovietice faţă de minorităţile religioase. După 1944, când teritoriul basarabean trece sub jurisdicţia URSS, autorităţile au cerut cultelor religioase să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, ei au interzis predicarea în afara caselor de rugăciuni, iar predicatorii trebuiau să dispună de autorizaţii.

Conţinutul predicilor era verificat de către organele securităţii de stat. Stalin avea o atitudine deosebită de suspiciune şi duşmănie faţă de cultele ce îşi aveau centrul în afara hotarelor URSS. În 1946, la indicaţia personală a lui Stalin a fost lichidată Biserica Unitară Ucraineană (greco-catolică), subordonată Vaticanului.[10]

Urmărind acelaşi scop, de a ţine în vizor viaţa religioasă, în URSS a fost instituit Consiliul pentru culte, pe lângă Guvernul URSS. De competenţa acestui consiliu era înregistrarea asociaţiilor religioase sau scoaterea acestora în afara legii, înfiinţarea sau desfiinţarea locaşurilor de cult, eliberarea autorizaţiilor pentru predicatori. În practică, acest consiliu avea puţine tangenţe cu guvernul, activitatea lui fiind dirijată, de fapt, de CC al PCUS şi KGB. În republicile unionale activau „împuterniciţii” Consiliului pentru culte, mulţi dintre ei fiind ofiţeri în rezervă ai KGB.

Preşedinte al Consiliului pentru culte al guvernului URSS este numit I.V. Poleanschii, iar împuternicit pentru culte din partea Consiliului de miniştri al URSS pentru RSS Moldovenească este numit S. Deseatnicov.

Pentru a înţelege importanţa pe care o atribuiau autorităţile sovietice acestor funcţii este necesar să cunoaştem Decizia Sovietului Comisarilor Norodnici a RSSM nr.513 din 4 iunie 1945 despre salariul funcţionarilor de stat, în categoria cărora erau incluse şi funcţiile celor doi împuterniciţi[11] (P. Romenschii şi S. Deseatnicov – Al.M.). Salariul lunar al acestora alcătuia 1.600 ruble, care prezenta o adevărată avere, fiind cu 400 de ruble mai mic decât salariul Preşedintelui guvernului (Sovnarcomului – A.M.) al RSSM .[12]

În acest fel, Biserica şi sectele au fost supuse unui control riguros de stat.[13] În toate subdiviziunile Bisericii au fost infiltraţi agenţi secreţi, pentru a submina din interior această instituţie. Ei ocupă posturi de conducere în ierarhia bisericească. S-a întocmit un mecanism bine pus la punct în scopul de a ţine Biserica într-o stare de alertă, de tensiune.

Mecanismul respectiv includea următoarele metode: închiderea bisericilor şi transmiterea averii acestora organelor sovietice, majorarea impozitelor ş.a. Autorităţile sovietice au creat, în acest scop, o reţea întreagă de propagandă antireligioasă. Din aceasta făceau parte presa scrisă, radioul, cinematograful (lecţii tematice – Al.M. ), procese judiciare publice.[14]

Toţi aceşti „funcţionari” au fost invadaţi de un număr considerabil de instrucţiuni secrete (la care era categoric interzis de a face trimitere – Al.M.) şi decizii ale superiorilor de la Moscova. Dispunând de toate pârghiile ideologice, politice şi economice, autorităţile sovietice au reuşit să infiltreze, în RSSM, percepţia că credinţa este o ruşine.

Toţi angajaţii instituţiilor de stat, precum şi rudele acestora, erau verificaţi de partid şi de securitate. Drept exemplu, pot servi două scrisori oficiale (secrete – Al.M.), expediate de CC al PC(b)M, KGB-ului RSSM „La CC al PC(b) al Moldovei au ajuns semnale despre faptul, că directorul Şcolii Medii Muzicale din Chişinău, Lujanschii Fiodor Vasilievici este fiul unui popă (preot – Al.M.) – mare moşier şi că a rămas pe teritoriul ocupat, activ a colaborat cu nemţii, fapt care a fost ascuns în datele de anchetă (fişa personală – Al.M.).

Rog să verificaţi şi rezultatele controlului să la comunicaţi CC al PC(b)al Moldovei.[15]

Din a doua scrisoare aflăm că „în comunicatul DVS adresat secretarului CC al PC(b) al Moldovei t. Brejnev cu nr.5-5, 13877 se comunică că secretarul II al Comitetului raional Lipcani, t. Peganov Ivan Mihailovici în 1946 s-a cununat în biserica de rit vechi (a lipovenilor – Al.M.) din Tiraspol cu Nichitina Olga Nicolaevna.

Tov. Peganov, într-un raport către CC al PC(b)M, aduce la cunoştinţă că numele de familie al soţiei sale nu este Nichitina O.N., ci Nichişina Irina Cuprianovna. Secţia organe de partid, sindicate şi comsomoliste a CC a PC(b) al Moldovei, roagă repetat verificarea faptelor respective şi comunicate la CC al PC(b)al Moldovei”. [16]

Elementele antisovietice erau căutate peste tot, în buletinul informativ al Comitetului Securităţii de Stat al RSSM pentru perioada 1944-1946 (mai) privind lupta cu elementele antisovietice din rândurile credincioşilor ortodocşi şi ale sectanţilor, ministrul Mordoveţ menţionează şefilor superiori: „În timpul războiului, pe teritoriul RSSM activau 888 de biserici, iar în anul 1946 – 582 de biserici din cele 950 existente”[17]

Diferenţa se explică prin faptul că multe edificii de cult au rămas fără stăpân, deoarece unii s-au refugiat în România, fugind, astfel, de bolşevism, alţii erau deja ţinuţi în închisori la ordinele noilor autorităţi.

Clerul şi o parte din credincioşi erau învinuiţi, neîntemeiat, de către autorităţile sovietice de colaborare cu fasciştii în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, de  propagandă antisovietică şi naţionalistă.[18] Astfel, în anul 1946 au fost întocmite 17 dosare pentru 48 de persoane, iar sub anchetă finală se aflau încă 137 de persoane – preoţi şi credincioşi[19] – cu toate că în 1944 aceleaşi organe de securitate informau centrul că pe teritoriul republicii nu sunt depistate elemente antisovietice în rândurile clerului, iar atitudinea lor faţă de puterea sovietică era loială.[20] Dar se vede că erau şi excepţii destul de multe.

