CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 17 MAI. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

1215: Londra a fost ocupată  de  baronii englezi (în timpul puciului contra regelui John).

 1388: S-a încheiat zidirea bisericii mari a Mânăstirii Cozia (Vâlcea, România).

Poze. Manastirea Cozia, Romania

 

1395: A avut loc bătălia de la Rovine una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești.

MirceatheElder.jpg

Mircea cel Bătrân                         

          Baiazid I

Comandantii in Batalia de la Rovine 

Acţiunile lui Mircea cel Bătrân în spaţiul balcanic, cât şi relaţiile acestuia cu regele Ungariei şi cu emirii anatolieni – care primejduiau poziţia otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe Baiazid să întreprindă o expediţie personală de cucerire a Ţării Româneşti, în primăvara lui 1395. Pentru a-şi spori posibilităţile de acţiune, la 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund de Luxemburg au încheiat la Braşov un tratat de cooperare militară antiotomană.

Cronicile nu oferă prea multe informaţii istorice cu privire la desfăşurarea bătăliei. Laonic Chalcohondil scrie că, după ce a dus populaţia în munţi, Mircea a hărţuit oastea sultanului de la Dunăre până când otomanii şi-au aşezat tabăra. După cronicile turceşti lupta s-a dat pe râul Argeş, cu pierderi mari de ambele părţi.

Cronica bizantino-bulgară relatează un alt deznodământ: văzând râul însângerat de mulţimea cadavrelor, Baiazid s-a înspăimântat şi a fugit.

In lupta  la Rovine a cazut unul dintre vasalii lui Baiazid, prinţul sârb Marko Kralevici .

1510: A murit Alessandro Filipepi , cunoscut sub numele de Sandro Botticelli, unul dintre cei mai mari pictori al Renaşterii florentine (n.1 martie  1445).

1590: Regina Ana a Danemarcei a fost încoronată regină a Scoției  la Edinburgh.

Fișier:Anne of Denmark mourning the death of her son Henry in 1612.jpg

1673:  Louis Joliet și Jacques Marquette încep explorarea fluviului Mississipi din America de Nord. 

 1727:  A murit Ecaterina I a Rusiei, născută Marta Helena Skowrońska,  ţarină a Rusiei din 1725 până la moartea sa (n. 1683 sau 1684).

Nu se cunoaste precis  ascendența Caterinei. Majoritatea istoricilor spun ca  s-a  născut la Ringen aflat în prezent în Estonia, localitate care  făcea parte  in acea vreme din Letonia suedeză. Era fiica lui Samuel Skowroński, un țăran leton de origine poloneză.

La vârsta de 17 ani s-a căsătorit cu un dragon suedez, cu care a stat măritată opt zile în 1702, moment în care trupele suedeze au fost retrase din Marienburg.

 Când trupele ruse au cucerit Marienburgul, pastorul luteran Ernest Gluck, în casa cărui lucra Marta, a fost chemat la Moscova ca traducător în serviciul mareșalului Boris Sheremetev. Mai târziu ea a devenit slujitoare în casa prințului Alexandru Menșikov, bun prieten al lui Petru cel Mare și primul guvernator al orașului Sankt Petersburg.

În 1703 Petru   a întâlnit-o pe Marta in casa Menșikov, iar la scurtă vreme, i-a devenit amantă. În 1705 ea s-a convertit la ortodoxism și și-a luat numele de Ecaterina Alexeievna.

Fișier:Catherine I of Russia by Nattier.jpg

Ecaterina și Petru s-au căsătorit în secret  în 1707 si au avut nouă copii dintre care doar două fete au ajuns la maturitate, Ana și Elisabeta.Petru a murit (28 ianuarie 1725 stil vechi) fără să numească un succesor.Ecaterina a fost prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând calea legală a celor șaptezeci de ani (aproape tot secolul al XVIII-lea) de domnie a femeilor în Rusia; toate au continuat politica lui Petru I pentru modernizarea Rusiei.

 1729: A murit filosoful englez Samuel Clarke  (n. 1675).

1749: S-a nascut   in Berkeley ( Gloucestershire), Edward Jenner, medic britanic, specialist care a descoperit vaccinul impotriva variolei ai a pus astfel bazele imunologiei moderne.

Figure 1

 

Lui i se datoreaza o descoperirere care avea sa salveze o multime de vieti. Medicul a observat ca pacientii care dezvoltau un tip de variola – a taurinelor – erau protejati impotriva bolii. El a efectuat  un experiment care a constat in vaccinarea unui copil de 8 ani cu puroiul unei persoane bolnave de variola, dovedind ca acesta este protejat.

