CINE VREA O „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII” PENTRU R.MOLDOVA?
POATE SE VREA „ISTORIA RUSSCOI GUBERNII”?.
Maria Herţa
Am senzaţia că noi, băştinaşii acestui plai , suntem „confortabil” aranjaţi şi ţinuţi într-un ţarc geopolitic (loc îngrădit de mai marii lumii), bine gândit, în care totul ni se dă cu o anumită doză.
Să fie un circ, un joc pentru R.Moldova?
În acest ţarc al „rătăcirii noastre” miza cea mare se pune pe zăpăcirea electoratului,pe necunoaşterea de sine şi a identităţii sale naţionale,căci,tot mai insistent, ni se strigă din toate părţile:„românii afară din R.Moldova”…
Mi-amintesc cu tristeţe de anii 1989-1990, când moldovenii-basarabeni erau bulversaţi de problema identităţii naţionale.
Încercam atunci, cu toţii împreună, să ne lămurim de unde venim, care ne este originea istorică, doream să revenim la limba română şi grafia latină, la valorile noastre naţionale, să obţinem o veritabilă suveranitate şi independenţă.
Necătând la faptul că au trecut deja peste 20 de ani de atunci, problema identităţii naţionale aşa şi-a rămas un „ghem” cu probleme, chiar dacă unii dintre noi conştientizează faptul că reprezintă o părticică a Europei.
Din ultimile sondaje tot mai clar se contureză ideia că moldovenilor-basarabeni le c-am trece „pofta” de-a fi cu Europa.
Stataliştii şi „patrihoţii moldovei” deja, prin diverse scenarii şi tipuri de manipulări, acţionează direct asupra psihologiei mulţimii, astfel dezorientându-le şi structura lor politică.
Dacă în aceşti ani de rătăcire în istorie, guvernanţii noştri ar fi fost mai sinceri cu sine şi cu electoratul lor în aceste chestiuni cruciale pentru acest plai, astăzi, un harbuz, un şelin, un tcaciuc şi dodon etc., nici n-ar fi îndrăznit să ne dea lecţii de „cultivarea limbii”, de istorie naţională, ci s-ar fi preocupat preponderent de bunăstarea acestui popor, deci de modernizarea spectrului social-economic al R.Moldova.
Rămaşi buimăciţi la răscruce, ne rătăcim şi mai mult şi nu ştim încotro s-o apucăm: spre est, spre vest, spre rădăcini, spre neam, ori.. spre Siberia.
Unii doresc un „Putin”pentru R.Moldova, alţii (de fapt tot aceiaşi) un alt steag, deja cu două culori, o parte din politicienii tind spre „integrarea europeană”, alţii, tot mai insistent ne vor în „Eu-RASIA „.
Foştii şi actualii guvernanţi ori centrul puterii politice, fiind preocupaţi mai mult de „lupta”lor pentru putere, aşa şi nu pot percepe, că R.Moldova are nevoie urgentă de câteva programe, în baza unor strategii clare şi unice, despre unitatea naţională, despre educaţia politică a poporului, despre „modernizarea şi europenizarea” electoratului său.
Mă tem, că noua-veche propogandă „prorusească”,cu diverşi „patrioţii moldavi”şi statalişti, cu pro-Putin-işti înrăiţi la culme, să reuşească, să întunece de-a binele minţile moldovenilor-basarabeni, din moment ce această ideologie şi geopolitică imperială nici n-a dispărut din R.Moldova.
Ba mai mult- prin rătăcirile noastre naţionale, prin dezbinarea ce ne caracterizează, şi mai mult, dăm apă la moara noilor-vechi killeri politici.
Killerii identităţii noastre naţionale, se întrec în obrăznicia lor de a ne ţine pe veci în acest ţarc, socotindu-l chiar şi ocol al rătăciţilor în istorie.
Dacă ,în R.Moldova, se permit multe obrăznicii şi încălcări de legi, de ce nu şi-ar permite unele provocări şi aşa-zişii „statalişti-patrioţi-mioldovenişti ori voievozi-harbuzari” care încearcă să ne dea lecţii de istorie, să ne prostească şi mai mult în acest ocol al minciunii şi ruşinii naţionale.
De ce n-ar prosti lumea dacă în aceşti 20 de ani de independenţă încă n-am pus punctul pe „I” în aşa chestiuni care aduc capital politic:
- Cine suntem, de unde venim, cine ne sunt strămoşii, ce limbă vorbim, ce vrem, în fine?
Dacă şi în plin secol XXI mai punem la îndoială chestiunea despre identitatea naţională, de ce nu s-ar folosi de incertitudinea şi rătăcirea noastră, toţi veneticii, toţi statalişti-patrioţii-moldovenişti care , tot mai insistent, apără limba rusă, apără legalitatea ocuparii în continuare a unei părţi teritoriale al R.Moldova.
Să nu vedem că circul lor prinde la rânză, că circul lor se şi aplaudă în unele locuri şi chiar este susţinut, moldovenii tot mai mult se dau cu urechea spre acestea cu gândul doar spre Moscova.
Hai să râdem ori să plângem în hohote, moldoveni din toate colţurile, că dezbinarea, dezamăgirea şi rătăcirea noastră poate deveni o bună trambulină pentru venirea la putere a adevăraţilor killeri ai identităţii noastre naţionale…
S-ar putea ca nici moldoveni-basarabeni să nu mai fim în viitor…
Dacă o mai facem şi pe aceasta, atunci,…să nu dea Domnul ca într-o bună zi, în şcolile noastre să se întroducă obiectul de studiu… „istoria russcoi gubernii”(istoria guberniei ruse…)
Niciun comentariu până acum.