Într-o scrisoare adresată secretarului CC al PC(b) din RSSM, N.G. Coval, împuternicitul Sovietului pentru chestiunile Bisericii Ortodoxe Ruse al Consiliului de Miniştri al URSS pentru RSS Moldovenească, P. Romenschi raporta: „În satul Drăsliceni, raionul Vadul-lui-Vodă, dascălul Burcovschi face agitaţie antisovietică, răspândind printre populaţie diferite anecdote cu conţinut antisovietic. El este îndreptat foarte duşmănos faţă de ruşi. Spune că ei (adică ruşii) sunt nişte proşti şi în fel şi chip ponegreşte poporul rus”.[21]

Contrar decretului privind separarea religiei de stat, statul se implica tot mai intens în activitatea Bisericii, propulsând în funcţiile de conducere ale acesteia persoane de încredere ale Partidului comunist. Însuşi ierarhul Bisericii Ortodoxe din RSSM, Ieronim, rus de origine, era o creatură a regimului comunist şi se afla în strânsă colaborare cu organele de stat comuniste. Astfel, la 1 noiembrie 1945, episcopul Chişinăului şi al Moldovei adresează o scrisoare de felicitare conducătorului Statului Sovietic, Iosif Stalin, cu ocazia aniversării a 28-a a revoluţiei socialiste din octombrie şi face o donaţie de 200 mii ruble pentru familiile eroilor Armatei Roşii – un mod slugarnic de a-şi demonstra devotamentul faţă de conducerea Statului Sovietic.[22]

Prigonirea bisericilor de către comunişti a început în 1940, o dată cu intrarea lor în Basarabia, când sute de preoţi au fost deportaţi în Siberia, de unde nu s-au mai întors niciodată. Din lipsă de preoţi, în anii 1941-1944, multe biserici au fost închise sau chiar dacă erau deschise aveau numai cantori. Unele feţe oficiau slujbe în mai multe locaşuri sfinte. Preoţii care n-au fost deportaţi în 1940 şi nu s-au refugiat în România au fost deportaţi în Siberia după 1945.

Astfel, închiderea bisericilor a avut loc fără a fi nevoie de ordine speciale. Totuşi, în unele sate au rămas preoţi bătrâni care nu mai oficiau slujbe de ani de zile, respectiv, nu erau în vizorul NKVD-ului. Aceştia, de multe ori, pe timp de noapte, în frig şi noroi, prestau diferite servicii religioase: împărtăşanii, botezuri, cununii, înmormântări. De asemenea, bătrânii preoţi îi învăţau pe unii tineri taina preoţiei, aceştia din urmă fiind hirotoniţi pe ascuns. Aceste activităţi, fiind interzise, erau foarte periculoase.

Intensitatea cu care ruşii au rusificat Biserica, precum şi prigonirea locaşurilor sfinte de către comunişti a avut un singur scop: de a distruge cultura şi limba ţărilor ocupate de sovietici.[23]

În acelaşi context se înscrie şi fragmentul dintr-o scrisoare secretă semnată de  P. Romenschi, împuternicitul Sovietului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse a Guvernului URSS pentru RSS Moldovenească adresată secretarului CC al PCM, Z.T. Serdiuc de la 25 martie 1954: „Vă comunicăm D-voastră faptele de mai jos, care merită atenţie.

La 23 martie 1954, episcopul Nectarii a transmis mie scrisoarea, care a primit-o prin poştă din Străşeni, semnată de un oarecare profesor Crăciun şi inginerul Verdeş, care chipurile de la numele a toată populaţia moldovenească cer şi insistă de la episcop slujba religioasă în bisericile din Moldova să fie numai în limba moldovenească şi să înlăture din întrebuinţarea bisericească a limbii ruse, ca o limbă străină şi neînţeleasă de credincioşii moldoveni…”[24]

Apoi urmează unele explicaţii bolşevice cum că serviciul divin este oficiat în ambele limbi, rusă şi română, sau cum îi ziceau sovieticii – moldovenească; că în multe biserici preoţii sunt moldoveni şi că „din toate acestea ieşim la concluzia că scrisoarea, trimisă episcopului de un oarecare profesor Crăciun şi inginerul Verdeş, după esenţa ei este un atac duşmănos şi naţionalist din partea reacţionară a bisericanilor şi ale elementelor burghezo – naţionaliste, care încearcă pe teren religios să semene duşmănie naţionalistă între popoarele frăţeşti rus şi moldovenesc, să folosească biserica ca arenă a acţiunilor lor antisovietice.

Respectiva scrisoare, eu am trimis-o Ministerului Afacerilor Interne a RSSM pentru a stabili autorii şi a lua măsurile cuvenite”.[25]

O poziţie îndrăzneaţă pentru respectiva perioadă poate servi scrisoarea lui Gheorghe Smochină din localitatea Lipnic, raionul Ocniţa, care fiind responsabil de activitatea bisericii scrie o cerere deputatului Sovietului Suprem al URSS în care solicită înlocuirea preotului bisericii din sat, parohul Mastiţchi, care nu cunoaşte româna şi batjocoreşte enoriaşii.[26]

E binecunoscut faptul, că o bună parte din feţele bisericeşti se bucurau, în localităţile unde păstoreau, de o binemeritată autoritate. Evident că existau şi unele excepţii, dar ele erau minore. Reprezentanţii autorităţilor sovietice, ştiind acest lucru, nu ratau nici o şansă de a valorifica autoritatea preoţilor în interesele sale.

De exemplu, „fostul preşedinte al Executivului raional Floreşti, tov. Ianov, i-a cerut sprijinul preotului pentru a-l ajuta să îmbunătăţească colectările de pâine pentru stat.[27] Secretarul II al Comitetului raional Ocniţa, tov. Naconecnâi, l-a chemat la raicom pe preot, cerându-i să-i convingă pe ţărani să dea pâinea de bună voie statului. Preotul a îndeplinit misiunea solicitată şi a venit la raicom după un certificat. Fapte similare au avut loc şi în alte raioane.[28]

La 3 decembrie 1946, Consiliul de Miniştri al URSS a adoptat Hotărârea nr.2584 cu privire la impozitarea slujitorilor cultelor religioase. Potrivit acestei decizii, ministerul de Finanţe era obligat să stabilească o legătură strânsă cu împuternicitul consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe ruse în RSSM în scopul luării la evidenţă a slujitorilor cultelor şi supunerea lor impozitării.[29]

Documentul în cauză a stârnit cel puţin o nedumerire în rândurile păstorilor sufletelor omeneşti şi a păstoriţilor. Un număr mare de biserici şi mănăstiri au renunţat la proprietăţile lor de pământ din cauza impozitelor prea mari, care depăşeau veniturile.[30]Începuse un proces de lichidare a instituţiilor spirituale moldoveneşti. Printre acestea, se numără şi mănăstirea de bărbaţi din Ţâpova, care s-a „autolichidat” pe motiv că avea „un potenţial economic slab” şi din cauza „atitudinii nepăsătoare” a călugărilor faţă de gospodăria monastică.