Jenner a dat numele de “vaccin” solutiei descoperite, numele provenind din latinescul „vacca”, tradus vaca. Importanta descoperirii lui Jenner a fost recunoscuta rapids si in circa zece ani, procedeul a inceput sa fie utilizat pe scara larga.Ulterior, in omagiul medicului, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare sa fie utilizat pentru toate procedurile de protejare impotriva bolilor cu transmitere.

1792: S-a infiintat  Bursa de pe Wall Street, devenita cel mai important sediu  mondial  de  bursa.

 File:NY stock exchange traders floor LC-U9-10548-6.jpg

1809: Napoleon Bonaparte anexeaza  Statul  Pontifical  la Imperiul francez.

 1814: Norvegia adopta  prima sa constituţie.

1838: A murit marele diplomat francez Charles Maurice de Talleyrand;  (n. 1754).

 1819 : Este sfințită biserica Sfîntul Gheorghe din satul Grădiște, ținutul Hotărniceni, Basarabia țaristă, înălțată de căpitanul Cociu din satul Copceac ”cu a sa cheltuială”.

1842 :  Ekaterina Kelpș deschide  la Tighina in  Basarabia țaristă, un pension particular de fete.

 

1848: Se încheie Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, la care au  participat  40 000 de romani , prin care românii se declară naţiune de sine stătătoare.

 


Ioan Lemeni (n.1780-d.1861)      Andrei Șaguna (n.1808 – d.1873),


 

                                                                       

 

La 5 mai 1848, stil vechi (17 mai 1848, stil nou) se încheie Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani. Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna.

Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

  • dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;

  • dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;

  • emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;

  • desfiinţarea iobăgiei;

  • desfiinţarea breslelor;

  • libertatea cuvîntului şi a tiparului;

  • asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;

  • înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;

  • libertatea industriei şi a comerţului;

  • învăţămînt de toate gradele în limba română;

  • impozit proporţional cu veniturile;

  • etc.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era “Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…“.

Note:

  • Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta.

  • Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Miscolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Andrei Șaguna, în fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph. 

 

1848: Are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana

La 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai 1848 are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor moldoveni şi munteni, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

  

1848 : { stil vechi (29 mai 1848, stil nou), Dieta din Cluj, Transilvania, votează fără a ține cont de cererea Adunării de la Blaj, unirea Principatului Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul Ferdinand îl sancționează la 29 mai 1848, stil vechi (10 iunie 1848, stil nou).

1901: S-a nascut sculptorul  roman Romul Ladea;  (d. 1970).

1904: S-a nascut marele  actor  francez Jean Gabin; (d. 1976).

1912:  La Chișinău in gubernia rusa  Basarabia,  este pusă in fata Mitropoliei temelia monumentului țarului Alexandru I, care va fi inaugurat la 3 iunie 1914.

  

1914: Principatul de Monaco este ocupat de trupele austriece.

1920: S-a nascut poetul roman Geo Dumitrescu  (d. 2004)

1923: Guvernul roman si cel cehoslovac au semnat un Protocol prin care se prelungea, pe o durata de trei ani, valabilitatea Conventiei de alianta defensiva dintre cele doua tari, semnata la Bucuresti, la data de 23 aprilie 1921.

1923 : In  București, România, are loc inaugurarea Monumentului Ostașului Necunoscut în Parcul Carol.

Fișier:Parcul Carol vechi.jpg

Mormântul Ostașului Necunoscut este  opera sculptorului Emil Wilhelm Becker,  devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.

La data inaugurării, 17 mai 1923, au  fost prezenti  familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.

In timpul constructiei  “Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”, regimul comunist a dispus demontarea  Mormântului  Ostașului Necunoscut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a strămutarea acestuia  la Mausoleul de la Mărășești.

La  26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I din Bucuresti.

1924 : La Chișinău, România, se editează revista literară, științifică, socială, bilunară Gîndul neamului. Revista a fost editată pînă în aprile 1928.

1932: In Romania, a intrat in vigoare Legea pentru organizarea Institutului Superior de Educatie Fizica, cu durata cursurilor de patru ani.

1936: A fost deschis publicul Muzeul Satului din Bucuresti, la initiativa profesorului Dimitrie Gusti. Concomitent, a fost inaugurat si Parcul Herastrau.

Foto: prof. Dimitrie Gusti

 1936:  In România se promulgă Codul penal și Codul de procedură penală care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1937.

 

1936: S-a nascut actorul si regizorul american Dennis Hopper.

1940:  Germania ocupă oraşul Bruxelles, capitala  Belgiei.

1946: A avut loc constituirea Blocului Partidelor Democrate (BPD), alianta electorala alcatuita din PCR, PSD, PNL-Gh. Tatarescu, PNT-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor si PNP, fiecare partid pastrandu-si ideologia si programul propriu.

 Platforma-program, data publicitatii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic in cadrul monarhiei constitutionale; respectarea libertatii individuale; respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti; libertatea cuvantului, a scrisului, a intrunirilor si a dreptului de asociere; libertatea religioasa;

 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie”.

1961: S-a nascut  Enya (Eithne Ni Bhraonain), solistă vocală irlandeză.

 

 

 

1995: Pentru prima data, un roman, Constantin Lacatusu, a reusit sa ajunga pe cel mai inalt varf al lumii, Everest.

Alpinistul a urcat pe „Acoperisul lumii”, la  8.848 metri, dupa alte doua incercari.

Foto: comunicatemedia.ro

Cu un an inainte, acesta a avut o tentativa de escaladare a Everestului pe un traseu in premiera mondiala, dar nu a depasit 8.100 de metri. La “Jubileul de Aur Everest 2003″, a primit o medalie din partea Printului nepalez Paras Bikram Shah Dev ca semn al recunoasterii meritelor sale.

S-a nascut in 21 februarie 1961, la Piatra-Neamt, si este casatorit cu vedeta TVR, Irina Pacurariu. A inceput sa practice alpinismul in facultate, in 1981 facand primul traseu de escalada.

In 1990, prin Federatia Romana de Alpinism a avut prima sa iesire din tara, in Caucaz, pe Virful Elbrus. Au urmat apoi alte expeditii, prima mare reusita venind in 1992 cand a fost primul roman „optmiar”, reusind sa ajunga pe Varful Broad Peak (8.047 m) din Himalaya. In anii care au venit a cucerit varf dupa varf, fiind de departe cel mai mare alpinist al Romaniei.

1994: Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a promulgat Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

1995: Jacques Chirac a devenit presedinte al Frantei, dupa ce vreme de 18 ani a fost primar al Parisului.

1997:  Trupele rebele ale lui Laurent Kabila au intrat în Kinshasa, capitala Zairului, proclamând Republica Democrată Congo., numita pana atunci Zair. Fostul dictator, presedintele  Mobutu Sese Seko a fost  nevoit sa fuga din tara.

2004: Liderul separatiştilor ceceni Samil Basaev a revendicat atentatul comis la Groznâi, la 9 mai, în timpul căruia a murit preşedintele Ceceniei, Ahmad Kadarov şi a anunţat că pregateşte noi atentate împotriva Rusiei

2012: A decedat renumita cantareata americana  Donna Summer; (n.31 decembrie 1948).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 mai este Ziua națională a Norvegiei; ( 1814).

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

Sfantul Apostol Andronic

 

 

Sfantul Apostol Andronic

Sfantul Andronic a fost unul dintre cei Saptezeci de Apostoli si ruda a Sfantului Apostol Pavel. Despre Andronic, Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, spune: “Imbratisati pe Andronic si pe Iunias, cei de neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos“ (16, 7).

Sfantul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fara a avea tronul episcopal intr-un loc anume. El calatorea si predica Cuvantul pe intreg cuprinsul Panoniei.

Impreuna cu Sfanta Iunia, a luptat impotriva inchinarii la idoli si vindecau prin Sfantul Duh toate bolile si suferintele din popor.

Sfintele lor moaste s-au descoperit in regiunea Evgheniei, iar Sinaxarul face pomenire de ele pe 22 februarie.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Sfintei Iunia;
- Sfantului Mucenic Solohon;
- Sfintilor Mucenici Pamfamir si Pamfilon;
- Sfintilor Cuviosi Nectarie si Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam, din Meteora.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox .ro;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. e.maramures.ro;

  5. Wikipedia.ro

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

17/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Scufundarea vasului Struma: O crima sovietica ascunsa timp de decenii

Drepturi de autor: Necunoscut - Onbekend - inconnu

foto: vasul Struma

 

 

România a devenit,  dupa instaurarea nazismului, o ţară de refugiu şi de tranzit pentru evrei. Porturile româneşti, Constanţa,Tulcea, Sulina, Galaţi au fost  porţi prin care emigranţii părăseau continentul  european unde  viaţa, bunurile si  libertatea,le erau ameninţate.

 Din 1938 pînă la începerea războiului (1septembrie 1939), cu ajutorul a 22 de vase, 12.801 evrei din Germania, Austria, Cehoslovacia au  părăsit Europa prin porturile romaneşti de la Marea Neagră şi Dunăre. În anul urmator,alţi 4174 li se alatură.

Mareşalul Ion Antonescu era la curent si era de părere că emigrarea evreilor trebuie încurajată.De aceea el a  refuzat să le aplice”soluţia finală”a lui Hitler si a preferat să permită plecarea acestora.

Odată cu închiderea porturilor italiene în iunie 1940, porturile romaneşti rămîn pentru ei singura ieşire din Europa.Ideea de a pleca în Palestina este populară printre evrei.

Mai multe organizaţii sioniste au  încearcat să formeze  grupuri cu scopul de a-i trimite în Palestina.

Vase cu refugiaţi evrei din Portul Sulina

HILDA           728 pasageri        noiembrie  1939

  SAKARYA       2.385 pasageri     februarie    1940

 PENTHO        509 pasageri        septembrie1940

 Tulcea       MILOS            711  pasageri      octombrie  1940

 PACIFIC         1.067  pasageri    octombrie 1940

 ATLANTIC      1.800 pasageri     octombrie 1940

 Constanţa    DARIAN B.      800 pasageri        februarie1940

 STRUMA         769 pasageri        decembrie 1941

 Alţii evrei au pleacat spre Palestina in mici ambarcaţiuni cu ciţiva pasageri la bord .Cîteva exemple de iulie 1941: vasul Hoinarul cu 19 pasageri, în octombrie 1941, vasul Crai nou cu 12 pasageri la bord.

În perioada 1941-42, 10 asemenea ambarcaţiuni mici părăsesc porturile româneşti, cu destinaţia Palestina.

La 7 decembrie 1941, au plecat din Gara de Est, Obor, pe ruta Bucureşti/Constanţa, 769 de evrei. Toţi au aceeaşi destinaţie si in buzunar fiecare are un tichet pentru o călătorie în Palestina. Organizatorul acestui drum, este o organizaţie evreiască, Aliah, cu sediul în Calea Moşilor 78 ,în inima unui cartier locuit de  evrei. Astăzi clădirea nu mai există. S-a prăbuşit la cutremurul din 4 martie 1977.

  La gara de Est sînt prezente autoritaţi civile şi poliţieneşti.Trenul pleacă cu aprobarea guvernului militar al generalului Antonescu .

 Mai multe luni, anunţuri apărute în jurnale şi în interiorul comunităţii evreieşti, făcusera reclama şansei de a părăsi o Europa unde viaţa oricărui evreu era mai în pericol ca niciodată. Deja Europa era împînzită de lagăre de concentrare.

 În aceeaşi duminică de 7 decembrie 1941, în care trenul pleca din Gara de est, japonezii atacă Pearl Harbor. O zi mai devreme, 6 decembrie, sîmbăta, Marea Britanie a declarat război României.

Pasagerii care plecau din România pentru a se refugia în Palestina, veneau dintr-o  ţară inamică Marii Britanii. Palestina, din 1928, era guvernată de Londra. Abia în 1948 acest mandat va înceta, odată cu înfiinţarea statului Israel.

Pe 10 decembrie SUA primesc o declaraţie de război din partea României.

La Constanţa îmbarcarea pe vas durează nu cîteva minute, ci patru zile.S-au facut controale vamale riguroase,evreii emigranti neavand voie sa ia cu ei decat foarte putine lucruri.Dupa o ultimă verificare a documentelor,apar şi agenţi germani care fotografiază pasagerii. În port, la dana 27, aşteaptă vasul care îi va transporta. Este de fapt mai mult o epavă. Un vas cu pînze transformat într-unul de pasageri. Trebuia scos de mult la casat. În loc de asta, firma fraţilor Singros din Grecia l-a transformat într-un vas de pasageri pentru nişte disperaţi care fugeau din faţa morţii. Reclama companiei arăta pe afiş pachebotul de lux Queen Mary.

 Contrastul  acestui vas,care abia se mai ţine să nu se desfacă în bucăţi cu realitatea, este puternic. Avea două catarge pentru vele, o lungime de 46,40 m, şi o lărgime maximă de numai 8,70 m,ceeace provoca un ruliu cumplit.Tonajul era de 642,36. Motorul cu elice de 240 cai putere, fusese înlocuit cu unul de 300 CP, luat de la un vas scufundat în Dunăre.Struma avea un deplasament de 300 tone.

Vasul putea primi in jur de 100 persoane,dar fusesera vîndute tichete unui număr de pasageri de peste sapte ori mai mare , decat capacitatea vasului.

Echipajul era alcătuit din cinci bulgari, doi evrei, un ungur, un polonez si  o româncă.

 Comandantul era un cetățean bulgar din Varna, ucrainean de origine: Grigor Timofeievici Garabetenko

Pentru toţi oamenii care se vor înghesui pe vas, au fost improvizate 10 closete,o infirmerie cu opt paturi, o bucătărie, 1 spălător. Cabinele erau nişte separeuri despărţite cu stinghiile luate de la mai multe lăzi de portocale. Cauza: goana după profit a proprietarilor vasului.

  În acest lanţ erau implicaţi patronii navei, fraţii Singros, trimişii lor în România, agenţii maritimi Stefan D’Andreea, Jean Pandelis, liderii organizaţiei Aliah, în frunte cu Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici, Emma Guttman-Bunescu.

Vînzările de bilete au fost făcute mai ales prin firma Turismul Mondial, cu sediul pe Calea Victoriei nr.100, lîngă Athenée Palace. Clădirea există şi azi.

 Struma fusese  construita în 1867, în nordul Angliei, la Newcastle.Era un barcaz care navigase sub pavilion bulgar si fusese  reparat si modificat pentru a putea prelua pasageri,dupa care a fost trecut sub pavilion panamez, ţara neutră la acea dată. Vasul Struma a ancorat  în portul Constanţa la 24 mai 1941.Avea, în 1940, 77 de ani  de folosinţă. Trebuia demult scos din uz. Acest lucru viitorii pasageri nu-l cunoşteau. Ei ştiau ce le arătau prospectele companiei Turism Mondial şi comitetul Alya.

Pentru a ajunge pe vas, mulţi şi-au vîndut bunurile, casele, magazinele,bijuteriile de familie. Tot ce aveau. Campania publicitară a fost insistentă.

Mulţi dintre evreii din Romania erau convinşi că singura lor şansă era emigrarea în Palestina.Ei veneau din provinciile românesti, mai ales din Basarabia şi Bucovina, din Moldova.

In sfarsit,pe data de 12 decembrie 1941, vasul  Struma ridica ancora din  portul romanesc Constanţa pe drumul fara intoarcere spre  Palestina.

O lună mai tîrziu, în noaptea 21-22 iunie 1941, Germania şi URSS au intrat  in război.

 Marea Britanie și Statele Unite declarasera  război României, astfel că cei 769 de evrei de la bord erau pentru aceste state, cetățeni ai unui stat dușman.

Ghinionul face ca in apropierea coastelor turce vasului  sa  i se defecteze  motorul ,astfel ca este remorcat pînă în portul Buyukdere, la 3 mile marine nord de Bosfor, pe partea europeană a ţărmului turc.

Nava a fost retinuta de autoritatile turcesti zece săptămâni ,pentru că Marea Britanie nu  permitea refugiatilor evrei  să intre în Palestina.Guvernul britanic a refuzat cu obstinatie sa acorde  vize pentru  Palestina , acestor evrei proveniti  dintr-o  ţară inamică (România).

Pe parcursul celor 70 de zile în care nava a rămas în port, pasagerilor li s-a interzis sa coboare pe tarm,exceptie facand cei cativa care reusisera sa obtina vize britanice pentru Palestina inainte de imbarcare.Cei ramasi la bord au fost ajutati cu alimente de comunitatea evreilor locali si de evreii din America.

Struma este pusă  în carantină si doar trei persoane au fost autorizate să se urce pe vas (în afară de polițiștii turci): doi evrei din Istanbul și Dan Malioglu ,șeful de escală al Serviciului maritim român la Istanbul .

Cei trei  incep negocieri , încearcand  să obțină vize pentru evreii de pe vas de la turci, britanici, suedezi, sovietici și prin Crucea Roșie, totul fara rezultat.

O delegatie a evreilor originari din Romania emigrati in Palestina ,a cerut si a obtinut audienta la primul ministru al Turciei ,Ismet Inönü,reusindu-se după această întrevedere sa se obțina de la britanici doar 28 de vize pentru copiii sub 17 ani.

Autoritățile portuare turce ordonă în mai multe rânduri navei să se întoarcă în Marea Neagră.

 Din ordinul căpitanului Garabetenko si  la rugămintea pasagerilor, motorul  navei oricum defect, este sabotat definitiv pentru a face imposibilă repararea acestuia si întoarcerea navei în România.

Pasagerii întind pe laturile navei cearșafuri pe care scriu: „Suntem refugiați evrei, salvați-ne”. Poliția portuară înconjoară Struma, rupe cearșafurile agățate de pasageri  și amenință cu armele  pe cei tentați să se arunce în apă.

