CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

Un posibil schimb de deţinuţi negociat de Washington şi Moscova ar putea avea loc joi.


Schimb de detinuti intre Rusia si SUA

Joi, 8 iulie 2010 

Acordul, negociat la mai puţin de două săptămâni după arestarea a zece persoane acuzate că ar face parte dintr-o reţea de spionaj în favoarea Moscovei, prevede ca acestea să îşi recunoască vinovăţia pentru mai puţine capete de acuzare sau acuzaţii pasibile de pedepse reduse, urmând în schimb să fie deportate în Rusia,sau să li se permită să revină la Moscova.

 Un posibil schimb de deţinuţi ar putea avea loc joi, a declarat avocatul unuia dintre suspecţi, citat de New York Times, în ediţia online.

 “Cred că discuţiile se vor încheia, într-un fel sau altul, până mâine (joi – n.red.)”, a declarat avocatul Robert M. Baum, care o reprezintă pe Anna Chapmann, relateaza Mediafax.

 Un alt avocat al apărării a declarat, sub protecţia anonimatului, că este posibil ca mai mulţi dintre cei zece suspecţi să pledeze vinovat la o audiere care se va desfăşura joi la tribunalul federal din Manhattan.

New York Times relatase miercuri că autorităţile federale americane negociază cu avocaţii suspecţilor o înţelegere care ar evita declanşarea unor procese de durată în Statele Unite şi care le-ar putea permite acuzaţilor să se întoarcă în Rusia.

Un avocat rus a declarat, tot miercuri, că schimbul l-ar putea viza pe Igor Sutiaghin, deţinut pentru spionaj în Rusia în 2004, acesta urmând să fie predat Statelor Unite în schimbul unuia dintre cei zece suspecţi reţinuţi în SUA, însă informaţia nu a fost confirmată oficial. New York Times a precizat joi că familia lui Sutiaghin a anunţat că acesta a fost deja transferat la Moscova şi urmează să plece către Viena în cursul zilei de joi.

Statele Unite au arestat, la 27 iunie, zece persoane bănuite că făceau parte dintr-o reţea de spionaj în favoarea Rusiei.

Cei zece se află în custodia autorităţilor americane, în timp ce un al 11-lea suspect a fost reţinut în Cipru, fiind eliberat pe cauţiune şi dat dispărut în scurt timp. Toţi cei 11 suspecţi au fost puşi sub acuzare oficial miercuri, însă nici unul nu a fost inculpat şi pentru spionaj.

Sursa:http://www.agentia.org/stiri/

About these ads

08/07/2010 - Publicat de | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 307 other followers

%d bloggers like this: