Celebra retea de hackeri Anonymous a anuntat ca va ataca pe 28 ianuarie Facebook
28 ianuarie e posibil să rămână ca o dată memorabilă pentru Facebook. Se anunță un veitabil război informatic, iar liderii acestuia fac parte din celebra retea de hackeri Anonymous, cei care au produs panică pe Internet.
Acestia au dat jos mai multe site-uri guvernamentale săptămâna trecută după închiderea site-ului de filesharing Megaupload.com, iar acum vor sa atace şi să dezactiveze reţeaua Facebook. Data aleasă de ei e 28 ianuarie. Dacă vor și reusi vom vedea, căci inginerii de securitate ai Facebook lucrează incă de acum ca să facă colosul retelelor de socializare impenetrabil.
Cum s-a ajuns la această situație? Hackerii au postat pe YouTube un nou video prin care declară război guvernului american pentru închiderea site-ului de file-sharing MegaUpload.com, dar şi reţelei de socializare Facebook. Anonymous intenţionează să dea jos reţeaua sâmbătă 28 ianuarie şi cere ajutorul internauţilor.
Anonymous cred că Facebook este un site produs si inregimentat de serviciile secrete america, prin care este supravegheată omenierea. În mesajul video se specifică că deşi Facebook are peste 60.000 de servere este posibilă doborârea site-ului.
Hackerii plănuiesc să lovească reţeaua de socializare Facebook, folosind Low Orbit Ion Cannon (LOIC). LOIC este o aplicaţie concepută pentru lansarea de atacuri tip Distributed Denial of Service (DdoS). LOIC transformă conexiunea la reţea a computerului într-o multitudine de cereri direcţionate spre un server ţintă.
De unul singur, un computer generează rareori suficienţe cereri TCP, UDP sau HTTP pentru a copleşi un server, dar în momentul în care mii de utilizatori rulează LOIC în acelaşi moment, valul de cereri devine copleşitor şi reuşeşte să închidă un server complet, or să împiedice rezolvarea cererilor de răspuns.
Poate face Facebook unui atac de amploare? Cei de la The Next Web consideră că Facebook nu poate fi dat jos de nimeni, nici chiar de Anonymous. Pentru a se proteja de astfel de atacuri Facebook angajeză temporar hackeri pentru a testa securitatea site-ului său.
De asemenea, inginerii Facebook monitorizează în permanenţă site-ul pentru a observa modificări suspecte ale traficului sau atunci când cedează vreun server.
În plus, nu există niciun motiv real pentru că internauţii să se alăture cauzei Anonymous, având în vedere ca 800 de milioane de persoane au cont în reţea.
Anonymous a mai anunţat anul trecut că va încerca să doboare Facebook pe data de 5 noiembrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat motivul invocat fiind că nu toţi membri Anonymous au agreat atacul.
Miercuri, 25 ianuarie 2012
Agentia org.ro
Niciun comentariu până acum.