În final,in seara zilei de 23 februarie 1941, autoritățile turcești dau ordin ca vasul Struma  sa fie remorcat si  întors cu forța în largul Marii Negre.

Ostași turci s-au urcat la bordul navei si au  taiat lanțul ancorei, dupa care , un  remorcher a tractat  Struma în largul Bosforului, unde a fost  lasata să plutească în derivă.

Duminică, 24 februarie, la ora 9:30, o explozie a pulverizat vasul, care s-a  scufundat rapid cu pasageri cu tot.

Afis  “Wanted” postat de  evrei in Palestina , acuzându-l pe inaltul comisar britanic  Harold MacMichael  de uciderea pasagerilor Struma , prin refuzul de a le acorda viza de intrare.

Foto: : wapedia.mobi

Zeci de ani autoritatile comuniste sovietice au incercat sa arunce vina pentru aceasta crima barbara asupra Romaniei ,tara aflata atunci in razboi cu Uniunea Sovietica.

Abia dupa destramarea U.R.S.S. si deschiderea arhivelor  in anul 1991,istoricii au putut constata ca acel vas a fost scufundat de torpile trase de pe un submarin  sovietic,fara sa se tina seama ca era vorba de un vas civil  si neinarmat,aflat sub pavilionul unei tari neutre,nebeligerante si care transporta sute de oameni nevinovati .

În jurul acestei tragedii au aparut  o mulțime de legende si inca in  anii ’60, au  circulat stiri  care atestau  acțiunea unui submarin sovietic în zonă. Comuniștii au făcut tot ce era cu putință pentru a disculpa Uniunea Sovietică.

S-au  spus nenumarate minciuni și au fost scrise tone de maculatura, in care se afirma că vasul s-a lovit de o mină,sau ca  fie nemții ,fie românii l-ar fi scufundat.

Primii ani dupa ocuparea Romaniei de catre Uniunea Sovietica ,a fost larg raspandita  versiunea diversionista conform careia maresalul Antonescu i-ar fi suit cu buna stiinta  pe evrei  pe acel vas ,dupa care a ordonat scufundarea acestora impreuna cu vasul in larg…

Au fost si  versiuni care implicau și marina turcă.

Alte variante, îi faceau responsabili pentru tragedie,chiar pe evrei.

 După ce in 1991 arhivele s-au  deschis ,s-a putut  afla că a fost  vorba de atacul unui submarin sovietic.Struma a fost scufundată de o torpilă lansată de pe submarinul sovietic Sci 213  care supraveghea Strîmtorile ,sub comanda lui  Ivan V. Isaiev. Acesta este acela care a ordonat sa fie torpilat vasul în dimineaţa zilei de 24 februrie, la ora 9,30.

S-a  mai aflat ca autoritățile militare sovietice erau  la curent si  cu faptul ca nava circula sub pavilion neutru  panamez.

Sovieticii mai aveau cunostinta si de demersurile facute de reprezentantii evreilor de pe acel vas,pentru a obtine vize,inclusiv de la Uniunea Sovietica…

Pana la urma Marina Rusă și-a exprimat oficial „regrete” pentru această „eroare”.

Doar o singură persoană a a avut sansa sa supravieţuiasca ,un tanar evreu in varsta de 18 ani originar din Bucuresti, David Stoliar, care s-a stabilit mai tarziu în Statele Unite.

Lista evreilor disparuti in aceasta catastrofa poate fi citita  AICI

Mai multe amanunte legate de acest subiect tragic puteti citi  AICI

Memorialul Struma în Holon, Israel

 Foto: wapedia.mobi

16/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Chestiunea evreiasca si Razboiul de independenta

Fişier:Primirea lui Carol I in Bulgaria.jpg

Prezenţa masivă a evreilor în societatea românească a secolului al XIX-lea a marcat sensibil evoluţia istoriei moderne. Numărul mare al evreilor – aceştia reprezentau singura minoritate etnică cu pondere socială deosebită – rolul important pe care l-au avut în dezvoltarea economiei, convieţuirea lor în contextul societăţii româneşti şi lupta pentru emancipare politică, desfăşurată de-a lungul unei jumătăţi de veac, au conturat dimensiunile unei “probleme evreieşti“, cu importante implicaţii sociale şi politice.

După 1866, printr-un întreg şir de legi şi circulare restrictive – care, fără să se refere direct la evrei, aveau aplicabilitate, mai mult, la situaţia lor -, au avut loc expulzări masive, brutale, adeseori, ale evreilor, consideraţi drept vagabonzi (cei intraţi în ţară fără îndeplinirea formelor legale).

Măsurile restrictive au determinat intervenţii energice din afară, ale guvernelor occidentale sau ale unor personalităţi de prestigiu, care au sporit tensiunea internă şi au determinat manifestări împotriva evreilor. Alianţa Izraelită Universală a recurs la sprijinul lui Napoleon al III-lea. Moses Montefiori, personalitate marcantă a iudaismului englez, a venit la Bucureşti. La mijlocul lui aprilie 1868, reprezentanţii puterilor acreditaţi în Capitala României au adresat o notă colectivă guvernului român. I.C. Brătianu, ministrul de Interne, a fost silit să-şi prezinte demisia.

Domnitorul Carol insista „asupra pericolului [ce-l reprezenta] pentru sănătatea publică aglomerarea celor trei sute de mii de evrei care infestează Moldova. La Iasi, mai cu seamă, unde – la o populaţie de 80 000 suflete – sunt aproape 50 000.

În timpul şederii mele în acest oraş am văzut o casă care servea drept azil la 600 din aceşti vagabonzi, înghesuiţi câte 12-15 în fiecare cameră. Este un spectacol care ar trebui să fie văzut de către ziariştii umanitari care alimentează presa străină cu declaraţii împotriva regimului meu”.

Interesul internaţional faţă de situaţia evreilor din România este scos în relief, printre altele, şi de numirea drept consul al Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a lui Benjamin Franklin Peixotto, a cărui misiune a fost mai mult umanitară decât diplomatică. Acesta s-a străduit să amelioreze condiţia materială şi juridică a evreilor, fiind partizanul emigrării evreilor în America.

Soluţia a fost respinsă la Conferinţa internaţională de la Bruxelles, de la sfârşitul lunii octombrie 1872, prima întrunire evreiască consacrată obţinerii drepturilor civile şi politice în favoarea populaţiei evreiesti din România. În urma acestei conferinţe, pe plan internaţional s-a produs o coordonare a eforturilor între Alianta Izraelită Universală şi alte numeroase organizaţii evreieşti pentru efectuarea de acţiuni concertate în sprijinul evreilor din România.

În preajma şi în timpul Războiului de Independenţă şi a Congresului de la Berlin, în timp ce oamenii politici români se străduiau să asigure integritatea teritorială a ţării şi recunoaşterea Independenţei de către puterile garante, cercurile evreieşti, efectuând o propagandă contrarie, căutau să convingă puterile europene asupra necesităţii de a se efectua presiuni asupra României pentru a o determina să acorde drepturi politice evreilor, condiţie pentru recunoaşterea internaţională a Independenţei. Şi românii, ca şi evreii, luptau pentru libertate şi independenţă. Din nefericire, mijloacele utilizate fiind deosebite, cele două mişcări se anihilau una pe cealaltă.

Împrejurările dramatice legate de declararea Independenţei, de participarea României la război şi demersurile politice care au precedat recunoaşterii condiţionate a independenţei de către Congresul de Pace de la Berlin au fost putemic marcate de acţiunile cercurilor evreieşti internaţionale pentru obţinerea de drepturi politice în favoarea coreligionarilor lor din România.

Congresul de la Berlin a condiţionat recunoaşterea Independenţei României de modificarea articolului 7 din Constituţia din 1866, sub incidenţa căruia se afla situaţia juridică a evreilor.

Într-o convorbire cu F. de Bacourt, agent şi gerant al Consulatului general al Franţei la Bucureşti, M. Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, explica, din nou, dificultăţile de a rezolva problema evreiască în România, în acord cu vederile Occidentului: Congresul, nota omul politic român. „… impunând independenţei noastre clauza pe care o cunoaşteţi cu privire la evrei, a aruncat ţara într-o criză teribilă.

După întoarcerea de la Berlin, m-am chinuit să găsesc o soluţie satisfăcătoare pentru Puteri, care să nu fie însă o condamnare la moarte pentru sărmana noastră ţară – şi nu am găsit nimic.

Plenipotenţiarii au vorbit aşa cum se cuvine: dacă nu aş fi ministru al României, aş fi primul care aş adera la ideile pe care Excelenţa sa Domnul Watldington mi-a făcut onoarea să mi le expună înainte de a fi prezentate Congresului; ele sunt demne de o ţară liberală şi luminată cum este Franţa; însă dacă am voi să le aplicăm la noi – unde instituţiile datează de putină vreme, nu ne-am expune tuturor pericolelor şi nu am arăta, în felul acesta, că problema evreiască nu este decât imperfect cunoscută de către acei care îşi propun să o rezolve? Ne este opusă libertatea conştiinţei.

Dar evreii din Romania sunt împiedicaţi în exercitarea cultului lor? aceste pretinse persecuţii nu sunt, oare, doar plângeri imaginare? nu evreii polonezi, ruşi, austrieci sunt cei care deţin capitalurile noatre? nu ei au invadat oraşele noastre într-o asemenea manieră încât, în câteva părţi ale României – este unul de al lor la fiecare trei locuitori? Noi ar trebui să ne apărăm împotriva lor, nu ei împotriva noastră. Nu este vorba aici nici de libertatea comerţului, nici de o problemă religioasă; pentru Romania este o problemă socială. Ne este impusă o Revoluţie pentru care nu suntem pregătiţi şi nici un guvern nu ar putea să reziste în aceste condiţii”.

Tratatul de la Berlin (1/13 iulie 1878) a consacrat emanciparea evreilor (şi a celor din România) prin articolele 43 şi 44. Modificarea art. 7 din Constituţia României nu a realizat, totuşi, emanciparea generală a evreilor, ci doar o naturalizare individuală. În afara celor 888 combatanţi care au participat la Războiul din 1877-1878, între anii 1879 şi 1900, au mai primit statutul de cetăţeni un număr de 85 evrei. Câteva sute au mai primit acest statut dupa aceea.

Aşa-zisa abdicare a puterilor occidentale de la principiul emancipării generale, înscris în Tratatul de Pace, nu a fost o consecinţă a rezolvării favorabile de către statul român (în favoarea Germaniei) a „afacerii Strousberg“, prin răscumpărarea de pe piaţa germană a acţiunilor trustului falimentat. Acceptarea, în cele din urmă, a soluţiei româneşti privind naturalizarea individuală a reprezentat înţelegerea, tacită, a argumentelor româneşti, în conformitate cu care societatea nu era pregătită, încă, pentru emanciparea generală a evreilor. Dezvoltarea structurilor interne şi rezolvarea problemelor proprii, naţionale, trebuiau să o pregătească şi s-o facă posibilă.

Explicând acest raţiuni în faţa Camerei, în martie 1878, I.C. Brătianu spunea: „Europa poate pretinde de la noi, printr-o singură trăsătură de condei, ca noi să rezolvăm problema? Noi am fost încă din secolul al XIII-lea şi până azi, avangarda Europei; noi am fost bulevardul Europei contra invaziilor asiatice din acea vreme. Statele europene s-au putut dezvolta în acest timp pentru că alţii se sacrificau pentru a-i ţine la adapost (sic!).

De aceea, abia de mai ieri am putut şi noi să intrăm pe făgaşul civilizaţiei moderne… Credeţi, deci, că Europa nu va înţelege, n-a înţeles, încă, cu toate eforturile unora, că ar însemna să ne distrugă dacă ne-ar determina să acordăm naturalizare în masă israeliţilor? Care dintre puteri ar putea pretinde ca, de dragul unui principiu, noi să ne distrugem naţionalitatea? Rezolvarea problemei israelite este o operă foarte laborioasă care nu poate fi rezolvată definitiv decât cu timpul, poate că într-o jumătate de secol…”‘.

Fireşte, în dezacord, poate, cu principiile generale privind drepturile omului, aplicabile societăţilor dezvoltate din Occident, soluţia temporară oferită problemei evreieşti reliefa o stare de lucruri existentă în societatea românească a vremii. Referirile la istorie ale omului politic nu aveau drept obiectiv să victimizeze România; urmăreau să ofere un punct de sprijin istoric pentru înţelegerea unei situaţii generată de o evoluţie particulară a societăţii româneşti, de stadiul său de dezvoltare în raport cu societăţile occidentului european.

După 1878-1880, ţara devenind independentă, eliberată, în parte, de presiunea externă, atât de puternică până acum, guvernele României şi-au îngăduit o mai mare libertate de acţiune în chestiunea evreiască, pe care n-au apreciat-o a fi altceva decât o chestiune de politică internă.

Aceasta a evoluat în contextul vieţii sociale şi politice, dominat de construcţia societătii moderne româneşti în care naţiunea se pregătea să-şi desăvârşească unitatea şi eliberarea socială, să instaureze un regim de egalitate politică. În cuprinsul acestei evoluţii a fost pregătită şi s-a putut realiza şi emanciparea deplină a evreilor.

Academia Română, Secţia de Ştiinţe istorice şi Arheologice, Istoria Românilor, vol. VII, tom II, De la Independenţă la Marea Unire (1878-1918), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pag. 69-72 via Istorii Regasite

16/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 340 other followers