CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

Istorici despre Gavrila Olteanu, Sumanele Negre si masacrul de la Aita Seaca


Pe 4 septembrie 1944, mai multi localnici maghiari din Aita Seaca au capturat un numar rămas necunoscut de militari romani, pe care îi tortureaza și-i ucid. În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii si cercetatorii vehiculeaza cifre cuprinse între 13 si 100.

La 26 septembrie 1944,  în Aita Seacă a venit  Gavrila Olteanu comandantul Batalionului de voluntari Brasov,  din cadrul Regimentului de voluntari „Iuliu Maniu”.

„ La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. (…)

A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Naghi [Nagy], și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap. Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. (…)

Celălalt dintre frații Naghi [Nagy] a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. (…) Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima.(Gavrilă Olteanu-Epistola către Maniu datată august 1945)”.

Gavrilă Olteanu a efectuat o anchetă sumară asupra celor petrecute la 4 septembrie și a dispus executarea a 11 etnici maghiari (nouă prin împușcare și doi prin decapitare. Alți 2 răniți atunci, au decedat ulterior). După brutala execuție (victimele având vârste cuprinse între 16 și 65 de ani), localitatea a fost jefuită. Organizația paramilitară Regimentul de voluntari Iuliu Maniua mai întreprins acțiuni similare județele Bihor, Cluj și Sălaj.( Wikipedia.ro).

 

Despre Gavrila Olteanu si cele intamplate la Aita Seaca, au scris intr-un mod foarte documentat dr. Ioan Lacatusu si dr. Petre Turlea. Studiile elaborate de domniile lor se bazeaza preponderent pe documentele obtinute din arhivele militare romane.

 Remarcabil este faptul ca tratarea unui subiect atat de sensibil cum a fost si este acesta  si dupa mai bine de 60 de ani, cei doi istorici romani, o fac intr-un mod cat se poate de pertinent si echilibrat.

Informatii interesante, dar necunoscute pana acum si care recompun traseul urmat de Gavrila Olteanu, dupa plecarea de la Aita Seaca si pana la arestarea sa, in august 1946, am descoperit insa si in arhivele muresene.  

 

O cumplita tragedie. Putea fi oare evitata?

 

Eliberarea Ardealului de Nord de catre trupele romano-sovietice a inceput in toamna anului 1944. Pe data de 3 septembrie 1944, subunitati din cadrul Corpului Roman al Vanatorilor de Munte, aflate in dispozitiv de lupta la nord de localitatea Aita Seaca, au fost obligate – sub puternica presiune a unor forte germano-maghiare superioare ca numar – sa se retraga.

O zi mai tarziu, pe 4 septembrie, militari romani izolati si aflati in retragere, au fost interceptati de localnicii maghiari din Aita Seaca, luati ostateci, apoi torturati si asasinati. Insa numarul total al militarilor romani asasinati in aceasta localitate, nu a putut fi stabilit cu precizie pana in prezent.

Declaratiile date de martori au fost contradictorii, acestia indicand intre 13 si 100 de victime din randul militarilor romani.Abia in anul 2003, in urma unor indelungate investigatii facute in arhivele militare, au putut fi identificati 13 militari romani decedati si inhumati in Aita Seaca.

Nu exista insa certitudinea ca ar fi unii si aceiasi cu cei ucisi de localnici, fapt pe care documentele militare eliberate cu aceasta ocazie, il specifica de altfel.

Corpul Roman al Vanatorilor de Munte a reluat ofensiva pe data de 7 septembrie 1944, iar pe 10 septembrie a ajuns pe aliniamentul Micfalau, Batanii Mari, Biborteni, Baraolt, Racosul de Sus, adica la nord de Aita Seaca. Pe data de 29 septembrie 1944, in Aita Seaca a sosit Gavrila Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Brasov “Iuliu Maniu”.

Acesta, dupa o ancheta sumara asupra celor petrecute pe data de 4 septembrie, a ordonat executarea a 11 etnici maghiari, din care 9 au fost impuscati, 2 decapitati, dar alti 2 raniti atunci, au murit cateva zile mai tarziu.

A fost evident un exces de autoritate, generat de sentimente de razbunare exacerbate, pe un fond de instabilitate si incertitudine politica determinat si de opozitia initiala a sovieticilor in ceea ce priveste reinstalarea administratiei romanesti in zonele eliberate din Transilvania.

 

 

 

De la Batalionul de Voluntari „Iuliu Maniu”, la „Sumanele Negre”



Sovieticii declarasera ca rezolvarea problemei Transilvaniei de Nord ramanea cea prevazuta la Art. 19 al Conventiei de Armistitiu, dar „timpul si modul instalarii administratiei romanesti”, trebuie sa fie rezolvate „prin tratari intre Guvernele URSS si al Romaniei”.

La cererea partii romane de a se permite restabilirea autoritatilor romanesti militare cel putin in orasele Cluj si Oradea, generalul Malinovski, a raspuns pe data de 20 noiembrie 1944, ca „pana la semnarea Tratatului de Pace nu este posibil a se reinfiinta in Transilvania administratia romaneasca”.