Prin dispoziţia Consiliului de Miniştri a RSSM, a fost creată o comisie care trebuia să transmită clădirea şi pământurile mănăstirii din Ţâpova Ministerului Învăţământului, care, la rândul său, urma să dea aceste pământuri unei case de copii. Temeiul oficial era „autolichidarea acestei mănăstiri în legătură cu contopirea acesteia cu mănăstirea de bărbaţi din Curchi”.[31]

În anul 1947, situaţia s-a dramatizat din toate punctele de vedere. În afară de ruinele războiului, ocupaţia sovietică, seceta şi foametea organizată de autorităţile noii puteri au dat naştere monstruosului fenomen de canibalism.[32] În aceste condiţii, era imposibilă achitarea impozitelor exagerate de către multe biserici, mănăstiri şi case de rugăciuni.

Revoltaţi de impozitele îngrozitoare şi cu o mică speranţă că reprezentanţii puterii sovietice vor face careva concesii, clerul depunea plângeri la toate instanţele statale referitoare la impozitele prea mari, la fărădelegile funcţionarilor financiari şi de stat. Propunem mai jos câteva exemple, extrase din câteva dări de seamă despre activitatea împuternicitului:

O plângere a parvenit de la comunitatea religioasă evreiască din or. Chişinău despre furturile şi distrugerea gardului cimitirului evreiesc de către unitatea militară dislocată în apropiere. Sovietul executivului orăşenesc a luat măsurile cuvenite pentru curmarea acţiunilor ilegale în cimitirul evreiesc şi a batjocoririi sentilentelor religioase a credincioşilor-membri ai acestei comunităţi.[33]

„9. Am primit plângere de la mănăstirea Hâncu despre supunerea acestei mănăstiri la un impozit incorect din partea secţiei financiare a Executivului Străşeni pentru construcţii şi impozitul funciar, care ulterior a fost anulată.

10.  De la mănăstirea Serbuşca s-au adresat cu o plângere despre confiscarea nelegitimă de colhozul din s. Nicolaevca a imaşurilor mănăstirii.

12.  De la preotul Iaţco din s. Măşcăuţi, raionul şi judeţul Orhei, că secţia raională de asigurare de stat l-a impus să-şi asigure viaţa, dar şi averea bisericii.[34] Preşedintele colhozului „Puşchin” din s. Cuizovca, raionul Chiperceni, tov. Loghinov, membru al PC(b), fiind în stare de ebrietate, a spart geamul bisericii, a intrat în altar, unde a aruncat toate rechizitele bisericeşti, după care a spart alt geam şi a ieşit prin el afară.

Preşedintele sovietului sătesc Sângera, raionul Chişinău, R. Marc, în timpul alegerilor în Sovietul Suprem al RSSM, a extras, temporar, din biserica localităţii covoarele, pentru a le aşterne în secţia electorală. Marc i-a lăsat preotului următorul bileţel: „Părinte, Selsovetul Sângerei roagă pe Dvs. Să eliberaţi prin tovarăşul Gobjelean prin recipisă şase covoare pentru amenajarea aghitpunctului. 10.01.1951    semnat .”[35]

La sfârşitul anului 1946 preşedintele sovietului orăşenesc Chişinău tov. Smirnov prin hotărârea sa fără aprobarea Consiliului de Miniştri a RSSM şi Consiliului privind cultele religioase a transmis clădirea fostei case de rugăciuni (sinagoga) de credinţă mozaică în dispoziţia Direcţiei Căi Ferate pentru a fi reamenajată în baie.[36]

Este  semnificativ şi apelul protoiereului din judeţul Bălţi V. Cormiş, către episcopul Chişinăului şi al Moldovei, Benedict, care cere stabilirea impozitului după venitul anului curent şi nu în baza celor anterioare.37

În planurile autorităţilor sovietice nu intra micşorarea impozitelor. Din contra, în 1947, an în care pe de o parte, erau expediate din republică produsele alimentare, iar pe de altă parte, erau aduse ajutoare alimentare, Romenschi, împuternicitul moscovit pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse în RSSM, condiţiona repartizarea ajutoarelor către populaţie de achitarea impozitelor faţă de stat, în timp ce populaţia murea de foame.38

Metodele de luptă cu credinţa şi credincioşii ale guvernanţilor sovietici erau variate, dar în toate cazurile se ţinea cont şi de interesul financiar. Într-o scrisoare secretă din 14 iunie 1947 adresată preşedintelui Consiliului privind cultele religioase a Consiliului de Miniştri a URSS, împuternicitul pentru RSSM Deseatnicov comunica:

„Referitor la scrisoarea Dvs. Nr.222 din 7.03.1947 despre faptul că nu trebuie să împedicăm existentelor case particulare de rugăciuni (minioane) a credinţei mozaice şi în toate cazurile să comunicăm organelor financiare pentru a fi supuşi impozitelor proprietarii caselor sau apartamentelor care pun la dispoziţie locuinţele pentru aceste minioane.

După cum s-a stabilit ele există în oraşul Chişinău, Bălţi şi alte., fapt care a fost comunicat sovietelor orăşeneşti pentru a fi supuşi impozitelor de către organele financiare.39

Referitor la activitatea „benevolă şi filantropică” a comunităţilor religioase în perioada de dare de seamă au fost menţionate cotizaţiile benevole ale comunităţii religioase a evangheliştilor creştin baptiste în perioada de la 20 februarie până la 31 octombrie 1946 a fost făcută o donaţie de 27.656 ruble, potrivit contului prezbiterului Slobadcicov.40

Dacă vom studia cu atenţie documentele financiare ale fondurilor arhivistice „Împuternicitul Consiliului privind Biserica Ortodoxă Rusă a Consiliului de Miniştri al URSS pentru RSSM” şi „Împuternicitul Consiliului pentru cultele religioase a Consiliului de Miniştri a URSS pentru RSSM” depozitate la Arhiva Naţională a RM ne vom convinge că o metodă de luptă împotriva credinţei era strangularea bisericilor şi caselor de rugăciuni prin tot felul de impozite şi alte metode de a pune la pământ pe oricine din punct de vedere economic.

O altă latură de luptă a puterii sovietice împotriva religiei constituie şi politica de a contrapune şi confrunta o confeliune împotriva alteia, de a organiza o concurenţă artificială între confesiunile înregistrate deja şi cele care în opinia bolşevicilor aveau un caracter duşmănos, antisovietic şi ilegal.

Un exemplu la cele afirmate poate servi problema deschiderii unei case de rugăciuni a evangheliştilor, creştini, baptişti în satul Moşani, raionul Soroca.

Împuternicitul privind cultele religioase pentru RSSM Deseatnicov a informat Moscova că de la ECB a parvenit un demers de a deschide în satul Moşani, Soroca o casă de rugăciuni şi cere sfatul centrului în această problemă. De la Moscova i-a răspuns vice-preşedintele Consiliului privind cultele religioase Iu. Sadovschi printr-o scrisoare secretă din 16 septembrie 1948 în care printre altele se menţiona:

„Ţinând cont de faptul că în RSS Moldovenească activează şi sunt larg răspândite curente sectariste duşmănoase şi antisovietice cum sunt iehoviştii, adventiştii de ziua a şaptea, reformiştii şi altele un argument important pentru deschiderea noii case de rugăciuni poate servi şi faptul că această măsură ar putea paraliza activitatea celorlalte curente ilegale”.41

Vorbind de politica de cadre, atunci în 1944 când a început şi procesul de lichidare a Bisericii şi caselor de rugăciuni şi înlocuirea acestora cu ateismul în scopul compromiterii credinţei, preoţii care n-au fost omorâţi, trimişi în Siberia au fost alungaţi, huliţi, forţaţi să renunţe la credinţă şi la păstorie.

În locul lor în multe locaşuri au fost numiţi oameni de încredere şi verificaţi de NKVD, care în multe cazuri erau nişte depravaţi, beţivi, lacomi şi numai buni de a compromite instituţia spirituală în faţa credincioşilor. Câteva exemple pentru confirmare pot servi extrasele dintr-o dare de seamă privind situaţia şi activitatea bisericii, mănăstirilor, clericalilor şi viaţa religioasă din RSS Moldovenească pentru anul 1953.42

„În satul Otaci, raionul Otaci, circumscripţia Bălţi preotul Bronoviţchii N. M. l-a bătut pe preotul Jiteţchii din oraşul Moghiliov-Podolsc ( Movilău – Al.M.) RSS Ucraineană din cauza că ultimul s-a băgat în parohia sa şi a încercat să-i ia locul.

Sfinţenia sa, protoiereul Crijanovschii I.S. din Bălţi şi-a însuşit 400 de ruble, pe care  i-a primit de la preotul de la biserica din satul Mărăndeni, raionul Bălţi Lupaşco G.D. pentru necesităţile episcopiei. Când episcopul a solicitat repetat de la Lupaşco cotizaţia bănească, el a venit la episcop şi a demascat pe protoiereu. În acelaşi timp la episcop a fost chemat şi Crijanovschii, când acesta s-a întâlnit cu Lupaşco a început o mare ceartă şi s-au bătut, în consecinţă Crijanocschii l-a bătut pe Lupaşco şi i-a rupt barba.

Preotul bisericii satului Ariomeşti, raionul Otaci, circumscripţia Bălţi Maniog I.I. noaptea a intrat prin fereastră în biserica altui sat, a spart casa bisericii şi a furat 6500 ruble. Tot aici menţionăm că între clericali sunt multe cazuri amorale: beţie, descompunere socială, desfrâu sexual şi altele.

Cu toate că i se luase dreptul de a păstori, preotul Zorilo V.I. sistematic bea, organizează scandaluri şi deboşuri, îi bate pe bisericani, se ocupă de perversiuni sexuale. Fiind în stare de ebrietate Zorilo împreună cu prietenii săi de pahar în timpul slujbei în biserica din satul Cobâlca, raionul Cotiujeni, circumscripţia Bălţi, s-au aruncat asupra starostelui bisericesc Duruc Panteleimon şi a casierului bisericesc Cebotari Pavel şi i-au bătut, fiindcă aceştia  n-au împărţit cu ei casa bisericească.

Preotul Terleţchii E.A. s-a recomandat ca un beţiv ordinar şi scandalagiu. Permanent umblă beat, tăvălit prin berării şi bufete, sare la bătaie la primul întâlnit. Odată a venit în satul Hlinoe, raionul Slobozia, circumscripţia Tiraspol (unde el a fost anterior preot) s-a îmbătat şi a provocat o bătaie cu alţi beţivi, care l-au bătut, fiind îmbrăcat în sutană şi de frică să nu mai primească bătaie a sărit în Nistru în faţa oamenilor, care se aflau în apropiere şi care-l şuierau.43

În respectivul document se mai vorbeşte că persoana vizată beat fiind, a sărit şi cu cuţitul la episcopul Nectarii.

„Preotul Zaiţev a fost lipsit de titlu pentru beţiile şi orgiile cu perversiuni sexuale şi pentru că odată aflându-se într-o tavernă, după ce a băut toţi banii a pus amanet crucea de argint pe care o purta.44

Fiecare protest manifestat de către credincioşi era considerat antisovietic. Multe biserici au fost închise. Soarta instituţiei spirituale era hotărâtă în strânsă colaborare cu organele supreme ale URSS, cu Consiliul de Miniştri, cu alte organe. Un exemplu poate servi Hotărârea Consiliului de Miniştri (nr. 249 din 23 mai 1962) al RSS Moldoveneşti despre scoaterea de la înregistrare a comunităţilor religioase şi bisericilor de la evidenţa celor active.

În text se menţionează aprobarea propunerilor executivelor raionale Străşeni, Taraclia, Teleneşti, Făleşti, Floreşti, Ciadâr-Lunga, Cimişlia, Edineţ, Cărpineni, Orhei, Rezina, Glodeni, şi a împuternicitului Consiliului pentru Biserica Ortodoxă Rusă a Consiliului de Miniştri a URSS pentru RSS Moldovenească cu o anexă de 19 comunităţi şi biserici. Astfel de hotărâri au fost destul de multe. Ele erau luate periodic cu un interval de 2-3 luni. Tot instanţele menţionate au hotărât şi soarta banilor şi bunurilor materiale aflate în proprietatea comunităţilor religioase închise.45

Într-o scrisoare oficială a Ministrului-adjunct al Finanţelor a RSSM I. Şelestov adresată Consiliului de Miniştri a RSSM din 6 iulie 1961 se menţiona: „Mijloacele băneşti ale comunităţilor religioase lichidate, care se află la păstrare la banca de economii se transferă în bugetul unional la capitolul 12, paragraful II, clasificarea veniturilor. Astfel se pregătise încă un furt „legal”.

Lichidarea comunităţilor religioase în republicile unionale fără împărţire  regională trebuia să fie examinată potrivit hotărârii Consiliului de Miniştri a republicilor unionale, şi să fie aprobată de Consiliul privind Biserica Ortodoxă Rusă a Consiliului de Miniştri al URSS şi a Consiliului privind cultele religioase a Consiliului de Miniştri al URSS.

Dar având în vedere că în hotărârile luate nu s-a menţionat despre folosirea mijloacelor băneşti ale comunităţilor lichidate, care se păstrează în casele de economii, Ministerul Finanţelor al RSSM e lipsit de posibilitatea de a da o dispoziţie organelor financiare privind transferarea mijloacelor băneşti în fondul bugetului unional.

Reieşind din cele expuse Ministerul Finanţelor al RSSM roagă să fie obligat împuternicitul Consiliului privind Biserica Ortodoxă Rusă a Consiliului de Miniştri a URSS pentru RSS Moldovenească tov. Oleinic A.I. să întocmească un proiect al hotărârii despre comunităţile religioase lichidate şi transferul banilor acestora în bugetul de stat.46

Autorităţilor sovietice le-a plăcut procedura de furt „legal” şi acest mecanism  şi-a luat avânt. Pretexte, motive de închidere a instituţiilor spirituale erau înfăptuite sub diferite forme şi formulări, de la cele tradiţionale bolşevice din anii 30, care sunau în felul următor: „Despre închiderea la rugămintea colhoznicilor, muncitorilor, slujbaşilor, a tineretului a bisericilor, caselor de rugăciuni (sinagogilor) şi catedralelor catolice în satele RASSM şi transmiterea lor pentru cluburi şi în alte scopuri de iluminare culturală (anul 1935)47 şi altele mai administrative, cum ar fi „Despre închiderea caselor de rugăciuni, bisericilor şi mănăstirilor” (1959)48 sau „Despre eliminarea din lista monumentelor de arhitectură şi demolarea clădirii Vechii Catedrale din Chişinău” (1959).49

Afirmaţiile şi exemplele prezentate sunt o dovadă că credinţa în RSSM indiferent de care era ea: ortodoxă, mozaică, baptistă, adventistă sau de rit vechi a fost presată de menghina bolşevică în scopul discreditării, autolichidării şi falimentului instituţiilor acestora, spre triumful ateismului, fapt care era diametral opus cu constituţia URSS şi alte documente oficiale.

În fotografie: Catedrala veche din Chişinău distrusă de sovietici(se afla pe locul actual al Teatrului Eugen Ionescu)

ALEXANDRU  MORARU

Sursa:   http://mazarini.wordpress.com/2010/07/02/biserica-ortodoxa-dupa-ocupatia-basarabiei-de-sovietici/


Bibliografie:

[1] Adevărul despre Mitropolia Basarabiei,Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti ,1993 , f . 9

[2] Elena Postică „Aspecte din mişcarea de rezistenţă  antisovietică în Basarabia postbelică”,revista”Destin românesc”,nr.4 ,2001 , f . 170

[3] Elena Postică , op.cit.,f.171

[4] Arhiva OSPRM , F. 51 , inv.2, d.36 , f.156

[5] Florin Constantinescu „Biserica şi ateismul de stat” în”Dosarele istoriei” nr.11 ,2002 ,Bucureşti,f.2

[6] Alexandru  Moraru”Confesiunile religioase din RSSM în dosarele secrete sovietice.1944-1950” în „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova”(vol.3,seria ştiinţe socio-umanistice ) Chişinău,2003,f.208

[7] Valeriu Pasat „Trudnâe straniţâ istorii Moldovâ. 1940-1950”ed.”Terra”,Moscova,1994 , f.599

7 Ibidem

[8] Arhiva OSPRM , F.49 ,inv.1 ,d.4638 , f.56

[9] Valeriu Pasat , opera cit. f. 608

[10] Veaceslav Stăvilă „Scurtă istorie a Bisericii Creştine Adventiste de ziua a şaptea de la Est de Prut”,Chişinău,2000 , f . 29

[11] Arhiva Naţională a RM , F.3305 , inv.2 , d. 1 , f.4

[12] Alexandru Moraru „Credinţă pusă la zid” în „Glasul Naţiunii” ,nr.1-2 din 16.01. 2003, f.10

[13] Valeriu Pasat , Opera citată , f . 608

[14] Ibidem

[15] Arhiva OSPRM , F.51 , inv.9 , d . 9 , f.29

[16] Ibidem , f . 193

[17] Valeriu Pasat , Opera citată , f . 583

[18] Ibidem

[19] Ibidem , f. 583

[20] Ibidem , f . 584

[21] Arhiva Naţională a RM , F. 3046 , inv . 2 , f. 32

[22] Valeriu Pasat , Opera citată , f .584

[23] Ion Cepoi „Lupta bisericii basarabene contra rusificării” în „Literatura şi Arta” , nr. 39, 25 septembrie 2003

[24] Arhiva Naţională a RM , F. 3046 , inv. 2 , d.15 , f. 41

[25] Ibidem

[26] ANRM , F .3046 , inv . 1 , d . 15 , f. 173

[27] AOSPRM , F. 51 , inv . 2 , d. 36 , f.113

[28] ANRM , F.3046 , inv. 1 , d . 5 , f. 13

[29] ANRM , F.3005 , inv. 1 , d.177 , f.33

[30] Ibidem

[31] Ibidem

[32] Alexandru Moraru „Dosarul  strict secret 009” în gazeta”Glasul Naţiunii”,29.08.2002 şi”Comunismul ne-a făcut canibali” în gazete”Flux” din 14.02.2003

[33] ANRM , F.3305 , inv. 2 ,d.2 , f.22

[34] ANRM , F.3046 , inv. 2 ,d.6 , f.22

[35] ANRM , F. 3046 , inv.2 , d. 10 , f. 6

[36] ANRM , F.3305 , inv. 2 , d. 3 , f.36

37 ANRM , F.3046 , inv. 1 , d. 12 , f. 22-23

38 ANRM , F. 3046 , inv. 1 , d. 15 , f. 61

40 ANRM , F. 3305 , inv.2 ,d .2 , f.23

41 ANRM , F .3305 , inv . 2 , d. 4 , f. 46

42 ANRM , F . 3046 , inv. 2 , d . 12 , f .133

43 ANRM , F . 3046 , inv. 2 , d . 12 , f. 133-134

44 Ibidem

45 ANRM , F . 2948 , inv . 2 , d. 218 ,  f. 34 ; d . 235 , f. 20

46 ANRM , F . 2848 , inv . 2 ., d .363 , f. 66-67

47 ANRM , F. 2948 , inv. 1 , d . 4 , f. 98

48 ANRM , F .2848 , inv. 2 ,  d . 317 , f. 216

49 ANRM , F .2848 , inv. 22 , d. 221 , f. 187

27/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

O ISTORIE A ZILEI DE 27 MAI. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 27 mai, istoricul zilei  

 

 

 

 

 

 

 927: A murit tarul Simeon I cel Mare al Bulgariei. A domnit  între anii 893 si 927 in timpul primului imperiu bulgar. Campaniile  sale victorioase  împotriva Bizantului. sartbilor si maghiarilor   au condus Bulgaria la cea mai mare extindere teritorială a sa din toate timpurile, transformând-o în cel mai puternic stat din vremea respectivă din  rasaritul Europei.

 

 

Domnia sa a coincis  cu o perioadă de nemaiîntâlnită prosperitate culturală și deschidere, numită ulterior “Epoca de Aur” a culturii bulgare.

Sub domnia lui Simeon, Bulgaria și-a extins teritoriul pe o arie vasta  intre Marea Egee, Adriatica si Marea Neagra. S e spune că Preslav, noua capitala a Bulgariei,  rivaliza cu Constantinopolul.

Biserica Ortodoxa Bulgara a devenit prima patriarhie în afara  Pentarhiei , iar traducerea în limba bulgară a textelor creștine s-a răspândit în tot spațiul slav  al epocii. Pe la jumătatea domniei sale, Simeon a adoptat titlul de tar ( imparat), înlocuindu-l pe cel de cneaz ( print).

 

 

 

1328: Filip al VI-lea este incoronat rege al Frantei.

 

 

 

Regele Filip  al VI -lea

Regele Filip  al VI-lea  s-a nascut in  1293 si a fost fiul  lui Charles I de France, Conte de Valois si al Margueritei  d’Anjou . A murit  la data de  22 August 1350.

 

 

 

 

1510: Prima atestare documentară a localității Comarnic, județul Prahova.

 

 

 

 

1564: A murit reformatorul religios Jean Calvin.

 

 

 

Foto: Jean Calvin

A fost unul din iniţiatorii Reformei protestante; (n. 1509).

 

 

 

 

1570: Diaconul Coresi a terminat tiparirea Psaltirii romanesti, care face parte din seria de scrieri imprimate de carturarul roman in tiparnita sa din Scheii Brasovului.

 

 

 

 

1600: Domnul Mihai Viteazul realizează sub sceptrul sau,  prima unire politică a celor trei principate româneşti.

 

 

 

 

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

 

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă.

A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne,  puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Romanesti.

Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .
Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

A dus o serie de bătalii  grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc.
După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului  Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării.
Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.
În scurta vreme, Mihai a hotărît o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Hotărîtoarea bătălie cu principele Andrei Bathory al Ardealului a fost la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit  lui Mihai Viteazul.
La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a fost cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predandu-se.

Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov“Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

Dupa  unificarea sub sceptrul sau a tarilor romane, M. Viteazul nu a reusit sa stea la carma acestora  decat cîteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei sale. În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul.
În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova.

În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire.

“De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga).

In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari romane surori.

1703:  A fost întemeiat oraşul Sankt Petersburg, viitoare capitală a Imperiului ţarist.

ÎNTEMEIEREA SANKT-PETERSBURGULUI

În anul 1700, Rusia a început impotriva Suediei, un război care a durat 21 de ani şi s-a numit – Războiul Nordic. Rusia a avut drept aliaţi în acest război Danemarca şi Saxonia.

Deja în anul 1702, armata rusă a cucerit cetatea Noteburg. Aceasta a reprezentat prima mare victorie în război, în cinstea căreia Petru a redenumit Noterburgul, în Shliselburg (”oraşul-cheie”).

După un an, ruşii având succes, au cucerit încă o cetate, care era considerată de necucerit – cetatea Nieshantz, in ziua de 1 mai. Această victorie le-a deschis calea către delta Nevei, către mare.

 

 

 Petru cel mare

Consiliul militar, în frunte cu Petru I a decis, că această cetate nu merită refortificată: Nieshantz, după cum spunea însuşi ţarul ”nu este suficient de puternică de la însăşi natura”. Pe lângă aceasta, cetatea era poziţionată suficient de departe de mare, astfel încât suedezii aveau posibilitatea de a se întări pe una dintre insulele deltei Nevei, iar ruşii oricum ar fi rămas rupţi de litoral.

Cercetând personal insulele deltei, Petru a găsit exact ceea ce îşi dorea: Insula Iepurilor, care era aşezata  la despărţirea Nevei în două braţe, în imediata apropiere a mării. Din toate părţile insula era scăldată de ape, ceea ce reprezenta un element de apărare naturală în caz de asediu. Iar de pe insulă, puteau fi bombardate corăbiile duşmane din orice direcţie n-ar fi încercat ele să pătrundă pe râu.

În data de 16 (27) mai a anului 1703, de ziua Sfintei Treimi, pe insulă s-au pus bazele unei cetăţi. Anume această zi este considerată drept dată de întemeiere a Sanct-Petersburg-ului. Însă numele său, cetatea şi l-a primit în data de 29 iunie, de ziua lui Petru, când aici au fost puse temeliile bisericii cu hramul Sfinţilor Petru şi Pavel. Petru a numit cetatea ”Sanct-Piterburh”, acelaşi nume obţinându-l şi oraşul ce a început să se dezvolte în jurul Insulei Iepurilor.

Imediat după construirea cetăţii pe malurile Nevei, timp de 3 zile a fost construită o casă de lemn pentru Petru. Ţarul a vrut ca noua sa locuinţă să se asemene construcţiilor olandeze, care i-au plăcut atât de mult, fapt pentru care, cu vopsele din ulei pereţii casei de lemn au fost vopsiţi sub formă de cărămizi.

 

 

Noul oraş a început să crească alături de cetate, pe Insula Mestecenilor. Deja în noiembrie 1703, aici a fost pusă temelia primei catedrale a oraşului – în memoria faptului, că bazele cetăţii au fost puse de ziua Sfintei Treimi, această catedrală a fost numita Troitzkaya. Anume aici, în anul 1721, Petru I s-a încoronat ca împărat.

Construcţiile din oraş au apărut şi pe celălalt mal al Nevei, sub acoperirea cetăţii-şantier naval al Amiralităţii. Au început construcţiile şi pe Insula Vasilievskij, pe care Petru planifica să o transforme în centrul oraşului.

 La data de 30 august 1721, în oraşul Nishtadt (actuala Finlandă) a fost semnat tratatul de pace între Rusia şi Suedia. Războiul pentru ieşirea Rusiei la Marea Baltică s-a încheiat. Victoriile Rusiei în Războiul Nordic au fost sărbătorite cu pompă în tânăra capitală.

În memoria bătăliei de la Poltava, care a avut loc în ziua Sf. Samson (17 iunie 1709), la ordinul lui Petru I, în Sankt Petersburg au fost puse bazele Catedralei Sf. Samson, care la început a fost construită din lemn, iar după moartea lui Petru a fost reconstruită în piatră. Ea există şi astăzi.

 

 

 

 

 

1716: Stefan Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti in perioada 1714-1716 si tatal sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, au fost torturati si ucisi din porunca marelui vizir Ali Pasa, la Istanbul.

 Domnind într-o perioadă instabilă, în  luptei dintre Imperiul Austriac si Poarta Otomana,  Ștefan Cantacuzino a încurajat plângerile la Constantinopol   împotriva domnitorului Constantin Brancoveanu,a predat turcilor corespondența acestuia cu  nemtii și a confiscat averile prietenilor lui Brâncoveanu.

În timpul domniei lui începe războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia , iar Ștefan a luat partea habsburgilor, comunicându-le știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Aflându-se aceasta la Constantinopol,  Ștefan a fost ridicat din Bucuresti  de un capugiusi trimis la Poarta in ianuarie 1716  si a fost ucis la  împreună cu tatăl și unchiul său Mihai.

 

 

1821: Tudor Vladimirescu (n. 1780) a fost ucis  langa Targoviste, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti.

 Prinderea si asasinarea  lui Tudor  a avut loc in urma tradarii sale de catre capitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, aflati in slujba eteristilor.

Tudor Vladimirescu

Momentul mortii lui Vladimirescu a fost redat de catre marele istoric Nicolae Iorga.

Acesta a scris: “A fost omorat noaptea, la marginea orasului Targoviste, sub geana dealului de sub care privegheaza manastirea cu ramasitele pamantesti ale lui Mihai.

Calaii au fost 3 ostasi care nu statusera niciodata in fata dusmanului. Il ciocaltira cu iataganele la ceasuri de noapte, cand fac ispravi talharii, in ziua de 27 mai 1821.

Taranul acesta, Tudor, facuse un mare pacat. Voise ca in tara lui sa aiba parte de fericire si putere saracii neamului romanesc.

“Dintr-un alt document care prezinta marturia lui Chiriac Popescu reiese ca Tudor Vladimirescu a fost ucis dupa ce arnautii capitanului Vasile Caravia i-au infipt “sulitele in spatele, care a cazut in branci, zicand: «Hotilor si talharilor, daca sunteti oameni vrednici, duceti-va sa va bateti cu turcii si sa-i scoateti din tara, dara nu cu mine, om dezarmat».

” Dupa asasinarea liderului lor, oastea de panduri s-a destramat incet, incet, iar dobandirea independentei nationale a avut loc abia peste mai bine cinci  decenii.
 

 

 

 

 

1840: Marele violonist si compozitorul Niccolo Paganini s-a stins din viata; (n. 27 octombrie 1782).

 

 

 

1860: Giuseppe Garibaldi,  in fruntea  detasamentului de voluntari al Cămășilor Roșii, a început asaltul asupra orașului Palermo, in razboiul pentru unificarea Italiei.

 

 

 

Foto: Eroul unificarii Italiei, Giuseppe Garibaldi

 

 

 

 

1867: Împăratul Austriei, Franz Joseph I ( 1848-1916), se încoronează rege al Ungariei şi sancţionează legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

 

 

 

1878: S-a născut dansatoarea americana Isadora Duncan; (d. 1927).

 

 

A fost  creatoarea unui stil expresiv în arta dansului, inspirat din dansul antic grecesc, care a influențat coregrafia  modernă a secolului al XX-lea.

 

 

 

1879: Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. 

 

 

 

In semn de  recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala regelui, Academia Română a început publicarea lucrării lui Barbu Petriceicu Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), iar  suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.

 

 

1883: Alexandru III este încoronat țar al Rusiei.

 

 

 

 

 

 

1905: Razboiul ruso-japonez. Incepe batalia din stramtoarea Tsushima, incheiata prin infrangerea flotei ruse.

 

 

 

 

1910: A murit savantul Robert Koch, medic german care a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel in 1905.

 

 

 

 

 1917: Spre sfarsitul Primului Război Mondial.sosesc la Iaşi, primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută a Romaniei impotriva bandelor de bolsevici si dezertori rusi, care se dedau la violuri si talharii .
Corpul de voluntari transilvăneni s-a constituit din circa 30 000 prizonieri de origine română din armata austro-ungară ce se aflau în Rusia.

 

 

 

1917: S-a nascut Yasuhiro Nakasone, fost prim-ministru al Japoniei.

 

 

 

 

1922: La Chișinău in  Basarabia s-a desfășurat şedința festivă de constituire a secției regionale a Societății Române de Geografie, în frunte cu Scarlat Panaitescu .

 

 

 

 

 

1923: S-a nascut Henri Kissinger, fost secretar de stat al Statelor Unite ale Americii si laureat al premiului Nobel pentru Pace in 1973. 

Henri Kissinger

Pe numele adevarat Heinz Alfred Kissinger, controversaul politician s-a nascut s-a nascut intr-o familie de evrei din orasul german Furth. A parasit Germania in 1938, fugind de opresiunea nazista, si s-a stabilit in New York, patru ani mai tarziu obtinand cetatea americana.

A urmat cursuri serale la Liceul ”George Washington”, iar in paralel a lucrat intr-o fabrica.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost recrutat in armata si trimis ca translator de germana pe langa Servicul de Contra-Spionaj al Armatei Americane. Reintors de pe front, s-a inscris la facultate, iar in 1950 a absolvit cu brio Colegiul Harvard.

A intrat in politica de partea Partidului Republican si o data cu venirea lui Richard Nixon la Casa Alba a fost numit secretar de stat pe probleme de securitate nationala, mandatul sau fiind prelungit de catre urmatorul presedinte Gerald Ford. A jucat un rol cheie in diplomatia mondiala intre 1969 si 1977.

 

 

 

1928 : S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi; (d. 5 decembrie 2008).

 

 

 

 

 

1938: Corneliu Zelea Codreanu, seful miscarii legionare din Romania, a fost condamnat la 10 ani de munca silnica, el pierzandu-si viata inainte de a iesi de dupa gratii. A fost  asasinat in timpul detentiei din ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

1940: S-a incheiat acordul economic romano-german –  (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”) – prin care Romania se obliga sa livreze Germaniei naziste petrol si alte produse petroliere la pretul din 1938 si sa achizitioneze armament la pretul zilei. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939.

 

 

 

 

1941: Vasul de razboi  Bismarck, mandria flotei germane este scufundat de englezi în Atlanticul de Nord,cu 2.300 de oameni la bord.

 

 

 

1942: Rezistența cehă din Praga ocupată de naziști,sprijinita de spionajul britanic , l-a asasinat pe Reinhard Heydrich, șeful RSHA și Protectorul Boemiei și Moraviei (Operatiunea Antropoid).

 

 

 

reinhard heidrich, heidrich

   Foto: Reinhard Heydrich

 

 

 

 

 

1946: Guvernele SUA si Marii Britanii au adresat o nota guvernului dr.Petru Groza, semnată de reprezentanții lor la Bucuresti , Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democrației. Cele doua guverne atrag atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertaților și frecvenței violenței și sunt nemulțumite de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare.in care se protesteaza impotriva gravelor incalcari ale drepturilor si libertatilor democratice in Romania, pe lista figurand ingradirea libertatii presei, a intrunirilor, instituirea cenzurii.

 

 

 

1948: Guvernul comunist al Romaniei, aservit URSS, a  emis un decret privind intrarea in proprietatea statului a bunurilor regelui Mihai I si ale membrilor familiei regale.

 

 

 

 

1958:  A decedat matematicianul roman Anton Davidoglu; (n. 1876).

 

 

 

 

 

1964: A decedat omul politic indian  Jawaharlal Nehru, fost prim ministru al Indiei;.(n.14 noiembrie 1889).

 

 

 

 

1973: A decedat Constantin Daicoviciu, istoric și arheolog român; (n. 1898).

 

 

 

1994: Revine în Rusia  după un exil de 20 de ani, marele scriitor dizident rus  anticomunist Aleksandr Soljenițîn,  laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, pe anul 1970.

 

 

 

1995: A fost  infiintată Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

 

 

 

 

1997: Presedintele rus Boris Eltin a semnat, la Paris, impreuna cu presedintii celor 16 state membre NATO, Actul Fundamental privind Relatiile Mutuale de Securitate si Cooperare intre Rusia si Alianta Nord-Atlantica.

1998: Comisia juridica a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei a decis incetarea procesului de monitorizare speciala a Romaniei.

 

 

 

 

1999: Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga, Olanda il  acuză pe seful statului iugoslav, Slobodan Milošević  pentru  crimele  de război și crimele  împotriva umanității comise în Kosovo.

 

 

 

2004: A încetat din viaţă Umberto Agnelli, presedintele concernului automobilistic italian  FIAT; (n. 1934).

 

 

 

2004: NASA a anuntat descoperirea unei noi planete, cea mai tanara dintre cele identificate pana în prezent, avand mai putin de un milion de ani.

 

 

 

2004: Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate  „capitale europene ale culturii” ale  anului 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE .

 

 

 

 

2005 : A încetat din viaţă Liviu Tudan, solist şi basist, liderul trupei  de muzica pop “Roşu şi Negru”.

 

 

Liviu Tudan

VIDEO: http://youtu.be/7fgiaz7K1LI

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

SFANTUL IOAN RUSUL

 

 

 

 

 

 

Sfantul Ioan Rusul

 

 

 

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica “Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica “Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

 

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Iuliu Veteranul;
- Sfintilor Sfintiti Mucenici Terapont si Eladie;
- Sfantului Mucenic Evsevlot;
- Sfantului Mucenic Alipie;
- Sfantului Sfintitului Beda.

 

 

 

Bibliografie ( surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. e.maramures.ro;

  5. http://www.scritube.com/

  6. unitisubtricolor.ro/

  7. Wikipedia.ro

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=jcdlxSCsqII


27/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

“PORTRETUL LUPTATORULUI LA TINERETE”- UN FILM NECENZURAT DESPRE PARTIZANII ANTICOMUNISTI ROMANI DIN MUNTI

 

Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan, condus de Bădia Ion Gavrilă Ogoranu.

“Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire. Am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu.”

 

 

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită.

Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificămNu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei.

În inima şi mintea noastră n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare.

Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece.Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan.

Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti.

În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti.

Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust.

A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam.

Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim.

Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota.

 Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul Carpatin-Făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954

27/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 349 other followers