Pe data de 2 noiembrie 1944, Visinski, adjunct al ministrului de Externe al URSS, prezent in Romania, ii va cere generalului Sanatescu desfiintarea acestui „detasament inarmat care comite acte arbitrare criminale”, si trimiterea in judecata a lui Gavrila Olteanu.

 Dupa cererea sovietica, Marele Stat Major al Armatei Romane se va delimita de activitatile lui Olteanu, ordonand desfiintarea acestui batalion si arestarea comandantului sau.Simtind pericolul – fapt care nu-l va mai ajuta prea mult in viitor – omul politic Iuliu Maniu, se va delimita si el, afirmand public ca nu si-a dat asentimentul pentru ca respectiva unitate sa-i poarte numele, lucru pe care insa nu-l facuse atunci cand aceasta se constituise.

Nu putea insa nega ca formarea acestuia fusese o initiativa a PNT.Voluntarii ardeleni ce au fost incadrati in aceasta unitate, trebuiau sa asigure spatele frontului si reinstalarea administratiei romanesti, dar foarte multi au fost incadrati si in unitatile operative de pe front.

Conform ziarului „Ardealul”, un total de 50.000 de voluntari, toti romani ardeleni, ar fi intrat in aceste formatiuni de voluntari, precum si in unitatile operative. Batalionul de Voluntari Brasov, a desfasurat activitati in spatele frontului, in judetele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei si Mures. Batalionul de Voluntari va fi desfiintat la Aiud, dar Olteanu va reusi inca o perioada de timp, pana in vara anului 1946 sa se sustraga arestarii, timp in care va organiza si conduce alaturi de Emil Dumitru Steanta, in zona Bistrita-Nasaud si Vatra Dornei, organizatia anticomunista „Sumanele Negre”, formata in special din fosti ofiteri ai armatei regale romane, dar si din fosti legionari.

Mureseanul Gavrila Olteanu se intoarce in partile natale

In documentele din arhivele muresene, Olteanu este indicat ca fiind „de profesie avocat, nascut in Mureseni, in 1888″. Tot din cuprinsul acestora mai aflam ca in perioada 1940-1944, dupa Dictatul de la Viena, s-ar fi refugiat la Brasov.Insa unul dintre cele mai interesante documente din arhivele muresene, se refera la o prezenta a sa, in cursul anului 1945 – nu stim pentru cat timp – in zona Alunis-Mures.

Cetateanul maghiar Kocsis Andrei din localitate, probabil membru de partid, adresa o nota informativa PCR din Targu-Mures, in numele „locuitorilor terorizati si a locuitorilor de camp si de padure”.

Kocsis facea si un denunt indicandu-i pe mai multi locuitori din comuna Alunis-Mures, ca fiind sprijinitorii lui Olteanu si chiar participand la unele dintre actiunile acestuia. Astfel, spunea el „Buta Leon a lui Ioan, Cornea Aurel a lui Petru, Bosca Teodor a Catalinei, Buta Grigoras a lui Ioan, domiciliati in comuna Alunis, impreuna cu alti cativa tovarasi de ai lor, fac agresiuni in contra noastra (?!) de cand s-a retras glorioasa Armata Sovietica din comuna noastra si a sosit Olteanu Gavril, fost conducator al gardei lui Maniu”.

 Kocsis mai indica in informarea sa, faptul ca grupul lui Olteanu se afla in padure unde locuieste intr-o casa de vanatoare ce i-ar fi apartinut si pe care o ridicase in 1940. Tot Kocsis, arata ca Olteanu si cei din grupul sau, se deghizeaza in uniforme sovietice si apoi, noaptea, le intra in case si ii talharesc.

„Este lipsa parte de o solutie radicala – scria Kocsis – si de aceea rugam Partidul Comunist ca impreuna cu Comandamentul Sovietic si celelalte autoritati publice (…) sa incercati a ne usura in situatia noastra…” „Incoltit” probabil in zona Alunis-Mures, Olteanu si grupul sau, va pleca in zona Bistrita – Vatra Dornei, zona pe care, ca vanator pasionat, o cunostea bine si de foarte mult timp.

Acolo va conduce organizatia „Sumanele Negre”.Pe data de 1 mai 1946, la Vatra Dornei, in casa avocatului Octavian Fedorciuc,vicepresedintele local al PNT, unde se gasea si locotenentul american Bill Hamilton, avandu-l ca interpret pe Theodor Manicatide, si-au facut aparitia studentii Dumitru Steanta, adjunctul lui Olteanu in organizatia „Sumanele Negre” si Nicolae Paleacu, sub numele conspirative de Oprea si, respectiv Moldoveanu, ambii fosti participanti in Garzile “Iuliu Maniu”.

Se discutau probleme legate de un eventual ajutor american in realizarea rezistentei anticomuniste.

In august 1946 insa, Olteanu, la fel ca si Steanta si altii, a fost arestat.

La putin timp dupa arestare, Gavrila Olteanu s-a sinucis intr-o celula din arestul Ministerului de Interne, luand o fiola de stricnina.

Potrivit  istoricului Petru Turlea, Gavrila Olteanu ar fi fost de fapt asasinat

 

 

Sursa: Clipa.com

Autor: Nicolae Balint

About these ads

11/03/2011 - Publicat de | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 307 other followers

%d bloggers like this: